ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8116/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Direcția Generală de Pașapoarte a cerut la data de 27 septembrie 2006 restrângerea exercitării pe timp de până la 3 ani de către H.S. a dreptului său la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene, cu motivarea că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 9 iulie 2006 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Instanța sesizată, Tribunalul Bihor a pronunțat sentința civilă nr. 268/C din 2 martie 2007, prin care a respins ca nefondată cererea de mai sus. Apelul declarat de către Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 285/2007 A din 12 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

În esență, instanțele au reținut că Direcția Generală de Pașapoarte nu a făcut dovada că pârâtul a săvârșit una din faptele care justifică limitarea dreptului, anume încălcarea ordinii publice, securității publice sau sănătății publice ale statului din care a fost returnat. Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii sale. Dezvoltând în fapt recursul, Direcția Generală de Pașapoarte a susținut că autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci numai de a lua act de această măsură, care constituie condiție suficientă pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, așa cum este reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ aflat în concordanță cu dispozițiile art. 25 din Constituția Românei.

Recursul astfel motivat corespunde cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu este fondat. Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] numai în concordanță deplină cu legislația comunitară.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Așadar, contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a cetățeanului român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Dimpotrivă, recurenta avea obligația rezultată din prevederile art. 1169 C. civ. și din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face dovada că măsura cerută este consecința unor fapte imputabile pârâtului, de natură să-i califice conduita ca fiind o amenințare în sensul analizat al normei comunitare. Drept urmare, recursul va fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 285 A din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2007.