ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ reclamantul L.I. a contestat Hotărârea nr. 1087

din 21 septembrie 2006 a Casei Județene de Pensii Bacău.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a fost evacuat din localitatea Lipscani, fostul județ

Hotin din Basarabia în localitatea Vulcana Condelea județul Dâmbovița, din

motive de persecuție etnică astfel cum rezultă și din înscrisurile de la Arhivele Statului.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ prin sentința nr. 4 din 15 ianuarie 2007 a respins ca nefondată acțiunea reclamantului L.I.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut că pentru a beneficia de drepturile compensatorii instituite

de Legea nr. 1489/200 este necesar ca strămutarea, expulzarea să fie datorată

din motive etnice ceea ce în cauză reclamantul nu a dovedit.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs L.I. criticând-o ca nelegală și netemeinică și susținând în

esență că se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 întrucât

așa cum rezultă de altfel din înscrisul eliberat de Arhivele Statului a fost

strămutat din localitatea Lipscani unde era salariat, iar mențiunea de elev

cuprinsă în adeverință a fost făcută pe considerentul că își continua studiile

anului III sub supravegherea …….

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „Judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii

sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la

lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră

folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca

hotărârea să nu depășească obiectul litigiului.

În ceea ce privește cauza

dedusă judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către

intimatul reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele

administrate, declarațiile extrajudiciare din dosar nefiind pe deplin

convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Cu toate acestea în dosarul

cauzei au fost depuse două înscrisuri care atestă pe de o parte împrejurarea că

reclamantul în perioada 15 septembrie 1943 – 31 ianuarie 1944 a funcționat ca impiegat la agenția Hotin din Tg. Lipscani, iar pe de altă parte situația reală

de fapt că familia sa din care făcea parte figurează în tabelul nominal cu

refugiații din localitatea Miorcani, județul Dorohoi, în comuna Gemenea județul

Dâmbovița.

Având în vedere existența

acestor înscrisuri urmează a se suplimenta probatoriul, eventual prin

administrarea probei testimoniale și/ sau a altor înscrisuri care să determine

fără echivoc incidența dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

În concluzie, pentru stabilirea

exactă a adevărului, în temeiul dispozițiilor art. 313 teza 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, în vederea suplimentării probatoriului prin

orice mijloc de dovadă permis de lege, în sensul celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de L.I.,

împotriva sentinței civile nr. 4 din 15 ianuarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2007.