ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3800/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Caracal petenta Institutul Oncologic "Prof. Dr. I.C.", Cluj

Napoca a solicitat instanței anularea procesului verbal de constatare și sancționare

a contravenției din 19 decembrie 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

În motivarea cererii,

petenta a arătat că prin procesul verbal mai sus menționat s-a reținut că la data

de 06 iulie 2011 pe DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., Jud. Vâlcea, vehiculul

categoria A, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

La termenul din

14 februarie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială

a Judecătoriei Caracal, în baza dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor.

Prin sentința

civilă nr. 599 din 14 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Caracal, s-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Prin sentința

civilă nr. 1543 din 26 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetentei

teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Cluj Napoca.

Pentru a pronunța

o astfel de hotărâre, instanța a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care reglementau

competența de soluționare a plângerilor contravenționale în favoarea instanțelor

de la domiciliul/sediul contravenientului.

Prin sentința

civilă nr. 8825 din 30 mai 2013, Judecătoria Cluj Napoca, secția civilă, a admis

excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Brezoi.

În motivarea hotărârii,

instanța a reținut că dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 care reglementează

competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea instanțelor de

la domiciliul/sediul contravenientului, se aplică doar în materie contravențională

din materia administrativ - fiscală. Drept urmare, instanța a apreciat că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002 raportat la art. 32 din

O.G. nr. 2/2001 care prevede că instanța competentă în soluționarea plângerii contravenționale

este instanța de la locul săvârșirii contravenției.

Judecătoria Cluj

Napoca constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei

este plângerea contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare

a contravenției din 19 decembrie 2011, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A.

CESTRIN.

Prin procesul

verbal încheiat la data de 19 decembrie 2011 s-a reținut că la data de 06 iulie

2011 pe DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., Jud. Vâlcea, vehiculul categoria A,

a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba facându-se cu imaginea foto.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce

modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10

din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

: „prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (....) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a

contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul."

Această normă

de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă

în secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea

unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții

tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în

materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării,

potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite

se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi."

De asemenea,

alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la

ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) „Procesele

în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și

fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de

apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit

la tribunale."

Drept urmare,

din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată

că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme

ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii,

Având în vedere

considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă la data de 23 ianuarie 2012, anterior

adoptării Legii nr. 2/2013. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei

a fost DN 7 km 188 + 900 m, S., jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei

Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței

teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce

preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea

căreia urmează a fi stabilită.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, județul Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 septembrie 2013.