ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1667/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 octombrie 2005, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Botoșani, anularea Hotărârii nr. 1654 din 25 februarie 2000 și să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada în care a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 405 din 7 decembrie 2005, a admis acțiunea și cererea de intervenție formulată de Partida Rromilor Social Democrată din România; a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 – 1 septembrie 1944, începând cu data de 6 octombrie 2004. Recursul declarat de C.J.P.

Botoșani împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1782 din 17 mai 2006. S-a casat sentința, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriului. Rejudecând cauza, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 223 din 4 octombrie 2006, a admis acțiunea. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 880 din 13 februarie 2007, a admis recursul pârâtei, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță, reținând că materialul probator administrat este insuficient.

Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 161 din 5 noiembrie 2007, a admis acțiunea și cererea de intervenție; a anulat hotărârea contestată și a stabilit că reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 – 1 septembrie 1944, drepturi ce se vor acorda de la data de 1 noiembrie 2004. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, din probele administrate rezultă că reclamanta se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 – 1 septembrie 1944, când a fost obligată să își schimbe domiciliul din România în Trasnistria, din motive etnice. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P.

Botoșani, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii. Recurenta a susținut că declarațiile martorilor nu sunt pertinente, întrucât nici unul nu a probat cu un act oficial situația deportării în Trasnistria în intervalele menționate. În plus, a mai susținut recurenta că reclamanta – intimată nu a prezentat nici o adeverință eliberată de Agenția de Dezvoltare Comunitară ”Împreună”, prin care să se confirme deportarea în Trasnistria, iar martorul M.M., având la 1 octombrie 1942 vârsta de 6 ani, nu putea să-și amintească cu exactitate toate persoanele cu care s-a aflat în refugiu. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice ca urmare a deportării. Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în lipsa acestora prin declarație cu martori. În cauză, din declarațiile autentice ale martorilor B.A. și B.A., coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse și declarația judiciară a martorului M.M., rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G.

nr. 127/2002 că, în perioada 1 octombrie 1942- 1 septembrie 1944, intimata-reclamantă, împreună cu familia, au fost obligați să își schimbe domiciliul din România în Transnistria, din motive etnice, fiind cazați într-un ghetou administrat de U.R.S.S. În ceea ce îl privește pe martorul Marin Mihai, acesta a făcut și dovada faptului că este beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, depunând la dosar Decizia nr. 133 din 21 octombrie 2002 a Casei Județene de Pensii Botoșani, în care se reține că acesta, în perioada 1942 – 1944 a fost victima deportării rromilor în Transnistria. În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., recursul a fost respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Botoșani împotriva sentinței nr. 161 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2008.