APAYDIN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

19.09.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

APAYDIN c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 502/03 prezentate de Munure APAYDIN și Fulya APAYDIN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 19 septembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, Ugrekhelidze, mei A. Mularoni, E. Fura-Sandström, D. Popović, judecători, și de domnul Popović Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 august 2002, după ce a intenționat aceasta, face următoarea decizie: recurentele, Mlles Münüre Apayd. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Pekdaș, avocată la Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de recurente, pot fi rezumate după cum urmează: La 26 decembrie 1995, recurentele au fost arestate și reținute de polițiști din secția de luptă antiteroristă a conducerii securității din Manisa. La 4 ianuarie 1996, ele au fost acuzate de a fi membre ale unei organizații ilegale, DlP/C (Partea Revoluționară pentru Eliberarea Poporului/Frontul). Potrivit recurentelor, la 4 ianuarie 1996, acestea au fost prezentate ca fiind teroriste. La 5 ianuarie 1996, Münüre Apayd a fost adus în fața judecătorului care se afla lângă curtea de securitate din statul Izmir, care a dispus detenția sa provizorie. În aceeași zi, Fulya Apayd La 16 aprilie 1996, Curtea de Securitate a statului l-a eliberat pe Münüre Apayd La 6 septembrie 2001, Curtea, după ce a efectuat o expertiză a pierderii veniturilor recurentelor pentru perioada de detenție în cauză, a acordat Münüre Apayd EUR] pentru daune morale. Ea a considerat că celelalte cereri nu au fost întemeiate și că pierderile nu au fost dovedite. La 24 septembrie 2001, recurentele s-au ocupat de casare. Ele au susținut că sumele acordate erau insuficiente, instanța de judecată nu a decis cu privire la cererea lor privind interesele moratorii, raportul de competență nu le fusese notificat și nu a avut loc nici un cuvânt. Ele au invocat articolele 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. (1) Ele au solicitat, de asemenea, să se țină o audiere în instanță. La 21 ianuarie 2002, Curtea de Casație a aprobat arestarea tribunalului după examinarea avizului procurorului general, care nu a fost notificat reclamantelor. La 27 februarie 2002, hotărârea Curții de Casație a fost notificată recurentelor. La 19 august 2002, la data la care a fost introdusă cererea, recurentele nu au primit încă plata. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevantă în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în hotărârea Göçc. Turcia ([GC], nr 36590/97, § 34 CEDH 2002 V). 466 privind acordarea de despăgubiri persoanelor arestate în mod ilegal sau deținute prevede că daunele suferite de orice persoană arestată sau reținută în condiții și circumstanțe care nu sunt conforme cu Constituția și cu legile în cazul cărora obiecțiile la originea arestării sau detenției sale nu vor fi comunicate imediat care nu va fi tradus în termenul legal în fața judecătorului după ce a fost arestat sau pus în detenție care a fost privat de libertatea sa fără hotărâre, după expirarea termenului legal pentru a fi adus în fața judecătorului, ale cărui rude apropiate nu vor fi fost imediat informate cu privire la arestarea sa sau la detenția sa care, după ce a fost arestată sau pusă în detenție în conformitate cu legea, va beneficia de un refuz (...), de o achitare sau de o sentință care o scutește de o pedeapsă care va fi condamnată la o pedeapsă mai mică din închisoare decât deținerea sau doar la o amendă. În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 466, orice reclamant trebuie să depună o cerere de despăgubire în fața instanței de judecată din locul unde își are domiciliul în termen de trei luni, expunând faptele în litigiu și indicând suma solicitată. Această cerere este îndreptată împotriva Trezoreriei Publice. La art. 3 din aceeași lege dispune La primirea cererii de despăgubire, instanța judecătorească competentă (...) desemnează unul dintre membrii săi, care trebuie mai întâi să verifice dacă cererea a fost depusă în termenul legal. În acest caz, judecătorul desemnat trebuie să colecteze toate elementele de probă, inclusiv dosarul cauzei și judecata [relative procedurii penale]. În cazul în care este necesar, judecătorul desemnat îl va asculta pe reclamant și apoi va trimite dosarul procurorului pentru avizare, după ce a obținut toate elementele de probă. La primirea avizului scris al procurorului, instanța își va pronunța decizia fără a ține de cuvânt. Plângătorul are dreptul de a face apel la această decizie în termen de o săptămână de la primirea notificării. Orice reclamant are dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudicii atât materiale, cât și morale care decurg dintr-o detenție ilegală. Orice cerere financiară trebuie să se bazeze pe elemente scrise. Suma acordată ca despăgubire pentru daune morale se stabilește în funcție de situația personală, financiară și socială a reclamantului. În temeiul articolului 82 din Legea 2004 din 9 iunie 1932 pe căile de executare și pe cele falimentare (crea vve Kanunu), bunurile aflate în proprietatea statului, precum și bunurile destinate uzului public nu pot face obiectul unei confiscări. GRIFS Invouché la art. 6 Õ§ 1 și 3 din convenție, recurentele au imputat o lipsă de echitate a procedurii în fața instanței de fond și a Curții de Casație. Acestea susțin, printre altele, că lipsa de comunicare a raportului de expertiză în cadrul procedurii în fața instanței judecătorești în cauză, precum și lipsa de notificare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație aduc atingere principiilor de procedură în ceea ce privește procedura în cauză și de egalitate a armelor Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 13 din Convenție, recurentele denunță întârzierea administrației în efectuarea plății de către autoritățile competente, care nu este însoțită de interese naționale, declarând o lipsă de recurs în această privință. Invocând art. 6 alineatul (2) din convenție, recurentele se plâng de o încălcare a dreptului lor de a respecta prezumția de nevinovăție, în măsura în care acestea ar fi fost prezentate organismelor de presă ca Invocând art. 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție, recurentele se plâng de lipsa de legalitate a arestării lor, precum și de durata custodiei lor și a detenției lor provizorii (în ceea ce privește Münüre Apayd Invocând art. 5 alineatul (5), ele se plâng de insuficiența sumelor care le-au fost acordate de instanțele interne, având în vedere daunele materiale și morale pe care le-ar fi suferit. În această privință, ele se plâng și la art. 13 din Convenție. 466 care nu ar asigura un grad suficient de certitudine. INvocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 din Convenție, recurentele se plâng de lipsa de echitate a procedurii în fața instanței de fond și a Curții de Casație. Ele susțin în special că au fost atinse principiile de procedură în raport cu Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurentele se plâng de întârzierea administrării în plata despăgubirii pe care le-au obținut și care nu este însoțită de interese. Lipsa recursului în această privință ar fi încălcat art. 13 din Convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Recurentele susțin că faptul că au fost prezentate presei în calitate de membri ai unei organizații ilegale chiar înainte de a fi acuzate le-a încălcat dreptul la prezumția de nevinovăție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (2) din convenție. Curtea constată că părțile interesate nu susțin acest aspect. În orice caz, decizia internă definitivă este pronunțată la Tribunalul de Securitate din 28 noiembrie 2000, care a devenit definitivă la 6 decembrie 2000, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea prezentei hotărâri. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Recurentele se plâng de nelegalitatea arestării lor, precum și de durata reținerii lor la vedere și a detenției lor provizorii (în ceea ce privește Münüre Apayd (c) Convenției. În plus, acestea susțin că suma alocată de instanța de judecată nu este suficientă și nu poate fi considerată o reparație în sensul art. 5 alin. (5). În această privință, ele se referă și la art. 13 din Convenție. Curtea consideră oportun să examineze aceste obiecții din perspectiva art. 5 alin. (1) lit. (c), 3 și 5 din Convenție. În speță, gărzile de vedere ale recurentelor s-au încheiat la 5 ianuarie 1996 și reținerea provizorie a Münüre Apayd 5 alin. (5), Curtea reamintește că dreptul la despăgubire prevăzut la alin. (5) presupune că o încălcare a unei alte alineate a fost stabilită de o autoritate națională sau de instituțiile Convenției (N.C. Italia [GC], nr. 24952/94, § 49, CEDH 2002 X). Având în vedere concluzia la care se ajunge mai sus, Curtea consideră că recurentele nu au dreptul la despăgubiri. Pe de altă parte, nici o încălcare a articolului 5 alineatele (1) - (4) din convenție nu a fost stabilită de un organism intern. În această privință, acordarea unei despăgubiri de către instana de judecată în temeiul legii nr. 466 nu constituie o astfel de constatare, în special în ceea ce privește o decizie bazată pe un text care se distinge, atât prin finalitatea sa, cât și prin condițiile sale de admisibilitate, de dispozițiile articolului 5 alineatul (1) și ale articolului 3 (a se vedea, mutatis mutandis Ya Prin urmare, rezultă că această cauză trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor recurentelor întemeiate pe articolele 6 alineatul (1) și 3 și 13 din convenție, precum și pe art. 1 din Protocolul nr. Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costacière Președintele