ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 314/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 314/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin acțiunea civilă

formulată la data de 9 septembrie 2011, reclamanta D.N.L.D. a chemat-o în

judecată pe pârâta SC G.A. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de

11.131 RON + 300 euro cu titlu de daune materiale și 200.000 RON reprezentând

despăgubiri morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 948 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea

exercitată de reclamanta D.N.L.D., în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA

București și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei

suma de 9.621 RON + 300 euro reprezentând daune materiale și suma de 100.000

RON reprezentând daune morale.

A respins în rest

pretențiile reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei

suma de 1.315 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 6

octombrie 2010, reclamanta a fost implicată într-un accident rutier petrecut pe

raza județului Arad, în urma căruia a suferit multiple leziuni, respectiv:

fractură a osului molar și a oaselor maxilarului, fractură de ischion (șold),

fractură a extremității superioare a humerusului (umăr), comoție, contuzie a

pleoapei și a regiunii peri-oculare, plagă contuză fronto-parietală de

aproximativ 6 cm, leziune superficială a buzei și a cavității bucale și leziuni

superficiale implicând alte combinații regiunilor corpului.

Reclamanta a fost

internată în spital în perioada 6 octombrie 2010 - 12 octombrie 2010 la

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, fiind supusă unei intervenții

chirurgicale pentru reducerea fracturii de la nivelul maxilarului și osului

molar.

După externare,

reclamanta a fost imobilizată la pat timp de o lună.

Din cercetările

efectuate în Dosarul penal nr. 534/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Chișinău-Criș, rezultă că vinovată pentru producerea accidentului se

face numita G.A.D., decedată la locul accidentului și față de care, prin

Rezoluția din 6 iunie 2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită

de art. 182 alin. (2) și (4) C. pen.

În privința daunelor

materiale solicitate, instanța a apreciat ca fiind dovedite cu înscrisurile

depuse la dosarul cauzei și a declarațiilor martorilor audiați, sumele de:

1.000 RON reprezentând medicamente/produse medicale/servicii medicale, 1.350

RON reprezentând deplasări și costuri controale medicale, 1.300 RON

fizioterapie, 600 RON îngrijitoare, 3.000 RON operație estetică de înlăturare a

cicatricelor; 300 euro + 582 RON chirie și cheltuieli la imobilul închiriat în

Arad, 126 RON taxă autopsie G.A.D., 63 RON taxă expertiză medico-legală.

În privința sumei de

210 RON solicitată cu titlu de contravaloare mâncare pe perioada spitalizării,

instanța a apreciat că această cerere nu este întemeiată.

Astfel, indiferent de

starea de sănătate a reclamantei, aceasta urma să se hrănească zilnic. Mai

mult, o hrană bogată în vitamine nu se consumă doar în situații de sănătate

precară.

Cu privire la suma de

2.900 RON solicitată cu titlu de contravaloare obiecte distruse, pierdute ca

urmare a accidentului, tribunalul a apreciat-o că fiind parțial dovedită. Așa

fiind, s-a reținut ca fiind dovedite sumele de: 600 RON telefon; 350 RON geacă

din piele; 100 RON cămașă și colanți, 250 RON ochelari de vedere și carcasa

acestora.

în ceea ce privește

obiectele din aur, instanța a reținut ca fiind dovedită brățara de 3 grame în

valoare de 300 RON (1 gr = 100 RON), conform declarației martorului B.S.G.,

care a arătat în instanță că a cumpărat acea brățară pentru reclamantă și că

avea aproximativ 6 grame. Referitor la cerceii pierduți în accident, martorii

audiați în cauză au relatat că au cunoscut din spusele reclamantei că acei

cercei i-ar fi pierdut în timpul accidentului. Astfel, instanța a considerat ca

fiind întemeiată cererea reclamantei pentru contravaloarea obiectelor distruse,

pierdute în urma accidentului și care reprezintă suma de 1.600 RON.

În privința daunelor

morale pretinse de reclamantă în sumă de 200.000 RON, instanța a apreciat ca

fiind întemeiată cererea, dar pentru suma de 100.000 RON.

Astfel, a avut în vedere

suferințele fizice și psihice suportate de reclamantă, respectiv multiple

leziuni care au necesitat tratament și recuperare. De asemenea, pe perioada

recuperării, reclamanta a fost în imposibilitate de a efectua activitățile

zilnice, cum ar fi frecventarea cursurilor universitare, servicii de modelling.

Pentru considerentele

arătate, tribunalul, în baza art. 241, 262 din Ordinul nr. 5/2010, art. 50,

art. 54, art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, a admis în parte acțiunea

astfel cum s-a arătat mai sus.

Prin Decizia civilă

nr. 43 din 28 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

admis apelul declarat de pârâta SC G.A. SA București și a schimbat, în parte,

sentința civilă apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei

D.N.L.D. suma de 8.913 RON, cu titlu de daune materiale și 50.000 RON, cu titlu

de daune morale.

Au fost menținute în

rest dispozițiile sentinței civile.

În considerentele

acestei decizii, cu referire la cererea reclamantei de acordare de despăgubiri,

reprezentând daune materiale, curtea de apel a reținut că, raportat la

probatoriul administrat, acestea au fost corect și legal stabilite, fiind

dovedite atât cu înscrisuri, cât și cu probe testimoniale elocvente sub

aspectul îngrijirilor necesare reclamantei în perioada post operatorie și de

recuperare medicală.

Cu toate acestea,

curtea de apel a reținut ca fiind nejustificată cererea reclamantei de acordare

a contravalorii chiriei și a cheltuielilor la imobilul închiriat în Arad, de

300 euro și 582 RON, pentru perioada celor 3 luni, cât nu a putut folosi

apartamentul, întrucât această obligație îi revenea oricum, în virtutea

contractului de închiriere, iar locuința respectivă era folosită de reclamantă

ca loc de domiciliu în perioada anului universitar, pentru a evita naveta

zilnică la Nădlac.

În același sens,

curtea de apel, fără a ignora trauma psihică suferită de reclamantă în urma

decesului prietenei sale, aflată la volan, a considerat că cererea reclamantei

de acordare ca daune materiale a sumei de 126 RON, reprezentând taxa de

autopsie pentru defunctă, apare ca fiind nejustificată, ea putându-se încadra,

eventual, într-o manifestare benevolă de ajutor acordat familiei defunctei, în

virtutea relației de prietenie apropiată stabilită între ele.

Totodată, instanța de

apel a apreciat că daunele morale acordate reclamantei, în cuantum de 100.000

RON, sunt mult prea mari în raport cu circumstanțele concrete avute în vedere

la cuantificarea lor, ele depășind sfera unor compensații destinate a alina, atât

din punct de vedere fizic, cât și psihic, suferințele reclamantei.

În consecință,

instanța de apel a apreciat că, raportat la împrejurările concrete în care s-a

produs accidentul rutier, în urma căruia reclamanta a avut de suferit traume

fizice, cât și psihice, suma de 50.000 RON, acordată cu titlu de daune morale,

este în măsură să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea

în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerii

sentinței instanței de fond, cu obligarea intimatei - pârâte la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate atât de judecarea apelului, cât și de

judecarea prezentului recurs.

În motivarea

recursului se arată, în esență, următoarele:

Referitor la

despăgubirile materiale, respectiv la contravaloarea chiriei și a cheltuielilor

la imobilul închiriat în Arad, în sumă de 300 euro și 582 RON, recurenta

consideră că instanța de apel a omis să observe faptul că reclamanta, deși a

fost nevoită să achite atât chiria lunară, cât și cheltuielile la imobilul

închiriat pe o perioadă de 3 luni, în fapt ea nu a și folosit acest apartament,

din motive care nu îi sunt deloc imputabile, ceea ce echivalează cu cauzarea

unui prejudiciu material reclamantei, prejudiciu care, fiind o consecință a

accidentului de circulație, se impune a fi reparat. Or, instanța de apel, în

mod nelegal a înlăturat din cuantumul despăgubirilor acordate de prima

instanță, contravaloarea chiriei și a cheltuielilor aferente imobilului

închiriat.

Tot sub aspectul

despăgubirilor materiale, în ce privește costul taxei raportului de autopsie al

persoanei vinovate de producerea accidentului, în sumă de 126 RON, arată că

această taxă a fost achitată de reclamantă cu unicul scop de a accelera

finalizarea dosarului penal, în care era cercetat accidentul de circulație,

respectiv pentru a obține cât mai repede o soluție în acest dosar, necesară pentru

a se putea promova separat, pe cale civilă, acțiunea care face obiectul

prezentului dosar, așa încât consideră că, în mod nelegal, instanța de apel a

înlăturat această cheltuială din cuantumul despăgubirilor materiale acordate.

Referitor la

despăgubirile morale, recurente arată că, instanța de apel înjumătățind suma de

100.000 RON acordată de prima instanță, cu titlu de despăgubiri morale, nu a

motivat, în concret, de ce a redus cuantumul acestor despăgubiri, deoarece din

motivarea hotărârii atacate nu rezultă care au fost criteriile/motivele avute

în vedere de instanță în acest sens, ceea ce duce la concluzia că soluția dată

este una pur subiectivă, fără nicio bază legală și, în plus, nu este nici

motivată sub acest aspect.

În consecință,

consideră că un criteriu clar și obligatoriu pe care instanța de apel ar fi

trebuit să-l aibă în vedere, pe lângă gravitatea prejudiciului moral, pe care

de asemenea, nu a analizat-o, era jurisprudența, cu atât mai mult cu cât a

depus la dosarul cauzei practică judiciară pentru situații similare.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile

legale incidente, speței, precum și de hotărârile judecătorești pronunțate în

cauză, se constată următoarele:

În ce privește

critica referitoare la greșita neacordare de către instanța de apel a

despăgubirilor materiale, solicitate de reclamantă, constând în contravaloarea

chiriei și a cheltuielilor la imobilul închiriat aflat în Arad, se constată că

nu este întemeiată, întrucât, pe de-o parte, instanța a reținut corect în

considerentele deciziei recurate că reclamantei în revenea oricum obligația de

a achita chiria și cheltuielile aferente pentru apartamentul pe care-l folosea

ca loc de domiciliu, iar pe de altă parte, nu se poate stabili raportul de

cauzalitate necesar, între evenimentul rutier produs în care reclamanta a

suferit vătămări corporale grave și cheltuielile efectuate de aceasta în

legătură cu apartamentul închiriat, pentru a antrena răspunderea pârâtei, cu

privire la repararea acestui prejudiciu material, invocat de recurenta -

reclamantă.

Critica formulată tot

sub aspectul eronatei neacordări integrale a despăgubirilor materiale

solicitate, respectiv a contravalorii costului taxei de autopsie a persoanei

vinovate de producerea accidentului, achitate de reclamantă, este de asemenea

neîntemeiată, deoarece această cheltuială efectuată de reclamantă, chiar luând

în considerare scopul declarat și anume, acela de a obține cât mai repede o

soluție în dosarul penal, pentru a putea promova separat acțiunea civilă ce

face obiectul prezentului dosar, nu se încadrează în despăgubirile la care

poate fi obligat asigurătorul conform art. 49 lit. d) și e) din Ordinul CSA nr.

5/2010. În această împrejurare, instanța de apel a reținut corect că o astfel

de cerere adresată instanței apare ca nejustificată, iar cheltuiala respectivă

ar fi putut să se încadreze eventual într-o manifestare benevolă de ajutor

acordat familiei defunctei, în virtutea relației de prietenie stabilite între

defunctă și reclamantă.

În ce privește

critica recurentei conform căreia din motivarea deciziei atacate nu rezultă

care au fost criteriile/motivele care au fost avute în vedere de instanța de

apel atunci când a redus cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 RON se

constată că este de asemenea neîntemeiată.

Se observă astfel că

și sub acest aspect, instanța de apel a avut în vedere în mod judicios că în

sistemul de drept românesc nu sunt prevăzute criterii pentru stabilirea

cuantumului daunelor morale, așa încât, instanțele pot aprecia ca fiind

datorată cu acest titlu o anumită sumă globală de bani, care să compenseze

prejudiciul moral cauzat, însă această compensație materială trebuie să fie

echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite, să aibă un caracter

reparator și să nu se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză.

În speță, Înalta

Curte consideră că instanța de apel a apreciat corect, în raport de probatoriul

administrat care a relevat împrejurările concrete ale producerii accidentului

rutier și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv de prevederile

art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul CSA nr. 5/2010, potrivit cărora daunele

morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, că

suma de 50.000 RON, acordată cu titlu de daune morale este în măsură să

compenseze prejudiciul moral cauzat reclamantei.

Ca atare, nu poate fi

primită susținerea recurentei conform căreia soluția curții de apel este una

pur subiectivă și lipsită de bază legală, cum nu poate fi primită nici cea

potrivit căreia decizia instanței de apel este nemotivată sub acest aspect,

pentru că, în mod evident și contrar celor afirmate, se constată că hotărârea

instanței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și, în același timp, nu

conține motive contradictorii ori străine de natura pricinii care să justifice

modificarea deciziei curții de apel.

În consecință, având

în vedere considerentele mai sus arătate, nefiind întrunite cerințele art. 304

pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.N.L.D.

și va fi menținută ca fiind legală decizia pronunțată de curtea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta D.N.L.D. împotriva Deciziei civile nr. 43 din 28

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția I civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - DG