ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5780/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 6

noiembrie 2006, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de

Pașapoarte, a solicitat instanței, în contradictoriu cu E.S., restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în statele Uniunii

Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, motivat de împrejurarea

returnării acestuia din Italia, la data de 29 august 2006, în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară.

Învestit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Călărași, secția civilă, prin sentința nr. 3125 din 18 decembrie

2006 a respins cererea ca neîntemeiată reținând în esență că reglementarea

internă consacrată prin Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin

O.U.G. nr. 5/2006, contravine flagrant cu normele prevăzute în Tratatul de

Instituire a unei Constituții pentru Europa, adoptat prin consens de Convenția

Europeană la 13 iunie și respectiv 10 iulie 2003, ce consacră principii la care

România a achiesat prin însuși actul aderării, la 1 ianuarie 2007, unul din

acestea fiind și dreptul la liberă circulație și ședere liberă pe teritoriul

statelor membre.

Pentru prevenirea migrației ilegale,

se mai arată, Uniunea și statele membre, trebuie să ia măsuri în afara

restricționării dreptului la liberă circulație, drept consacrat neîngrădit în

Tratat.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, care, în esență cu aceeași motivare,

prin decizia nr. 181 din 21 martie 2007, a respins ca nefondat apelul

reclamantei.

În cauză a declarat recurs în termen

legal Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de

Pașapoarte, care criticând hotărârea dată în apel, face trimitere la

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, din care rezultă că

singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație în străinătate este aceea a returnării

cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de

readmisie.

Tot astfel, se mai arată, libertatea

de circulație nu este absolută ea trebuind să se desfășoare potrivit unor

reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege, România

trebuind să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și de a-și

consolida poziția de membru cu drepturi depline a Uniunii Europene.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente.

La data de 1 ianuarie 2007, România

a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, urmare aderării

cetățenii români beneficiind de dreptul la liberă circulație, drept esențial în

spațiul comunitar.

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr.

2004/38/CE din 29 aprilie 2004, a Parlamentului European și a Consiliului

Uniunii Europene, opozabilă României de la 1 ianuarie 2007, cetățenii Uniunii

Europene au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe

teritoriul altui stat membru fără nici o condiționare sau formalitate, alta

decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport.

Conform art. 27-33 din aceeași

Directivă, cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la

libera circulație și dreptul de rezidență pe teritoriul unui stat membru doar

pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică.

Prevederile directivei nu sunt aplicabile

decât în situația în care legea națională cuprinde dispoziții mai favorabile.

Normele la care s-a făcut referire

mai sus au fost transpuse în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005

privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre

ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European.

Ca atare, dispozițiile art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de

restrângere a dreptului la liberă circulație, în cazul returnării unui cetățean

român, în temeiul unui acord de readmisie se situează în afara ipotezelor

strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 ale Directivei nr.

2004/38/2004, nefiind compatibile cu dreptul comunitar.

În consecință, se poate concluziona

că dispoziția legală în temeiul căreia, s-a formulat acțiunea, are un caracter

discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai

Uniunii Europene, în cauză neputându-se reține ca fiind îndeplinite nici una

din cerințele legislației comunitare, pentru a se putea dispune limitarea

dreptului la liberă circulație pe teritoriul unui stat membru.

Așa fiind, recursul se va respinge,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

Direcția Generală de Pașapoarte, împotriva deciziei nr. 181 din 21 martie 2007

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 septembrie 2007.