ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1152/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 5 iunie 2002, reclamanta SC A.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC

F. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate că și-a

îndeplinit obligațiile contractuale stabilite în contractul de leasing

imobiliar nr. 1090/1999 și în consecință pârâta să fie obligată să elibereze

actul de proprietate a imobilului.

La data de 27 august 2002,

pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat

evacuarea reclamantei din spațiul situat în șos. Mihai Bravu sector 3.

Reclamanta și-a precizat

ulterior acțiunea cerând obligarea pârâtei la întocmirea actelor legale ce

preced contractul de leasing, revendicând în final dreptul de proprietate

asupra activului cumpărat, arătând că urmărește realizarea dreptului de

proprietate asupra activului.

Tribunalul București, prin

sentința nr. 10836 din 17 septembrie 2003, a admis cererea principală și a

obligat pârâta-reclamantă să procedeze la vânzarea valabilă către

reclamanta-pârâtă a imobilului în natură-construcție situat în București șos. Mihai

Bravu sector 3 ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar nr. 1090/1999.

A respins cererea reconvențională și a obligat pârâta-reclamantă la cheltuieli

de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că între părți s-au stabilit raporturi contractuale,

conform contractului de leasing imobiliar nr. 1090 din 1 martie 1999 în baza

cărora pârâta-reclamantă în calitate de locator a transmis reclamantei-pârâte

în calitate de utilizator dreptul de folosință asupra imobilului în natură,

proprietatea sa, pe o perioadă de 36 luni în schimbul unei redevențe în valoare

totală de 642.780.000 lei plus TVA redevența lunară fiind de 17.855.000 lei

plus TVA.

Din raportul de expertiză,

instanța a reținut că reclamanta și-a executat în totalitate obligația de plată

a redevenței în cuantumul și condițiile prevăzute de art. 6 și 7 din contract.

Tribunalul a apreciat ca

fiind neîntemeiate susținerile pârâtei cu privire la faptul că suma de

642.780.000 lei plus TVA reprezintă dreptul de folosință și nu prețul

imobilului câtă vreme din modul de redactare al art. 16 din contract, rezultă

fără echivoc că voința părților la momentul încheierii contractului a fost în

sensul stabilirii sumei de 642.780.000 lei plus TVA ca fiind valoarea totală la

care urmează a fi achiziționat imobilul, în cazul în care reclamanta-pârâtă își

va exercita dreptul de opțiune.

S-a apreciat că

reclamanta-pârâtă nu avea obligația de plată a unor redevențe indexate în

raport cu rata inflației, câtă vreme în contractul părților nu există o clauză

în acest sens. Clauza înscrisă în art. 3 din contract nu poate justifica o

indexare a redevențelor ca măsură unilaterală a pârâtei, fiind necesar acordul

expres al ambelor părți.

În apel după casare, conform

deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel București a

respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar, a avut în vedere probele administrate respectiv

înscrisuri, inclusiv hotărârea A.G.A. nr. 39 din 26 februarie 1999 cu forță

obligatorie atât față de acționari cât și față de persoana juridică, o

expertiză contabilă completată cu răspunsul la obiecțiunile formulate de părți.

Astfel, s-a reținut că,

convenția părților încheiată la 1 martie 1999 a fost precedată de alte

înțelegeri și a avut ca punct de plecare contractul de asociere în

participațiune nr. 2745 din 27 iunie 1996 privind spațiul în litigiu.

Înscrisurile, atestă înțelegerea

prealabilă a părților asupra elementelor esențiale ale viitorului contract de

leasing imobiliar.

Din conținutul clauzelor

contractului rezultă că acestea conțin și elementele minime obligatorii ale

contractului de leasing prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 51/1997, precum și

clauze exprese privitoare la obligațiile locatorului și utilizatorului.

Raportul de expertiză atestă

faptul că reclamanta – pârâtă în calitate de utilizator și-a îndeplinit

întocmai obligațiile de plată.

Valoarea lunară a

reclamantei și respectiv „prețul contractului”, deși erau posibile de modificat,

văzând rata inflației, această modificare nu a avut loc, pentru că se putea

realiza numai conform art. 12 din contract respectiv prin act adițional cu

acordul părților.

De asemenea, instanța de

fond a mai precizat că în contract, părțile nu au stabilit o valoare reziduală

în mod distinct de prețul contractului, acesta fiind chiar prețul integral al

bunului imobil.

Împotriva deciziei nr. 205

din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a

declarat recurs pârâta-reclamantă criticile vizând aspecte de nelegalitate

fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că

hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (3) și art. 295

C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a verificat și nu s-a pronunțat

pe toate motivele de apel și în special pe cele prin care se critică hotărârea

instanței de fond în sensul că nu s-a pronunțat pe excepția de ordine publică

(inadmisibilitate) motive cuprinse între pct. 1 - 3 ale motivelor de apel,

precum și motivele de nelegalitate formulate privind respingerea cererii reconvenționale.

De asemenea, recurenta

consideră că instanța a acordat reclamantei mai mult decât s-a cerut.

Astfel, prin cererea

formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze actul de

proprietate al imobilului, ulterior precizându-și acțiunea în sensul obligării

la întocmirea actelor ce preced contractul de leasing, revendicând în final

dreptul de proprietate asupra activului cumpărat.

Or, susține recurenta,

instanța a admis acțiunea obligând-o să procedeze la vânzarea în natură, construcție

a imobilului în litigiu.

Recursul este nefondat.

În motivarea apelului, s-a

arătat că instanța a dat mai mult decât s-a cerut, și față de conținutul

cererii de chemare în judecată s-a invocat excepția inadmisibilității asupra

căreia instanța de fond nu s-a pronunțat. S-a mai arătat că, chiar dacă

reclamanta și-a precizat ulterior cererea, nu a renunțat expres la primele două

capete de cerere, iar instanța de fond pe aceasta ar fi trebuit să se pronunțe.

În esență, acesta este

conținutul primelor trei motive de apel asupra cărora recurenta susține că nu

s-ar fi pronunțat instanța de apel.

Din examinarea

considerentelor hotărârii date în apel după casare rezultă că instanța a

verificat hotărârea instanței de fond prin prisma tuturor motivelor de apel, în

raport și cu noile probe administrate în apel, precum și cu legea aplicabilă

raportului juridic existent între părți.

Decizia criticată face o

argumentație extinsă cu privire la lipsa de temeinicie a susținerilor

apelantei-recurente grupate în toate motivele de apel.

Este adevărat că reclamanta

a formulat obiectul acțiunii sale într-un mod neclar, dar atât din motivarea

cererii de chemare în judecată cât și din precizările ulterioare rezultă scopul

urmărit de societate, acela de a valorifica dreptul său de opțiune decurgând

din contractul de leasing imobiliar nr. 1090/1 martie 1999 în sensul de a

obține proprietatea asupra imobilului prin obligarea pârâtei la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare.

Apreciind în ansamblu

probele administrate conform indicațiilor date s-a stabilit în mod corect

obiectul acțiunii conform voinței reale a părții cât și temeinicia pretențiilor,

inadmisibilitatea invocată fiind dependentă de justețea pretențiilor formulate.

Dincolo de deficiențele de

redactare a cererilor, instanța de apel a stabilit că s-a avut în vedere

obiectul acțiunii conform voinței reale a părții contractante, urmând a fi

înlăturate criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Vor fi înlăturate și

criticile privind clauzele contractului privind plata prețului având în vedere

că în „prețul contractului” cuprinde valoarea lunară a redevenței, care putea

fi modificată numai cu acordul părților prin act adițional.

În condițiile art. 3 lit. c)

din contractul încheiat, locatorul trebuia să accepte solicitarea

utilizatorului de a achiziționa bunul după achitarea integrală „a prețului

contractului„ fără a mai putea condiționa această transmitere a proprietății de

schimbare a prețului imobilului ce a format obiectul contractului de leasing pe

motiv de actualizarea cauzată de inflație.

Față de cele arătate rezultă

că motivele de casare invocate de recurentă nu se încadrează în situațiile

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pe cale de consecință văzând

dispozițiile art. 312 coroborat cu art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC F. SA București, împotriva deciziei nr. 205 din 12 aprilie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 3000 lei

cheltuieli de judecată, către intimata SC A.C. SRL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2008.