ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2737/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2737/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 19 februarie 2007, reclamanta S.F.

a solicitat instanței – în contradictoriu cu SC S.N.D. Galați SA, Consiliul

local al Municipiului Galați și Primarul Municipiului Galați, obligarea

pârâților de a-i restitui în natură, sau prin echivalent imobilul situat în

Galați, fostă proprietate a autoarei sale B.E.

În motivarea cererii introductive, reclamanta a arătat că,

sub presiunea exercitată de autorități, anterior anului 1989, B.E. a donat

imobilul statului român, donație anulată ulterior prin sentința nr. 2508/2003 a

Judecătoriei Galați.

Notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, mai arată

reclamanta, depusă inițial la Primăria Municipiului Galați care, ulterior, a

înaintat-o SC S.N.D. Galați SA, nu i s-a dat o rezolvare în sensul legii, prin

emiterea unei decizii sau dispoziții motivate.

La 13 aprilie 2007, la cererea reclamantei, dat fiind

susținerile pârâtei SC S.N.D. Galați SA, care, prin întâmpinare, a invocat

aplicațiunea în cauză a dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

întrucât la data intrării în vigoare a acestui act normativ, era integral

privatizată – a fost introdusă în cauză A.V.A.S. București.

Învestit în primă instanță, Tribunalul Galați, secția civilă,

prin sentința nr. 150 din 1 februarie 2008, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Consiliului local Galați și în consecință a respins

acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu acest pârât.

A admis în parte acțiunea promovată de reclamantă, în

contradictoriu cu SC S.N.D. Galați SA, Primarul Municipiului Galați și A.V.A.S.

București.

A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive,

invocate de aceste pârâte:

A constatat că reclamanta S.F. are dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în Galați, a cărui valoare

de circulație este de 31.628,80 lei.

A obligat pârâții către reclamantă, la plata sumei de 1400

lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în

esență că preluarea imobilului a fost abuzivă, în condițiile în care nu a

existat o dreaptă și justă despăgubire, fiind încălcat art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia

orice persoană fizică sau juridică, nu poate fi lipsită de proprietatea asupra

bunurilor sale, decât pentru cauze de utilitate publică și numai în condițiile

prevăzute de lege.

Ca atare, conchide instanța fondului, imobilul se încadrează

în dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta fiind

îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de acest act

normativ.

S-a mai reținut culpa instituției inițial investită cu

soluționarea notificării, respectiv SC S.N.D. Galați SA care, constatând că

imobilul nu poate fi restituit în natură, ar fi trebuit să înainteze

notificarea A.V.A.S., instituție publică implicată în privatizare.

Neprocedând în acest mod, reține instanța, pârâta a pus-o pe

reclamantă într-o poziție de inferioritate față de persoanele ale căror cereri

au fost soluționate în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamanta S.F. a fost admis de Curtea de

Apel Galați, secția civilă, care, prin decizia nr. 63/A din 16 februarie 2009 a

schimbat în parte sentința, în sensul că a completat-o cu următoarele mențiuni:

A obligat pârâtul, Primarul Municipiului Galați, la plata

către reclamantă a sumei de 8.807,76 lei, cu titlu de despăgubiri.

A obligat pârâta A.V.A.S. București, la plata către

reclamantă a sumei de 22.821,12 lei, cu titlu de despăgubiri.

A respins totodată, ca nefondate, apelurile declarate de

pârâtele SC S.N.D. Galați SA și A.V.A.S., împotriva aceleiași sentințe.

I-a obligat pe apelanții pârâți SC S.N.D. Galați SA și

A.V.A.S., către apelanta reclamantă, la plata sumei de 800 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar

a reținut că fără a se contesta calitatea de persoană îndreptățită a

reclamantei și nici, faptul că terenul în litigiu, a fost preluat fără titlu valabil

de către stat, „mărul discordiei” este reprezentat de natura măsurilor

reparatorii ce se vor acorda, precum și persoana obligată a le plăti.

Chiar dacă, se mai arată, Titlul VII al Legii nr.

247/2005, prevede metodologia de acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent, metodologie ce urmează a se finaliza prin emiterea unor titluri de

participare la Fondul Proprietatea, după cotarea acestuia la Bursă, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a apreciat însă în mod constant că, acest

organism de valori mobiliare nu funcționează în prezent, într-un mod

susceptibil să ducă la acordarea efectivă a unei despăgubiri.

Ca atare, conchide instanța de apel, în procedura de

aplicare a Legii nr. 10/2001, în absența unor prevederi de natură a asigura

aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii, poate apărea conflictul

cu art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție, ceea ce impune

– conform art. 20 alin. (2) din Constituție – prioritatea normei din Convenție

care, fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern,

astfel cum se stabilește în art. 11 alin. (2) din legea fundamentală.

Cum, expertiza atestă că 60,15 mp sunt în

proprietatea orașului Galați iar, 155,85 mp, în proprietatea SC D. Galați,

societate comercială integral privatizată la data apariției Legii nr. 10/2001,

obligația de plată revenind în acest caz societății implicată în privatizare,

respectiv A.V.A.S., urmează ca în funcție de suprafețele deținute și valoarea

de piață a acestora, pârâtele să fie obligate la plata sumelor „ce vor

rezulta”.

În cauză, au declarat recurs în termen legal pârâții

Municipiul Galați, prin Primar, SC S.N.D. Galați SA precum și A.V.A.S.

Examinând recursul formulat de Municipiul Galați prin

prisma dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a

fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Astfel, potrivit textului de lege mai sus citat,

termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă

legea nu dispune altfel.

Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

constituie deci, în afara unor excepții expres prevăzute de lege, termenul de

drept comun în materia recursului.

În speță, decizia pronunțată în apel, a fost

comunicată pârâtului la 20 martie 2009 - astfel cum rezultă din dovada de

primire și procesul verbal de predare, f. 69 - dosar 1605/121/2007 al Curții de

Apel Galați, iar recursul a fost depus la această instanță, la 7 aprilie 2009,

cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege (a se vedea și f. 2 și 31 –

dosar Î.C.C.J.).

Pe cale de consecință, recursul formulat de

Municipiul Galați, prin Primar, cu neobservarea susmenționatei dispoziții

legale, urmează a fi respins, ca tardiv.

În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin.

(1) pct. 9 C. proc. civ., pârâta SC S.N.D. Galați SA critică hotărârea dată în

apel, pe considerentul greșitei rețineri a calității sale procesuale pasive, în

condițiile în care nu există identitate între persoana sa și persoana obligată,

potrivit Legii nr. 10/2001, în raportul juridic dedus judecății.

Astfel, se arată, societatea comercială pârâtă a fost

integral privatizată, înainte de apariția Legii nr. 10/2001 și nu are, în

sensul legii, calitatea de „unitate deținătoare” sintagmă care, în înțelesul

normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, se referă, fie la

entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului, dreptul

de proprietate publică sau privată, cu privire la un bun ce face obiectul

legii, fie la entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în

patrimoniul său, bunul care intră în sfera de aplicare a legii.

Recursul formulat de această pârâtă, este nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, entitatea

investită cu soluționarea acesteia, respectiv unitatea deținătoare, este

obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată,

asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent.

În speță, calitatea procesuală pasivă a pârâtei este

dată de faptul investirii sale cu soluționarea notificării care, pe

considerentul că o parte din terenul solicitat a fi restituit în natură, sau

prin echivalent, se regăsește în patrimoniul său, i-a fost transmisă de către

Primarul municipiului Galați, inițial sesizat.

Or, pârâta, fără a se conforma dispozițiilor legii, a

ținut notificarea în nelucrare, fără a emite o dispoziție sau decizie, chiar de

refuz al cererii de restituire, care să fie supusă controlului judecătoresc, și

fără să o direcționeze, în situația în care se considera că soluționarea

notificării nu este în competența sa, instituției publice implicată în

privatizare.

Ca atare, în mod corect s-a pronunțat instanța de

control judiciar sub aspectul conduitei imputabile a acestei pârâte, lipsa

răspunsului putând fi asimilată unui refuz al soluționării notificării, refuz

care determină căderea acesteia în pretenții sub aspectul obligării la plata

cheltuielilor de judecată.

În recursul formulat în cauză de A.V.A.S.,

fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este criticată

decizia dată în apel, după cum urmează:

- în mod greșit s-a reținut calitatea sa procesuală

pasivă, în condițiile în care nu a fost investită cu soluționarea notificării

iar procedura prealabilă față de A.V.A.S., nu s-a realizat, conform legii.

- urmare modificărilor și completărilor aduse Legii

nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competența de a

stabili cuantumul despăgubirilor, ea fiind abilitată să emită doar o decizie

motivată care să cuprindă propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, în

situația îndeplinirii cerințelor legale și depunerea actelor doveditoare, în

dosarul administrativ.

- analizarea și stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor, revine, potrivit legii, Comisiei Centrale din subordinea

Cancelariei Primului Ministru, iar nu A.V.A.S., care nu mai poate fi obligată

la plata măsurilor reparatorii prin echivalent.

Recursul formulat de A.V.A.S. se privește ca fondat,

urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul

unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin.

(1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri, în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a

imobilelor solicitate, prevederile fiind aplicabile și în cazul în care

imobilele au fost înstrăinate.

Măsurile reparatorii vizând aceste categorii de

imobile se propun de către instituția publică care efectuează sau după caz, a

efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) din lege, fiind

aplicabile în mod corespunzător.

Ca atare, calitatea procesuală pasivă a recurentei

este dată de implicarea Fondului Proprietății de Stat, a cărei succesoare este,

în procesul de privatizare al SC S.N.D. SA Galați, în condițiile în care

ținerea în nelucrare a notificării de către această pârâtă, nu poate fi

imputată reclamantei, al cărei demers judiciar trebuia să aibă ca finalitate

soluționarea, în limitele legii, a cererilor formulate pe calea notificării și

respectiv acțiunii în justiție, în raport de dovezile prezentate de aceasta și

probele administrate.

Ca atare, Înalta Curte nu va primi motivul de recurs

vizând lipsa calității procesuale pasive, a recurentei pârâte.

Criticile vizând greșita sa obligare directă, de

către instanță, la plata sumelor reprezentând măsurile reparatorii prin

echivalent, sunt însă fondate.

Astfel, Legea nr. 247/2005 „privind reforma în

domeniile proprietății și justiției”, în Capitolul V al Titlului VII a stabilit

care sunt procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, în

situațiile în care, imobilele ce au făcut obiectul notificărilor, nu pot fi

restituite în natură, analizarea și stabilirea cuantumului final al acestora

revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, organism

constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru, ale cărei decizii sunt

deasemenea supuse controlului judiciar, putând fi atacate în condițiile Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Or, dacă s-ar accepta soluția dată prin decizia

atacată, respectiv obligarea directă de către instanțe a instituției publice

implicată în privatizare, sau a persoanelor juridice deținătoare, la plata

sumelor reprezentând valoarea de piață a imobilelor, ce au făcut obiectul notificărilor

(imobile ce nu pot fi restituite în natură) aceasta ar echivala cu golirea de

conținut a dispozițiilor legale mai sus invocate și lipsirea acestora de

eficiență, cu vădit impact asupra bugetului și politicilor financiare ale

statului.

Este adevărat că, în câteva din cauzele aflate pe

rolul său, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România, reținând

că Fondul Proprietatea nu funcționează într-un mod susceptibil a fi considerat

ca echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri, (a se vedea cazul

Ruxandra Ionescu împotriva României, Matache și alții împotriva României etc.)

instanța europeană luând în considerare și prejudiciul suferit din cauza lipsei

îndelungate de despăgubire (a se vedea cauza Porteanu împotriva României).

În aceste cauze însă (unele vizând respingerea

cererii pentru prematuritate, în condițiile în care nu fusese pronunțată o

decizie administrativă în termenul legal de 60 de zile, prevăzut de lege)

Curtea nu a contestat „marja de apreciere” de care beneficiază statele în a

implementa proceduri administrative prealabile asigurării accesului concret și

efectiv la o instanță.

Ceea ce a sancționat instanța europeană în cazurile

mai sus enunțate (a se vedea și Hotărârea din 13 ianuarie 2009, emisă în cauza

Faimblat împotriva României) nu este obligativitatea parcurgerii procedurii

administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 și respectiv Legea nr. 247/2005

ci accesul „teoretic și iluzoriu” la despăgubirile ce pot fi acordate în

temeiul acestor legi, cauzat de funcționarea ineficientă – la data soluționării

acestor cauze – a Fondului Proprietatea.

Transpare, din întreaga practică CEDO, obligația

Statul Român, în calitate de acționar unic la această societate de investiții,

să asigure funcționarea eficientă a Fondului Proprietatea și respectiv

conversia titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală, în

despăgubire efectivă, după algoritmul de calcul stabilit prin lege.

În consecință, parcurgerea procedurilor

administrative, nu prezintă, prin ea însăși „o problemă” din perspectiva

Convenției, în condițiile în care rezultatul final al acestora este cel al unei

despăgubiri efective.

În considerarea celor ce preced, recursul formulat de

A.V.A.S. urmează a se admite cu consecința modificării în parte a deciziei atacate,

în sensul respingerii ca nefondat, a apelului declarat de reclamantă împotriva

hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv, recursul declarat de Municipiul Galați

prin primar împotriva deciziei nr. 63/A din 16 februarie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de SC S.N.D. Galați

SA împotriva aceleiași decizii.

Admite recursul declarat de A.V.A.S. împotriva aceleiași

decizii. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge ca nefondat

apelul reclamantei S.F. împotriva sentinței civile nr. 150 din 1 februarie 2008

a Tribunalului Galați.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.