ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5932/2007

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Direcția Generală de Pașapoarte a

solicitat la 22 ianuarie 2007 restrângerea exercitării pe timp de până la 3 ani

de către R.A. a dreptului său la liberă circulație în Italia, cu motivarea că

pârâtul a fost returnat din Italia la data de 4 decembrie 2006 în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.

Instanța sesizată, Tribunalul

Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 477 din 12 martie 2007 a respins

cererea reclamantei.

Apelul declarat de Direcția Generală

de Pașapoarte a fost respins prin decizia nr. 225 din 18 aprilie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

În esență, instanțele au reținut că

reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul a săvârșit una din faptele care

justifică limitarea dreptului, anume încălcarea ordinii publice, securității

publice sau sănătății publice ale statului din care a fost returnat.

Mai mult, prin hotărârea din 24

ianuarie 2007 pronunțată de instanța din Milano, Italia, Secția Afaceri

Emigrare s-a stabilit că nu este cazul să se procedeze la ordonarea decretului

de expulzare cu însoțire la frontieră nr. 1082/id/2006 emis și notificat de

Prefectul de Milano, față de R.A., dovedindu-se întrerupte toate efectele

începând din data de 1 ianuarie 2007.

Direcția Generală de Pașapoarte a

declarat recurs și a solicitat casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii

sale, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Se referă, în esență, la drepturile

recunoscute cetățenilor care călătoresc în străinătate dar și la obligațiile

acestora de a respecta legislația română de a nu desfășura activități de natură

să compromită imaginea României ori care să contravină obligațiilor asumate de

aceasta prin documente internaționale. Se conchide că dreptul la liberă

circulație nu este absolut ci este supus unor limitări legale.

Recursul se privește ca nefondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007,

data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a

exercitării dreptului la libera circulație în statele membre poate fi dispusă

în baza legislației naționale care o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005] numai în concordanță deplină cu legislația comunitară.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) și

(2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European

și a Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe

conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al

societății.

Așadar, simpla returnare a

cetățeanului român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie

temei suficient pentru luarea măsurii prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005. Cu atât mai mult cu cât instanța italiană din Milano a refuzat să

procedeze la expulzarea pârâtului, după cum corect au reținut instanța de fond

și cea de apel. În plus, în fața acestei instanțe a fost prezentată copia

„Cărții de Identitate” emisă de autoritățile italiene pentru pârâtul R.A.

Drept urmare, recursul va fi respins

în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 225 A din

18 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2007.