ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4990/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4990/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei la data de 30 noiembrie 2012, petentul P.A. a solicitat instanței anularea Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria R 11 nr. 0414101 din 14 noiembrie 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - SA CESTRIN, prin care s-a constatat că petentul a săvârșit contravenția de a circula în trafic fără rovinietă, faptă săvârșită pe DN 7 km 188 + 900 m în dreptul localității Seaca, jud.Vâlcea. Prin Sentința nr. 60 din 11 ianuarie 2012, Judecătoria Caracal și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținând că soluția se impune în raport de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2001, care prevăd că plângerea contravențională este de competența judecătoriei în circumscripția căreia s-a constatat fapta contravențională. Prin Sentința nr. 1299 din 18 martie 2013, Judecătoria Brezoi, la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că raportului juridic dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013. Prin Sentința nr. 9470 din 18 iunie 2013, Judecătoria Craiova, la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținând că raportului juridic dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile art. 158 alin. (1) și (3) C. proc.
civ. cu referire la art. 32 din O.G. nr. 2/2001, republicată, și art. XXIII din Legea nr. 2/2013, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă aduce modificări O.G.
nr. 2/2001, prin art. III alin. (2), care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : "prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul." Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar distincția între cele două materii.
Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: "procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi." De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) "Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale." Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.
Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii. Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013, referitoare la modificarea competenței în această materie, vor fi aplicabile, conform regulii instituite de art. 725 alin. (2) C. proc.
civ., doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii norme de competență, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 30 noiembrie 2011. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului a fost pe DN 7 km 188 + 900 m, în localitatea Seaca, județ Vâlcea, care se află în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională. Față de cele ce preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AZ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.