ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2676/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2676/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16
februarie 2011 la Tribunalul Bistrița Năsăud
reclamantul H.D. a contestat în contradictoriu cu pârâtul
Ministerul Apărării Naționale - Casa de pensii decizia de pensie din 4 ianuarie
2011 în baza Legii nr. 119/2010 solicitând anularea acesteia și să se dispună menținerea
drepturilor de pensie stabilite prin decizia din 7 aprilie 2008.
Obligarea pârâtei la plata diferenței dintre
cuantumul celor două pensii de serviciu și la dobânda legală aferentă. Suspendarea
efectelor deciziei atacate.
Tribunalul Bistrița Năsăud
prin sentința civilă nr. 1671 F din 19
septembrie 2011, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată
din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București.
Pentru a se pronunța astfel instanța a
reținut că decizia contestată este emisă în baza Legii nr. 119/2010, iar contestația
se judecă în conformitate cu prevederile acestei legi, care face trimitere la procedura
prevăzută de Legea nr. 19/2000. în conformitate cu dispozițiile art. 156 din Legea
nr. 19/2000 cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale
de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul
sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
În speță acțiunea nu este îndreptată împotriva
C.N.P.A.S. sau a casei teritoriale de pensii, ci împotriva Ministerului Administrației
și Internelor.
Astfel învestit, Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă
nr. 2056 din 1 martie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei
instanțe,invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Tribunalului Bistrița
Năsăud și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza
Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
În motivarea soluției sale Tribunalul București
a reținut că art. 156 din Legea nr. 19/2000 prevede că „Cererile îndreptate împotriva
C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în
a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri
se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
pârâtul".
În art. 154 din Legea nr. 263/2010 se prevede:"(1)Cererile
îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor
de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are
domiciliul ori sediul reclamantul.(2) Celelalte cereri se adresează instanței în
a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea
în vigoare a Legii nr. 263/2010 respectiv la 1 ianuarie 2011, astfel că Legea
nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat.
S-a reținut că este aplicabilă legea de
procedură în vigoare la momentul sesizării instanței, adică Legea nr. 263/2010,
care a modificat norma de competență reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000.
Potrivit art. 725 C. proc. civ. normele
de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea
nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la
C. proc. civ..
Art. 727 C. proc. civ. arată că „Ori de
câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate
din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile
corespunzătoare care le înlocuiesc".
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru
a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de
procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, legal
învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între două instanțe,
care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel - în conformitate cu
art. 22 alin. (3) C. proc. civ. - stabilește competența de soluționare a cauzei
în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud
pentru
considerentele ce succed:
În stabilirea instanței competentă teritorial
să soluționeze prezenta cauză este necesar a se stabili care sunt dispozițiile legale
aplicabile, în raport de momentul introducerii acțiunii și nu de cel al emiterii
deciziei de recalculare a pensiei.
Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea
nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea
că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de
pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau
sediul reclamantul, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul sau sediul pârâtul, însă prin noile reglementări, cuprinse în
art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,
care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 19/2000
au fost abrogate expres.
Prin urmare, la data sesizării instanței,
respectiv 16 februarie 2011, erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr.
263/2010, conform cărora „(1)Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale
de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a
cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul" .
Prevederile potrivit cărora instanța competentă
este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare atât
de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, cât și de la cele ale
dreptului comun.
Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile
legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale,
care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice
responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației
și Internelor și Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate
și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre
de Guvern.
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor
Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare,
dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010,
se reține că potrivit art. 725 alin. (1) din C. proc. civ., care reprezintă dreptul
comun în materie, dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării
ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche,
precum și executărilor silite începute sub acea lege.
Față de considerentele expuse, având în
vedere că reclamantul are domiciliul în județul Bistrița Năsăud competența soluționării
acțiunii revine Tribunalului Bistrița Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 16 mai 2013.