ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3380/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată C.S.M., recurentele L.G. și Ț.C.A., judecători cu grad de tribunal în cadrul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, au solicitat recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel. În motivarea cererii au arătat că își întemeiază solicitarea pe ideea de discriminare existentă între procurorii care au obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T., respectiv în cadrul D.N.A., și între ceilalți procurori și judecători, care sunt obligați să susțină concurs de promovare în gradul profesional superior.

În argumentarea susținerii menționate, petentele au invocat Hotărârile nr. 791/2007 și nr. 819/2007 ale Plenului C.S.M., prin care s-au respins cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de procurori din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., raportate la soluțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție de admitere a recursurilor declarate împotriva celor două hotărâri menționate. Consideră petentele că situația creată pe cale jurisprudențială, reprezintă o „rupere nejustificată a echilibrului" în rândul celor două categorii de magistrați, iar prevalarea procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. de alte dispozițiile legale (ce vizează caracterul special al structurilor din care fac parte), decât cele ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă la lege tipică.

S-a mai susținut că procurorii au, ca și judecătorii, statut constituțional de magistrați, prevăzut expres de art. 133 și art. 134 din Legea fundamentală, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 866 din 28 noiembrie 2006, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit, cu valoare de principiu că judecătorii și procurorii se află în aceeași situație juridică, ceea ce presupune înlăturarea oricărei situații de discriminare ce s-ar putea ivi între cele două categorii de magistrați. Ca argument final adus în sprijinul cererii lor de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, petentele au arătat că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor D.N.A.

și D.I.I.C.O.T., s-a deschis posibilitatea acestora de a solicita, în baza Legii nr. 303/2004, recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel, fără a susține vreun concurs de promovare, în condițiile art. 43 din actul normativ amintit. Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererea petentelor L.G. și Ț.C.A.privind recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel. Pentru a hotărî astfel, C.S.M. a reținut că niciunul dintre judecătorii care au formulat cereri recunoaștere a gradului profesional superior, printre care și petentele L.G. și Ț.C.A. - ambele judecător cu grad de tribunal în cadrul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, nu au susținut examen de promovare în condițiile art. 43 – 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a apreciat că din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor legii mai sus menționate, rezultă că în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor, numai în urma susținerii și promovării, în condițiile legii, a concursului e promovare în funcții de execuție, iar o interpretare contrară ar fi de natură să eludeze dispozițiile legale. A mai reținut C.S.M.

că în sprijinul acestei interpretări vin și dispozițiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, care stabilesc că judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau parchetelor, precum și dispozițiile art. 83 alin. (3) din același act normativ, care prevăd că reîncadrarea în funcția de judecător, procuror ori magistrat-asistent se face fără concurs și cu avizul C.S.M., la instanțele, sau după caz, la parchetele de lângă acestea, în cadrul cărora au funcționat până la data pensionării.

A concluzionat în sensul că acestea sunt singurele situații de recunoaștere a gradului profesional anterior dobândit, regula fiind aceea că gradul profesional corespunzător unei instanțe sau parchet superioare se dobândește numai prin promovarea concursului organizat în condițiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în acord cu Recomandarea (94)12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petentele L.G. și Ț.C.A., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. În motivarea cererii adresate Înaltei Curți, recurentele nu au formulat critici propriu-zise împotriva hotărârii pe care au atacat-o în justiție, ci au preluat motivele de fapt și de drept ale cererii de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, înregistrate la C.S.M.

și soluționate de Plenul C.S.M. prin hotărârea recurată. În esență, a fost invocată discriminarea creată între procurorii D.N.An. și D.I.I.C.O.T., cărora „printr-un simplu interviu" li s-a recunoscut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ceilalți magistrați (judecători și procurori), care pentru a accede într-un grad profesional superior trebuie să susțină un concurs organizat la nivel național. Prin întâmpinarea depusă la dosar, C.S.M.

a arătat că recursul este neîntemeiat, întrucât din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reiese că în cazul judecătorilor și procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional în cel imediat următor, numai în urma susținerii, în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de execuție, reglementat în acord cu Recomandarea (94)12 a Comitetului de Miniștri privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994. În ceea ce privește hotărârile judecătorești pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, C.S.M.

a afirmat că „acestea au fost pronunțate în cauze având ca obiect un recurs individual și nu un recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății". Cu privire la conceptul de „discriminare", intimatul a invocat prevederile art. 2 din O.G. nr. 37/2000, interpretate prin raportare la dispozițiile art. 16 din Constituția României și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care conduc la concluzia că principiul nediscriminării presupune identitate de soluții numai pentru situații identice. În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 - dreptul comun în materia contenciosului administrativ - intimatul a depus la dosar copia hotărârii atacate și a documentelor care au stat la baza emiterii acesteia.

Examinând legalitatea Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în raport cu normele incidente în cauză, Înalta Curte constată că soluția de respingere a cererii de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel formulată de recurente este întemeiată. Promovarea judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție la tribunale, curți de apel și parchete, constituie obiectul de reglementare al articolelor 43 - 47 din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor care instituie regula potrivit căreia promovarea se face prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la instanțele sau la parchetele imediat superioare.

Gradul profesional poate fi definit ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia instanțelor și a parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților, cum s-a reținut, de altfel, atât prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului C.S.M., cât și în jurisprudența relevantă în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Gradul profesional nu este, așadar, o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă magistratul, atribuții care corespund nivelului instanței sau parchetului în cadrul căruia își desfășoară acesta activitatea.

În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu numai pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de excepție și realizându-se numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. De la regula promovării prin concurs se poate deroga numai prin norme speciale, expres și limitativ prevăzute de lege, care instituie condiții și proceduri diferite de numire sau de promovare în funcții de execuție. Astfel de norme speciale, derogatorii, sunt cele cuprinse în art. 75 și art. 87 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, prevederi prin care este reglementată procedura de numire în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.

și, respectiv, al D.N.A., structuri specializate organizate, potrivit legii, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, promovarea procurorilor în funcții de execuție - cu gradul profesional corespunzător - în cadrul acestor două structuri se face prin aplicarea normelor speciale expres prevăzute de lege, iar nu prin eludarea concursurilor de promovare sau prin ignorarea C.S.M., așa cum au susținut recurentele în motivarea cererii lor. Recurentele nu se află în niciuna dintre situațiile de excepție avute în vedere de legiuitor, în ceea ce privește promovarea în funcție de execuție la curțile de apel și dobândirea gradului profesional corespunzător, nefiind prevăzută vreo derogare de la regula instituită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, anterior enunțată.

De aceea, neexistând identitate de situații, nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu în sensul art. 1 și 2 din O.G. nr. 137/2000, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ori al Protocolului nr. 12, adițional la Convenție, intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005 și ratificat de România prin Legea nr. 103/2006. În mod repetat, Curtea Constituțională a stabilit că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării este încălcat numai atunci când se aplică un tratament diferențiat unor situații comparabile, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă și fără a fi respectată cerința proporționalității între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.

Sub acest aspect, soluțiile pronunțate în contenciosul constituțional român sunt în acord cu jurisprudența constantă a C.E.D.O., care, în aplicarea principiului nediscriminării, prevăzut în art. 14 din Convenție, a statuat că orice diferență de tratament făcută de stat între persoane aflate în situații similare trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabilă. În privința numirii procurorilor în cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., legiuitorul a instituit condiții și proceduri speciale, în considerarea unor rațiuni de politică a justiției, în vederea realizării obiectivelor României de aderare la U.E. și de eficientizare a luptei împotriva corupției și a criminalității organizate și terorismului - justificare în măsură să înlăture ideea incidenței unei discriminări în sensul invocat în cererea de recurs.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde ideea că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând astfel principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tării.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 ca nefondat, reținând că Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.G. și Ț.C.A. împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2008.