ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1609/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 390 din 28 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.O., la 16 ani închisoare, parte vătămată M.I.M.. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., respectiv: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a mai fost condamnat inculpatul C.F.O. la 16 ani închisoare, parte vătămată M.V.L. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., respectiv: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare, parte vătămată M.I.M. și, în baza acelorași texte de lege, la o lună închisoare, parte vătămată M.I.M. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului C.F.O. pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 10 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., și anume: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce s-a dispus a se executa după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., respectiv: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau curator, pedeapsă ce se execută alături de pedeapsa închisorii. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului, cu începere de la data de 30 august 2012, la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 14 și 17 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la 100.000 RON cu titlu de daune morale față de partea civilă minoră M.I.M., prin D.G.A.S.P.C. Vâlcea, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, și la 100.000 RON cu titlu de daune morale față de partea civilă minoră M.V.L., prin D.G.A.S.P.C. Vâlcea cu sediul în Râmnicu Vâlcea. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare față de stat, în care s-au inclus și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat și părțile civile minore, acestea din urmă dispunându-se a fi plătite anticipat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 20 septembrie 2012, s-a înregistrat sub nr. 7695/90/2012, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.F.O., pentru a fi condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol în formă agravată și două infracțiuni de lovire sau alte violențe prev. de art. 197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată M.I.M.), art. 197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată M.V.L.), art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.) și art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.I.M.), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în motivare, procurorul a reținut că, în toamna anului 2011, după ce a exercitat violențe asupra numitei M.M., motiv pentru care aceasta a plecat de acasă, inculpatul a întreținut un raport sexual cu minora M.I.M., într-una din camerele casei de locuit.

Din Raportul de constatare medico-legală nr. 774/E/614/2012 a rezultat faptul că minora prezintă himen complezant, fiind virgină anatomic, însă conformația himenului poate permite efectuarea unui contact sexual intravaginal, fără ruperea acestuia. S-a reținut că leziunile traumatice constatate cu ocazia examinării din data de 29 august 2012 au vechimi diferite, fiind cel mai probabil produse prin lovire de corpuri dure și zgâriere. Prin completarea la această lucrare cu nr. 834/E/614/2012, s-a menționat faptul că, la examinare, s-a constatat că minora prezintă un himen complezant, având în dreptul orelor 05 - 06 pe cadranul convențional o incizură congenitală până la baza inserției, în mijlocul căruia s-a constatat un mic rafeu albicios.

Ținând cont de caracteristicile anatomice ale unei fetițe de 9 ani, s-a putut aprecia că, deși prezenta himen complezant, minora ar fi putut suferi în urma unui contact sexual cu o persoană adultă o fisură la nivelul introitului vaginal. Din aceste considerente, s-a putut afirma că din punct de vedere medico-legal rafeul albicios constatat la examinare este o cicatrice posttraumatică. în concluzie, s-a precizat că aspectul anatomic descris la examenul genital al minorei poate pleda pentru întreținerea unui raport sexual intravaginal a cărei dată nu mai poate fi precizată cu exactitate. S-a reținut că, datorită mediului în care trăia, precum și a sentimentului permanent de frică creat de inculpat, care a și amenințat-o în sensul că, dacă va spune, o va omorî, minora M.I.M.

nu a avut curajul de a relata cunoscuților sau cadrelor didactice de la școală aceste lucruri, decât în data de 28 august 2012 când, din nou, a fost lovită și ea și mama ei și au fugit de acasă. în aceste condiții, în prezența mai multor martori, minora a relatat acțiunile inculpatului, descriind atât în ziua respectivă, cât și în perioada care a urmat, modul în care inculpatul a acționat. Evaluarea psihologică realizată în cauză a reliefat faptul că minora a fost victima unui abuz sexual din partea concubinului mamei, respectiv al inculpatului C.F.O. S-a mai reținut că, în data de 19 decembrie 2011, inculpatul C.F.O. fiind în curtea locuinței, a exercitat acte de violență asupra minorei M.I.M., lovind-o cu pumnul în zona feței, urmare cărora aceasta a suferit leziuni traumatice descrise la acel moment de medicul de familie în fișa medicală, precum și în adeverința medicală eliberată.

Din raportul de constatare medico-legală efectuat în prezenta cauză, pe baza documentelor medicale, s-a reținut că leziunea traumatică oculară s-a putut produce prin lovire cu un corp dur, a necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri medicale și nu a pus în primejdie viața părții vătămate. La momentul comiterii faptei, mama minorei nu a sesizat organele de urmărire penală, iar despre această faptă au rezultat indicii cu ocazia actelor de cercetare penală efectuate în prezenta cauză. în acest sens, au fost avute în vedere dispozițiile art. 131 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.

în mod corelativ, s-a constatat că dispozițiile privind termenul de introducere a plângerii prealabile nu se aplică atunci când se procedează din oficiu. Totodată, s-a reținut că, în data de 26 august 2012, inculpatul C.F.O. a luat-o pe minora M.V.L. și, după ce a condus-o pe un teren agricol cu porumbi din apropiere și a exercitat acte de violență, lovind-o la nivelul feței și a spatelui, a întreținut cu aceasta un raport sexual. Prin raportul de constatare medico-legală 775/E/615/2012, s-a stabilit că minora prezintă o deflorare completă, recentă, care poate data din 26 august 2012 și rupturi perineale, care s-au putut produce în cadrul unui raport sexual, în timpul penetrării și care pot data din 26 august 2012 și au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale de la producere.

S-a reținut că restul leziunilor traumatice constatate au vechimi diferite și s-au putut produce, după cum urmează: - leziunile de la nivel feței - prin lovire cu un corp dur, pot data din 26 august 2012 și au necesitat separat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale de la producere; - leziunile din regiunea dorso-lombară s-au putut produce prin zgâriere de corpuri și de un plan dur, cel mai probabil în timpul consumării actului sexual, în condițiile stabilite de anchetă; pot data din 26 august 2012 și au necesitat separat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale de Ia producere; - celelalte leziuni traumatice descrise au vechimi diferite, fiind cel mai probabil auto-produse prin lovire de corpuri dure și zgâriere.

Urmare faptei comise de inculpat, a modului extrem de violent în care a acționat, minora M.V.L. a fost internată în Spitalul Județean de Urgențe Vâlcea - Secția OG1, în perioada 29.08 - 06 septembrie 2012, cu diagnosticul „plagă vaginală și vulvo-perineală sângerândă post viol". După comiterea faptei, minora a aruncat obiectele de îmbrăcăminte pe care le avea la acel moment, respectiv pantalonii, în tomberon, povestindu-le celorlalte două surori ce se întâmplase. în aceste condiții a aflat mama minorei care, la rândul său, a văzut obiectele de îmbrăcăminte în tomberon și a avut în data de 27 august 2012 o discuție contradictorie cu inculpatul, după care a pus obiectele de îmbrăcăminte în același loc, fiind ulterior identificate de organele de poliție din cadrul I.P.J.

Vâlcea. De asemenea, s-a reținut că, în data de 28 august 2012, în timp ce se aflau în curtea casei, nemulțumit de faptul că minora M.I.M. nu i-a adus obiectul solicitat, inculpatul C.F.O. a lovit-o din nou pe aceasta, peste față. Ulterior, a intervenit mama minorei, însă inculpatul a exercitat violențe fizice și față de ea, astfel că atât M.M., cât și cele trei minore, precum și minorul C.D., de 9 luni, au plecat de la domiciliu, adăpostindu-se la vecini. În aceste condiții, inculpatul a plecat de la domiciliu și a fost identificat de organele de urmărire penală abia în data de 31 august 2012. Între timp, în data de 29 august 2012, au fost sesizate organele de poliție și s-au efectuat o parte din actele de cercetare penală.

Deși a încercat să acrediteze ideea că se află la Filiași, de unde urmează să plece în Franța, în realitate inculpatul s-a deplasat spre comuna Mateești, unde a stat ascuns. în același timp, inculpatul a luat legătura cu concubina sa, iar din conținutul convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, conform autorizării cu titlu provizoriu emisă de procuror, confirmată de Tribunalul Vâlcea prin Încheierea 198 din 31 august 2012, s-a reținut că era interesat atât de cursul anchetei, dar și de împrejurarea dacă lângă concubina să se află alte persoane, care pot auzi discuția purtată. La primul termen de judecată, inculpatul a dat o declarație prin care a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată și a înțeles să se judece În baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

Victimele infracțiunii de viol au fost audiate în ședință secretă, în prezența apărătorilor din oficiu și a reprezentanților legali. Instanța de fond a pronunțat condamnarea inculpatului, care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. În acest sens, s-a constatat că sunt probe din conținutul cărora rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Astfel, a reținut instanța de fond că, din declarațiile martorilor audiați în faza urmăririi penale, rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol asupra părților vătămate minore, respectiv M.I.M.

și M.V.L., în împrejurările descrise în actul de sesizare, inculpatul fiind concubinul mamei minorelor, profitând de starea de minoritate și exercitând acte de violență fizică și psihică asupra acestora. De asemenea, din conținutul rapoartelor de expertiză efectuate asupra minorelor, a rezultat că acestea au fost victimele infracțiunii de viol, autorul infracțiunilor fiind inculpatul, părțile vătămate declarând cu lux de amănunte faptele reprobabile și modul de acțiune al acestuia. De asemenea, din conținutul acelorași probe, instanța de fond a apreciat că rezultă faptul că inculpatul a lovit, la două momente diferite, pe partea vătămată Mihai Ionela Valentina care, pentru una dintre acțiunile infracțiunii de lovire a necesitat îngrijiri medicale atestate prin certificat medico-legal, iar pentru alta nu au fost nevoie de îngrijiri medicale.

Instanța de fond a reținut că faptele săvârșite de inculpat constituie două infracțiuni de viol în formă agravată și două infracțiuni de lovire sau alte violențe prev. de art. 197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată M.I.M.), art. 197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată M.V.L.), art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.) și art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.I.M.) și În baza textelor de lege menționate mai sus inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii. La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, în afară de limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunile descrise în actul de sesizare, s-a avut în vedere gradul de pericol social foarte ridicat al unor asemene fapte, care afectează grav creșterea și educarea celor două minore, care au fost traumatizate, având nevoie de consiliere de către organele abilitate de lege în acest sens.

De asemenea, s-au avut în vedere și dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora instanța de fond a pronunțat condamnarea inculpatului, care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Instanța de fond a apreciat că pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite de inculpat sunt menite să-și îndeplinească scopul preventiv, educativ și coercitiv, conform art. 52 C. pen. S-a reținut că prin executarea pedepsei în stare de detenție se poate realiza prevenția generală, în sensul că toate persoanele care sunt tentate să săvârșească asemenea fapte reprobabile vor fi pedepsite cu închisoarea, precum și prevenția specială, în sensul ca inculpatul să nu mai săvârșească infracțiuni, prin aceasta realizându-se scopul educativ, cunoscând că va fi pedepsit cu închisoarea.

Totodată, s-a reținut că pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., legea prevede aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. Față de textul de lege menționat, tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. Au fost contopite pedepsele aplicate, conform art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, în condițiile art. 57 C. pen., infracțiunile fiind în concurs real. În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Instanța de fond a reținut că interzicerea drepturilor accesorii se impune pentru același raționament care a fundamentat aplicarea pedepselor complementare, cu mențiunea că executarea pedepsei accesorii însoțește executarea pedepsei închisorii, iar executarea pedepselor complementare s-a dispus a se face după executarea pedepsei închisorii. În ce privește latura civilă a cauzei și pe care, potrivit art. 17 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe din oficiu, părțile vătămate asistate de reprezentanții legali citați în cauză, s-au constituit părții civile cu câte 100.000 RON daune morale, inculpatul, prin declarația dată la instanță, fiind de acord să despăgubească părțile civile în cuantumul solicitat.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul C.F.O., formulându-se critici privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, după cum urmează: I. într-un prim motiv de apel, parchetul a susținut schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul C.F.O. a fost trimis în judecată, având în vedere că victimele violului se aflau în îngrijirea, ocrotirea și educarea sa, ceea ce atrage incidența alin. (2) lit. b) al art. 197 C. pen. În al doilea rând, parchetul a solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanța să dispună prelevarea probelor biologice, pentru ca profilele genetice să fie introduse În baza de date a S.N.D.G.J.

În ședință publică, reprezentantul parchetului a suplimentat motivele de apel, solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpatului la maximul special prevăzut de legiuitor, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor și pericolul social pe care-l prezintă persoana inculpatului. II. Inculpatul, prin apărătorul său, a precizat că revine asupra recunoașterii vinovăției și că nu este autorul faptelor, iar în cele din urmă, sub aspectul individualizării pedepselor, prima instanță a fost excesiv de severă, astfel că, în opinia sa, este necesar ca acestea să fie redozate către minimul special prevăzut de legiuitor. Prin Decizia penală nr. II/A/MF din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva Sentinței penale nr. 390 din data de 28 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, în Dosarul nr. 7695/90/2012.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.F.O., deținut în Penitenciarul Colibași, în pedepsele componente. În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu, din două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., în două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.O., la 17 ani închisoare, parte vătămată M.I.M. În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul C.F.O., la 17 ani închisoare, parte vătămată M.V.L. În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite de câte 17 ani închisoare cu pedepsele de un an închisoare și respectiv o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. - parte vătămată M.I.M. și de art. 180 alin. (1) C. pen. - parte vătămată M.V.L. și i-a fost aplicată inculpatului C.F.O. pedeapsa cea mai grea de 1 7 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 10 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 381 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.F.O. și s-a dedus la zi prevenția. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F.O. împotriva aceleiași sentințe. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. A fost obligat apelantul inculpat C.F.O. la 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul avocatului din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Examinând apelurile declarate în cauză, în raport cu motivele susținute de apelanți, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen., instanța de apel a apreciat întemeiat pe cel al parchetului și, dimpotrivă, nefondat apelul inculpatului.

S-a reținut că inculpatul C.F.O. a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru comiterea a două infracțiuni de viol în formă agravată și două alte infracțiuni de lovire sau alte violențe, împotriva a două părți vătămate minore, M.I.M. și M.V.L., în actul de inculpare reținându-se că, de circa 3 ani, acesta întreținea o relație de concubinaj cu M.M. din localitatea Cernișoara, mama a trei fete minore, în vârstă de 14, 12 și respectiv 9 ani. A fost avut în vedere că în rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică întocmite în cauză se fac referiri la nivelul educațional scăzut al familiei, comportamentul adictiv al inculpatului, agresivitate în familie și mediu subcultural.

S-a mai reținut că, în toamna anului 2011, inculpatul a întreținut un raport sexual complet cu minora M.I.M., în vârstă de 9 ani, amenințând-o că dacă va spune, o va omorî, aceasta având totuși curajul de a relata aceste lucruri cadrelor didactice de la școală, pe 28 august 2012, când fiind din nou bătută de inculpat, atât ea cât și mama ei au fugit de acasă. Totodată, s-a reținut că în ziua de 26 august 2012, după a exercitat violențe lovind pe pumnii pe minora M.V.L., în vârstă de 12 ani, a condus-o pe aceasta într-un lan cu porumb, unde a întreținut un raport sexual complet.

Urmare acestor violențe, minora a fost internată în Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, secția obstretică ginecologie I, în perioada 29 august-6 septembrie 2012. Tot astfel, în datele de 19 decembrie 2011 și 28 august 2012, aflându-se acasă, inculpatul a lovit cu pumnii pe minora M.I.M., cauzându-i leziuni, în prima ipoteză, pentru a căror vindecare au fost necesare 4 - 5 zile îngrijiri medicale. După agresiunea din august 2012, a cărei victimă a fost minora Mihai Ionela, inculpatul a lovit-o și pe concubina sa care intervenise în favoarea minorei, iar imediat după aceasta, nemaiputând suporta regimul de teroare pe care-l crease inculpatul prin comportamentul său, M.M. și copii minori au plecat de la domiciliu, adăpostindu-se la vecini.

A doua zi au fost sesizate și organele de urmărire penală, însă inculpatul a părăsit și el domiciliul comun, ascunzându-se în localitatea Mateești, însă din convorbirile telefonice purtate cu concubina sa rezulta că se află la Filiași și urmează să plece în Franța. S-a constatat că actele medico-legale, respectiv rapoartele nr. 774/E/614/2012. 834/E/614/2012, 775/E/615/2012 confirmă leziunile specifice infracțiunilor de viol, în privința ambelor minore, cât și celelalte acțiuni violente exercitate împotriva minorei M.I.M. În același timp, a fost avut în vedere că evaluările medico-legale psihiatrice din cele trei rapoarte de expertiză concluzionează consecințele extrem de negative ale mediului în care trăiau minorele, cât și sentimentul permanent de teamă creat datorită comportamentului violent al inculpatului, în acest sens fiind și declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale, respectiv G.A., B.V., I.M., P.A., B.A.M.

S-a reținut că, în declarația dată instanței de fond, în prezența apărătorului, inculpatul a recunoscut infracțiunile săvârșite, așa cum se descriu în actul de sesizare, solicitând să i se aplice dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. și, în același timp, a fost de acord să despăgubească părțile civile minore. A fost avut în vedere că, deși a revenit în faza apelului asupra acestei recunoașteri, inculpatul nu a fost capabil să ofere instanței o explicație plauzibilă a schimbării de atitudine, însă, în afară de aceasta, s-a reținut că recunoașterea vinovăției în contextul dispozițiilor legale precizate este irevocabilă.

Față de împrejurarea că, așa cum a susținut parchetul în primul motiv scris de apel, victimele minore se aflau în îngrijirea și educarea inculpatului și a concubinei sale, ceea ce rezultă, fără echivoc, din probele anterior precizate, s-a apreciat că încadrarea juridică a faptelor de viol dată prin rechizitoriu îmbracă o altă formă, și anume aceea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen., care se raportează și la alin. (3), ținând seama că niciuna dintre victimele minore nu împliniseră vârsta de 15 ani.

în legătură cu individualizarea pedepselor aplicate, instanța de apel a reținut că prima instanță a ținut seama atât de pericolul generic concretizat în limite de pedeapsă destul de mari (închisoare de la 10 la 25 de ani), consecințele deosebit de negative, în ceea ce privește dezvoltarea psiho-fizică a victimelor minore, de concursul infracțional ce reprezintă o stare de agravare facultativă a pedepselor, de circumstanțele ce îl caracterizează pe inculpat ca având un comportament extrem de violent, cât și de atitudinea oscilantă a acestuia în fața organelor judiciare, canalizată în mod special în direcția deturnării adevărului faptelor sale. A fost avut în vedere și faptul că din fișa de cazier judiciar reiese că inculpatul, în perioada 2004 - 2005, a mai fost sancționat de două ori administrativ, pentru fapte de furt calificat.

S-a reținut că toate aceste elemente nu pledează în nicio măsură pentru un regim sancționator mai blând, așa cum a solicitat inculpatul, în același timp, apreciindu-se că pedeapsa de 16 ani închisoare, în condiții de detenție, la care s-a oprit prima instanță, este suficientă și echilibrată, pentru a atinge scopurile stabilite de legiuitor în art. 52 C. pen., astfel încât, în opinia instanței de apel, nu a fost necesară niciun fel de intervenție în ceea ce privește regimul sancționator aplicat deja inculpatului. În legătură cu dispoziția de recoltare a probelor biologice, s-a observat că, într-adevăr, art. 7 din Legea nr. 76/2008 stabilește că aceste probe se recoltează în cazul condamnaților pentru comiterea infracțiunilor precizate expres în anexa legii, printre care se regăsesc și faptele de viol, astfel încât solicitarea parchetului pe această temă a fost apreciată ca fiind pertinentă.

În ce privește starea de arest preventiv, s-a apreciat că nicio altă măsură alternativă nu poate să realizeze scopurile prevenției, prevăzute în art. 136 C. proc. pen., ținând seama de rezonanța socială extrem de puternică a faptelor comise de inculpat, care se menține încă în mediul social, de pericolul iminent ce-1 presupune o persoană cu asemenea atitudine violentă față de ceilalți semeni ai săi și, după cum s-a dovedit, în mod special, față de persoane lipsite de orice apărare, cât și de posibilitatea de recurență în cazul în care acesta ar reveni în contact cu victimele faptelor sale, astfel că reprezintă o necesitate menținerea sa în continuare în stare de arest. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul C.F.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pe calea recursului declarat de Ministerul Public, astfel cum a fost susținut oral, s-a solicitat admiterea căii de atac, reducerea pedepselor aplicate inculpatului la maximul de 16 ani și 8 luni închisoare, pedepsele aplicate de curtea de apel fiind considerate nelegale, aplicarea unui spor în urma contopirii și înlăturarea pedepsei complementare și accesorii a interzicerii dreptului de a alege, criticile fiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 2 și 14 C. proc. pen. Recurentul intimat inculpat a solicitat, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare față de greșita aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. (critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen.), iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante (critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.). Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului intimat inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt întemeiate, pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat, de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, instanța de prim control judiciar dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare.

în ceea ce privește critica recurentului intimat inculpat circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., în sensul că în mod greșit s-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., aceasta nu poate fi primită, având în vedere că, la termenul din 7 noiembrie 2012, în declarația dată în fața instanței de fond, în prezența apărătorului, inculpatul, personal, a recunoscut infracțiunile săvârșite, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare, solicitând să i se aplice dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., prilej cu care a arătat și că este de acord să despăgubească părțile civile minore, într-o asemenea împrejurare, judecarea cauzei în procedură simplificată neputând fi apreciată ca o greșită aplicare a legii.

Astfel fiind, au fost reținute în favoarea inculpatului dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța de fond aplicându-i acestuia pentru infracțiunile de viol (părți vătămate M.I.M. și M.V.L.) cate o pedeapsă de 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. Ulterior, instanța de apel, după ce, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu, din două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., în două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., l-a condamnat pe inculpat, pentru fiecare dintre aceste infracțiuni, la cate o pedeapsă de 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte constată că, pentru infracțiunile anterior menționate, pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză, maximul special prevăzut de lege este de 25 de ani închisoare, iar în condițiile judecării cauzei în procedura simplificată, acest maxim se reduce cu 1/3, ajungându-se, astfel, la 16 ani și 8 luni închisoare. În acest context, aplicarea unor pedepse de câte 17 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. apare ca fiind nelegală, din acest punct de vedere critica formulată de parchet, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. fiind întemeiată.

Cât privește criticile formulate de recurentul intimat inculpat vizând cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, însă numai din perspectiva aplicării de către instanța de apel a unor pedepse nelegale, astfel că se impune reducerea pedepselor, în limitele prevăzute de norma de incriminare și cu respectarea procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. În ceea ce privește existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare, se reține că aceasta nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

în această apreciere se va ține seama de pericolul social concret ai. faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului. Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia. În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanțele inferioare, constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise, dar și modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse în cuantum de câte 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. și, respectiv, de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind apte să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptelor și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită. Totodată, nici solicitarea parchetului de aplicare a unui spor, ca urmare a contopirii pedepselor și de majorare a acestora nu apare ca fiind justificată, având în vedere și împrejurarea că pedeapsa ce urmează a fi executată de către recurentul intimat inculpat este orientată către maximul special prevăzut de lege.

Pe de altă parte, cu privire la cealaltă critică formulată de parchet, ce vizează greșita aplicare a legii, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., referitor la pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie ce i-au fost aplicate inculpatului, Înalta Curte reține că aceasta este întemeiată. Astfel, se reține că, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului C.F.O. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, iar în temeiul art. 71 C. pen., i-a fost aplicată acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Dispozițiile art. 64 C. pen. conțin o enumerare a drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă complementară, aplicată și executată în condițiile prevăzute de art. 65 și 66 C. pen. Articolul 71 C. pen., care se referă la pedeapsa accesorie, prevede că cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii este lipsit de exercițiul drepturilor enumerate în art. 64 C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Restrângerea cu titlu de pedeapsă complementară și respectiv accesorie, a unor drepturi, deși este permisă potrivit art. 53 din Constituția României, trebuie analizată și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern.

Astfel, față de jurisprudența constantă a Curții (Sabou și Pârcălab c. României, Hirst c. Marii Britanii), se reține că materia pedepselor complementare și accesorii este guvernată de principiul individualizării judiciare, conform căruia sancțiunile penale care constau în aplicarea interdicțiilor cu efect restrictiv asupra drepturilor și libertăților fundamentale, nu pot fi interzise ope legis, ci doar în măsura în care infracțiunea care a atras condamnarea nu este străină aspectelor privind exercitarea drepturilor cu privire la care a fost aplicată pedeapsa complementară sau accesorie.

Astfel, natura și gravitatea faptelor conduc la concluzia nedemnității în exercitarea de către recurentul intimat inculpat a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, a drepturilor părintești, precum și a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., însă, referitor la dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., întrucât infracțiunile săvârșite nu au implicații electorale și nu există o legătură între dreptul de a vota și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorului, Înalta Curte apreciază că acesta nu se impune a fi reținut în conținutul pedepsei complementare și, respectiv, al celei accesorii.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul C.F.O.

împotriva Deciziei penale nr. 11/A/MF din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa în parte, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 390 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și, în rejudecare: Va descontopi pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. (parte vătămată M.I.M.); - pedeapsa de 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (parte vătămată M.V.L.); - pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.); - pedeapsa de o lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.V.L.); Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., de la 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. la 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. (parte vătămată M.I.M.). Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., de la 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. la 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen.

(parte vătămată M.V.L.). Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare (parte vătămată M.I.M.). În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., se vor contopi pedepsele de 16 ani închisoare, 16 ani închisoare, 8 luni închisoare și o lună închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. În baza art. 71 C. pen., i se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d și e C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 30 august 2012 la 13 mai 2013. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul C.F.O. împotriva Deciziei penale nr. 11/A/MF din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 390 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și, rejudecând în aceste limite: Descontopește pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. (parte vătămată M.I.M.); - pedeapsa de 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (parte vătămată M.V.L.); - pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.); - pedeapsa de o lună închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.V.L.); Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., de la 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. la 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. (parte vătămată M.I.M.). Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., de la 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. la 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen.

(parte vătămată M.V.L.). Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare (parte vătămată M.I.M.). În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele de 16 ani închisoare, 16 ani închisoare, 8 luni închisoare și o lună închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. În baza art. 71 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 30 august 2012 la 13 mai 2013. Cheltuielile rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2013. Procesat de GGC - LM