ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5780/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6 noiembrie 2006, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte, a solicitat instanței, în contradictoriu cu E.S., restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, motivat de împrejurarea returnării acestuia din Italia, la data de 29 august 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Învestit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Călărași, secția civilă, prin sentința nr. 3125 din 18 decembrie 2006 a respins cererea ca neîntemeiată reținând în esență că reglementarea internă consacrată prin Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 5/2006, contravine flagrant cu normele prevăzute în Tratatul de Instituire a unei Constituții pentru Europa, adoptat prin consens de Convenția Europeană la 13 iunie și respectiv 10 iulie 2003, ce consacră principii la care România a achiesat prin însuși actul aderării, la 1 ianuarie 2007, unul din acestea fiind și dreptul la liberă circulație și ședere liberă pe teritoriul statelor membre. Pentru prevenirea migrației ilegale, se mai arată, Uniunea și statele membre, trebuie să ia măsuri în afara restricționării dreptului la liberă circulație, drept consacrat neîngrădit în Tratat. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, în esență cu aceeași motivare, prin decizia nr. 181 din 21 martie 2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În cauză a declarat recurs în termen legal Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte, care criticând hotărârea dată în apel, face trimitere la dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, din care rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. Tot astfel, se mai arată, libertatea de circulație nu este absolută ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege, România trebuind să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și de a-și consolida poziția de membru cu drepturi depline a Uniunii Europene.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente. La data de 1 ianuarie 2007, România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, urmare aderării cetățenii români beneficiind de dreptul la liberă circulație, drept esențial în spațiul comunitar. Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004, a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, opozabilă României de la 1 ianuarie 2007, cetățenii Uniunii Europene au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport.

Conform art. 27-33 din aceeași Directivă, cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la libera circulație și dreptul de rezidență pe teritoriul unui stat membru doar pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică. Prevederile directivei nu sunt aplicabile decât în situația în care legea națională cuprinde dispoziții mai favorabile. Normele la care s-a făcut referire mai sus au fost transpuse în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European.

Ca atare, dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă circulație, în cazul returnării unui cetățean român, în temeiul unui acord de readmisie se situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 ale Directivei nr. 2004/38/2004, nefiind compatibile cu dreptul comunitar. În consecință, se poate concluziona că dispoziția legală în temeiul căreia, s-a formulat acțiunea, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene, în cauză neputându-se reține ca fiind îndeplinite nici una din cerințele legislației comunitare, pentru a se putea dispune limitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul unui stat membru.

Așa fiind, recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte, împotriva deciziei nr. 181 din 21 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2007.