ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5102/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

27 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor a chemat în judecată pe pârâtul S.I., solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună restrângerea dreptului pârâtului la

liberă circulație pentru o perioadă de cel mult trei ani, cu motivarea că

pârâtul a fost returnat din Belgia, la data de 4 mai 2006, în baza unui acord

de readmisie încheiat de România cu această țară, fiind astfel aplicabile

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată

prin O.G. nr. 5/2006.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.

1062 din 23 noiembrie 2006, a admis cererea și a dispus restrângerea dreptului

la liberă circulație pe o perioadă de trei luni, începând cu data pronunțării

hotărârii, cu privire la statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor

pentru care pârâtul face dovada că are drept de intrare.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 2/A din 15 ianuarie 2007, a admis apelul declarat de pârât și a

schimbat sentința, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de apel a reținut, în esență, aplicabilitatea directă a dreptului

comunitar României, începând cu data aderării la Uniunea Europeană, respectiv a

Directivei Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, care, în

art. 27 prevede posibilitatea restrângerii libertății de circulație pentru motive

de ordine publică sau de siguranță publică.

S-a mai reținut că dispozițiile art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 îi creează apelantului o situație mai grea,

în condițiile în care în sarcina acestuia nu s-a reținut vreuna din situațiile

prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Împotriva deciziei instanței de

apel, a declarat recurs intimata-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte.

În motivarea cererii de recurs este

reiterată situația de fapt, returnarea pârâtului din Belgia la data de 4 mai

2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, se

susține incidența în cauză a dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, faptul că pârâtul a recunoscut că a fost returnat pentru

nerespectarea condițiilor de intrare și de ședere în Belgia și că măsura

dispusă de autoritățile belgiene în baza acordului de readmisie nu poate fi

cenzurată de autoritățile române.

Se mai susține că, potrivit art. 25

din Constituția României și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului, dreptul la liberă circulație nu este absolut, ci este supus unor

îngrădiri legale și condiții, stabilite prin Legea nr. 248/2005.

Recursul este nefondat.

La data pronunțării deciziei

recurate, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în calea de atac a apelului,

cale devolutivă de atac, România devenise membră a Uniunii Europene, cu statut

de partener egal în drepturi și obligații, cetățenii români devenind conform

art. 17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene cetățeni ai Uniunii

Europene și beneficiari ai dreptului de liberă circulație în aceleași condiții

ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene, aplicându-li-se sistemul de

norme și reguli comunitare, în speță prezentând relevanță normele comunitare ce

consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.

Împrejurarea că faptul expulzării a

avut loc anterior aderării României la Uniunea Europeană nu determină

inaplicabilitatea normelor comunitare, întrucât măsura restrângerii dreptului

analizat este de natură administrativă contravențională, materie guvernată de

principiul aplicării legii mai favorabile.

Dacă, ulterior petrecerii faptelor,

intervine o reglementare mai favorabilă, trebuie să fie aplicată cu prioritate.

Reglementarea mai favorabilă o

constituie Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din

29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul

statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.

Conform art. 20 alin. (2) din

Constituția României: „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și

legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile”.

Deși, de principiu, directivele

comunitare ar trebui transpuse în dreptul intern al fiecărui stat membru,

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a consacrat în jurisprudența sa

superioritatea și efectul direct al regulilor comunitare ca „făcând parte

integrantă, cu rang de prioritate, din ordinea publică aplicabilă pe teritoriul

statelor membre”, precizând că trebuie să fie aplicate încă de la intrarea lor

în vigoare, „în pofida unei eventuale preexistențe a unei legi naționale

incompatibile și pe toată durata aflării lor în vigoare, în pofida adoptării

ulterioare a unei legi incompatibile” (cauza Simmenthal, Hotărârea din 9 martie

1978).

Art. 10 din Tratatul de instituire a

Comunității Europene, care prevede obligația de cooperare loială între statele

membre, impune inclusiv instanțelor judecătorești române respectarea

principiilor și soluțiilor consacrate de jurisprudența Curții de Justiție a

Comunităților Europene.

În alte cauze (cauza Van Gend en

Loos; cauza Becker), Curtea Europeană de Justiție a statuat că dispozițiile

unei directive sunt direct aplicabile, în absența unor măsuri de transpunere în

dreptul intern, dacă sunt necondiționate și suficient de precise pentru a

permite instanțelor judecătorești să le aplice așa cum sunt formulate.

Examinând prevederile Legii nr.

248/2005 și dispozițiile Directivei nr. 2004/38/CE, Înalta Curte constată că

între normele interne și cele comunitare există neconcordanțe, cele comunitare

fiind mai favorabile și suficient de precise pentru a fi direct aplicate.

Astfel, din perspectiva art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a

dispune restrângerea dreptului cetățeanului român chemat în judecată la liberă

circulație în străinătate (inclusiv pe teritoriul statelor membre ale Uniunii

europene), este suficient ca acesta să fi fost returnat din statul cu privire

la teritoriul căruia se solicită a fi adoptată măsura, în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat, independent de motivul pentru

care a fost returnat.

Spre deosebire de norma internă,

art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabilește expres și limitativ doar trei

cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de

circulație a cetățenilor Uniunii, respectiv afectarea ordinii publice, siguranței

publice sau sănătății publice.

În consecință, norma comunitară este

mai favorabilă, cea internă fiind parțial neconcordantă, în condițiile în care

permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât cele

care vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

În prezenta cauză, conform talonului

de returnare întocmit în punctul de trecere a frontierei, anexat cererii de

chemare în judecată, pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 4 mai 2006

„pe motiv de ședere ilegală”, motiv care nu se încadrează în cele limitativ

prevăzute de Directiva 2004/38/CE.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 2/A din 15 ianuarie 2007 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale,

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.