ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 62/2008

Asupra

recursului de față:, constată:

Potrivit procesului-verbal întocmit la

data de 6 martie 2006 în Aeroportul Internațional Henri Coandă București,

inspectorul D.G. din cadrul I.G.P.E. - P.P.E. Henri Coandă București a

constatat că autoritățile engleze au returnat în România pe cetățeanul T.D. care

a declarat că a părăsit țara în cursul lunii octombrie 2000 prin punctul de

trecere a frontierei Nădlac și a intrat fraudulos pe teritoriul Angliei în

cursul lunii noiembrie al aceluiași an.

Totodată, T.D. a arătat că a fost

reținut de poliția britanică în cursul lunii februarie 2006, a fost condamnat

la o pedeapsă de 14 luni de închisoare iar la data de 6 martie 2007 a fost

eliberat și

expulzat în România primind

interdicție de intrare în Anglia până în luna

august 2008.

Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie

2007,

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București

a cerut restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului T.D.

pe o perioadă de cel mult 3 ani, invocând incidența art. 5, art. 38 lit. a) și

art. 39 din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 369 din 10 mai

2007, Tribunalul Vrancea, secția civil,ă

a respins ca

nefondată cererea.

În motivarea sentinței instanța a reținut că

dreptul la liberă circulație este un drept fundamental, prevăzut de art. 25 din

Constituția României, și că, sub aspectul restricționării exercițiului acestui

drept, normele de drept interne prevăzute de Legea nr. 248/2005 nu sunt

compatibile cu cele comunitare, respectiv cu dispozițiile art. 27 din

Directiva nr. 2004/38/CE care prevăd în mod

limitativ cazurile în care se

poate restrânge exercițiul acestui drept.

Apreciind că simpla nerespectare de către pârât

a condițiilor prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de ședere pe

teritoriul acestui stat al unui cetățean român nu se încadrează în situațiile

prevăzute de dispoziția comunitară mai sus arătată, prima instanță a

constatat că se impune respingerea cererii

reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta susținând că

măsura

restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului cu privire la teritoriul

Angliei se justifică pentru mai multe considerente, expuse pe larg în cuprinsul

declarației de apel.

Prin decizia civilă nr. 267/A din 3 august

2007, Curtea de Apel Galați-secția civilă

a respins apelul

declarat de reclamantă, ca nefondat.

În motivarea deciziei instanța a reiterat

considerentele primei

instanțe referitoare

la preeminența normelor comunitare față de normele

de drept intern și a

constatat că simpla nerespectare de către pârât a condițiilor prevăzute de legea

belgiană referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestui stat a unui

cetățean român, nu poate fi încadrată în sfera motivelor de ordine, siguranță

sau sănătate publică, singurele de

natură a

justifica restricționarea dreptului las liberă circulație.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta, criticând hotărârea ca fiind nelegală.

În

motivarea recursului reclamanta afirmă că eronat, instanțele au

înlăturat aplicabilitatea art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005,

dispoziție care se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de

art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii

publice, problema migrației ilegale prezentând interes atât pe plan intern cât

și pe plan internațional.

Recurenta susține că prin reglementarea

internă menționată legiuitorul intern a statuat că libertatea de circulație nu

este absolută ci trebuie să se desfășoare cu respectarea unor reguli, fapt care

este în concordanță cu dispozițiile constituționale și ale Protocolului

adițional nr. 4 la C.E.D.O., cu mențiunea că aplicarea Directivei nr. 2004/38/CE

este greșită atâta timp cât aceasta nu a fost transpusă și în dreptul intern.

Totodată, recurenta arată că respingerea

cererii este greșită și în raport de circumstanțele concrete ale speței,

pârâtul luând cunoștință conform declarației olografe de faptul că a fost

returnat de pe teritoriul Angliei întrucât a încălcat condițiile prevăzute de

acest stat pentru ședere și muncă și, pe cale de consecință, a dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 248/2005, cu mențiunea că Anglia a ratificat Tratatul de

aderare al României și Bulgariei la Uniunea Europeană cu derogare de la art. 2

al Directivei nr. 68/360/C.E.E., având posibilitatea de a refuza accesul

resortisanților români pe teritoriul său până la o perioadă de 2 ani de la data

aderării.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că

acesta este fondat pentru următoarele considerente:

în drept, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

depusă judecății, această obligație constituind garanția aplicării principiului

disponibilității.

Totodată, potrivit art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde printre altele

„motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele

pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii trebuie să se facă

atât cu privire la situația de fapt dedusă în concret judecății în dosarul

pricinii, cu trimitere la

probatoriile

administrate, cât și în drept, prin indicarea dispozițiilor legale

apreciate

a fi incidente, examinarea efectivă a apărărilor părților litigante trebuind să

rezulte cu claritate din considerentele hotărârii.

Or, în speță, prin cererea dedusă

judecății reclamanta a cerut restrângerea dreptului la liberă circulație a

pârâtului pentru Anglia.

Potrivit considerentelor sentinței dată

în primă instanță, tribunalul a soluționat cererea de restrângere a dreptului

la liberă circulație a pârâtului pentru statul italian, și, prin formularea

unor considerente de drept de ordin general, cu trimitere la dispozițiile art. 27

din Directiva nr. 2004/38/CE, fără vreo analiză a situației de fapt în care se

afla pârâtul T.D., a respins cererea dedusă judecății.

Instanța de apel, la rândul său,

analizează formal concordanța dispozițiilor art. 5, art. 38 și art. 39 din

Legea nr. 248/2005 cu dispozițiile art. 29 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului și cele ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și fără

vreo trimitere la situația de fapt dedusă în concret judecății și a situației

pârâtului, concluzionează că simpla nerespectare de către acesta a

dispozițiilor legale prevăzute de statul belgian cu privire la ședere pe

teritoriul său nu este de natură atragă sancțiunea cerută de reclamantă.

Așa fiind, cum

instanțele nu au intrat în cercetarea fondului pricinii

ce

le era dedusă judecății, considerentele reținute fiind străine pricinii atâta

timp cât analiza cererii dedusă judecății se realizează cu privire la alte

state europene, Italia, Belgia, altele decât Anglia, țară din care a fost

expulzat pârâtul și pentru care a primit interdicție de intrare, Înalta Curte,

în baza art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul și a casa, pentru

omisiunea examinării fondului pricinii și pentru nemotivare, hotărârile pronunțate

de instanțele de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

În rejudecare instanța de fond va analiza și

celelalte critici formulate prin recurs de către reclamantă sub formă de

apărări și, în raport de situația de fapt a pârâtului va stabili normele legale

de drept intern și comunitar incidente, și va dispune motivat cu privire la

cererea dedusă judecății.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 267/A din 3 iulie 2007 a Curții de Apel

Galați, secția civilă.

Casează decizia atacată, admite apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 369 din 10 mai 2007 a

Tribunalului Vrancea

pe care o desființează

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

ianuarie 2008.