ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2030/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2030/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Tribunalul Vaslui, prin

sentința penală nr. 271 din 12 iulie 2006 pronunțată în dosar nr. 209/89/2006,

a dispus condamnarea următorilor inculpați, respectiv: M.C., la pedeapsa de 4

ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74

lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., cu interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani; de asemenea, a fost condamnat,

la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 112/2001 cu aplicarea art. 74, 76 lit. c) C. pen.

S-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, prin aplicarea regulilor

concursului real de infracțiuni, și de asemenea pedeapsa complementară

prevăzută de art. 65 C. pen., prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

A fost condamnată inculpata U.N.,

la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de

persoane, prevăzută de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.

A mai fost condamnată

inculpata C.S., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru trafic de

persoane prevăzut de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. și, la

pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 112/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen.

Pedeapsa rezultantă rămasă

de executat a fost cea de 3 ani și 6 luni închisoare.

A fost, de asemenea,

condamnată și inculpata U.R., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

c) C. pen.

S-a dispus confiscarea de la

inculpatul M.C. a sumei de 5200 EURO, în folosul statului.

Au fost respinse acțiunile

civile formulate de părțile civile M.C., T.S.M., R.A.C., L.C.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Martora victimă M.C. provine

dintr-o familie compusă din 7 persoane, iar singura sursă de venit o reprezintă

salariul tatălui său, la nivelul salariului minim pe economie.

La începutul anului 2004,

martora-victimă a fost abordată de către inculpații M.C. și U.N., care,

cunoscându-i starea materială precară în care se afla, i-au propus să meargă cu

ei în Italia, unde o vor ajuta să se angajeze la un club, ca damă de companie.

Cei doi inculpați i-au promis martorei-victime că ei vor suporta cheltuielile

necesare obținerii pașaportului, a deplasării în Italia, cheltuielile cu

cazarea și masa, urmând ca ea, martora-victimă, să le restituie aceste

cheltuieli făcute după ce va începe să obțină venituri din activitatea pe care

o va desfășura la acel club.

Inițial, martora-victimă M.C.

nu a acceptat propunerea făcută de inculpați, însă, în perioada următoare,

aceștia au insistat ca propunerea lor să le fie acceptată, fiind chiar invitată

la locuința lor pentru a continua discuțiile. La una din vizitele făcute la

domiciliul inculpaților, martorei-victime i-a fost prezentată o fată, pe nume

Mariana, cei doi inculpați spunându-i că și această fată urma să plece în Italia

cu ajutorul lor. Ulterior, la o altă întâlnire, cei doi inculpați, cât și

inculpata C.S. i-au spus martorei-victime M.C. că numita M. a ajuns în Italia,

că lucrează la acel bar unde ar obține venituri însemnate.

Martora-victimă M.C. a

acceptat în final propunerea făcută de inculpați și de inculpata C.S., iar pe

data de 2 iulie 2004 aceasta a ieșit din țară, fiind însoțită de către M.C.

În Italia, inculpatul M.C. a

dus-o pe martora-victimă M.C. în localitatea Udine, unde a întâlnit-o și pe M.,

pe care o întâlnise anterior în locuința inculpaților și identificată ca fiind

I.M.R. și care i-a spus martorei-victime că ea lucrează într-un bar, fără a da

alte amănunte. Inculpatul M.C. i-a spus martorei-victime M.C. că din acel

moment, sora sa, inculpata U.N., va avea grijă de ea. Inculpata U.N. a luat-o

pe martora-victimă și a dus-o într-un apartament cu două camere, în care

inculpata locuia cu un concubin al ei, de origine albaneză și un frate al

acestuia, martora-victimă urmând a locui în aceeași cameră cu acesta din urmă.

Inculpata U.N. i-a spus martorei-victime că va merge într-un club de noapte,

unde va racola clienți pe care să-i determine să consume băuturi alcoolice, să

danseze în ținută sumară, în fața clienților, iar la cererea acestora, să

întrețină raporturi sexuale. Martora-victimă a încercat să refuze o astfel de

activitate, însă inculpata U.N. a amenințat-o spunându-i că deja are multe

datorii la ei și că nu poate pleca, pașaportul fiindu-i luat de inculpați.

Martora-victimă M.C. a

lucrat în clubul „Da Da Da” 5 săptămâni, ca damă de companie, sumele de bani

obținute fiind încasate de inculpata U.N. care, împreună cu concubinul ei de

origine albaneză erau nemulțumiți de încasări, agresând-o pe victimă. În final

aceasta a reușit să fugă cu ajutorul administratorului barului la care lucra.

M.C. nu s-a prezentat în

instanță pentru a fi audiată.

Inculpații au depus la

dosarul cauzei, în cursul cercetării judecătorești o declarație olografă a

martorei-victime M.C. în care arată că nu își menține declarațiile date la

I.P.J. Vaslui și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui deoarece aceste

declarații nu corespund în totalitate adevărului, fiind dictate de lucrătorul

de poliție.

Declarația dată de M.C. este

o declarație extrajudiciară și nu poate fi avută în vedere. Justificarea ei că

declarațiile i-au fost dictate de lucrătorul de poliție nu poate fi primită

atâta vreme cât declarațiile acesteia au fost constante și unele dintre ele au

fost date în prezența unui avocat desemnat din oficiu.

În plus, după declarațiile

date și după arestarea inculpaților M.C. și U.N., inculpatele U.R. și C.S.,

însoțite de U.M. au vizitat-o pe M.C. solicitându-i să-și schimbe declarațiile,

aspect confirmat și de martora N.E. (audiată atât în cursul urmăririi penale

cât și al cercetării judecătorești).

Plecarea martorei-victime M.C.

din țară împreună cu inculpatul M.C. este confirmată și de relațiile obținute

în urma verificării, în baza centrală de date, a intrărilor/ieșirilor în/din

România a inculpatului M.C.

Martora-victimă I.M.R., în

anul 2004 era elevă în clasa a XII-a la Liceul M. Eminescu din municipiul

Bârlad, iar pe fondul unei situații materiale precare, aceasta a avut mai multe

certuri cu mama sa, relațiile dintre acestea devenind tensionate. Pe acest

fond, în cursul lunii aprilie 2004, martora-victimă I.M.R. s-a întâlnit,

întâmplător, pe stradă cu inculpata C.S. și inculpata U.N., despre care știa că

fuseseră anterior în Italia, și le-a spus acestora despre neînțelegerile cu

mama sa și că dorește să plece în străinătate la muncă. Inculpata C.S. i-a spus

martorei-victime că va discuta cu concubinul ei, inculpatul M.C., posibilitatea

plecării cu ei în străinătate.

După aproximativ o

săptămână, martora-victimă este invitată, telefonic, de inculpata C.S., la

domiciliul acestora, și unde, inculpatul M.C. îi spune că îi poate găsi un loc

de muncă la un bar de noapte în Italia, că el îi va plăti cheltuielile pentru

obținerea pașaportului, deplasarea în Italia, unde îi va asigura și protecție,

urmând ca, din banii pe care îi va obține la clubul respectiv, săptămânal să îi

plătească inculpatului suma de 150 Euro. De asemenea, inculpatul M.C. i-a atras

atenția martorei-victime că aceasta va trebui să fie serioasă, să îi plătească

suma de 150 Euro la timp și să nu plece din barul la care el o va duce și să

lucreze pentru altcineva, atât inculpatul M.C. cât și inculpata C.S.,

spunându-i că ei au mai dus și alte fete în Italia și că unele dintre ele le-au

făcut necazuri, plecând de la ei, dar au avut de suferit ulterior.

Martora-victimă I.M. a fost

de acord cu condițiile puse iar în următoarea perioadă și-a obținut pașaportul,

taxele fiind plătite de inculpata C.S., iar inculpatul M.C. asigurându-i

cazarea la o rudă a acestuia, martora-victimă fiind certată cu mama sa.

Pe data de 25 iunie 2004

martora victimă a plecat spre Italia, fiind însoțită de inculpata U.N. și

inculpata C.S., cu mijlocul de transport BM.1600, ieșirea din țară fiind făcută

prin P.T.F. Vârșand.

În Italia acestea au fost

așteptate de doi cetățeni albanezi, unul din ei fiind concubinul inculpatei U.N.,

care a rămas în localitatea Perugia, martora-victimă fiind condusă de inculpata

C.S. în localitatea San Sixto. Aici, inculpata a dus-o pe martora-victimă la

clubul E. unde i s-a spus că acolo va lucra, urmând să țină companie clienților

barului.

După aproximativ 2

săptămâni, din țară au venit și inculpatul M.C. împreună cu martora-victimă M.C.,

M.C. rămânând împreună cu inculpata C.S. și martora-victimă I.M.R.,

martora-victimă M.C. fiind preluată de inculpata U.N.

Martora-victimă I.M.R. a

lucrat la clubul respectiv timp de 6 săptămâni, perioadă în care și-a dat seama

că este exploatată de către inculpatul M.C. și concubina acestuia, inculpata C.S.,

aceștia fiind permanent nemulțumiți de sumele de bani încasate.

La un moment dat,

martora-victimă a fost bătută de inculpatul M.C., astfel că aceasta s-a hotărât

să fugă, reușind cu ajutorul unui prieten al altei fete, pe nume I.R., dusă în

Italia tot de către inculpatul M.C. și care a fugit de la acesta ca urmare a

violențelor la care era supusă, să revină în țară.

Plecarea martorei-victime

I.M.R. din țară împreună cu inculpatele U.N. și C.S. este confirmată de

evidența intrărilor/ieșirilor în/din România a celor două inculpate.

I.M.R. nu a putut fi audiată

în cursul cercetării judecătorești deoarece aceasta nu s-a prezentat în

instanță, cu toate că a fost legal citată.

Martora victimă L.C. a

absolvit 10 clase, după care a urmat un curs de ospătar, lucrând în vara anului

2003, sezonier la terasa G. din municipiul Bârlad. În cursul lunii ianuarie

2004 aceasta a fost abordată de inculpatul M.C. și inculpata C.S. care i-au

propus să meargă cu ei în Italia unde au închiriat un apartament și sunt

prietenii patronului unui club, unde o pot angaja pe ea, martora-victimă, și

unde va câștiga foarte bine. De asemenea, inculpatul M.C. și inculpata C.S. au

spus martorei-victime că ei vor suporta cheltuielile de transport și îi vor

asigura paza în Italia, urmând ca, din veniturile pe care le va obține să-i dea

inculpatului M.C. câte 150 Euro săptămânal. Martora-victimă L.C. a acceptat

propunerea, iar pe data de 22 ianuarie 2004 a ieșit din țară cu mijlocul de

transport în care se mai aflau inculpatul M.C., inculpata C.S. și

martora-victimă T.S.M. În Italia, martora-victimă a fost condusă într-un apartament

din localitatea Perugia, în care se mai aflau două fete din municipiul Bârlad:

P.I. și R.D. și care lucrau pentru inculpatul M.C.

În aceeași seară, inculpatul

M.C. le-a dus pe martorele-victime L.C. și T.S.M. la un bar al cărui patron era

numitul „Mauro” și unde între orele 20,00 – 4,00 trebuiau să determine clienții

să consume băuturi alcoolice. În perioada următoare cele două martore-victime,

împreună cu numitele P.I. și R.D. au lucrat în barul respectiv, iar mare parte

din sumele de bani astfel obținute au fost însușite de către inculpatul M.C.

La un moment dat, acesta

le-a cerut martorelor-victime L.C. și T.S.M. să întrețină și raporturi sexuale

cu clienții barului, pentru a-și mări veniturile; în urma refuzului acestora,

inculpatul M.C. le-a bătut, le-a luat pașapoartele și le-a impus să nu iasă din

locuință decât în prezența lui.

Martora-victimă L.C. declară

că la jumătatea lunii martie 2004 mama inculpatului M.C., inculpata U.R., a

venit din țară împreună cu numita A.L. Inculpatul M.C. i-a cerut acesteia din

urmă să meargă împreună cu celelalte patru fete și să facă același gen de

activitate, că trebuie să plătească cheltuielile de transport făcute cu ea și

în plus câte 150 Euro săptămânal. La un moment dat, inculpatul M.C. i-a spus

mamei sale, inculpata U.R. că, în situația în care A.L. nu va obține bani

suficienți la clubul respectiv, el o va scoate la stradă pentru a întreține

relații sexuale.

În luna aprilie 2004

inculpata U.R. s-a reîntors în România, iar după câteva zile a plecat și

inculpatul M.C., acesta spunându-le celor 5 fete care lucrau în club pentru el

că taxa săptămânală de 150 Euro va fi strânsă de A.L.

Profitând de plecarea

inculpatului M.C., martorele-victime L.C. și T.S.M. au plecat din locația

respectivă, L.C. revenind în țară.

Martora-victimă L.C. s-a

prezentat în instanță și, fiind audiată, și-a menținut declarațiile date în

cursul urmăririi penale.

Martora-victimă T.S.M.

locuiește în comuna Munteni de Jos, județul Vaslui, iar familia este compusă

din 6 persoane, fără surse de venituri. În cursul anului 2003, aceasta a

cunoscut-o întâmplător pe inculpata U.R., care i-a relatat faptul că are un

fiu, C., care lucrează în Italia, împreună cu logodnica sa, S.

La un moment dat, inculpata

U.R. i-a dat un telefon martorei-victime T.S.M. spunându-i că fiul ei, C., a

venit în țară, că vor face o deplasare în municipiul Iași și i-a propus

acesteia să meargă cu ei. Martora-victimă a fost de acord și, în zilele

următoare, inculpata U.R., însoțită de inculpatul M.C. și soțul ei, U.M., au

venit la domiciliul martorei-victime cu un autoturism și au plecat cu aceasta

în municipiul Iași, unde au stat o noapte la o rudă a inculpatei.

La reîntoarcere, inculpata

U.R. și inculpatul M.C., i-a propus martorei victime să meargă cu ei în Italia,

unde o pot angaja ca ospătăriță la un bar unde va câștiga foarte bine și că ei

au dus și alte fete pe care le-au angajat și care câștigă mulți bani. De

asemenea, inculpatul M.C. s-a angajat ca el să suporte toate cheltuielile,

urmând să fie restituite ulterior. Martora-victimă nu le-a dat nici un răspuns,

însă, în perioada următoare, inculpata U.R. a insistat asupra acesteia să

accepte propunerea, ceea ce, în final, aceasta a și făcut, dată fiind starea

materială precară în care se afla. În ziua de 21 ianuarie 2004 inculpata U.R. a

sunat-o la telefon pe martora-victimă cerându-i să vină la Bârlad, deoarece a

doua zi urma să plece în Italia.

Martora-victimă TS.M. s-a

deplasat în municipiul Bârlad, fiind așteptată la gară de inculpata U.R. și

condusă la locuința acestora. Aici se mai afla inculpatul M.C., inculpata C.S.,

iar seara a venit și martora-victimă L.C. În acea noapte, cele două

martore-victime au dormit în locuința inculpatului M.C., iar a doua zi au

plecat împreună cu inculpatul M.C. și inculpata C.S. în Italia. Activitățile

desfășurate în continuare au fost prezentate mai sus.

Martora-victimă T.S.M., deși

legal citată, nu s-a prezentat în instanță, astfel încât nu a fost audiată în

cursul cercetării judecătorești.

Martora-victimă Ș.I.M. locuiește

împreună cu concubinul ei,

s

.D.,

în municipiul Bârlad, are un copil minor, nu au locuri de muncă, singura sursă

de venit fiind alocația pentru creșterea și îngrijirea copilului. La începutul

anului 2005, inculpatul M.C. și inculpata C.S., cunoscându-i situația materială

precară în care se afla, i-au propus martorei-victime să meargă cu ei în Italia

unde o vor angaja la un club ca damă de companie și unde va obține venituri

substanțiale. De asemenea, cei doi au spus martorei-victime că ei vor suporta

cheltuielile necesare obținerii pașaportului, a deplasării în Italia, cazarea,

masa și securitatea în Italia, urmând ca, din sumele ce le vor obține la bar să

le restituie respectivele cheltuieli efectuate, iar din suma de bani rămasă,

jumătate să le dea lor.

Dată fiind situația

materială precară în care se afla, martora-victimă a acceptat propunerea

făcută, iar după ce a obținut pașaportul, taxele fiind achitate de inculpata C.S.,

pe data de 15 aprilie 2005 a ieșit din țară împreună cu inculpatul M.C. Ajunsă

în Italia, martora-victimă a fost dusă de inculpatul M.C. într-un club din

localitatea Livorno, unde aceasta urma să danseze între orele 22,00 – 6,00

îmbrăcată sumar, iar la cererea clienților, dezbrăcată complet. Văzând

condițiile în care urma să lucreze, martora-victimă i-a reproșat inculpatului M.C.

că a fost mințită în țară, când nu i-a spus că trebuie să danseze dezbrăcată,

însă inculpatul i-a spus că trebuie să se supună, deoarece deja făcuse

cheltuieli mari cu aceasta.

Timp de 10 zile

martora-victimă a dansat în acel club după care a fost mutată de inculpat

într-un alt club, unde timp de 2 luni de zile a dansat îmbrăcată sumar sau

dezbrăcată și a determinat clienții să facă consumație, iar sumele de bani

astfel obținute au fost însușite în totalitate de către inculpatul M.C.

Martora-victimă declară că în această perioadă inculpatul i-a cerut insistent

să accepte să întrețină și raporturi sexuale cu clienții barului pentru a

obține astfel sume de bani mai mari. După 2 luni inculpatul i-a spus

martorei-victime că vor pleca împreună în Anglia în aceleași scopuri, dar că

vor folosi documente false pentru a intra în această țară. Inculpatul

M.C.

a primit la un moment dat un plic

din Anglia în care erau cărți de identitate cu acte ale unor cetățeni italieni,

dar cu fotografiile inculpatului și a martorei. Actul înmânat martorei era pe

numele C.A., având domiciliul în Mirano-Veneția, str. Sivoli, iar de profesie

operatoare. Cu acel act de identitate inculpatul și martora-victimă Ș.I.M. au

plecat din Italia spre Germania unde urmau să se întâlnească în localitatea

Frankfurt cu inculpata C.S.

În această perioadă

inculpata C.S., care revenise în Bârlad, a recrutat-o pe martora-victimă R.A.C.,

despre care aflase că ar dori să lucreze în străinătate. Inculpata i-a propus

acesteia să meargă cu ea în Germania unde o va putea angaja prin intermediul

unor prieteni ca menajeră, inculpata angajându-se să suporte ea cheltuielile de

deplasare. Martora-victimă a fost de acord cu această propunere, situație în

care inculpata C.S. i-a cerut pașaportul ca o garanție că nu va renunța la

plecarea în Germania. Tot în această perioadă martora-victimă M.C. s-a întâlnit

în municipiul Bârlad, întâmplător, cu inculpata C.S.. Aceasta i-a spus că a

plecat din Italia deoarece s-a certat cu inculpata U.N. și că în perioada

următoare urmează să plece în Anglia unde urmează să se angajeze la un

restaurant. Inculpata C.S. i-a propus martorei M.C. să meargă cu ea în Anglia

dându-i asigurări că nu i se va mai întâmpla ca în Italia și că în Anglia au

locuri de muncă asigurate. Dată fiind situația materială critică în care se

afla martora-victimă, aceasta a acceptat propunerea făcută de inculpată, după

care a mers cu aceasta la un studio foto unde au făcut fotografii, inculpata

spunând că sunt necesare în vederea obținerii actelor de călătorie în Anglia și

de procurarea cărora se va ocupa ea.

La începutul lunii iunie

2005 inculpata C.S. a plecat în Germania împreună cu martorele victime R.A. și M.C.,

unde în orașul Frankfurt s-au întâlnit cu inculpatul M.C., ce venise din Italia

împreună cu martora-victimă Ș.I.M. Aici, inculpatul M.C. le-a cazat la un hotel

și în aceeași seară le-a dat câte un document de identitate fals după cum

urmează: M.C. se numea R.C., iar R.A. se numea P.S., toate de cetățenie

italiană. După două zile inculpatul M.C. și inculpata C.S. s-au deplasat

împreună cu cele trei martore-victime pe Aeroportul din Frankfurt, de unde

urmau să se deplaseze cu avionul în Anglia. La controlul efectuat de organele

de frontieră au fost constatate falsurile pe actele de identitate ale celor

trei victime, acestea fiind reținute timp de 12 zile și returnate în România.

Inculpatul M.C. și inculpata C.S. au fost și ei reținuți, însă returnați după

două zile, motivat de faptul că inculpata era însărcinată și l-a declarat pe

inculpat drept soțul ei.

Martora-victimă Ș.I.M.,

audiată de instanță la data de 10 mai 2006 a arătat că nu își menține

declarația dată în cursul urmăririi penale, ci doar declarația dată în fața

unui notar din Iași. Susținerea acesteia, pentru a explica declarațiile date în

cursul urmăririi penale, aceea că a fost amenințată de organele de anchetă, nu

poate fi primită atâta vreme cât martora a dat mai multe declarații în care

și-a menținut aceeași poziție, de incriminare a inculpaților, iar cu ocazia

declarației date în fața procurorului aceasta a fost asistată de un apărător,

astfel încât este exclusă ipoteza exercitării unor presiuni. În plus, la data

de 05 ianuarie 2006, în fața procurorului și a apărătorului inculpaților cât și

a apărătorului victimei, aceasta a arătat că își menține declarația dată în

fața procurorului la data de 01 iulie 2005. Or, cu acest prilej, al

reconfirmării declarației anterioare, martora avea posibilitatea să arate, în

fața celor doi apărători, faptul că nu își menține depozițiile.

În aceste condiții și a

modalității în care inculpații au obținut o nouă declarație de la victima Ș.I.M.

(la un notar din Iași) este evident că asupra acesteia s-au făcut anumite

intervenții, neexistând nici un motiv pentru a fi înlăturate declarațiile date

în cursul urmăririi penale. Pentru aceste argumente va fi înlăturată depoziția

dată în cursul cercetării judecătorești.

În privința declarației date

de martora-victimă A.F.I., aceasta este nesinceră și acest aspect rezultă din

declarația martorei L.C. care arată împrejurarea în care A.F.I. a ajuns în

Italia (adusă fiind de U.R.), faptul că aceasta a lucrat în același bar în care

lucra L.C. și T.S. și că inculpații M.C. și U.R. erau nemulțumiți de încasările

numitei A. care nu avea un aspect fizic deosebit pentru a atrage clienți și a-i

determina să consume băuturi, fiind hotărâți să o scoată în stradă pentru a se

prostitua.

Poziția martorei-victime A.F.I.

este determinată și de legătura de rudenie cu familia U.

Martorul F.G., deși susține

că fetele nu erau sechestrate, confirmă faptul că acestea lucrau ca dame de

companie într-un bar în care era prezent și inculpatul M.C. și care avea astfel

posibilitatea să le supravegheze. Chiar admițând, așa cum susține martorul, că

fetele aveau permise de ședere, acest lucru nu demonstrează libertatea lor de

mișcare și posibilitatea lor de a pleca de la inculpatul M. și membrii familiei

lui, în condițiile în care actele acestora erau la acest inculpat și el le

explicase fetelor, încă de la început, condițiile în care ele urmau să lucreze,

datoria pe care trebuia să i-o plătească, faptul că nu puteau pleca. În plus,

martorele-victime nu cunoșteau limba italiană și, datorită acestui aspect și al

vârstei relativ mici, a lipsei de bani, prezentau o vulnerabilitate de care, de

altfel, s-au și folosit inculpații atât atunci când le-au racolat cât și pe

durata exploatării lor.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel toți cei patru inculpați.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia penală nr. 240 din 5 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 3145/45/2006,

a respins, ca nefondate, aceste apeluri, constatând că vinovăția fiecăruia din

inculpați a fost dovedită fără echivoc, iar cu referire la individualizarea

judiciară a pedepsei s-a avut în vedere modalitatea concretă în care au fost

comise faptele, gradul lor de pericol social și circumstanțele personale ale

inculpaților.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs inculpatele C.S. și U.R., pentru motivele consemnate în

practicaua prezentei.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma motivelor de recurs formulate, a probelor administrate, cât și din

oficiu, conform art. 385

6

, 385

9

C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată recursurile nefondate.

Ambele instanțe, respectiv

atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut în mod corect

vinovăția celor 2 inculpate, fiecare pentru faptele în legătură cu care au fost

inculpate, traficul de persoane subzistând pentru fiecare în raport de

victimele nominalizate.

S-a dovedit, în parte pentru

fiecare dintre victime, situația materială precară în care se aflau în țară, în

aceeași localitate cu inculpatele sau cunoscute de acestea, fiind induse în

eroare de ambele inculpate cu privire la natura muncii pe care o vor desfășura

peste graniță.

Fiecare din cele 2

inculpate, la fel ca de altfel ca și ceilalți 2 coinculpați au avut rolul lor

bine determinat, sprijinindu-se uneori reciproc pentru a putea să le convingă

pe victime.

Inculpatul M.C. este

concubinul inculpatei C., fiul inculpatei U.R. și respectiv fratele inculpatei U.N.

Interesul lor pentru inducerea în eroare, pe de o parte, a victimelor și

constrângerea lor pentru a-i urma fie în Italia, fie în Germania sau Anglia, a

fost relevat și de ușurința cu care s-au oferit să plătească ei cheltuielile de

transport pentru victime, sau pentru obținerea pașapoartelor lor, ascunzând

ulterior că ei au suportat aceste cheltuieli.

A reieșit din declarațiile

date de victime în faza de urmărire penală că inculpatul M.C. percepea cecuri

cu sume de la fiecare dintre acestea, având pretenția să i se predea

respectivele sume de bani și pentru intervalul cât el nu era în Italia sau

chiar și când victimele nu obțineau venituri pentru anumite intervale de timp.

Suma percepută era fixă.

A reieșit din probe că

filiera inculpaților era foarte bine pusă la punct, inculpatul M. refuzând

uneori să le mai lase pe „fete” să lucreze în bar ca „dame de consumație”

atunci când nu s-a mai înțeles cu proprietarul barului, în schimb cerându-le să

se „prostitueze” pe stradă sau în barul la care lucrau ca dame de companie,

încălcând astfel oferta pe care le-o făcuse acestora, de a funcționa doar ca

dame de companie, pentru a-i determina pe clienți să facă o consumație cât mai

mare; cu referire la Șerban Ionela a reieșit că a fost obligată de M.C. să

danseze dezbrăcată în fața clienților.

T.S.M. a acceptat să plece,

la insistențele inculpatei U.R., după ce i s-a promis că va lucra ca ospătăriță

și i s-au dat nenumărate asigurări că nu se va întâmpla nimic rău.

Victimei R.A. i-a promis că

va lucra în Germania ca menajeră, fiind pusă în situația să întrețină relații

sexuale, la hotel, cu bărbați, în condițiile în care inculpatul M. le luase

pașapoartele, ei și victimei Ș.I.

Împrejurarea că la locuința

inculpatei U.R. au fost găsite pașapoartele victimelor M.C. și R.A., expediate

de inculpatul M.C. tocmai ca autoritățile străine să nu le descopere asupra

titularilor, după ce acesta le făcuse rost de cărți de identitate false, cu nume

italienești, cât și negarea de către acesta a implicării lui în acest „trafic

de persoane” dovedește o dată în plus dimensiunile acestei organizări a

traficului de persoane, de către cei 4 inculpați și inclusiv deci a celor 2

inculpate recurente.

Toate victimele au făcut

declarații ample în faza de urmărire penală privind rolul fiecăruia dintre

inculpați, declarațiile lor coroborându-se unele cu celelalte; un element comun

care reiese din toate aceste declarații sunt presiunile fizice și psihice la care

erau supuse acestea, odată ajunse în străinătate și amenințările ori bătăile pe

care le-au încasat pentru atitudinea lor.

Astfel: victima M.C.,

referindu-se la I.M., relata cum inculpatul M. i-a spus că sus-arătata ar fi

fugit de la el și că dacă o va găsi îi va tăia picioarele. Victima a fost și ea

amenințată că dacă nu îi va preda inculpatului suma de o sută cincizeci de

euro, tatăl ei va fi pus în scaunul cu rotile.

La fila din dosar urmărire

penală se află declarația victimei, din care rezultă că a aflat de la părinții

ei că inculpații M., C. și alte rude ale acestora au venit de mai multe ori la

domiciliul acestora pentru a-i pune în vedere să nu declare nimic împotriva

lor, aducând amenințări întregii familii. Cu privire la existența pașaportului

victimei la domiciliul inculpaților i s-a sugerat acesteia să declare că l-a

uitat ea la aceștia, când a fost în vizită la ei. În timpul anchetei, aceeași

victimă a primit un mesaj de la victima Ruget pentru a nu declara nimic

împotriva inculpaților, căci aceștia se vor răzbuna după „pârnaie”.

Martora N.E. a confirmat

susținerea victimei M.C. în sensul că aceasta a fost căutată la domiciliu de

cele două inculpate recurente, care i-au cerut să nu spună ce s-a întâmplat în

străinătate, să nu spună că au plecat împreună din țară, să declare că ea a

lăsat pașaportul de bună voie la inculpatul M.C. și că nu acesta i l-a luat.

Aceeași martoră a mai arătat

că, cu ocazia aceleiași discuții dintre inculpatele recurente și victima M.C.,

discuții la care ea a asistat integral, cele două inculpate au mai spus că se

vor deplasa și la o altă tânără, pentru a afla dacă aceea a dat sau nu vreo

declarație împotriva inculpatului M.C.

Și victima Ș.I. a fost

amenințată de inculpate, ea înțelegând că va fi omorâtă, fiind chiar lovită în

timpul discuției.

La rândul ei, victima T.S. a

fost bătută de inculpatul M., laolaltă cu victima L.C. Și ea a fost căutată la

domiciliu și la telefon de părinții inculpatului M. și de inculpata C.S., însă

aceasta a refuzat să ia contact cu ei.

La data de 30 august 2005,

aceeași victimă a fost căutată la domiciliu de inculpata U.R. și de inculpata C.S.

care i-au solicitat să-și schimbe declarația; conform celor consemnate la fila

88 u.p., acestea i-au cerut victimei să declare că nu-i cunoaște, că s-au

întâlnit întâmplător și au făcut doar niște fotografii. Cele două inculpate

comunicaseră victimei că cunoșteau de la avocatul lor că aceasta dăduse o

declarație.

După tonul folosit de cele

două victime a înțeles că a fost amenințată. De îndată, victima a înștiințat

organele de poliție despre această atitudine a celor 2 inculpați.

Și victima R. a declarat că

a fost amenințată de M.C., în sensul că „voi avea probleme cu el”.

De asemenea, aceleași

amenințări le-a primit și victima L.C., care a declarat că a fost amenințată cu

moartea și chiar a fost lovită cu pumnul de M.C., întâmplare observată de o

vecină.

Victima I.M. a declarat la

urmărirea penală că a fost lovită de inculpatul M., cu pumnii și picioarele.

În fața instanței de

judecată s-au prezentat doar victimele A.F., Ș.I., L.C. și martora N.E.

Deși instanța de fond a

acordat mai multe termene de judecată pentru citarea tuturor victimelor,

acestea nu s-au prezentat, cu excepțiile sus-arătate, tatăl victimei M.C.

comunicând în scris instanței că fiica lui este stabilită în Timișoara, fără

să-i cunoască însă adresa efectivă.

Dintre victimele prezente, Ș.I.

a revenit la declarațiile date de ea în faza de urmărire penală, această

revenire fiind înlăturată în mod întemeiat de instanța de fond și explicată

prin temerea care i-a fost insuflată.

S-a mai depus, de asemenea,

o declarație extrajudiciară a victimei M.C., prin care aceasta a arătat că

revine la declarațiile date în faza de urmărire penală.

Este evident că instanțele

de fond și de apel au fost puse în situația de a aprecia și interpreta probele

administrate, în absența posibilității de a asigura audierea tuturor victimelor

în condiții de contradictorialitate.

Nu se poate face abstracție

însă de elementele de fapt arătate mai sus ca desprinse din declarațiile

victimelor, și care s-a dovedit că se coroborează între ele în foarte multe

privințe, fiind evident că teama victimelor pentru integritatea lor fizică și a

familiilor lor le-a împiedicat să participe la judecată, ori le-a făcut să

revină la declarații.

Infracțiunile cercetate fac

parte din categoria acelora care nu se comit „la vedere”, inculpații luându-și

toate măsurile pentru a trage foloase de pe urma traficului de persoane bine

pus la punct de ei. Categoria socială aleasă de inculpați pentru a face

obiectul acțiunilor lor și vârsta victimelor, concură la concluzia că nimic nu

a fost întâmplător și dezinteresat. În plus, îmbracă și formă infracțională,

nefiind doar o modalitate licită aleasă de inculpați pentru a obține foloase

materiale, fiind întrunite elementele infracțiunilor reținute în sarcina lor,

întrucât au avut inițiativa racolării, au avansat sumele necesare transportului

și au exploatat ulterior victimele.

Legislația națională, în

privința traficului de persoane, a fost și ea îmbunătățită în timp, însă mai

sunt de pus la punct aspecte ce țin de asigurarea efectivă a protecției

victimelor acestui gen de infracțiuni, puse în situația, de multe ori, de a fi

de două ori victime: o dată ale activității propriu-zise de traficare a

persoanei lor, și altă dată, de intimidare a lor, spre a nu mai menține

declarațiile date în faza de urmărire penală, aspecte cu privire la care mai

sunt încă de făcut pași importanți.

Nu sunt fondate nici

apărările susținute de recurente, cu privire la calitatea activității de

urmărire penală, mare parte din aceasta fiind efectuată în mod direct de către

procuror.

Cât privește necitarea

victimei A. în fața instanței de apel, nici aceasta nu poate fi invocată de

inculpați, ca motiv de nulitate a acelei hotărâri.

Conform celor deja arătate

în cuprinsul hotărârii, activitatea infracțională nu a constat în recrutarea de

persoane care să lucreze ca dame de companie, victimele fiind induse în eroare

și exploatate de inculpați.

Față de gravitatea

activităților infracționale analizate, nu există de asemenea nici un temei

pentru reducerea pedepselor ori pentru schimbarea modalității de executare a

pedepsei, astfel că urmează a fi respinse ca nefondate recursurile declarate,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica și

dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpatele C.S. și U.R. împotriva deciziei penale nr.

240 din 5 octombrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentele inculpate

să plătească statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma

de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a

intimatelor părți civile, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 aprilie 2007.