ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2090/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 septembrie 2006,

reclamanta SC P. SA a chemat în judecată M.E.C., A.N.R.G.N. și A.N.R.M.

solicitând în contradictoriu cu acestea suspendarea executării Ordinului comun

nr. 102136 din 25 mai 2006 privind valorificarea cantităților de gaze naturale

pe piața internă și măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor

naturale, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contenciosul

administrativ prin care s-a cerut anularea acestui ordin și care face obiectul Dosarului

nr. 8073/2/2006.

În motivarea cererii s-a

arătat că ordinul contestat a limitat dreptul SC P. SA de a dispune de

producția internă de gaze naturale, drept care permitea acestuia să folosească

o parte din această producție pentru necesarul de consum propriu și după punerea

la dispoziție a pieței interne a anumitor cantități de gaze naturale, destinate

furnizării în amestec către consumatori, SC P. SA putea dispune liber de restul

producției proprii de gaze naturale inclusiv prin furnizarea acestuia la

export.

S-a mai arătat că adoptarea

ordinului s-a făcut cu nerespectarea Legii nr. 52/2003 privind dreptul de a fi

informat cu privire la proiectul actului normativ și de a formula propuneri sau

observații care să fie luate în considerare la definitivarea proiectului, iar

paguba iminentă în dauna activității SC P. SA este aceea de a importa gaze

naturale inclusiv pentru consumul propriu și obligația de a încheia contracte

anuale ferme cu furnizorii de gaze naturale din import.

Prin sentința nr. 2048 din 28

septembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată

de reclamanta SC P.SA.

Pentru a hotărî astfel a

reținut că prin Ordinul comun nr. 102136/2006 s-au stabilit măsuri privind

valorificarea cantităților de gaze naturale pe piața internă și măsuri pentru

întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale având ca scop asigurarea

caracterului nediscriminatoriu prin stabilirea și alocarea lunară a cotelor

procentuale cantitative de gaze naturale, aferente amestecului de gaze naturale

din producția internă și din import.

Cererea de suspendare a fost

analizată în raport de cerințele prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004 și

astfel, s-a constatat a nu fi îndeplinite nici condiția existenței cazului

justificat și nici cea a pagubei iminente.

Sub aspectul prejudiciului

iminent, Instanța a reținut că aspectele legate de prețurile de vânzare a

gazelor naturale nu sunt de natură a justifica cererea de suspendare și că, de

altfel, în acest sens sunt și prevederile Recomandării nr. R (89) 8 a C.M. al C.E., invocată și de reclamantă.

În ceea ce privește cazul

justificat, motivele invocate de reclamantă vizează legalitatea ordinului

contestat, analiză pe care nu o poate face Instanța în litigiul ce privește

cererea de suspendare, actul administrativ contestat bucurându-se de prezumția

de legalitate.

În termenul prevăzut de art.

14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 împotriva sus amintitei sentințe a declarat

recurs reclamanta SC P. SA.

Motivele exercitării acestei

căi de atac au fost depuse în termenul legal de 5 zile calculat însă de la

momentul comunicării sentinței recurate, în acord cu dispozițiile art. 28 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ și cu dispozițiile art. 303 alin. (2)

C. proc. civ., dându-se astfel expresie dreptului la un proces echitabil

consfințit prin art. 6 din C.E.D.O. amendată prin Protocolul nr. 11.

Recurenta a subliniat că

sentința pronunțată la Curtea de Apel București este nelegală deoarece în

pofida dovezilor pe care le-a făcut privind existența cazului bine justificat

și iminența pagubei, ca efecte ale Ordinului nelegal contestat, cererea de

suspendare a executării acestui act administrativ nu a fost primită.

Prezumția de legalitate de

care se bucură în principiu un act administrativ a fost răsturnată prin

dovedirea îndeplinirii condițiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării fiind o măsură de protecție provizorie ce poate fi luată

împotriva actelor administrative abuzive așa cum se prevede și în Recomandarea

nr. R (89) 8 a C.M. al C.E.

În opinia recurentei

prejudiciul creat prin adoptarea Ordinului comun contestat nu poate fi anulat

de faptul că și alți producători sunt vizați de acest act și nici nu poate fi

acoperit prin majorarea prețului gazelor din producția internă la consumatorul

final, cum greșit se reține prin considerentele sentinței în discuție.

Au depus întâmpinări în

sensul menținerii ca legală și temeinică a hotărârii Curții de Apel București,

intimații - pârâți A.N.R.G.N. și M.E.C.

M.E.C. a arătat în

principal, însă, că recursul este nul în condițiile art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ. deoarece recurenta nu a indicat motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs.

Înalta Curte a respins

excepția invocată de M.E.C. având în vedere că în materia contenciosului

administrativ, în care hotărârile judecătorești nu pot fi atacate cu apel,

recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 C. proc. civ., Instanța de control judiciar putând să examineze cauza sub toate aspectele în

temeiul art. 304

1

din același cod.

În acest context, examinând

cauza Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

casarea sau modificarea sentinței atacate, recursul urmând să fie respins

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul acțiunii formulate

de SC P. SA a vizat suspendarea executării Ordinului comun M.E.C., A.N.R.G.N. și

A.N.R.M. nr. 102136 din 25 mai 2006 privind valorificarea cantităților de gaze

naturale pe piața internă și măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul

gazelor naturale, temeiul acestei acțiunii fiind art. 15 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

În dezlegarea cererii cu

care a fost investită Instanța fondului a procedat corect prin raportarea la

cele două condiții impuse de art. 14 din același act normativ spre a fi

îndeplinite cumulativ, anume existența unui caz bine justificat și pentru

prevenirea unei pagube iminente. Rezultă fără echivoc că suspendarea executării

nu se poate dispune decât în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege,

reprezentând o excepție de la regula executării din oficiu a actelor

administrative.

Argumentele aduse prin

cererea de chemare în judecată (reluate și prin cererea de recurs) și probatoriul

administrat au fost analizate prin prisma prevederilor legale incidente

amintite deja, constatându-se în mod corect că în speță nu poate opera

suspendarea executării actului administrativ.

Aprecierile recurentei - reclamante

asupra nelegalității Ordinului comun contestat, a cărui anulare s-a cerut

printr-o acțiune separată, nu se pot subsuma condiției cazului bine justificat

în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Acceptarea unui asemenea

raționament nu este posibilă întrucât ar fi echivalat cu o prejudecare a

fondului care privește examinarea legalității, or, această examinare excede

cadrului procesual de față.

Nici cea de-a doua cerință

prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privitoare la iminența producerii

unui prejudiciu nu a fost îndeplinită în speță.

Recurenta a mai arătat că va

fi obligată, urmare Ordinului contestat, să importe gaz natural pentru consum

propriu și, totodată, în calitate de producător intern să vândă gazele naturale

la prețuri de cel puțin două ori mai mici decât companiile care importă acel

produs.

Astfel de măsuri vizează și

pe alți producători, consumatori de gaze naturale, urmărindu-se întărirea

disciplinei în sectorul gazelor naturale, iar pe de altă parte s-a operat o

majorare cu circa 25% a prețurilor finale reglementate aferente trimestrului IV

al anului 2006 pentru fiecare categorie de consumatori ai reclamantei care au

fost calculate de A.N.R.G.N. prin emiterea Ordinului nr. 1031/2006, publicat în

M. Of. nr. 783 din 15 septembrie 2006, Partea I.

În aceste condiții, în mod

corect Curtea de Apel București a reținut că există o diferență între situația

prezentată de SC P. SA ca fiind un prejudiciu iminent și realitatea prețurilor

consumatorilor racordați la SC P. SA, ceea ce înseamnă vânzarea gazelor

naturale în calitate de producător intern la prețuri rezonabile.

Înscrisurile depuse la

dosarul de fond (o estimare a prejudiciului pretins de reclamantă și un

document cu caracter general elaborat de A.N.R.G.N.) nu reprezintă dovezi ale

unei pagube iminente în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și al

prevederilor cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 a C.M. al C.E. către statele membre privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios

administrativ.

De altfel în art. 14 din

Legea națională nr. 554/2004 se regăsește ceea ce în recomandarea nr. R (89) 8

se stabilește cu valoare de principiu și anume că: „măsurile de protecție

provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este

de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub

condiția existenței unui caz bine justificat, împotriva validității actului

respectiv”.

Pentru toate cele expuse, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC P. SA București împotriva sentinței nr. 2048 din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 aprilie 2007.