ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 921/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 921/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

7944/2003 la Tribunalul Bacău

reclamantul E.R.N. a chemat

în judecată pe pârâtele Direcția Silvică Bacău și Regia Națională a Pădurilor

(RNP) București solicitând obligarea acestora să emită decizie de restituire în

natură a imobilului situat în comuna Cleja, județul Bacău compus din casă cu

trei camere, hol, bucătărie, anexe gospodărești și suprafața de 1,1702 ha teren

aferent acestora, invocând incidența Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii reclamantul a

susținut că a notificat pretențiile sale, sub nr. 38 din 31 mai 2001 și sub nr.

479 din 12 decembrie 2001, Direcției Silvice Bacău care i-a comunicat că

urmează să primească răspuns de la Regia Națională a Pădurilor, fără ca această

regie să-i soluționeze ulterior cererea.

Reclamantul a invocat că imobilul în

litigiu, care în prezent are destinația de canton silvic, a fost preluat în mod

abuziv de stat din patrimoniul autorului său dr. M.E. prin aplicarea eronată a

dispozițiilor Legii nr. 187/1945, sens în care se impune a-i fi retrocedat în

natură.

Cauza a fost reînregistrată sub nr.

389/2004 la Tribunalul Bacău

ca urmare a trimiterii sale

de la secția comercială și de contencios administrativ la secția civilă.

Prin cererea înregistrată sub nr. 7953

din 5 noiembrie 2004,

reclamantul D.M., în calitate de

moștenitor al lui E.R.N., a cerut anularea deciziei nr. 10720 din 13 octombrie

2004 a Direcției Silvice Bacău prin care i s-a respins cererea de restituire în

natură a imobilului, clădiri și 1,1702 ha teren, situat în comuna Cleja,

județul Bacău și prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în valoare de

59.418.000 lei, invocând că imobilul a fost expropriat în mod abuziv în anul 1946

prin hotărârea Comisiei de Plasă Domnița Măria și este îndreptățit la

retrocedarea în natură.

Prin încheierea din 15 decembrie 2004,

Tribunalul Bacău a dispus conexarea dosarului nr. 7953/2004 la dosarul nr.

389/2004.

Prin sentința civilă nr. 1343 din 21

decembrie 2005, Tribunalul Bacău, secția civilă,

a respins

excepția inadmisibilității cererii având ca obiect obligarea pârâților de a

emite dispoziție de restituire în natură, reținând că instanța judecătorească

în exercitarea controlului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 are

competența de a analiza și decide cu privire la solicitările formulate de

persoanele îndreptățite.

Prin aceeași sentință instanța a respins

acțiunea formulată de reclamantul E.R.N., continuată de moștenitorii E.D.M. și E.J.,

având ca obiect obligarea pârâtelor să emită decizie de restituire în natură,

precum și cererea conexă având ca obiect anularea deciziei nr. 10720/2004 a

Direcției Silvice Bacău, ca neîntemeiate.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că inițial, pentru imobilul în litigiu, reclamantul a formulat cerere

de reconstituire a dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 1/2000,

imobilul fiindu-i retrocedat, în baza art. 31 și art. 34 din această lege, prin

Ordinul nr. 2621/2000 al Prefectului Județului Bacău, ordin care a fost însă

ulterior anulat prin sentința civilă nr. 6306/2001 a Judecătoriei Bacău,

menținută în apel și recurs, motivat de faptul că imobilul este exceptat de la

reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente conform art. 24

alin. (2) Legea nr. 1/2000 și art. 7 din H.G. nr. 180/2000.

Cum, reclamantul a solicitat prin

notificare retrocedarea aceluiași imobil și cum, parte din acesta, conform

concluziilor raportului de expertiză întocmit de ing. D.M., aparține fondului

forestier iar parte este situat în intravilanul localității conform HCL 8 din 6

aprilie 2001, instanța a reținut că regimul juridic al întregului imobil este

cei instituit prin dispozițiile legilor funciare [art. 1, art. 2 lit. b) Legea

nr. 18/1991 și art. 24 și urm. din Legea nr. 1/2000], și nu prin cele ale Legii

nr. 10/2001, caz în care, este dată situația de excepție prevăzută de art. 8

din acest din urmă act normativ.

în argumentarea soluției reținute

instanța a avut în vedere și faptul că reclamantul a formulat o nouă cerere în

retrocedarea imobilului în litigiu, nr. 61 din 10 septembrie 2005, în procedura

Legii nr. 247/2005.

Referitor la construcțiile amplasate pe

teren, instanța a apreciat că este dată aceiași situație de excepție, prevăzută

de art. 8 din actul normativ menționat, apreciind că regimul lor juridic este

cel instituit prin dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 și ale art. 36 din

Titlul

VI

din Legea nr. 247/2003 și nu prin cele ale Legii

nr. 10/2001.

în concluzie, reținând că imobilele în

litigiu nu cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, prima instanță a

respins cererea dedusă judecății.

Apreciind că reclamantului nu îi poate

fi agravată situația în propria contestație, prima instanță a constat că se

impune menținerea dispoziției contestate prin care pârâta RNP București a

propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului pentru imobilele

în litigiu.

Prin decizia civilă nr. 243 din 27

noiembrie 2006, Curtea de Apel Bacău

a admis apelul

declarat de reclamanții E.D.M. și E.J. și a schimbat, în parte, sentința în

sensul că a anulat dispoziția nr. 10720 din 13 octombrie 2004 emisă de Regia

Națională a Pădurilor, Direcția Silvică Bacău și a obligat pârâtele să le

restituie în natură imobilul „Casa Enescu" și suprafața de 1500 mp teren, identificate

prin expertizele efectuate în cauză și să le plătească cu titlu de cheltuieli

de judecată sumele de 1720 RON și 1200 RON, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

În motivarea deciziei instanța a

apreciat că în speță nu este dată situația de excepție prevăzută de art. 8 din

Legea nr. 10/2001, astfel cum greșit a reținut prima instanță, și că autorul

reclamanților, E.R.N., era îndreptățit la retrocedarea imobilelor în litigiu,

preluate în mod abuziv de stat și fără un titlu valabil prin hotărârea nr. 5

din 12 iunie 1946 a Comisiei de Plasă Domnița Măria emisă în aplicarea Legii

nr. 187/1945.

Instanța a reținut că la momentul

preluării de stat a terenului pentru care reclamanții și-au restrâns în apel

solicitarea de retrocedare, 1500 mp, anume în anul 1946, nu existau noțiunile

de intravilan sau extravilan al localității, această delimitare fiind introdusă

abia în perioada anilor 1963-1974. La momentul notificării însă, conform

mențiunilor hotărârii nr. 8 din 6 aprilie 2001 a Consiliului Local Cleja,

terenul avea categoria de folosință intravilan.

Așa fiind, atâta timp cât acest teren

aparținea intravilanului localității la data formulării notificării, instanța a

constat că în mod greșit prima instanță a reținut că în speță ar fi dată

situația de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001, în fapt acesta

putând fi restituit în natură fostului proprietar.

Referitor la construcțiile amplasate pe

acest teren instanța a constat că potrivit probatoriul administrat (înscrisuri

și expertize) rezultă că acestea se identifică cu cele preluate din patrimoniul

autorului apelanților, fără să se fi dovedit că le-ar fi fost adăugite după

preluarea de stat noi corpuri, pe orizontală, a căror arie desfășurată să

depășească 100% din aria desfășurată inițial, condiție impusă de lege pentru

acordarea de măsuri reparatorii, caz în care nu există nici un impediment

pentru restituire lor în natură fostului proprietar.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs Regia Națională a Pădurilor și Direcția Silvică Bacău, invocând

incidența art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii pârâta RNP

București susține că în cauză erau incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr.

10/2001, întrucât la data preluării de stat terenul în litigiu era situat în

extravilanul localității, concluzie care se impune în raport de temeiul

preluării, anume în baza Legii nr. 187/1945, caz în care regimul său juridic

este cel reglementat prin dispozițiile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr.

1/2000 (art. 39 din Legea nr. 18/1991).

Recurenta afirmă că soluția se impunea a

fi reținută cu atât mai mult cu cât terenul în litigiu a făcut obiectul unei

comasări între Cooperativa Agricolă de Producție Cleja și Ocolul Silvic Bacău

iar în prezent cuprins în amplasamentul silvic al acestui ocol.

Totodată, recurenta arată că pentru o

suprafață de 9 ha teren, din cele 29 ha preluate de stat în baza Legii nr.

187/1945, autorului intimaților i s-a reconstituit dreptul de proprietate în

procedura Legii nr. 18/1991, caz în care, afirmă că nu se justifica ca pentru

restul terenului să se rețină incidența dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Referitor la construcții, recurenta

afirmă că aria construcțiilor adăugate este de 266,92 mp, în timp ce suprafața

construită de autorul reclamanților era de 106,17 mp, caz în care concluzia

instanței de apel potrivit căreia actuala construcție nu ar depăși 100% din

aria desfășurată a vechii construcții este greșită, cu mențiunea că prin

lucrările efectuate a asigurat și utilitățile necesare întregii clădiri, anume

racordarea la rețelele electrică, de apă, de canalizare și dotarea cu

instalații de încălzire centrală.

Direcția Silvică Bacău a susținut

aceleași critici ca și recurenta Regia Națională a Pădurilor.

La data de 15 mai 2007, recurenta Regia

Națională a Pădurilor București, Direcția Silvică Bacău a depus în afara

termenului legal o completare la motivele de recurs, cu valoare de concluzii

scrise prin care reiterează argumentele pentru care solicită să se constate

incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, cu mențiunea că și reclamanții au

recunoscut implicit faptul că regimul juridic al terenului în litigiu este cel

reglementat prin legile funciare atâta timp cât au formulat o nouă cerere de

retrocedare în procedura Legea nr. 1/2000.

Analizând criticile formulate, Înalta

Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi de reparație,

terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau

la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat

prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 (...) și prin Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor

forestiere, solicitate potrivit Legilor nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Terenului în litigiu, anume a suprafața

de 1500 mp, conform mențiunilor hotărârii nr. 8 din 6 aprilie 2001 a

Consiliului Local al comunei Cleja, dată în baza Planului de Urbanism al comunei

Cleja (f. 433 dosar nr. 389/2004), la momentul notificării aparținea

intravilanului localității, aspect necontestat de recurentă.

Cât privește momentul deposedării,

condiția prevăzută de dispoziția legală menționată nu a putut fi analizată în

lipsa unor dovezi privind o astfel de delimitare a terenurilor aparținând comunei

Cleja la nivelul anului 1945, caz în care apărarea invocată de recurentă în

sensul că terenul aparținea la acea dată extravilanului localității, în lipsa

oricăror dovezi în acest sens, nu poate fi primită.

În acest scop nu poate fi primit nici

argumentul invocat de recurentă potrivit căruia, indiferent de locul situării

terenului la momentul notificării, intravilanul ori extravilanul comunei Cleja,

regimul său juridic este cel reglementat de art. 39 din Legea nr. 18/2001,

justificat doar prin aceea că a fost preluat de stat în baza Legii de expropriere

nr. 187/1945. Soluția se impune întrucât prin textul de lege menționat se

reglementează situația

juridică a

„terenurilor agricole" expropriate prin legea indicată, categorie în

care nu se încadrează terenul în litigiu care, în

mod necontestat, încă de la

momentul

exproprierii se încadra în categoria terenurilor, construcții care

nu se

confundă cu cele agricole.

În acest context al analizei, este de

menționat că dispozițiile Legii

nr. 10/2001

au caracter de complinire cât privesc celelalte legi reparatorii,

inclusiv cele funciare, situație în care

persoanele deposedate de stat de

terenuri sunt îndreptățite să solicite

măsuri de reparație în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, chiar dacă

pentru alte terenuri au beneficiat de măsuri reparatorii în procedurile

instituite prin legile funciare, atâta timp cât nu este dată situația de

excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001.

În cauza

dedusă judecății este de observat că incidența dispozițiilor

legilor de reparație date în materie funciară a fost deja înlăturată

prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile.

Astfel,

autorul intimaților, E.R.N., în scopul obținerii

recunoașterii dreptului de proprietate asupra

imobilelor în litigiu, a apelat și

la procedura prevăzută

de legile de reparație în materie funciară și forestieră.

Inițial,

potrivit Ordinului nr. 262 din 18 decembrie 2000 al Prefectului

Județului Bacău, în conformitate cu

dispozițiile art. 31 și art. 34 din Legea nr.

1/2000, au

găsit întemeiate solicitările formulate și, potrivit prevederilor

Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, s-a

dispus ca să-i fie restituite

lui E.R.N.

„o casă și o anexă gospodărească care ocupă o

suprafață de 249,73 mp și terenul aferent acestora în suprafață de

10.651

mp" identificate prin planul de situație anexă.

Acest ordin

a fost însă anulat prin sentința civilă nr. 6306 din 19 septembrie 2001 a

Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă și irevocabilă, instanțele judecătorești

statuând că regimul său juridic al imobilelor nu este

cel

reglementat prin Legea nr. 1/2000, întrucât acesta face parte din categoria

terenurilor pe care se află construcții sau amenajări silvice

imobile care, potrivit art. 24 alin. (2) lit. b)

Legea nr. 1/2001 (în forma inițială), sunt

exceptate de la

reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile

amplasamente. Totodată, instanța de recurs a statuat că terenul în

litigiu,

nu cade nici în sfera de

aplicare a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 1/2001

prin care s-a reglementat situația terenurilor

fără construcții neafectate de

lucrări

de investiții și care pot retrocedate foștilor proprietari.

Așa fiind,

cât timp prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a statuat în

sensul că imobilele în litigiu nu cad în sfera de aplicare a Legilor

nr.

18/1991 și nr. 1/2000, critica

recurentei în sensul că aceste imobile nu cad nici în sfera de reparație a

Legii nr. 10/2001, pe motiv că ar dată situația de

excepție prevăzută de

art. 8 teza

II,

este nefondată.

Concluzia

se impune a fi reținută chiar dacă intimații au formulat o

nouă cerere de retrocedare a acelorași imobile în procedura Legii nr.

1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, fără ca aceasta

să fi fost soluționată favorabil.

Așa fiind,

pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că în

mod just instanța de apel a înlăturat

apărările recurentei privind incidența

situației de excepție prevăzută de art. 8 din legea nr. 10/2001 și a

procedat

la analizarea și soluționarea în fond a cererii

de retrocedare în natură dedusă judecății.

Cât

privește fondul pretențiilor, este de menționat că potrivit art. 1 din

Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în

mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie

1945-

2 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în

baza Legii nr.

139/1940 asupra

rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură.

Potrivit

alin. (2) al aceluiași articol, măsuri reparatorii prin echivalent se

stabilesc în cazurile în care restituirea

în natură nu este posibilă se vor

stabili.

În cauza

dedusă judecății, în mod just instanța de apel a reținut că

imobilul în litigiu poate fi restituit în natură.

Referitor la suprafață de 1500 mp teren,

ce se identifică pe

aliniamentul ABCDEFA în

planul de situație anexă la raportul de expertiză

tehnică judiciară întocmit de experții M.M. și D.L.

(supliment f. 433 - voi

II

ds 389/2004), pentru

considerentele mai sus

arătate, se constată

că nu dată situația de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001 și nu

s-a invocat și nici dovedit existența unui alt caz de

imposibilitate de

restituire în natură.

Împrejurarea

că acest teren este distinct de cel atribuit autorului intimaților în baza

legilor funciare este dovedită prin concluziile acestui

supliment cu cele ale raportului inițial întocmit

de expert care a procedat la

verificarea

amplasamentelor terenurilor din titlul nr. 66613 din 25 octombrie

1996, atribuite în posesie prin procesul

verbal nr. 87 din 3 noiembrie 2003

(f. 75).

La

momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest teren se

afla în patrimoniul recurentei care este

o regie autonomă a statului și căreia

îi incumbă conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, în calitatea de

entitate

deținătoare, obligația de restituire.

Sub acest

aspect, este de menționat că modalitățile în care pârâta

Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică

Bacău a preluat imobilele în patrimoniu (terenul prin comasare cu fostul CAP

Cleja, construcțiile prin

decizia

nr. 63/1981 a Consiliului Popular Cleja) sunt irelevante, dat fiind că

potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001,

„imobilele preluate în mod abuziv,

indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură în

starea în

care se află la

data cererii de restituire și libere de orice sarcini".

Referitor la

construcții, este de menționat că, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent foștilor

proprietari pentru imobilele construcții

numai în cazul în care acestora le-au

fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport de forma

inițială noi

corpuri a căror

arie însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și

dacă

părțile nu convin astfel.

Prin

probatoriul administrat nu s-a dovedit însă îndeplinirea condiției

prevăzută de dispoziția legală menționată

ci doar faptul că recurenta a

efectuat reparații capitale

construcției preluată de stat.

În acest context al analizei este de

observat că prin expertiza efectuată de ing. M.M. (f.86) s-au identificat

cantonul silvic

(„Casa Enescu"),

grajdul și următoarele construcții provizorii, anexe

gospodărești din lemn: garaj, patul porumb,

magazie pentru lemne și

adăpost de păsări.

Cu privire construcția principală

existentă în prezent, care are la

parter 7

camere pe fundație de beton sau zidărie, cu pereți din paiantă,

expertul a concluzionat că este vorba de aceiași

construcție expropriată

prin

Hotărârea nr. 51 din 12 mai 1946 a Comisiei de Plasă Domnița Măria din

patrimoniul

autorului reclamantului, M.E.

Referitor la

neconcordanțele dintre mențiunile actului de preluare de

stat „trei camere și alte dependințe" și cele

din actul de impunere „patru

camere,

hol și bucătărie în stare bună"

expertul a explicitat că descrierea

din actul de

impunere este mai la obiect, în actul de preluare nefiind

detaliat termenul „dependințe" și locul

situării acestora, fapt care a fost de

natură să creeze unele confuzii.

În

susținerea concluziei arătate au fost evidențiate și mențiunile

procesului verbal nr. 6/1942 pentru

impunerea veniturilor de pe proprietățile

clădite pe perioada de recensământ 1942-1946,

potrivit cărora clădirea

expropriată

era „construită din lemn cu patru camere, hol și bucătărie în

stare bună"

și despre care se face mențiunea

că avea destinația de locuință, dar nu era locuită.

Referitor la această construcție, expertul

a evidențiat că a fost

folosită în perioada

1946-1981 de Consiliul Popular Cleja drept casă de nașteri, apoi ca magazie iar

apoi „din lipsă de fonduri nu s-a putut întreține

și s-a autodegradat, distrugându-se o parte din

dotările acesteia de către

cetățeni", aspecte necontestate de

recurente.

Totodată,

expertul a arătat că prin decizia nr. 63/1981, Consiliul

Popular Cleja a schimbat destinația imobilului

„Casa Enescu" din magazie

în

District Silvic Comunal iar în cursul aceluiași an s-a eliberat o autorizație

pentru reparații capitale și s-a întocmit documentația de deviz pentru

lucrările necesare (99.270 lei): desfacere

șarpantă și învelitoare din draniță

și

înlocuirea ei cu astereală din scândură și tablă zincată, desfacerea și

înlocuirea planșeului din lemn, refacerea

scheletului din lemn la pereți etc.

cu mențiunea că în prezent casa este

în bună întreținere. Expertul a

evidențiat

că grajdul a fost pus în funcțiune în 1982 și că tot în acest an au fost

realizate garduri din plasă de sârmă neagră și șipci.

Prin

suplimentul de expertiză întocmit la 14 martie 2005, în raport cu

noile înscrisuri depuse la dosar, anume

fișa imobilului întocmită în 1977

când nu avea efectuate

reparațiile capitale efectuate și procesul verbal datat 26 ianuarie 1944

întocmit de controlul financiar (în care se menționează la poziția 8 situația

vechii construcții: casă veche cu trei

camere,

sală, cămară, bucătărie și beci construite din șipci acoperite cu

șindrilă,

la poziția 9, bucătărie separată cu două camere din șipci acoperită

cu draniță,

la poziția 10, una șură din lemn acoperită cu draniță), expertul a

concluzionat în același sens, anume că actuala

clădire se identifică cu

vechea

construcție principală preluată de stat și la care pârâții au adus

reparații

capitale.

Așa fiind,

cum în cauză nu este incidență situația prevăzută de art.

19

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în care pot fi acordate foștilor proprietari

măsuri reparatorii prin echivalent, critica

formulată de recurentă în acest

sens nu poate fi primită.

Pentru

considerentele de fapt și de drept arătate, care în parte le

completează pe cele reținute prin decizia

recurată, Înalta Curte urmează a

constata că în mod just instanța de apel a anulat dispoziția contestată

și a

dispus retrocedarea în

natură a imobilului către intimați și, pe cale de

consecință, urmează a reține ca fiind nefondate

criticile formulate prin

recursul dedus judecății.

În raport

de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a obliga recurenta

să plătească intimaților suma de 3126,50 lei

cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor București,

Direcția Silvică Bacău împotriva deciziei civile nr. 243

din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă.

Obligă pe recurentă la 3126,50 lei,

cheltuieli de judecată către

intimații

reclamanți E.D.M. și E.J.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2008.