ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1152/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 5 iunie 2002, reclamanta SC A.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC F. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate că și-a îndeplinit obligațiile contractuale stabilite în contractul de leasing imobiliar nr. 1090/1999 și în consecință pârâta să fie obligată să elibereze actul de proprietate a imobilului. La data de 27 august 2002, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat evacuarea reclamantei din spațiul situat în șos. Mihai Bravu sector 3. Reclamanta și-a precizat ulterior acțiunea cerând obligarea pârâtei la întocmirea actelor legale ce preced contractul de leasing, revendicând în final dreptul de proprietate asupra activului cumpărat, arătând că urmărește realizarea dreptului de proprietate asupra activului.

Tribunalul București, prin sentința nr. 10836 din 17 septembrie 2003, a admis cererea principală și a obligat pârâta-reclamantă să procedeze la vânzarea valabilă către reclamanta-pârâtă a imobilului în natură-construcție situat în București șos. Mihai Bravu sector 3 ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar nr. 1090/1999. A respins cererea reconvențională și a obligat pârâta-reclamantă la cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-au stabilit raporturi contractuale, conform contractului de leasing imobiliar nr. 1090 din 1 martie 1999 în baza cărora pârâta-reclamantă în calitate de locator a transmis reclamantei-pârâte în calitate de utilizator dreptul de folosință asupra imobilului în natură, proprietatea sa, pe o perioadă de 36 luni în schimbul unei redevențe în valoare totală de 642.780.000 lei plus TVA redevența lunară fiind de 17.855.000 lei plus TVA.

Din raportul de expertiză, instanța a reținut că reclamanta și-a executat în totalitate obligația de plată a redevenței în cuantumul și condițiile prevăzute de art. 6 și 7 din contract. Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile pârâtei cu privire la faptul că suma de 642.780.000 lei plus TVA reprezintă dreptul de folosință și nu prețul imobilului câtă vreme din modul de redactare al art. 16 din contract, rezultă fără echivoc că voința părților la momentul încheierii contractului a fost în sensul stabilirii sumei de 642.780.000 lei plus TVA ca fiind valoarea totală la care urmează a fi achiziționat imobilul, în cazul în care reclamanta-pârâtă își va exercita dreptul de opțiune. S-a apreciat că reclamanta-pârâtă nu avea obligația de plată a unor redevențe indexate în raport cu rata inflației, câtă vreme în contractul părților nu există o clauză în acest sens.

Clauza înscrisă în art. 3 din contract nu poate justifica o indexare a redevențelor ca măsură unilaterală a pârâtei, fiind necesar acordul expres al ambelor părți. În apel după casare, conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar, a avut în vedere probele administrate respectiv înscrisuri, inclusiv hotărârea A.G.A. nr. 39 din 26 februarie 1999 cu forță obligatorie atât față de acționari cât și față de persoana juridică, o expertiză contabilă completată cu răspunsul la obiecțiunile formulate de părți. Astfel, s-a reținut că, convenția părților încheiată la 1 martie 1999 a fost precedată de alte înțelegeri și a avut ca punct de plecare contractul de asociere în participațiune nr. 2745 din 27 iunie 1996 privind spațiul în litigiu.

Înscrisurile, atestă înțelegerea prealabilă a părților asupra elementelor esențiale ale viitorului contract de leasing imobiliar. Din conținutul clauzelor contractului rezultă că acestea conțin și elementele minime obligatorii ale contractului de leasing prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 51/1997, precum și clauze exprese privitoare la obligațiile locatorului și utilizatorului. Raportul de expertiză atestă faptul că reclamanta – pârâtă în calitate de utilizator și-a îndeplinit întocmai obligațiile de plată. Valoarea lunară a reclamantei și respectiv „prețul contractului”, deși erau posibile de modificat, văzând rata inflației, această modificare nu a avut loc, pentru că se putea realiza numai conform art. 12 din contract respectiv prin act adițional cu acordul părților.

De asemenea, instanța de fond a mai precizat că în contract, părțile nu au stabilit o valoare reziduală în mod distinct de prețul contractului, acesta fiind chiar prețul integral al bunului imobil. Împotriva deciziei nr. 205 din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat recurs pârâta-reclamantă criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (3) și art. 295 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a verificat și nu s-a pronunțat pe toate motivele de apel și în special pe cele prin care se critică hotărârea instanței de fond în sensul că nu s-a pronunțat pe excepția de ordine publică (inadmisibilitate) motive cuprinse între pct. 1 - 3 ale motivelor de apel, precum și motivele de nelegalitate formulate privind respingerea cererii reconvenționale.

De asemenea, recurenta consideră că instanța a acordat reclamantei mai mult decât s-a cerut. Astfel, prin cererea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze actul de proprietate al imobilului, ulterior precizându-și acțiunea în sensul obligării la întocmirea actelor ce preced contractul de leasing, revendicând în final dreptul de proprietate asupra activului cumpărat. Or, susține recurenta, instanța a admis acțiunea obligând-o să procedeze la vânzarea în natură, construcție a imobilului în litigiu. Recursul este nefondat. În motivarea apelului, s-a arătat că instanța a dat mai mult decât s-a cerut, și față de conținutul cererii de chemare în judecată s-a invocat excepția inadmisibilității asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.

S-a mai arătat că, chiar dacă reclamanta și-a precizat ulterior cererea, nu a renunțat expres la primele două capete de cerere, iar instanța de fond pe aceasta ar fi trebuit să se pronunțe. În esență, acesta este conținutul primelor trei motive de apel asupra cărora recurenta susține că nu s-ar fi pronunțat instanța de apel. Din examinarea considerentelor hotărârii date în apel după casare rezultă că instanța a verificat hotărârea instanței de fond prin prisma tuturor motivelor de apel, în raport și cu noile probe administrate în apel, precum și cu legea aplicabilă raportului juridic existent între părți. Decizia criticată face o argumentație extinsă cu privire la lipsa de temeinicie a susținerilor apelantei-recurente grupate în toate motivele de apel.

Este adevărat că reclamanta a formulat obiectul acțiunii sale într-un mod neclar, dar atât din motivarea cererii de chemare în judecată cât și din precizările ulterioare rezultă scopul urmărit de societate, acela de a valorifica dreptul său de opțiune decurgând din contractul de leasing imobiliar nr. 1090/1 martie 1999 în sensul de a obține proprietatea asupra imobilului prin obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Apreciind în ansamblu probele administrate conform indicațiilor date s-a stabilit în mod corect obiectul acțiunii conform voinței reale a părții cât și temeinicia pretențiilor, inadmisibilitatea invocată fiind dependentă de justețea pretențiilor formulate.

Dincolo de deficiențele de redactare a cererilor, instanța de apel a stabilit că s-a avut în vedere obiectul acțiunii conform voinței reale a părții contractante, urmând a fi înlăturate criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Vor fi înlăturate și criticile privind clauzele contractului privind plata prețului având în vedere că în „prețul contractului” cuprinde valoarea lunară a redevenței, care putea fi modificată numai cu acordul părților prin act adițional. În condițiile art. 3 lit. c) din contractul încheiat, locatorul trebuia să accepte solicitarea utilizatorului de a achiziționa bunul după achitarea integrală „a prețului contractului„ fără a mai putea condiționa această transmitere a proprietății de schimbare a prețului imobilului ce a format obiectul contractului de leasing pe motiv de actualizarea cauzată de inflație.

Față de cele arătate rezultă că motivele de casare invocate de recurentă nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Pe cale de consecință văzând dispozițiile art. 312 coroborat cu art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SA București, împotriva deciziei nr. 205 din 12 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 3000 lei cheltuieli de judecată, către intimata SC A.C. SRL BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2008.