ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2010

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
26.11.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra conflictului de competență de față;

în baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 124 din 23 martie 2011, pronunțată de Judecătoria B.V., în

baza art. 345 alin. (1), 320

1

lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., a fost condamnat inculpatul C.P., la 7 (șapte) ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii "Evaziunea fiscală".

În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1)

lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a

fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a

ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, de asemenea interzice

dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o

activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea

infracțiunii, respectiv de a fi administrator la o societate comercială.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis

inculpatului dreptul prevăzut la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., dreptul de

a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate

de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv

de a fi administrator la o societate comercială pe o durată de 7 (șapte) ani

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 111 și 113 alin. (1) și (3) C.

pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical în timpul executării

pedepsei până la însănătoșire.

În baza art. 14 și 346 alin. (2) C. proc.

pen. raportate la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de

5.373.912,00 RON despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Giurgiu.

În baza art. 170 C. proc. pen. s-au anulat

actele false. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul,

la plata sumei de 6.000,00 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. A luat

act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 02

noiembrie 2010 în Dosarul nr. 92/P/2010, al Parchetului de pe Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

București și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub numărul 3458/192/2010, a

fost trimis în judecată inculpatul C.P.

În fapt s-a reținut că, prin încheierea 1960

pronunțată de Tribunalul Giurgiu în ședința din 12 noiembrie 2003 în Dosarul

nr. 6303 din 10 noiembrie 2003, s-a autorizat constituirea și s-a dispus

înmatricularea în Registrul Comerțului a SC A. SRL, societatea a fost

înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă tribunalul Giurgiu,

cu sediul social în B.V., str. P. nr. 125, județul Giurgiu, unic asociat și

administrator al firmei fiind încă de la constituire inculpatul C.P.

Conform hotărârii din data de 19 noiembrie

2003, societatea a deschis un punct de lucru în comuna V., sat D., jud.

Giurgiu, în baza contractului de închiriere nr. 8537 din 23 octombrie 2003.

Pentru punctul de lucru din comuna V. sat D., societatea a deținut autorizație

de colectarea fierului vechi nr. 67 din 20 ianuarie 2004 emisă de Prefectura

Județului Giurgiu.

În perioada ianuarie 2004 - februarie 2006,

inculpatul în calitate de administrator și unic asociat al SC A. SRL, a dispus

în mod repetat înregistrarea în evidențele contabile ale firmei a unui număr de

305 facturi fiscale care nu corespund unor operațiuni fiscale reale, efectuate

de societatea comercială amintită, scopul urmărit fiind acela al diminuării

masei impozabile ca urmare a supradimensionării artificiale a cheltuielilor

deductibile.

În prezent societatea este radiată și nu mai

figurează în evidențe Registrului Comerțului privind firmele active.

În drept s-a reținut că, fapta inculpatului

constând în aceea că, în perioada 2004 - 2006 în calitate de administrator al

SC A. SRL, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale cu intenție a evidențiat în

actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiunii reale, folosind în

acest scop facturi de cumpărare de bunuri "pretins emise" de SC R.E.

SRL, SC M.D.I.E. SRL, SC M.I. SRL, SC B.G.I. SRL, și SC L.C. SRL, constituie

infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9

alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen.

Pe latură civilă, instanța a constatat

întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât a admis în

întregime despăgubirile civile solicitate de Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu în cuantum de

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

inculpatul C.P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 1413 din 30 iunie

2011, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a admis excepția invocată de

recurentul inculpat C.P.

A calificat calea de atac declarată împotriva

Sentinței penale nr. 124 pronunțată de Judecătoria B.V., în data de 23 martie

2011, ca fiind aceea prev. de art. 361 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

A declinat competența de soluționare a

apelului declarat de către inculpatul C.P. în favoarea Tribunalul Giurgiu.

Prin Decizia penală nr. 90 din 17 octombrie

2011, Tribunalul Giurgiu, secția penală, - Cauze Generale a admis excepția

privind competența materială.

În baza art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a recursului declarat

de inculpatul C.P. împotriva Sentinței penale nr. 124 din 23 martie 2011

pronunțată de Judecătoria B.V., în favoarea Curții de Apel București,

apreciindu-se că se impune recalificarea căii de atac formulată de inculpat ca

fiind recurs, având în vedere dispozițiile art. .XXIV alin. (1) din Legea nr.

202/2010, astfel încât hotărârile pronunțate în cauzele penale după intrarea în

vigoare a prezentei legi vor fi supuse căilor de atac, motivelor și termenelor

prevăzute de noua lege, adică de Codul de procedură penală modificat prin Legea

nr. 202/2010.

În baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen., s-a

constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea

dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în vederea

soluționării conflictului.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Prin încheierea nr. 250 din 20 februarie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit competența de

soluționare a cauzei privind pe inculpatul C.P. în favoarea Curții de Apel

București.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut că din interpretarea dispozițiilor Legii nr.

202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor și a

textelor de lege C. proc. pen., modificate prin acest act normativ, rezultă că

hotărârile pronunțate în cauzele penale, după intrarea în vigoare a acestei

legi, vor fi supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de noua

lege, adică Codul de procedură penală modificat, indiferent de data la care a

fost sesizată instanța de judecată.

Astfel, alin. (1) al art. XXIV din legea

sus-menționată prevede că, "hotărârile pronunțate în cauzele penale

înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, rămân supuse căilor de atac,

motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Pe de altă parte, ca urmare a modificării

Codului de procedură penală, art. 361 alin. (1) lit. a) prevede că nu pot fi

atacate cu apel sentințele pronunțate de judecătorii, iar art. 385

1

alin. (1) lit. a) prevede că pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de

judecătorii.

În consecință, interpretând dispozițiile art.

XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, rezultă că numai hotărârile nedefinitive

pronunțate înainte de 25 noiembrie 2010, când a intrat în vigoare

sus-menționata lege, rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor

prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală, nemodificate prin

această lege.

În cauza de față, Sentința penală nr.

124/2011 a fost pronunțată de Judecătoria B.V. la data de 23 martie 2011, deci

după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și vizează o infracțiune pentru

care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, aspecte ce duc la

încadrarea acesteia în categoria hotărârilor judecătorești care sunt supuse

numai căii de atac a recursului, potrivit art. 385

1

alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., modificat, iar competența de soluționare revine Curții de

Apel, potrivit art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen. modificat.

Prin Decizia penală nr. 1874 din 04 decembrie

2012 Curtea de Apel București a calificat drept apel calea de atac formulată în

cauză de către inculpatul C.P. împotriva Sentinței penale nr. 124 din 23 martie

2011, pronunțată de Judecătoria B.V., județul Giurgiu în Dosarul nr.

3458/192/2010 și în temeiul art. 42 C. proc. pen., a declinat competența de

soluționare a apelului formulat de inculpat C.P. în favoarea Tribunalului

Giurgiu, având în vedere opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea

unificării practicii judiciare cu privire la interpretarea dispozițiilor art.

XXIV alin. (2) și (3) din Legea nr. 202/2010, în sensul că sentințele privind

infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005

pronunțate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, sunt

supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel.

Tribunalul Giurgiu, secția penală - cauze

generale, prin Decizia penală nr. 1 din 21 ianuarie 2013, în baza art. 42 C.

proc. pen. a admis excepția de necompetență materială ridicată de

reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că potrivit XXIV alin.

(1) - (3) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale

înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac,

motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Per a contrario, hotărârile pronunțate în

cauzele penale după intrarea în vigoare a prezentei legi vor fi supuse căilor

de atac, motivelor și termenelor prevăzute de noua lege, adică de Codul de

procedură penală modificat prin Legea nr. 202/2010.

S-a mai reținut că toate hotărârile

pronunțate de judecătorii după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010

vor fi supuse numai căii de atac a recursului a cărei soluționare este,

potrivit art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen., modificat prin legea

menționată, de competența Curții de Apel.

Așa fiind, Tribunalul Giurgiu a constatat că

în cauză, Sentința penală nr. 124 fiind pronunțată de Judecătoria B.V. la data

de 23 martie 2011 și vizând o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune

în mișcare din oficiu, se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești

care, potrivit Legii nr. 202/2010, sunt supuse numai căii de atac a recursului,

conform art. 385

1

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., așa cum a fost

modificat, începând cu data de 25 noiembrie 2011, a cărui soluționare este de

competența Curții de Apel, potrivit art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen.

De asemenea, s-a mai apreciat că dispozițiile

art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu sunt aplicabile în cauză, ele

vizează competența organelor judiciare în privința proceselor aflate în curs de

judecată la data modificării Codului de procedură penală, adică a cauzelor în

care sesizarea instanței de judecată s-a făcut mai înainte de intrarea în

vigoare a legii noi și în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre, iar referitor

la căile de atac, sunt aplicabile doar prevederile alin. (1) al articolului

menționat și care sunt aplicabile raportat la data pronunțării hotărârii

judecătoriei împotriva căreia s-a exercitat calea de atac.

În baza art. 43 alin. (1) și (3) din C. proc.

pen. s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, în

vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

Înalta Curte, în baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul

Giurgiu.

Potrivit art. 27 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010,

începând cu data de 26 noiembrie 2010, tribunalul este competent să judece în

primă instanță infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea

nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările

ulterioare.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.

28

1

alin. (3) C. proc. pen., curtea de apel, ca instanță de recurs,

judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în

primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în

alte cazuri anume prevăzute de lege.

Așa cum mai sus s-a arătat Judecătoria B.V. a

fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, așa încât

sentința pronunțată de această instanță ulterior datei de 26 noiembrie 2010,

este supusă căii de atac a apelului și nicidecum a recursului, cum rezultă din

art. 28 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Se va avea în vedere opinia Înaltei Curți de

Casație și Justiție în vederea unificării practicii judiciare cu privire la

interpretarea dispozițiilor art. XXIV alin. (2) și (3) din Legea nr. 202/2010,

în sensul că sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de

art. 9 din Legea nr. 241/2005 pronunțate de judecătorii după intrarea în

vigoare a Legii nr. 202/2010, sunt supuse apelului la tribunal și recursului la

curtea de apel.

Conform art. 193 alin. (3) C. proc. pen.

cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe inculpatul C.P. în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanță căreia i

se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11

aprilie 2013.

Procesat

de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1314/2015
proc. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 15 februarie 2005, la 24 iunie 2005, inclusiv. 2. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 11 lit. c) din Le
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală
a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante. În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3396/2012
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 175 din 11 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 62707/3/2010, în temeiul art. 334 C. pr
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 814/2016
inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza
ÎCCJ 2023-03-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală
publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv a
Sursă