ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1257/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la data de 6 septembrie 2005, la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.D., în calitate de soție supraviețuitoare după soțul său S.I., a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 10676 din 5 august 2005, emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada aprilie 1953 - februarie 1956. În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada aprilie 1953 - februarie 1956, soțul său a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, situație ce rezultă din livretul militar depus, în copie, la dosar, precum și din fișa de evidență eliberată, în copie, de U.M.

02405 Pitești.

Prin sentința nr. 427 din 14 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei S.D., în calitate de soție supraviețuitoare a lui S.I., a anulat hotărârea nr. 10676 din 5 august 2005, a Casei Județene de Pensii Dolj, a obligat-o pe pârâtă să emită o hotărâre, prin care să acorde reclamantei S.D., în calitate de soție supraviețuitoare a lui S.I., drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada aprilie 1953 - februarie 1956, începând cu 1 august 2005. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel Craiova a reținut, în esență, că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, a făcut dovada încadrării în prevederile Legii nr. 309/2002, întrucât din livretul militar și fișa de evidență rezultă că, în perioada aprilie 1953 - februarie 1956, soțul său a fost „mână de lucru”, reținându-se, astfel, că soțul reclamantei nu a avut calitatea de soldat în armată, ci a fost folosit la muncă, iar în perioada respectivă, în afara Detașamentelor Serviciului Muncii au existat și unități militare în care tinerii nu erau soldați, ci satisfăceau stagiul militar la muncă.

Totodată, instanța de fond a reținut că lipsa unor evidențe certe privind unitățile din Direcția Generală a Serviciului Muncii, reprezintă o realitate și nu poate constitui cauză de pierdere a drepturilor conferite de Legea nr. 309/2002. Împotriva sentinței civile sus menționate, în termenul legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, arătând, în principal, că s-a dovedit din răspunsurile U.M. 02405 Pitești și cele ale Arhivelor Naționale Istorice Centrale, că în aceste evidențe ale detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, nu figurează unitățile militare la care au fost încorporați unii dintre solicitanți, existând doar două unități militare care au făcut parte din aceste detașamente - U.M.

0348 Constanța și U.M. 03488 Constanța, astfel că instanța, în mod neîntemeiat, a pronunțat o hotărâre printr-o interpretare care lărgește sfera de aplicare a Legii nr. 309/2002, dincolo de rațiunile avute în vedere de legiuitor. De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a reținut în motivare precaritatea evidenței detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.D., în calitate de soție supraviețuitoare după soțul său S.I., a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, întrucât, în perioada aprilie 1953 - februarie 1956, a efectuat stagiul militar la detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum prevede art. 1 din Legea nr. 309/2002. Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, „beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961”.

Astfel, intenția legiuitorului a fost de a acorda beneficiul drepturilor reparatorii, persoanelor care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, iar nu în cadrul unităților militare, motiv pentru care va fi primită critica recurentei-pârâte, în sensul că, prin sentința civilă pronunțată, instanța de fond a lărgit sfera de aplicare a Legii nr. 309/2002, dincolo de rațiunile avute în vedere la elaborarea și adoptarea actului normativ în cauză. Direcția Generală a Serviciului Muncii, din care făceau parte detașamentele de muncă la care face referire Legea nr. 309/2002, este o instituție civilă care nu făcea parte din Ministerul Forțelor Armate, așa cum reiese din adresa nr. A/452 din 4 martie 2003, a Ministerului Apărării Naționale.

De altfel, este de necontestat și rezultă chiar din susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată, faptul că unitățile militare respective nu făceau parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, astfel că urmează a fi primită și critica referitoare la greșita invocare de către instanța de fond, a precarității evidenței detașamentelor muncii. În același sens, se reține că, întemeiat, recurenta-pârâtă a invocat Decizia nr. 213/2004 a Curții Constituționale, din motivarea căreia reiese faptul că indemnizația și drepturile acordate prin Legea nr. 309/2002 reprezintă „o compensație parțială pentru privațiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul militar în condiții deosebite”, respectiv „în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961”, prin asigurarea unui tratament juridic specific acestei categorii.

Pe cale de consecință, Curtea apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 309/2002, în cazul în care solicitantul a efectuat stagiul militar în cadrul unor unități militare aparținând Ministerului Forțelor Armate, iar nu Direcției Generale a Serviciului Muncii, lărgind sfera de aplicare a legii, fără a lua în considerare rațiunile avute în vedere de legiuitor și cele statuate de Curtea Constituțională. Față de cele arătate, în temeiul art. 312 și 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi modificată sentința atacată și pe fond se va respinge acțiunea reclamantei S.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței nr. 427 din 14 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea reclamantei. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2006.