ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7390/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7390/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului
civil de față:
Deliberând
constată următoarele:
Sentința
sus-menționată a fost atacată cu recurs de reclamantă.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut că pârâtul a locuit în orașul Napoli timp de
7 luni, iar la data de 24 octombrie 2006 a fost depistat de autoritățile
italiene fără forme legale de ședere și muncă, a fost judecat și returnat
pentru ședere și muncă ilegală.
Împotriva
deciziei civile mai sus-menționată a declarat recurs pârâtul J.I. criticând-o
ca fiind nelegală deoarece instanța de apel a făcut o interpretare greșită a
dispozițiilor art. 27 din Directiva nr. 38/2004 a Parlamentului și Consiliului
Europei, aplicabilă României de la data de 1 ianuarie 2007, data aderării
acesteia la Uniunea Europeană.
Recursul este
fondat.
Prin Legea nr. 248/2005 a fost
reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Potrivit art. 38 din această lege,
restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a
cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani,
numai în condițiile și pentru următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a
fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între
România și acela stat;
b) cu privire la persoana a cărei
prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar
urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după
caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
Rezultă, din dispoziția legal
enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la
libera circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele expres
menționate, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.
Aplicarea prevederilor art. 38 din
Legea nr. 248/2005 trebuie făcută, însă, în corelare cu dispozițiile art. 2
pct. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și
a libertăților fundamentale și cu cele din Directiva Parlamentului și
Consiliului Europei nr. 38/2004 deoarece, în raport de prevederile art. 20 din
Constituția României, interpretarea și aplicarea drepturilor și libertăților
cetățenești se fac în concordanță cu prevederile pactelor și tratatelor
internaționale la care România este parte, reglementările internaționale din
domeniul drepturilor omului, cuprinse în pactele și tratatele ratificate de
România, având prioritate față de reglementările interne în cazul în care între
ele există neconcordanțe.
Potrivit art. 2 alin. (2) și (3) din
Protocolul nr. 4 la Convenție, orice persoană este liberă să părăsească orice
țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul
altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri
necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța
publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția
sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Potrivit art. 27 din Directiva CE
nr. 38/2004, cetățenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de familie li se
poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul
unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică, securitate
publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera circulație și
rezidența trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în cauză.
Normele internaționale menționate
prevăd, deci, în mod expres și limitativ situațiile în care se poate restrânge
libertatea de circulație a persoanelor, afectarea ordinii publice, a siguranței
publice sau a sănătății publice, apreciate în funcție de conduita proprie a
persoanei în cauză, pe când norma internă cuprinsă în art. 38 lit. a) din Legea
nr. 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație
dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat membru al Uniunii pe baza
unui acord de readmisie, fără nici o distincție în ceea ce privește conduita
persoanei în cauză, respectiv dacă prezența acesteia în statul din care a fost
returnată prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea
publică a acelui stat.
Se constată, deci, că norma internă
este parțial incompatibilă cu normele internaționale în materie aplicabile
raportului juridic dedus judecății, în măsura în care permite restrângerea
dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care au fost returnați
dintr-un stat membru al Uniunii, în baza unui acord de readmisie, în alte
situații decât acelea în care prezența cetățenilor români în statul din care au
fost returnați ar constitui o amenințare la ordinea publică, securitatea
publică sau sănătatea publică a acelui stat.
Ca atare, norma internă trebuie
aplicată doar atunci când se referă la restrângerea dreptului la liberă
circulație a persoanelor în condiții ce lezează ordinea, siguranța sau
sănătatea publică, pentru fapte sau situații ce au condus la încălcări grave
ale ordinii, siguranței sau sănătății publice.
Aceasta înseamnă că măsura de returnare
a unui cetățean român dispusă de autoritățile unui stat membru al Uniunii nu
este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română să interzică dreptul
de circulație al cetățeanului său pe teritoriul statului din care a fost
returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație urmând a se
aprecia de către instanța națională prin raportare la ordinea juridică în
vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri, determinată de
aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, ordine care
impune în mod obligatoriu aprecierea situației concrete a cetățeanului în
cauză.
În acord cu această motivare,
singura probă făcută în cauză a fost aceea că pârâtul a fost returnat la data
de 27 decembrie 2006, din Italia, pentru ședere ilegală, în baza Acordului de
readmisie încheiat de România cu Italia.
Nu a fost administrată nici o dovadă
în sensul unei conduite a pârâtului care să se constituie într-o amenințare
reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al
societății, de natură a aduce atingere ordinii publice, securității publice ori
sănătății publice a statului din care a fost returnat.
Simpla nerespectare a condițiilor
prevăzute de legea din Italia referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul
său a unui cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene nu poate fi
încadrată în categoria faptelor de natură a aduce atingere ordinii publice,
siguranței publice sau sănătății publice, pentru a se putea admite apelul
formulat de Direcția Generală de Pașapoarte, de către instanța de apel.
În concluzie, se va reține că
recursul declarat de pârâtul J.I. este fondat și pe cale de consecință se va
admite, se va casa decizia atacată, decizia civilă nr. 184 din 28 mai 2007 a
Curții de Apel Cluj și se va menține sentința civilă nr. 355 din 20 martie 2007
a Tribunalului Maramureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul
declarat de pârâtul J.I. împotriva deciziei nr. 184/A din 28 mai 2007 a Curții
de Apel Cluj, secția civilă.
Casează decizia
atacată și menține sentința civilă nr. 355 din 20 martie 2007 a Tribunalului
Maramureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.