ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 114/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La 28 noiembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a

chemat în judecată pe pârâtul D.V., solicitând restrângerea dreptului acestuia

la liberă circulație în statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea cererii, întemeiate pe

art. 38, art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, reclamanta a susținut că,

la 30 octombrie 2006, pârâtul a fost returnat din Spania conform Acordului de

readmisie încheiat de România cu acea țară.

Tribunalul Giurgiu-secția civilă,

prin sentința nr. 59 din 8 februarie 2007, a respins cererea pe considerentul

că în speță nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi avut un comportament

necorespunzător în Spania, astfel că, potrivit normelor comunitare, nu se

impune restrângerea dreptului său la liberă circulație.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 293 din

10 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând că:

- de la 1 ianuarie 2007, odată cu

intrarea României în Uniunea Europeană, restrângerea libertății de circulație a

cetățenilor români, deveniți cetățeni ai uniunii menționate, nu se mai poate

face decât cu respectarea normelor comunitare în domeniu, respectiv Directiva

nr. 38/2004;

- în speță nu s-a dovedit că

prezența pârâtului în Spania constituie o amenințare serioasă și suficientă la

adresa intereselor fundamentale ale societății, așa cum prevăd normele

comunitare precizate pentru restrângerea dreptului cetățenilor Uniunii Europene

la liberă circulație.

Reclamanta a declarat recurs, prin

care a solicitat casarea ambelor hotărâri și, pe fond, admiterea cererii și

restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație în Spania, pe o perioadă

de cel mult 3 ani.

În motivarea recursului, al cărui

temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susținut că soluția pronunțată în

cauză ar fi contrară art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr.

248/2005.

Această critică, a cărei dezvoltare

permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este

nefondată deoarece:

- de la 1 ianuarie 2007, consecutiv

aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români beneficiază de dreptul

la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre în condițiile prevăzute

de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului;

- potrivit art. 6 alin. (1) și art.

27 din menționata directivă, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe

teritoriul unui alt stat membru pe o perioadă de cel mult 3 luni fără nicio

formalitate, iar restrângerea acestui drept se poate face numai pentru motive

de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, fiind totodată

necesar ca măsurile restrictive luate în primele două cazuri să respecte

principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita

persoanei în cauză;

- or, în speță nu s-a făcut dovada

existenței vreuneia din împrejurările prevăzute de normele comunitare pentru

restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație în Spania.

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 293/A din 10

mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie

2008.