ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7961/2007

Asupra recursului civil de față din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 ianuarie

2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor l-a chemat în judecată pe pârâtul P.G., solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul

la liberă circulație în Anglia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 760 din 15 mai

2007, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul

a reținut următoarele:

Cum de la 1 ianuarie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene,

sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar care reglementează drepturile

unui cetățean membru de a circula pe teritoriul altor state membre.

În virtutea principiului efectului direct al tratatelor și

directivelor, al principiului supremației dreptului comunitar și a obligației

de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar, tribunalul a

înlăturat aplicabilitatea art. 38 din Legea nr. 248/2005, cu motivarea că

aceasta prevede o categorie mai largă de situații în care este posibilă

restrângerea dreptului la liberă circulație, legea internă nefiind până în

prezent armonizată cu dispozițiile dreptului comunitar.

A reținut că în cauză nu sunt incidente motive de ordine publică,

siguranță publică sau sănătate publică, prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, pentru a i se restricționa pârâtului dreptul la libera de

circulație.

Prin decizia nr. 222 din 3 iulie

2007 Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

reținut următoarele:

Art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 nu este în concordanță cu

prevederile Directivei 2004/38/CE.

Singura condiție impusă de legea

internă pentru restrângerea dreptului la libera circulație a cetățenilor români

este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat pe baza unui

acord de readmisie încheiat de România cu acel stat; cetățenilor români nu li

se poate aplica un tratament discriminatoriu în raport cu alți cetățeni ai

statelor membre a căror situație este reglementată prin O.U.G. nr. 102/2005.

Împrejurarea returnării pârâtului

din Anglia nu este prin ea însăși aptă să conducă la luarea măsurii solicitate

de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurenta arată că

pârâtul a fost returnat din Anglia la data de 1 decembrie 2006, în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, pentru ședere

ilegală.

În conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din

Legea nr. 248/2005, condiția necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii

exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a

returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat

acord de readmisie.

Legiuitorul constituant a stipulat că

libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor condiții stabilite de

lege.

Or, aceste reguli, sunt strict stabilite

în Legea nr. 248/2005.

Potrivit art. 25 din Constituție,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în străinătate

se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și

îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea prevederilor Legii nr.

248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, care se

justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre

cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție.

Astfel, măsura returnării dispusă de

autoritățile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă

dovada că acesta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii

Europene.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Tribunalul a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un

drept garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale la care

România este parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor

limitări, dar că în ceea ce privește motivele și condițiile acestor limitări,

dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern.

Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulație

poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea

acestei măsuri.

Prin urmare, toate criticile

recurentei referitoare la reținerea unui caracter absolut al dreptului la

liberă circulație, cu pretinsa ignorare a art. 25 din Constituție, care prevede

posibilitatea limitării exercițiului acestui drept, nu au legătură cu soluția

pronunțată în cauză și nu se impune a fi analizate.

Contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a pârâtului din Anglia

la data de 1 decembrie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru

restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulație în acest stat

al Uniunii Europene.

Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție

suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului

cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei

2004/38/CE care prevede astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de

ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării

pârâtului din Anglia, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să

restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme

reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita

pârâtului una din valorile mai sus menținonate.

Devenind membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte

prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în

ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor lor este reglementat prin Tratatul

de instituire a comunităților

europene, precum

și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, care în

speță a fost corect aplicată de instanțe, din moment ce au fost chemate să

soluționeze un litigiu purtat între stat, printr-o direcție a Ministerului

Administrației și Internelor, și un particular.

Cum reclamanta nu a fost în măsură

să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de

scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 222 din 3 iulie 2007 a

Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2007.