ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3481/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3481/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competență de față constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea sub nr. 308/288/2012, petentul A.M.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA-Centrul De Studii Tehnice Rutiere și Informatică C., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 19 decembrie 2011 de către reprezentanții intimatei C.N.A.D.N.R. SA precum și anularea măsurii de sancționare contravențională. Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, prin sentința nr. 2362 din 28 februarie 2013, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea a reținut că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Cum, în speță, contravenția a fost săvârșită pe DN 7 km 188+900 m, localitatea S., Judecătoria Brezoi este competentă să soluționeze plângerea contravențională, ca instanță în circumscripția căreia se află locul săvârșirii contravenției Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr. 1795/198/2012. Judecătoria Brezoi, prin sentința nr. 1003 din 6 martie 2013, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Brezoi a reținut că, potrivit art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, „...plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de contravenție, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul" iar aceste dispoziții, fiind procedurale, sunt de imediată aplicare. Cum din cuprinsul procesului-verbal de contravenție reiese că sediul contravenientului este în localitatea C., jud.Dolj, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Craiova. Judecătoria Craiova, astfel investită, prin sentința nr. 6754 din 24 aprilie 2013, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brezoi și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc.
civ., l-a înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Craiova a reținut următoarele: Conform art. 32 din O.G. nr. 2/2001, plângerea este de competența judecătoriei în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția. Din interpretarea „per a contrario" a dispozițiilor art. 19 C. proc. civ. (care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinate cu dispozițiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ. (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică, deci părțile nu o pot înlătura), se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt privitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este exclusivă.
Din procesul-verbal de contravenție contestat în cauză rezultă că locul săvârșirii contravenției este loc. S. jud. Vâlcea , localitate care, potrivit anexei la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Brezoi. În Secțiunea 2 Capitolul I din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri privind degrevarea instanțelor judecătorești se prevede " Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal " . Se poate observa că in cadrul respectivei secțiuni, actul normativ din domeniul contravențional este O.G.
nr. 15/2002, iar restul sunt acte normative din domeniul contenciosului administrativ care au caracter special, care sunt modificate in ceea ce privește normele de trimitere la Legea nr. 554/ 2004. Legiuitorul a considerat că este necesar să se facă distincție intre actul administrativ reprezentat de procesul verbal de contravenție și celelalte acte administrative. În aceste condiții, art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 exclude plângerile contravenționale, fiind aplicabil doar actelor normative din domeniul contenciosului administrativ care au caracter special, nu și plângerilor contravenționale, care deși privesc un act administrativ este stabilită o competență specială, derogatorie de la dreptul comun.
Prin urmare, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, față de dispozițiile art. 159 alin. (3) C. proc. civ. raportate la dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, republicată, s-a apreciat că instanța Judecătoriei Brezoi este competentă să soluționeze cauza. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi pentru considerentele care succed. Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 19 decembrie 2011, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - SA -C. Prin procesul-verbal încheiat la data de 31 ianuarie 2012, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la data de 20 iunie 2011, pe DN7 km.
188+900 m. S., jud. Vâlcea, vehiculul cu nr. de înmatriculare, XXX aparținând petentului a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba facându-se cu imaginea foto. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.
nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (… ) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul" Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a-2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal", legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.
Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi." De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: „(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și „(3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la Tribunale." Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.
Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 care dispun în sensul că: „După art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 82/1.02.2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002. cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 10 1 , cu următorul cuprins: "Art. 10 1 . - Prin derogare de la dispozițiile O.G.
nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul," se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la data de 11 ianuarie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului a fost DN7 km. 188+900 m. S., jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât, în raport de art. 32 alin. (1) din O.G.
nr. 2/2001, această instanță este competentă să soluționeze cauza, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.