ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 898/2008

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 215 din 22 noiembrie 2007 a Tribunalului Călărași, secția penală, s-a respins cererea formulată de inculpat (prin apărător), în baza art. 334 C. proc. pen. În baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.V. la 18 ani închisoare și 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepsei. S-a menținut starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen., s-a computat prevenția acestuia, de la 18 august 2007 la zi.

S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă V.G. și, luând act de acordul părților, a fost obligat inculpatul să plătească acestuia, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ., suma de 2300 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare și suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat de la inculpat un cuțit, aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Călărași. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 250 lei reprezintă onorariul avocat desemnat din oficiu.

S-a reținut că prin rechizitoriul introdus la această instanță, la data de 25 septembrie 2007, și înregistrat sub nr. 2627/116/2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș.V., deținut în Penitenciarul Slobozia pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., faptă comisă pe raza municipiului Călărași. În cuprinsul actului de inculpare se arată faptul că, la data de 17 august 2007, pe fondul unui conflict spontan, în loc public și cu intenție, inculpatul Ș.V. l-a înjunghiat cu un cuțit în piept pe victima V.L., producându-i leziuni la nivelul cordului, ce au dus la decesul acesteia. Probele pe care se bazează acuzarea sunt: procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul medical de necropsie, declarațiile inculpatului, ale părții civile și ale martorilor, raportul de expertiză psihiatrică a inculpatului și actele procedurale privind reținerea și arestarea inculpatului.

În faza procesuală a judecării cauzei la fond, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care este cercetat, a descris cu amănunte modalitatea în care s-a derulat accidentul între el și victimă, precizând că aceștia s-au aflat în stare de ebrietate, iar în ceea ce privește locul în care l-a lovit cu cuțitul, nu poate face nicio precizare întrucât pe scara blocului era întuneric și doar a încercat să se apere. Au fost audiați martorii S.E. și I.M., care au învederat instanței faptul că fiecare, pe rând și la momente diferite, s-au certat cu inculpatul în seara respectivă, iar după incidentul dintre martorul menționat anterior, inculpat și victimă, aceștia l-au găsit pe V.L. căzut în scara blocului, fără viață.

Ambii martori au relatat și împrejurarea că doar victima și I.M. s-au aflat în scara blocului în noaptea respectivă, singura persoană care îi putea produce lovitura letală victimei fiind inculpatul, întrucât I.M. a părăsit locul faptei, pentru a anunța telefonic organele de poliție de amenințările proferate de inculpat. Fapta comisă de inculpat, aceea de înjunghiere cu cuțitul victimei, în zona inimii, în loc public și cu intenție directă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Este adevărat că inculpatul, prin apărător, a solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., însă această cerere urmează a se respinge motivat de faptul că acesta a reacționat într-o modalitate disproporționat de agresivă la zgomotele produse în scara blocului de victimă și de martorul I.M., înarmarea cu un cuțit fiind ilogică, atâta timp cât cei menționați anterior nu l-au atacat în niciun fel pe inculpat, acesta fiind cel ce i-a amenințat pe cei doi, a lovit-o cu pumnii pe victimă, după care a înjunghiat-o în inimă și a dispărut în propriul apartament. Probele administrate în cauză nu atestă modalitatea în care victima l-a agresat pe inculpat, în cauză conturându-se doar loviturile pe care acesta din urmă le-a aplicat și martorului I.M., acesta din urmă hotărându-se să nu depună plângere împotriva sa, deși leziunile i-au fost atestate printr-un act medico-legal.

La individualizarea pedepsei inculpatului urmează a se avea în vedere, pe lângă pericolul social deosebit al infracțiunii cercetate și faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, nefiind posibilă aplicarea în cauză a circumstanțelor atenuante fără a se încălca dublul scop al pedepsei, cel punitiv și cel educativ. Urmează a se pronunța în cauză o pedeapsă cu executare în regim de detenție, o pedeapsă complementară de 9 ani și o pedeapsă accesorie în baza art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen. Urmează a se constata faptul că latura civilă este rezultatul acordului de voință al părților, chiar dacă cererea de acordare a daunelor morale a fost tardiv introdusă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Ș.V., criticând-o ca nelegală și netemeinică, sub aspectul individualizării pedepsei, invocând greșita respingere a cererii de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

și, respectiv, aplicarea unei pedepse prea mari, la stabilirea căreia nu s-a ținut seama de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și de atitudinea sa procesuală sinceră. Cu ocazia judecării apelului, Curtea a procedat, nemijlocit, la ascultarea inculpatului Ș.V., care și-a menținut declarațiile anterioare, prezentând același mod și aceleași împrejurări de comitere a faptei cu cele relatate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești realizate de către instanța de fond. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează: Instanța de fond a administrat, nemijlocit, în condiții de publicitate și contradictorialitate, toate probele necesare aflării adevărului și a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a acestor probe, situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului. Astfel, este în afara oricărui dubiu că, în noaptea de 17 august 2007, în jurul orei 2,30, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul Ș.V., deranjat de zgomotele produse în fața blocului de martorul I.M. și victima V.L.

(aflați și ei în stare de ebrietate), s-a înarmat cu un cuțit pe care l-a luat din propria locuință și, ieșind afară, l-a amenințat inițial pe martor, punându-i cuțitul la gât, iar după ce acesta a reușit să scape, fugind către un post telefonic public pentru a anunța poliția, inculpatul a agresat-o pe victimă, pe care a lovit-o mai întâi cu pumnii iar, în final, a înjunghiat-o cu cuțitul în zona toracică, plaga astfel produsă conducând la decesul aproape instantaneu al acesteia. Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea constată că a fost în mod just individualizată, la stabilirea întinderii acesteia dându-se eficiență tuturor criteriilor legale prevăzute în art. 72 C. pen.

Pedeapsa respectivă este proporțională cu gravitatea extrem de ridicată a faptei și cu împrejurările concrete de comitere a acesteia, astfel cum au fost evidențiate mai sus, și, totodată, reflectă în mod corespunzător conduita inculpatului după săvârșirea faptei (acesta a abandonat-o pe victimă după agresiune, fără a încerca să-i acorde vreun ajutor, după cum el însuși recunoaște în declarația dată în fața instanței de apel), precum și antecedența sa penală (în care se regăsește o condamnare pronunțată pentru două infracțiuni de tâlhărie, care, deși nu atrage starea de recidivă, împlinindu-se termenul legal de reabilitare, conturează caracteristicile comportamentului social al inculpatului, ușor predispus la acte grave de violență, în special pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice).

Curtea găsește neîntemeiată solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei în considerarea atitudinii sale procesuale (doar în parte sinceră), constatând că această împrejurare se reflectă deja în mod adecvat în stabilirea de către instanța de fond a unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut în norma de incriminare (care prevede pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani). Drept urmare, Curea constată că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde scopului său legal, punitiv și educativ-preventiv, astfel cum este definit în art. 52 C. pen. Din oficiu, Curtea constată că, deși instanța de fond nu a motivat interzicerea, ca pedeapsă accesorie și respectiv ca pedeapsă complementară, a tuturor drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen.

(inclusiv dreptul de a alege), dispoziția respectivă apare ca fiind justă, doar de natura și gravitatea extremă a infracțiunii săvârșite de inculpat, dar și de predispoziția manifestată de acesta în comiterea unor fapte grave de violență și, totodată, răspunzând necesității de a-l împiedica să decidă în legătură cu treburile societății, ale cărei reguli de conviețuire a înțeles să le încalce în mod brutal de mai multe ori, fără a-și reconsidera conduita, în sensul respectării lor. Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de desființare a sentinței atacate, care este legală și temeinică, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ș.V. Așa fiind, prin decizia penală nr. 8/ A din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 8/ A din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 18 august 2007 la 12 martie 2008 și a obligat recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul Ș.V., criticând-o ca netemeinică, în baza cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., solicitând reținerea circumstanței atenuante legale, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării) și a celei personale (conduită sinceră) prin reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de criticile invocate și de cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul Ș.V. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta întrucât din examenul complet și convingător al mijloacelor de probă administrate în cauză de instanța de fond, s-a reținut în mod justificat prin sentința menținută de instanța de prim control judiciar că, în noaptea de 17 august 2007, în jurul orei 2,30, aflat sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul Ș.V.

a înjunghiat-o cu un cuțit în piept pe victima V.L., producându-i leziuni la nivelul cordului ce au determinat decesul acesteia; situație de fapt ce a fost legal încadrată în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. Din acest punct de vedere este legală și temeinică statuarea ambelor instanțe în sensul nonincidenței stării de provocare pretinsă de recurent, având în vedere și aspectul că omorul a fost comis în afara imobilului în care locuiau inculpatul și victima, respectiv în fața scărilor de la intrarea în imobil (astfel cum rezultă din planșa fotografică realizată cu ocazia cercetării la fața locului), ceea ce infirmă susținerea inculpatului că martorul I.M.

și victima V.L. s-ar fi deplasat până la apartamentul său, i-ar fi bătut la ușă și i-ar fi cerut să iasă afară, pe holul blocului, pentru a se bate, cerere căreia el i-ar fi dat imediat curs. Inculpatul s-a înarmat cu un cuțit luat din propria locuință și a ieșit astfel în fața blocului, în condițiile în care nici martorul și nici victima nu au întreprins vreo acțiune agresivă împotriva sa. Inculpatul l-a agresat inițial pe martorul I.M. (în a cărui locuință se refugiaseră cu doar câteva ore în urmă concubina sa, martora S.E., și mătușa acesteia, ambele procedând în acest mod din cauza temerii insuflate de comportamentul violent al inculpatului), căruia i-a pus cuțitul la gât, provocându-i astfel leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.

După ce martorul I.M. a reușit să scape, fugind să anunțe poliția, inculpatul și-a îndreptat acțiunea agresivă asupra victimei V.L., pe care a lovit-o inițial cu pumnii în zona feței, dovadă în acest sens fiind excoriațiile și echimozele constatate la acest nivel cu ocazia examinării medico-legale. Ulterior, inculpatul a lovit-o pe victimă cu cuțitul, provocându-i acesteia o plagă la nivelul antebrațului stâng și respectiv o plagă toracală „cu interesarea pericardului și miocardului și cu hemopericard și hemotorax consecutive”, această din urmă leziune fiind cea care a determinat producerea decesului, astfel cum s-a stabilit prin raportul medico-legal de necropsie.

În privința leziunilor suferite de inculpat la aceeași dată, Curtea constată că acestea, de mică gravitate, necesitând doar 2-3 zile de îngrijiri medicale, s-au produs „prin lovire și zgâriere de corpuri dure și comprimare între două corpuri dure”, mecanismul de producere astfel descris în actul medico-legal, excluzând orice acțiune de agresare a acestuia de către martor sau de către victimă. În contextul modului de desfășurare a acțiunii infracționale, astfel relevat de probatoriul administrat în cauză, sunt vădit lipsite de orice fundament faptic, susținerile inculpatului că nu și-a dat seama pe cine a lovit cu cuțitul (pe martor sau pe victimă) și respectiv că el a acționat doar instinctiv, pentru a se apăra.

Concomitent nu este fondată nici critica prin care se tinde la reducerea pedepsei stabilită de 18 ani închisoare cu executare în regim de detenție, întrucât aceasta este aptă în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv reeducare a recurentului dar și să asigure necesara prevenție a săvârșirii de noi infracțiuni.

Aceeași pedeapsă este corespunzător dozată prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., raportat pe de o parte la pericolul social generic și concret extrem de sporit al infracțiunii comise, împrejurările reale ale săvârșirii acesteia (noaptea, într-un imobil de locuințe, o lovitură de cuțit în zonă vitală - inima), de limitele de pedeapsă stabilite de textul de lege incriminator dar și, pe de altă parte, la datele care circumstanțiază persoana recurentului inculpat (45 de ani, studii 12 clase, necăsătorit, fără copii, condamnat în anul 1985 pentru tâlhărie, poziție procesuală sinceră). Așa fiind, Înalta Curte reține inexistența unor elemente care să configureze nevoia reducerii cuantumului pedepsei aplicate.

Urmează ca în baza art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen., să se compute prevenția de la 18 august 2007 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva deciziei penale nr. 8/ A din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 18 august 2007 la 12 martie 2008. Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 12 martie 2008.