ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6125/2007

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 629 din 18

aprilie 2006, Tribunalul Suceava a admis plângerea formulată de reclamanții

L.O. și L.B., în contradictoriu cu pârâtul Complexul Muzeal Bucovina Suceava, a

desființat decizia nr. 842 din 18 martie 2005 emisă de pârât, și a dispus

restituirea în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 112 mp,

parte din p.f. 367/1, identificat în planul de situație de la fila 79 dosar, pe

aliniamentul f – e - d – B – A și a anexei cu destinație de magazie.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că prin contractul autentic de donație din 2 martie 1973,

M.C. a donat Muzeului județean Suceava toate bunurile moștenite de la autorul

său, S.F.M., cu excepția stabilită la pct. VI alin. ultim, a unei părți din

grădina cu construcții, „identic cu parcela nr. 367/1, pentru care își rezervă

dreptul să dispună prin testament”.

Ulterior, prin contractul de

vânzare-cumpărare din 29 noiembrie 1974, C.M. a înstrăinat suprafața de 1750

mp, în cote de câte 1/6, mai multor cumpărători, între care și familia L.C. și

O., iar cu privire la terenul și clădirea identic cu parcela nr. 367/1,

identificată de expert pe aliniamentul f – e – d – B – A, s-a dispus printr-o

declarație dată la notar în aceeași zi, numai cu referire la petentă și soțul

ei.

S-a mai reținut, că acest înscris

întrunește condițiile testamentului olograf pentru care optase testatoarea încă

din contractul de donație, iar apărarea intimatei privind lipsa calității

reclamanților de persoane îndreptățite la restituire nu poate fi reținută.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

civilă nr. 228 din 10 octombrie 2006, a admis apelul declarat de pârâtul

Complexul Muzeal Bucovina, a schimbat în tot sentința tribunalului și a respins

plângerea formulată de reclamanți.

A fost respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe.

Instanța de apel a reținut că

terenul care face obiectul pricinii, identificat prin punctele f – e – d – A –

B în planul de situație, este situat în vecinătatea terenului în suprafață de

262 mp, având conturul l – m – f – k – c, deținut de reclamanți în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 5663 din 29 noiembrie 1974, încheiat cu

C.M.

Reclamanții au susținut că terenul

din parcela 367/1 din C.F. 907 Suceava l-au dobândit prin cumpărare de la C.M.

și că tranzacția nu a fost consemnată într-un act autentic datorită apariției

Legilor nr. 58/1974 și 59/1974, însă a fost consemnată de către vânzătoare

într-o declarație dată în acest sens.

S-a mai reținut că parcela 367/1 în

suprafață de 465 mp a fost donată de către proprietara C.M., Muzeului județean

Suceava (în prezent Complexul Muzeal Bucovina), prin contractul de donație nr.

2792 din 4 august 1975, donația fiind acceptată prin decizia nr. 314 din 10

iunie 1975, iar, potrivit clauzelor din contract, donația a fost făcută pentru

întregirea Fondului memorial „S.F.M.”, creat prin contractul de donație

încheiat la data de 2 martie 1973 între aceleași părți. Muzeul județean Suceava

și-a intabulat dreptul de proprietate asupra parcelei 367/1, în suprafață de

465 mp, în C.F. 4524 Suceava.

Prin decizia atacată s-a reținut că

reclamanții nu se încadrează în categoriile de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii, prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, deoarece nu sunt nici proprietari și nici moștenitori ai fostului

proprietar.

O promisiune de vânzare-cumpărare nu

constituie act translativ de proprietate, iar actul intitulat „declarație” din

29 noiembrie 1974, în care C.M. arată că nu are nici o pretenție la clădirea

situată pe un teren de 1750 mp, nu este un testament olograf, pentru că nu

întrunește condițiile prevăzute de art. 859 C. civ. Nu sunt îndeplinite nici

condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece

imobilul nu a fost preluat abuziv. Bunul a intrat în proprietatea pârâtului în

baza contractului de donație, care nu a fost anulat.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții care, invocând art. 304 pct. 4, 6, 9, 10 și 11 C.

proc. civ., în esență, au arătat că în apel au fost încălcate dispozițiile art.

1 din Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, pentru că, în absența unui

mandat special din partea autorității administrative ierarhice (Consiliul

Popular județean Suceava), delegatul Muzeului județean Suceava era lipsit de

legitimare procesuală pentru invocarea clauzei contractuale testamentare din

contractul autentificat la data de 2 martie 1973, iar cerințele

disponibilității nu au fost respectate nici după ce Consiliul județean Suceava

a comunicat reclamanților și pârâtului că este parte în proces.

Pârâtul a fost primit „să declare

contraacțiune”, schimbând cadrul procesual al cererii, iar instanța de apel a

aplicat greșit „regulile art. 297 alin. (2) C. proc. civ.”.

Au susținut recurenții, că instanța

de apel a recunoscut dreptul apelantului asupra terenului pe care se află o

magazie nedemolată, în absența unui titlu de proprietate și a menționării

magaziei în patrimoniul acestuia și fără ca pârâtul intimat să fi cerut construcțiile

situate pe terenul înscris în C.F. 367/1.

S-a mai susținut, că intimatul nu

are posibilitatea să-și valorifice drepturi proprii în temeiul Legii nr.

10/2001, a Legii nr. 215/2001 sau a Legii nr. 213/1998 și că, potrivit art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au invocat respectarea bunei-credințe a

cumpărătorilor (soții L.) și declarația legalizată în procedura Legii nr.

18/1968 care era abuzivă.

Actul de donație din anul 1975 a

fost fraudulos, pentru că terenul nu era în circuitul civil, iar instanța de

apel a omis să cerceteze actele autentice primordiale și nu a observat

încălcările legilor în vigoare la data de 4 august 1975 și faptul că

testatoarea a interzis executorului testamentar să execute donația. Încălcarea

actelor administrativ-jurisdicționale din litigiul soluționat în anul 1979 este

esențial nelegală.

S-a mai susținut, că este fără temei

legal preluarea nudei proprietăți a grădinii aferentă clădirii demolate fără

autorizație de către ocupantul actual, că textul legatului din 29 noiembrie

1973 a fost interpretat greșit și că admiterea excepției invocate de

intimatul-pârât permite acestuia continuarea abuzurilor.

Tribunalul a omis să acorde

cheltuielile de judecată, iar în apel s-a omis „administrarea declarației

notariale și nu s-a coroborat cu înscrisul sub semnătura privată din data de 5

decembrie 1974, când s-a stabilit configurația terenului vândut, cu

dimensiunile 38,20 ml x 55 ml”. Aceasta este o probă certă a voinței de

înstrăinare.

Recurenții susțin că instanțele nu

s-au pronunțat asupra convenției din data de 12 februarie 1978 și nu au

analizat probele care „motivau cauza notificării”, iar pârâta-intimată nu a

depus proba lipsei de discernământ a testatoarei.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5, 8 și 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Susținerea recurenților că instanța

de apel a încălcat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului

administrativ, abrogată prin Legea nr. 594 din 2 decembrie 2004, nu este

întemeiată.

În prezenta cauză pricina este

civilă și nu de contencios administrativ, pentru că prima instanță a fost

investită, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, cu contestație împotriva

deciziei prin care instituția notificată s-a pronunțat asupra notificării

formulate de reclamanți.

Raportul juridic izvorât din

aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naștere între unitatea deținătoare sau entitatea

investită cu soluționarea notificării și persoana îndreptățită la măsuri

reparatorii, iar, în speță, fiind contestată decizia emisă de intimatul

Complexul Muzeal Bucovina, acesta a stat în proces în calitate de pârât.

În această calitate, Complexul

Muzeal Bucovina a avut dreptul să-și facă apărări și să exercite calea de atac

a apelului.

De aceea, nu se poate reține că a

fost încălcat principiul disponibilității, care cuprinde drepturi ale ambelor

părți din proces: dreptul de a porni sau nu procesul; dreptul de a determina

limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării; dreptul părților de a

efectua acte procedurale de dispoziție; dreptul de a exercita sau nu căile de

atac prevăzute de lege.

Instanța de apel nu a încălcat nici

dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., text care prevede ce soluții se

pronunță în ipoteza în care prima instanță a soluționat pricina fără să fie

competentă material sau atunci când există vreun alt motiv de nulitate a

hotărârii.

Față de împrejurările reținute de

curtea de apel, sentința apelată a fost schimbată, soluție prevăzută de art.

296 C. proc. civ. și nu de textul invocat de recurenți.

În prezenta cauză, prima instanță și

instanța de apel nu au fost investite cu o cerere prin care intimatul-pârât să

solicite să i se recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului care face

obiectul pricinii, iar, față de obiectul contestației, obligați să facă dovada

că imobilul a fost preluat abuziv și că la data preluării se afla în

proprietatea lor sunt recurenții-reclamanți, deoarece esențial pentru obținerea

de măsuri reparatorii este ca reclamanții să facă dovada calității de persoană

îndreptățită.

Instanța de apel corect a reținut că

recurenții-reclamanți nu au făcut această dovadă, iar actului juridic intitulat

„declarație” nu i-a schimbat natura ori înțelesul

Tribunalul a constatat că

reclamanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilului

situat în parcela nr. 367/1 cu înscrisul intitulat „declarație” care întrunește

condițiile testamentului olograf, însă, față de conținutul actului și de

prevederile art. 859 C. civ., corect s-a reținut prin decizia atacată că actul

invocat nu întrunește aceste condiții.

Actul cuprinde mențiunea că este

încheiat la 29 noiembrie 1974 „între subsemnații cumpărători ai parcelei în

suprafață de 1750 mp proprietatea M.C.” și că semnatarii lui nu au nici o

pretenție la clădirea situată pe terenul respectiv.

Din conținutul înscrisului nu

rezultă că M.C. a dispus, pentru timpul încetării sale din viață, de imobilul

care face obiectul pricinii, iar recurenții- reclamanți nu au depus la dosar

acte care să ateste transferul dreptului de proprietate a imobilului care face

obiectul notificării, din proprietatea acesteia în proprietatea lor.

De altfel, testamentul fiind

revocabil, chiar și în ipoteza în care înscrisul intitulat „declarație”

cuprindea un legat, manifestarea de voință a proprietarei C.M., consemnată în

contractul autentificat sub nr. 2792 din 4 august 1975, ar fi avut semnificația

unei reveniri asupra legatului.

Contractul de donație în baza căruia

intimatul-pârât și-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului

(grădină) în cartea funciară, care nu a fost anulat, constituie actul de

preluare a imobilului de către acesta, iar în lipsa dovezilor care să ateste că

la momentul preluării bunul se afla în proprietatea recurenților, aceștia nu

și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură, așa

cum corect s-a reținut prin decizia atacată.

Recurenții au invocat și prevederile

art. 304 pct. 4 și 6 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să facă

posibilă încadrarea în acest text, iar criticile privitoare la omisiunea

instanței de apel de a se pronunța asupra unor mijloace de apărare sau asupra

unei dovezi administrate (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) și greșita apreciere

a probelor (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.), nu vor fi analizate, deoarece pct.

10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate prin art. I pct. 111

1

și 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamanți va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții L.B. și L.O. împotriva deciziei nr. 228 din 10 octombrie 2006 a

Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie

2007.