ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1667/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7 octombrie 2005,

reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Botoșani,

anularea Hotărârii nr. 1654 din 25 februarie 2000 și să se constate că este

beneficiara drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada în

care a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 405 din 7

decembrie 2005, a admis acțiunea și cererea de intervenție formulată de Partida

Rromilor Social Democrată din România; a anulat hotărârea contestată și a

stabilit că reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 1 octombrie 1942 – 1 septembrie 1944, începând cu data de 6

octombrie 2004.

Recursul declarat de C.J.P. Botoșani

împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1782 din 17 mai

instanță, pentru suplimentarea probatoriului.

Rejudecând cauza, Curtea de

Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 223

din 4 octombrie 2006, a admis acțiunea.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 880 din

13 februarie 2007, a admis recursul pârâtei, a casat sentința atacată și a

trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță, reținând că materialul

probator administrat este insuficient.

Curtea de Apel Suceava, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 161 din 5 noiembrie 2007, a admis acțiunea și cererea de intervenție; a anulat hotărârea contestată și a stabilit că

reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 1 octombrie 1942 – 1 septembrie 1944, drepturi ce se vor acorda de la

data de 1 noiembrie 2004.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că, din probele administrate rezultă că reclamanta se

încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942

– 1 septembrie 1944, când a fost obligată să își schimbe domiciliul din România

în Trasnistria, din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta C.J.P. Botoșani, solicitând admiterea acestuia și

modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii.

Recurenta a susținut că

declarațiile martorilor nu sunt pertinente, întrucât nici unul nu a probat cu

un act oficial situația deportării în Trasnistria în intervalele menționate.

În plus, a mai susținut

recurenta că reclamanta – intimată nu a prezentat nici o adeverință eliberată

de Agenția de Dezvoltare Comunitară ”Împreună”, prin care să se confirme

deportarea în Trasnistria, iar martorul M.M., având la 1 octombrie 1942 vârsta

de 6 ani, nu putea să-și amintească cu exactitate toate persoanele cu care s-a

aflat în refugiu.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 1 lit. a) din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de

prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice ca urmare a deportării.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată

prin Legea nr. 189/2000, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000,

cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în lipsa acestora prin

declarație cu martori.

În cauză, din declarațiile

autentice ale martorilor B.A. și B.A., coroborate cu datele rezultate din

actele de stare civilă depuse și declarația judiciară a martorului M.M.,

rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în

perioada 1 octombrie 1942- 1 septembrie 1944, intimata-reclamantă, împreună cu

familia, au fost obligați să își schimbe domiciliul din România în

Transnistria, din motive etnice, fiind cazați într-un ghetou administrat de

U.R.S.S.

În ceea ce îl privește pe

martorul Marin Mihai, acesta a făcut și dovada faptului că este beneficiar al

prevederilor Legii nr. 189/2000, depunând la dosar Decizia nr. 133 din 21

octombrie 2002 a Casei Județene de Pensii Botoșani, în care se reține că

acesta, în perioada 1942 – 1944 a fost victima deportării rromilor în

Transnistria.

În concluzie, dând o corectă

dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta C.J.P. Botoșani împotriva sentinței nr. 161 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2008.