ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1257/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

introdusă la data de 6 septembrie 2005, la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.D., în calitate de soție

supraviețuitoare după soțul său S.I., a solicitat, în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 10676 din 5 august 2005, emisă

de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru

perioada aprilie 1953 - februarie 1956.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

arătat că, în perioada aprilie 1953 - februarie 1956, soțul său a efectuat

stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii, situație ce rezultă din livretul militar depus, în copie,

la dosar, precum și din fișa de evidență eliberată, în copie, de U.M. 02405

Pitești.

Prin sentința nr. 427 din 14

octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantei S.D., în calitate de soție supraviețuitoare

a lui S.I., a anulat hotărârea nr. 10676 din 5 august 2005, a Casei Județene de Pensii Dolj, a obligat-o pe pârâtă să emită o hotărâre, prin care să acorde

reclamantei S.D., în calitate de soție supraviețuitoare a lui S.I., drepturile

prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada aprilie 1953 - februarie 1956,

începând cu 1 august 2005.

În motivarea sentinței civile

pronunțate, Curtea de Apel Craiova a reținut, în esență, că reclamanta, în

calitate de soție supraviețuitoare, a făcut dovada încadrării în prevederile

Legii nr. 309/2002, întrucât din livretul militar și fișa de evidență rezultă

că, în perioada aprilie 1953 - februarie 1956, soțul său a fost „mână de

lucru”, reținându-se, astfel, că soțul reclamantei nu a avut calitatea de

soldat în armată, ci a fost folosit la muncă, iar în perioada respectivă, în

afara Detașamentelor Serviciului Muncii au existat și unități militare în care

tinerii nu erau soldați, ci satisfăceau stagiul militar la muncă. Totodată,

instanța de fond a reținut că lipsa unor evidențe certe privind unitățile din

Direcția Generală a Serviciului Muncii, reprezintă o realitate și nu poate

constitui cauză de pierdere a drepturilor conferite de Legea nr. 309/2002.

Împotriva sentinței civile sus

menționate, în termenul legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de

Pensii Dolj, arătând, în principal, că s-a dovedit din răspunsurile U.M. 02405

Pitești și cele ale Arhivelor Naționale Istorice Centrale, că în aceste

evidențe ale detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii, nu figurează unitățile militare la care au fost încorporați

unii dintre solicitanți, existând doar două unități militare care au făcut

parte din aceste detașamente - U.M. 0348 Constanța și U.M. 03488 Constanța,

astfel că instanța, în mod neîntemeiat, a pronunțat o hotărâre printr-o

interpretare care lărgește sfera de aplicare a Legii nr. 309/2002, dincolo de

rațiunile avute în vedere de legiuitor.

De asemenea, recurenta-pârâtă a

arătat că, în mod greșit, instanța de fond a reținut în motivare precaritatea

evidenței detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului

Muncii.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta S.D., în calitate de soție supraviețuitoare după soțul său S.I., a

solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, întrucât, în

perioada aprilie 1953 - februarie 1956, a efectuat stagiul militar la detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum

prevede art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002,

„beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care a efectuat

stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961”.

Astfel, intenția legiuitorului a

fost de a acorda beneficiul drepturilor reparatorii, persoanelor care au

efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, iar nu în cadrul unităților

militare, motiv pentru care va fi primită critica recurentei-pârâte, în sensul

că, prin sentința civilă pronunțată, instanța de fond a lărgit sfera de

aplicare a Legii nr. 309/2002, dincolo de rațiunile avute în vedere la

elaborarea și adoptarea actului normativ în cauză.

Direcția Generală a Serviciului

Muncii, din care făceau parte detașamentele de muncă la care face referire

Legea nr. 309/2002, este o instituție civilă care nu făcea parte din Ministerul

Forțelor Armate, așa cum reiese din adresa nr. A/452 din 4 martie 2003, a Ministerului Apărării Naționale.

De altfel, este de necontestat și

rezultă chiar din susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată,

faptul că unitățile militare respective nu făceau parte din Direcția Generală a

Serviciului Muncii, astfel că urmează a fi primită și critica referitoare la

greșita invocare de către instanța de fond, a precarității evidenței

detașamentelor muncii.

În același sens, se reține că,

întemeiat, recurenta-pârâtă a invocat Decizia nr. 213/2004 a Curții

Constituționale, din motivarea căreia reiese faptul că indemnizația și

drepturile acordate prin Legea nr. 309/2002 reprezintă „o compensație parțială

pentru privațiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul

militar în condiții deosebite”, respectiv „în detașamentele de muncă din cadrul

Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961”, prin asigurarea unui tratament juridic specific acestei categorii.

Pe cale de consecință, Curtea

apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 309/2002, în cazul în care solicitantul a efectuat stagiul militar în

cadrul unor unități militare aparținând Ministerului Forțelor Armate, iar nu

Direcției Generale a Serviciului Muncii, lărgind sfera de aplicare a legii,

fără a lua în considerare rațiunile avute în vedere de legiuitor și cele

statuate de Curtea Constituțională.

Față de cele arătate, în temeiul art.

312 și 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi modificată sentința

atacată și pe fond se va respinge acțiunea reclamantei S.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței nr. 427 din 14 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și, în

fond, respinge acțiunea reclamantei.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 aprilie 2006.