ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6208/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Adresându-se Tribunalului Bihor, la

20 septembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor a cerut, în temeiul Legii nr. 248/2005,

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele Uniunii

Europene, pentru o perioadă de cel mult trei ani de către pârâtul H.S.I., care

a fost returnat din Ungaria, la data de 12 mai 2006.

Soluționând litigiul în primă

instanță, Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința nr. 60/C din 18

ianuarie 2007, a respins acțiunea formulată de reclamantă cu motivarea că nu

s-a dovedit faptul că pârâtul a avut pe teritoriul statului ungar un

comportament necorespunzător, care să justifice restrângerea exercitării

dreptului fundamental la libera circulație.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

civilă nr. 111/A din 18 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței Tribunalului Bihor, cu

aceeași motivare dezvoltată și prin considerentele hotărârii primei instanțe.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, susținând, în

esență, că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, în

temeiul art. 38 lit. a și art. 39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, instanța trebuia să

dispună restrângerea exercitării de către pârât a dreptului la liberă

circulație în Ungaria.

Recursul declarat nu este fondat.

Legea nr. 248 din 20 iulie 2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost

modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.

Ca urmare a acestor modificări a

fost introdus în art. 6

1

, potrivit căruia cartea de identitate

valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot

călători în statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 17 din Tratatul de

constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie

2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice

persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește

cetățenia națională, ci o completează.

Așa cum s-a apreciat în

jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele

au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o

ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la

intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al dreptului comunitar

conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații

noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește

dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din

tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui

drept conferit de acestea.

Strâns legat de principiul efectului

direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea

de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru

protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei

prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul

comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.

În virtutea acestor principii, în

domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației

naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este

concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă

aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens, urmează a se observa

că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE

din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează

exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor

membre, de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor precum și

restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Art. 27 alin. (1) din Directivă,

statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru

motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului

proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a

individului în cauză.

România este începând cu 1 ianuarie

2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate,

toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă

circulație în toate statele membre.

Prin urmare, în măsura în care

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G. nr.

5/2006 potrivit cu care, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului îi creează

o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția respectării dreptului la

libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în condițiile în care

sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din

Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își

vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Pentru aceste considerente, decizia

recurată este privită ca fiind legală și temeinică și în consecință se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

111/A din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie

2007.