ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6208/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Bihor, la 20 septembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a cerut, în temeiul Legii nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult trei ani de către pârâtul H.S.I., care a fost returnat din Ungaria, la data de 12 mai 2006. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 60/C din 18 ianuarie 2007, a respins acțiunea formulată de reclamantă cu motivarea că nu s-a dovedit faptul că pârâtul a avut pe teritoriul statului ungar un comportament necorespunzător, care să justifice restrângerea exercitării dreptului fundamental la libera circulație.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 111/A din 18 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței Tribunalului Bihor, cu aceeași motivare dezvoltată și prin considerentele hotărârii primei instanțe. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, susținând, în esență, că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, în temeiul art. 38 lit. a și art. 39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, instanța trebuia să dispună restrângerea exercitării de către pârât a dreptului la liberă circulație în Ungaria. Recursul declarat nu este fondat.

Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006. Ca urmare a acestor modificări a fost introdus în art. 6 1 , potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci o completează.

Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora. Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare. În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică. Art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre. Prin urmare, în măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G. nr. 5/2006 potrivit cu care, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în condițiile în care sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Pentru aceste considerente, decizia recurată este privită ca fiind legală și temeinică și în consecință se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 111/A din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2007.