Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3484/2013

HOTĂRÂRE
19.06.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3484/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competență de față constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 30 august 2012 pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 15 092/1748/2012, formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției din 20 august 2012, petenta B.G. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. SA, anularea procesului verbal menționat. În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 20 iulie 2012 când s-a reținut în procesul verbal de constatare a contravenției că autoturismul categoria A cu nr. de înmatriculare XXZ, a circulat pe Autostrada A 2 fără a deține rovinietă, autoturismul a staționat în parcarea din str. S., Constanța.

Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 18028 din 19 noiembrie 2012 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând că, în raport de locul constatării faptei contravenționale - Autostrada A2 km 12 + 450 G., jud.Ilfov - și de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, aceasta este instanța competentă să judece plângerea contravențională, deoarece în circumscripția acesteia a fost săvârșită contravenția. Judecătoria Cornetu, astfel învestită, prin sentința civilă nr. 2647 din 15 aprilie 2013, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., l-a înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Cornetu a reținut următoarele: Deși, în general, competența teritorială este alternativă, există anumite cazuri, printre care și cel expres reglementat de art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în care competența este exclusivă și absolută. Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, "plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția". Având în vedere intrarea în vigoare, la data de 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., lege publicată în M. Of., Partea I, nr. 89/12.02.2013, s-a apreciat de instanța Judecătoriei Cornetu că, în raport de noile prevederi înscrise în actul normativ enunțat, respectiv cele ale art. III din cuprinsul Secțiunii 2 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal -, coroborate cu cele ale art. XXIII alin. (1) din Capitolul III - Dispoziții tranzitorii și finale, Judecătoria Cornetu nu mai este competentă a judeca prezenta cauză, întrucât domiciliu petentei din cauza dedusă judecății se afla in localitatea C., Județul Constanța, acesta fiind în circumscripția Judecătoriei Constanța.

S-a apreciat că o interpretare contrară a prevederilor menționate, interpretare ce poate deriva din distincția înscrisă în Secțiunea 2 a Legii nr. 2/2013 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit căreia materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, nu ar fi în concordanță cu scopul avut în vedere de legiuitor. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu pentru considerentele care succed. Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal constatare și sancționare a contravenției din 20 august 2012 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R.

- SA - C. Prin procesul verbal menționat încheiat la sediul agentului constatator, s-a reținut că la data de 20 iulie 2012, pe Autostrada A2 km 12 + 450 G., jud.IIfov , vehiculul cu nr. de înmatriculare XXZ, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba facându-se cu imaginea foto. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (… ) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul" Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal,.legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi." De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența Curților de Apel, se trimit la Curțile de Apel" și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul Curților de Apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența Tribunalelor se trimit la Tribunale." Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 care dispun în sensul că: „După art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 82/1.02.2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou art., art. 10 1 , cu următorul cuprins: "Art. 10 1 . - Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul," se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță, plângerea contravențională a fost formulată anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la data de 30 august 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost Autostrada A 2 km 12 + 450 G., jud.Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, așa încât, în raport de art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/200, această instanță este competentă să soluționeze cauza, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-17
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3808/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 09 august 2012, petenta SC P.C. SRL a solicitat instan
ÎCCJ 2013-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3803/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 17 aprilie 2012, petentul D.B. a solicitat instanței a
ÎCCJ 2013-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3805/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 12 iunie 2012, petentul C.G. a solicitat instanței anu
ÎCCJ 2013-06-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3152/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Cornetu la data de 4 decembrie 2012 petenta SC E.I.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA C.E.S.T.R.I.N
ÎCCJ 2013-06-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3330/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Constanța la 6 iunie 2012, petentul S.F. a contestat procesul verbal de contravenț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă