ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1609/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1609/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 390 din 28 noiembrie
2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 197 alin. (3) teza I C.
pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a fost
condamnat inculpatul C.F.O., la 16 ani închisoare, parte vătămată M.I.M..
În baza art. 65 alin.
(2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., respectiv: a)
dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții
elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul
autorității de stat; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau
curator, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea
pedepsei închisorii.
În baza art. 197
alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc.
pen., a mai fost condamnat inculpatul C.F.O. la 16 ani închisoare, parte
vătămată M.V.L.
În baza art. 65 alin.
(2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., respectiv: a)
dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții
elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul
autorității de stat; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau
curator, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea
pedepsei închisorii.
În baza art. 180
alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a
fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare, parte vătămată M.I.M. și,
în baza acelorași texte de lege, la o lună închisoare, parte vătămată M.I.M.
În baza art. 33 lit.
a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele și
s-a aplicat inculpatului C.F.O. pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare, în
condițiile art. 57 C. pen. și 10 ani pedeapsă complementară, respectiv
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., și
anume: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în
funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul
autorității de stat; d) drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau
curator, pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce s-a dispus a se executa după
executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C.
pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., respectiv: a) dreptul de a
alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; d)
drepturile părintești; e) dreptul de a fi tutore sau curator, pedeapsă ce se
execută alături de pedeapsa închisorii.
În baza art. 88 C.
pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării
preventive a inculpatului, cu începere de la data de 30 august 2012, la zi.
În baza art. 350 C.
proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 14 și 17
C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 100.000 RON cu titlu de daune
morale față de partea civilă minoră M.I.M., prin D.G.A.S.P.C. Vâlcea, cu sediul
în Râmnicu Vâlcea, și la 100.000 RON cu titlu de daune morale față de partea
civilă minoră M.V.L., prin D.G.A.S.P.C. Vâlcea cu sediul în Râmnicu Vâlcea. În
baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.500 RON
cheltuieli judiciare față de stat, în care s-au inclus și onorariile
apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat și părțile civile minore,
acestea din urmă dispunându-se a fi plătite anticipat din fondul Ministerului
Justiției.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 20 septembrie 2012,
s-a înregistrat sub nr. 7695/90/2012, rechizitoriul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Vâlcea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de
arest preventiv a inculpatului C.F.O., pentru a fi condamnat pentru săvârșirea
a două infracțiuni de viol în formă agravată și două infracțiuni de lovire sau
alte violențe prev. de art. 197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată
M.I.M.), art. 197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată M.V.L.), art. 180
alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.) și art. 180 alin. (1) C. pen. (parte
vătămată M.I.M.), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în motivare, procurorul
a reținut că, în toamna anului 2011, după ce a exercitat violențe asupra
numitei M.M., motiv pentru care aceasta a plecat de acasă, inculpatul a
întreținut un raport sexual cu minora M.I.M., într-una din camerele casei de
locuit.
Din Raportul de constatare
medico-legală nr. 774/E/614/2012 a rezultat faptul că minora prezintă himen
complezant, fiind virgină anatomic, însă conformația himenului poate permite
efectuarea unui contact sexual intravaginal, fără ruperea acestuia. S-a reținut
că leziunile traumatice constatate cu ocazia examinării din data de 29 august
2012 au vechimi diferite, fiind cel mai probabil produse prin lovire de corpuri
dure și zgâriere. Prin completarea la această lucrare cu nr. 834/E/614/2012,
s-a menționat faptul că, la examinare, s-a constatat că minora prezintă un
himen complezant, având în dreptul orelor 05 - 06 pe cadranul convențional o
incizură congenitală până la baza inserției, în mijlocul căruia s-a constatat
un mic rafeu albicios. Ținând cont de caracteristicile anatomice ale unei
fetițe de 9 ani, s-a putut aprecia că, deși prezenta himen complezant, minora
ar fi putut suferi în urma unui contact sexual cu o persoană adultă o fisură la
nivelul introitului vaginal. Din aceste considerente, s-a putut afirma că din
punct de vedere medico-legal rafeul albicios constatat la examinare este o
cicatrice posttraumatică. în concluzie, s-a precizat că aspectul anatomic
descris la examenul genital al minorei poate pleda pentru întreținerea unui
raport sexual intravaginal a cărei dată nu mai poate fi precizată cu
exactitate.
S-a reținut că,
datorită mediului în care trăia, precum și a sentimentului permanent de frică
creat de inculpat, care a și amenințat-o în sensul că, dacă va spune, o va
omorî, minora M.I.M. nu a avut curajul de a relata cunoscuților sau cadrelor
didactice de la școală aceste lucruri, decât în data de 28 august 2012 când,
din nou, a fost lovită și ea și mama ei și au fugit de acasă. în aceste
condiții, în prezența mai multor martori, minora a relatat acțiunile inculpatului,
descriind atât în ziua respectivă, cât și în perioada care a urmat, modul în
care inculpatul a acționat.
Evaluarea psihologică
realizată în cauză a reliefat faptul că minora a fost victima unui abuz sexual
din partea concubinului mamei, respectiv al inculpatului C.F.O.
S-a mai reținut că,
în data de 19 decembrie 2011, inculpatul C.F.O. fiind în curtea locuinței, a
exercitat acte de violență asupra minorei M.I.M., lovind-o cu pumnul în zona
feței, urmare cărora aceasta a suferit leziuni traumatice descrise la acel
moment de medicul de familie în fișa medicală, precum și în adeverința medicală
eliberată. Din raportul de constatare medico-legală efectuat în prezenta cauză,
pe baza documentelor medicale, s-a reținut că leziunea traumatică oculară s-a putut
produce prin lovire cu un corp dur, a necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri
medicale și nu a pus în primejdie viața părții vătămate.
La momentul comiterii
faptei, mama minorei nu a sesizat organele de urmărire penală, iar despre
această faptă au rezultat indicii cu ocazia actelor de cercetare penală
efectuate în prezenta cauză. în acest sens, au fost avute în vedere
dispozițiile art. 131 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul în
care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu
capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se pune în mișcare și din
oficiu. în mod corelativ, s-a constatat că dispozițiile privind termenul de
introducere a plângerii prealabile nu se aplică atunci când se procedează din
oficiu.
Totodată, s-a reținut
că, în data de 26 august 2012, inculpatul C.F.O. a luat-o pe minora M.V.L. și,
după ce a condus-o pe un teren agricol cu porumbi din apropiere și a exercitat
acte de violență, lovind-o la nivelul feței și a spatelui, a întreținut cu
aceasta un raport sexual.
Prin raportul de
constatare medico-legală 775/E/615/2012, s-a stabilit că minora prezintă o
deflorare completă, recentă, care poate data din 26 august 2012 și rupturi
perineale, care s-au putut produce în cadrul unui raport sexual, în timpul
penetrării și care pot data din 26 august 2012 și au necesitat 8-9 zile de
îngrijiri medicale de la producere.
S-a reținut că restul
leziunilor traumatice constatate au vechimi diferite și s-au putut produce,
după cum urmează:
- leziunile de la
nivel feței - prin lovire cu un corp dur, pot data din 26 august 2012 și au
necesitat separat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale de la producere;
- leziunile din
regiunea dorso-lombară s-au putut produce prin zgâriere de corpuri și de un
plan dur, cel mai probabil în timpul consumării actului sexual, în condițiile
stabilite de anchetă; pot data din 26 august 2012 și au necesitat separat 1 - 2
zile de îngrijiri medicale de Ia producere;
- celelalte leziuni
traumatice descrise au vechimi diferite, fiind cel mai probabil auto-produse
prin lovire de corpuri dure și zgâriere.
Urmare faptei comise
de inculpat, a modului extrem de violent în care a acționat, minora M.V.L. a
fost internată în Spitalul Județean de Urgențe Vâlcea - Secția OG1, în perioada
29.08 - 06 septembrie 2012, cu diagnosticul „plagă vaginală și vulvo-perineală
sângerândă post viol".
După comiterea
faptei, minora a aruncat obiectele de îmbrăcăminte pe care le avea la acel
moment, respectiv pantalonii, în tomberon, povestindu-le celorlalte două surori
ce se întâmplase. în aceste condiții a aflat mama minorei care, la rândul său,
a văzut obiectele de îmbrăcăminte în tomberon și a avut în data de 27 august
2012 o discuție contradictorie cu inculpatul, după care a pus obiectele de
îmbrăcăminte în același loc, fiind ulterior identificate de organele de poliție
din cadrul I.P.J. Vâlcea.
De asemenea, s-a
reținut că, în data de 28 august 2012, în timp ce se aflau în curtea casei,
nemulțumit de faptul că minora M.I.M. nu i-a adus obiectul solicitat,
inculpatul C.F.O. a lovit-o din nou pe aceasta, peste față. Ulterior, a
intervenit mama minorei, însă inculpatul a exercitat violențe fizice și față de
ea, astfel că atât M.M., cât și cele trei minore, precum și minorul C.D., de 9
luni, au plecat de la domiciliu, adăpostindu-se la vecini.
În aceste condiții,
inculpatul a plecat de la domiciliu și a fost identificat de organele de
urmărire penală abia în data de 31 august 2012.
Între timp, în data
de 29 august 2012, au fost sesizate organele de poliție și s-au efectuat o
parte din actele de cercetare penală. Deși a încercat să acrediteze ideea că se
află la Filiași, de unde urmează să plece în Franța, în realitate inculpatul
s-a deplasat spre comuna Mateești, unde a stat ascuns. în același timp,
inculpatul a luat legătura cu concubina sa, iar din conținutul convorbirilor
telefonice interceptate și înregistrate, conform autorizării cu titlu
provizoriu emisă de procuror, confirmată de Tribunalul Vâlcea prin Încheierea
198 din 31 august 2012, s-a reținut că era interesat atât de cursul anchetei,
dar și de împrejurarea dacă lângă concubina să se află alte persoane, care pot
auzi discuția purtată.
La primul termen de
judecată, inculpatul a dat o declarație prin care a recunoscut faptele pentru
care a fost trimis în judecată și a înțeles să se judece În baza probelor
administrate în faza urmăririi penale.
Victimele
infracțiunii de viol au fost audiate în ședință secretă, în prezența
apărătorilor din oficiu și a reprezentanților legali.
Instanța de fond a
pronunțat condamnarea inculpatului, care a beneficiat de reducerea cu o treime
a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și de
reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul
pedepsei amenzii.
În acest sens, s-a
constatat că sunt probe din conținutul cărora rezultă că faptele inculpatului
sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a
permite stabilirea unei pedepse.
Astfel, a reținut
instanța de fond că, din declarațiile martorilor audiați în faza urmăririi
penale, rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol asupra părților
vătămate minore, respectiv M.I.M. și M.V.L., în împrejurările descrise în actul
de sesizare, inculpatul fiind concubinul mamei minorelor, profitând de starea
de minoritate și exercitând acte de violență fizică și psihică asupra acestora.
De asemenea, din
conținutul rapoartelor de expertiză efectuate asupra minorelor, a rezultat că
acestea au fost victimele infracțiunii de viol, autorul infracțiunilor fiind
inculpatul, părțile vătămate declarând cu lux de amănunte faptele reprobabile
și modul de acțiune al acestuia.
De asemenea, din
conținutul acelorași probe, instanța de fond a apreciat că rezultă faptul că
inculpatul a lovit, la două momente diferite, pe partea vătămată Mihai Ionela
Valentina care, pentru una dintre acțiunile infracțiunii de lovire a necesitat
îngrijiri medicale atestate prin certificat medico-legal, iar pentru alta nu au
fost nevoie de îngrijiri medicale.
Instanța de fond a
reținut că faptele săvârșite de inculpat constituie două infracțiuni de viol în
formă agravată și două infracțiuni de lovire sau alte violențe prev. de art.
197 alin. (3) teza I C. pen. (parte vătămată M.I.M.), art. 197 alin. (3) teza I
C. pen. (parte vătămată M.V.L.), art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată
M.I.M.) și art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.I.M.) și În baza
textelor de lege menționate mai sus inculpatul a fost condamnat la pedeapsa
închisorii.
La individualizarea
pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de
art. 72 C. pen., respectiv, în afară de limitele speciale prevăzute de lege
pentru infracțiunile descrise în actul de sesizare, s-a avut în vedere gradul
de pericol social foarte ridicat al unor asemene fapte, care afectează grav creșterea
și educarea celor două minore, care au fost traumatizate, având nevoie de
consiliere de către organele abilitate de lege în acest sens.
De asemenea, s-au
avut în vedere și dispozițiile art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.,
potrivit cărora instanța de fond a pronunțat condamnarea inculpatului, care a
beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Instanța de fond a
apreciat că pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite de
inculpat sunt menite să-și îndeplinească scopul preventiv, educativ și
coercitiv, conform art. 52 C. pen.
S-a reținut că prin
executarea pedepsei în stare de detenție se poate realiza prevenția generală,
în sensul că toate persoanele care sunt tentate să săvârșească asemenea fapte
reprobabile vor fi pedepsite cu închisoarea, precum și prevenția specială, în
sensul ca inculpatul să nu mai săvârșească infracțiuni, prin aceasta
realizându-se scopul educativ, cunoscând că va fi pedepsit cu închisoarea.
Totodată, s-a reținut
că pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., legea
prevede aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute
de art. 64 C. pen.
Față de textul de
lege menționat, tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
Au fost contopite
pedepsele aplicate, conform art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea,
în condițiile art. 57 C. pen., infracțiunile fiind în concurs real.
În baza art. 71 C. pen.,
s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
Instanța de fond a
reținut că interzicerea drepturilor accesorii se impune pentru același
raționament care a fundamentat aplicarea pedepselor complementare, cu mențiunea
că executarea pedepsei accesorii însoțește executarea pedepsei închisorii, iar
executarea pedepselor complementare s-a dispus a se face după executarea
pedepsei închisorii.
În ce privește latura
civilă a cauzei și pe care, potrivit art. 17 C. proc. pen., instanța este
obligată să se pronunțe din oficiu, părțile vătămate asistate de reprezentanții
legali citați în cauză, s-au constituit părții civile cu câte 100.000 RON daune
morale, inculpatul, prin declarația dată la instanță, fiind de acord să
despăgubească părțile civile în cuantumul solicitat.
Împotriva sentinței
au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul C.F.O.,
formulându-se critici privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, după cum
urmează:
I. într-un prim motiv
de apel, parchetul a susținut schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru
care inculpatul C.F.O. a fost trimis în judecată, având în vedere că victimele
violului se aflau în îngrijirea, ocrotirea și educarea sa, ceea ce atrage
incidența alin. (2) lit. b) al art. 197 C. pen.
În al doilea rând,
parchetul a solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr.
76/2008, instanța să dispună prelevarea probelor biologice, pentru ca profilele
genetice să fie introduse În baza de date a S.N.D.G.J.
În ședință publică,
reprezentantul parchetului a suplimentat motivele de apel, solicitând majorarea
pedepselor aplicate inculpatului la maximul special prevăzut de legiuitor,
având în vedere gravitatea deosebită a faptelor și pericolul social pe care-l
prezintă persoana inculpatului.
II. Inculpatul, prin
apărătorul său, a precizat că revine asupra recunoașterii vinovăției și că nu
este autorul faptelor, iar în cele din urmă, sub aspectul individualizării
pedepselor, prima instanță a fost excesiv de severă, astfel că, în opinia sa,
este necesar ca acestea să fie redozate către minimul special prevăzut de
legiuitor.
Prin Decizia penală
nr. II/A/MF din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și
pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul
de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva Sentinței penale nr. 390 din data de 28
noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, în Dosarul nr.
7695/90/2012.
A fost desființată,
în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare, a fost descontopită
pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.F.O., deținut în Penitenciarul
Colibași, în pedepsele componente.
În baza art. 334 C.
proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în
rechizitoriu, din două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (3) teza I C.
pen., în două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și
alin. (3) teza I C. pen.
În baza art. 197
alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.O., la 17 ani
închisoare, parte vătămată M.I.M.
În baza art. 197
alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.O., la 17 ani
închisoare, parte vătămată M.V.L.
În baza art. 33 lit.
a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite
pedepsele stabilite de câte 17 ani închisoare cu pedepsele de un an închisoare
și respectiv o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de
art. 180 alin. (2) C. pen. - parte vătămată M.I.M. și de art. 180 alin. (1) C.
pen. - parte vătămată M.V.L. și i-a fost aplicată inculpatului C.F.O. pedeapsa
cea mai grea de 1 7 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. și 10 ani
pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a), b), d) și e) C. pen.
În baza art. 7 din
Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în
vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 381 C.
proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C.F.O. și
s-a dedus la zi prevenția.
A fost respins, ca
nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F.O. împotriva aceleiași sentințe.
Au fost menținute
celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
A fost obligat
apelantul inculpat C.F.O. la 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care
200 RON onorariul avocatului din oficiu, ce se va avansa din fondurile
Ministerului Justiției.
Examinând apelurile
declarate în cauză, în raport cu motivele susținute de apelanți, cât și din
oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen., instanța de
apel a apreciat întemeiat pe cel al parchetului și, dimpotrivă, nefondat apelul
inculpatului.
S-a reținut că
inculpatul C.F.O. a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță
pentru comiterea a două infracțiuni de viol în formă agravată și două alte
infracțiuni de lovire sau alte violențe, împotriva a două părți vătămate
minore, M.I.M. și M.V.L., în actul de inculpare reținându-se că, de circa 3
ani, acesta întreținea o relație de concubinaj cu M.M. din localitatea
Cernișoara, mama a trei fete minore, în vârstă de 14, 12 și respectiv 9 ani. A
fost avut în vedere că în rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică
întocmite în cauză se fac referiri la nivelul educațional scăzut al familiei,
comportamentul adictiv al inculpatului, agresivitate în familie și mediu
subcultural.
S-a mai reținut că,
în toamna anului 2011, inculpatul a întreținut un raport sexual complet cu
minora M.I.M., în vârstă de 9 ani, amenințând-o că dacă va spune, o va omorî,
aceasta având totuși curajul de a relata aceste lucruri cadrelor didactice de
la școală, pe 28 august 2012, când fiind din nou bătută de inculpat, atât ea
cât și mama ei au fugit de acasă.
Totodată, s-a reținut
că în ziua de 26 august 2012, după a exercitat violențe lovind pe pumnii pe
minora M.V.L., în vârstă de 12 ani, a condus-o pe aceasta într-un lan cu
porumb, unde a întreținut un raport sexual complet. Urmare acestor violențe,
minora a fost internată în Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, secția
obstretică ginecologie I, în perioada 29 august-6 septembrie 2012.
Tot astfel, în datele
de 19 decembrie 2011 și 28 august 2012, aflându-se acasă, inculpatul a lovit cu
pumnii pe minora M.I.M., cauzându-i leziuni, în prima ipoteză, pentru a căror
vindecare au fost necesare 4 - 5 zile îngrijiri medicale.
După agresiunea din
august 2012, a cărei victimă a fost minora Mihai Ionela, inculpatul a lovit-o
și pe concubina sa care intervenise în favoarea minorei, iar imediat după
aceasta, nemaiputând suporta regimul de teroare pe care-l crease inculpatul
prin comportamentul său, M.M. și copii minori au plecat de la domiciliu,
adăpostindu-se la vecini.
A doua zi au fost
sesizate și organele de urmărire penală, însă inculpatul a părăsit și el
domiciliul comun, ascunzându-se în localitatea Mateești, însă din convorbirile
telefonice purtate cu concubina sa rezulta că se află la Filiași și urmează să
plece în Franța.
S-a constatat că
actele medico-legale, respectiv rapoartele nr. 774/E/614/2012. 834/E/614/2012,
775/E/615/2012 confirmă leziunile specifice infracțiunilor de viol, în privința
ambelor minore, cât și celelalte acțiuni violente exercitate împotriva minorei
M.I.M.
În același timp, a
fost avut în vedere că evaluările medico-legale psihiatrice din cele trei
rapoarte de expertiză concluzionează consecințele extrem de negative ale
mediului în care trăiau minorele, cât și sentimentul permanent de teamă creat
datorită comportamentului violent al inculpatului, în acest sens fiind și
declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale, respectiv G.A.,
B.V., I.M., P.A., B.A.M.
S-a reținut că, în
declarația dată instanței de fond, în prezența apărătorului, inculpatul a
recunoscut infracțiunile săvârșite, așa cum se descriu în actul de sesizare,
solicitând să i se aplice dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. și,
în același timp, a fost de acord să despăgubească părțile civile minore.
A fost avut în vedere
că, deși a revenit în faza apelului asupra acestei recunoașteri, inculpatul nu
a fost capabil să ofere instanței o explicație plauzibilă a schimbării de
atitudine, însă, în afară de aceasta, s-a reținut că recunoașterea vinovăției
în contextul dispozițiilor legale precizate este irevocabilă.
Față de împrejurarea
că, așa cum a susținut parchetul în primul motiv scris de apel, victimele
minore se aflau în îngrijirea și educarea inculpatului și a concubinei sale,
ceea ce rezultă, fără echivoc, din probele anterior precizate, s-a apreciat că
încadrarea juridică a faptelor de viol dată prin rechizitoriu îmbracă o altă
formă, și anume aceea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen.,
care se raportează și la alin. (3), ținând seama că niciuna dintre victimele
minore nu împliniseră vârsta de 15 ani.
în legătură cu
individualizarea pedepselor aplicate, instanța de apel a reținut că prima
instanță a ținut seama atât de pericolul generic concretizat în limite de pedeapsă
destul de mari (închisoare de la 10 la 25 de ani), consecințele deosebit de
negative, în ceea ce privește dezvoltarea psiho-fizică a victimelor minore, de
concursul infracțional ce reprezintă o stare de agravare facultativă a
pedepselor, de circumstanțele ce îl caracterizează pe inculpat ca având un
comportament extrem de violent, cât și de atitudinea oscilantă a acestuia în
fața organelor judiciare, canalizată în mod special în direcția deturnării
adevărului faptelor sale.
A fost avut în vedere
și faptul că din fișa de cazier judiciar reiese că inculpatul, în perioada 2004
- 2005, a mai fost sancționat de două ori administrativ, pentru fapte de furt
calificat.
S-a reținut că toate
aceste elemente nu pledează în nicio măsură pentru un regim sancționator mai
blând, așa cum a solicitat inculpatul, în același timp, apreciindu-se că
pedeapsa de 16 ani închisoare, în condiții de detenție, la care s-a oprit prima
instanță, este suficientă și echilibrată, pentru a atinge scopurile stabilite
de legiuitor în art. 52 C. pen., astfel încât, în opinia instanței de apel, nu
a fost necesară niciun fel de intervenție în ceea ce privește regimul
sancționator aplicat deja inculpatului.
În legătură cu
dispoziția de recoltare a probelor biologice, s-a observat că, într-adevăr,
art. 7 din Legea nr. 76/2008 stabilește că aceste probe se recoltează în cazul
condamnaților pentru comiterea infracțiunilor precizate expres în anexa legii,
printre care se regăsesc și faptele de viol, astfel încât solicitarea
parchetului pe această temă a fost apreciată ca fiind pertinentă.
În ce privește starea
de arest preventiv, s-a apreciat că nicio altă măsură alternativă nu poate să
realizeze scopurile prevenției, prevăzute în art. 136 C. proc. pen., ținând
seama de rezonanța socială extrem de puternică a faptelor comise de inculpat,
care se menține încă în mediul social, de pericolul iminent ce-1 presupune o
persoană cu asemenea atitudine violentă față de ceilalți semeni ai săi și, după
cum s-a dovedit, în mod special, față de persoane lipsite de orice apărare, cât
și de posibilitatea de recurență în cazul în care acesta ar reveni în contact
cu victimele faptelor sale, astfel că reprezintă o necesitate menținerea sa în
continuare în stare de arest.
Împotriva deciziei
anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Pitești și inculpatul C.F.O., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Pe calea recursului
declarat de Ministerul Public, astfel cum a fost susținut oral, s-a solicitat
admiterea căii de atac, reducerea pedepselor aplicate inculpatului la maximul
de 16 ani și 8 luni închisoare, pedepsele aplicate de curtea de apel fiind
considerate nelegale, aplicarea unui spor în urma contopirii și înlăturarea
pedepsei complementare și accesorii a interzicerii dreptului de a alege,
criticile fiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 17
2
și 14 C. proc. pen.
Recurentul intimat
inculpat a solicitat, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu,
admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, în principal,
trimiterea cauzei spre rejudecare față de greșita aplicare a dispozițiilor art.
320
1
C. proc. pen. (critică circumscrisă cazului de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.), iar în subsidiar,
reducerea cuantumului pedepsei, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante
(critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct.
14 C. proc. pen.).
Concluziile formulate
de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului intimat inculpat și ultimul
cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei
hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte,
examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din
oficiu, conform art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., pe baza
lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt
întemeiate, pentru considerentele care urmează.
Situația de fapt
reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este
în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără
dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și pentru
care a fost condamnat, de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în fața
primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen.
Analiza actelor
dosarului relevă împrejurarea că instanțele au reținut în mod corect situația
de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a
ansamblului probator administrat în cauză, instanța de prim control judiciar
dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare.
în ceea ce privește
critica recurentului intimat inculpat circumscrisă cazului de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., în sensul că în mod
greșit s-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc.
pen., aceasta nu poate fi primită, având în vedere că, la termenul din 7
noiembrie 2012, în declarația dată în fața instanței de fond, în prezența
apărătorului, inculpatul, personal, a recunoscut infracțiunile săvârșite,
astfel cum sunt descrise în actul de sesizare, solicitând să i se aplice
dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., prilej cu care a arătat și că
este de acord să despăgubească părțile civile minore, într-o asemenea
împrejurare, judecarea cauzei în procedură simplificată neputând fi apreciată
ca o greșită aplicare a legii.
Astfel fiind, au fost
reținute în favoarea inculpatului dispozițiile art. 320
1
alin. (7)
C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă
prevăzute de lege, instanța de fond aplicându-i acestuia pentru infracțiunile
de viol (părți vătămate M.I.M. și M.V.L.) cate o pedeapsă de 16 ani închisoare
și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64
lit. a), b), d) și e) C. pen.
Ulterior, instanța de
apel, după ce, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a
faptelor reținute în rechizitoriu, din două infracțiuni prevăzute de art. 197
alin. (3) teza I C. pen., în două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (1),
alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., l-a condamnat pe inculpat,
pentru fiecare dintre aceste infracțiuni, la cate o pedeapsă de 17 ani
închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de
art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
În acest sens, Înalta
Curte constată că, pentru infracțiunile anterior menționate, pentru care a fost
condamnat inculpatul în prezenta cauză, maximul special prevăzut de lege este
de 25 de ani închisoare, iar în condițiile judecării cauzei în procedura
simplificată, acest maxim se reduce cu 1/3, ajungându-se, astfel, la 16 ani și
8 luni închisoare.
În acest context,
aplicarea unor pedepse de câte 17 ani închisoare pentru comiterea
infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3)
teza I C. pen. apare ca fiind nelegală, din acest punct de vedere critica
formulată de parchet, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. fiind întemeiată.
Cât privește
criticile formulate de recurentul intimat inculpat vizând cuantumul pedepselor
ce i-au fost aplicate, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, însă
numai din perspectiva aplicării de către instanța de apel a unor pedepse
nelegale, astfel că se impune reducerea pedepselor, în limitele prevăzute de
norma de incriminare și cu respectarea procedurii simplificate prevăzute de
art. 320
1
C. proc. pen.
În ceea ce privește
existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art.
74 C. pen. sau a altora asemănătoare, se reține că aceasta nu obligă instanța
de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe
pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen.,
rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe
atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. în această apreciere
se va ține seama de pericolul social concret ai. faptelor, de ansamblul
împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, de urmările produse, ca și
de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoașterea
circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci
lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză,
Înalta Curte, în acord cu instanțele inferioare, constată că nu se impune
reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, având în
vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise, dar și modul concret
în care a fost derulată activitatea infracțională.
Cu toate acestea,
Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse în cuantum de câte 16 ani
închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 197 alin. (1), alin.
(2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. și, respectiv, de 8 luni închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind
apte să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit
prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între
gravitatea concretă a faptelor și datele personale ale inculpatului, pe de o
parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a
pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect
stabilită.
Totodată, nici
solicitarea parchetului de aplicare a unui spor, ca urmare a contopirii
pedepselor și de majorare a acestora nu apare ca fiind justificată, având în
vedere și împrejurarea că pedeapsa ce urmează a fi executată de către
recurentul intimat inculpat este orientată către maximul special prevăzut de
lege.
Pe de altă parte, cu
privire la cealaltă critică formulată de parchet, ce vizează greșita aplicare a
legii, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., referitor la pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie ce
i-au fost aplicate inculpatului, Înalta Curte reține că aceasta este
întemeiată.
Astfel, se reține că,
în baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului C.F.O. i s-a aplicat pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d)
și e) C. pen., pe o perioadă de 10 ani, pedeapsă ce se va executa după
executarea pedepsei închisorii, iar în temeiul art. 71 C. pen., i-a fost
aplicată acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
Dispozițiile art. 64
C. pen. conțin o enumerare a drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă
cu titlu de pedeapsă complementară, aplicată și executată în condițiile
prevăzute de art. 65 și 66 C. pen.
Articolul 71 C. pen.,
care se referă la pedeapsa accesorie, prevede că cel condamnat la pedeapsa
detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii este lipsit de exercițiul
drepturilor enumerate în art. 64 C. pen., de la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la
grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului
de prescripție a executării pedepsei.
Restrângerea cu titlu
de pedeapsă complementară și respectiv accesorie, a unor drepturi, deși este
permisă potrivit art. 53 din Constituția României, trebuie analizată și prin
prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și
a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu
dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte
din dreptul intern.
Astfel, față de
jurisprudența constantă a Curții (Sabou și Pârcălab c. României, Hirst c. Marii
Britanii), se reține că materia pedepselor complementare și accesorii este
guvernată de principiul individualizării judiciare, conform căruia sancțiunile
penale care constau în aplicarea interdicțiilor cu efect restrictiv asupra
drepturilor și libertăților fundamentale, nu pot fi interzise ope legis, ci
doar în măsura în care infracțiunea care a atras condamnarea nu este străină
aspectelor privind exercitarea drepturilor cu privire la care a fost aplicată
pedeapsa complementară sau accesorie.
Astfel, natura și gravitatea
faptelor conduc la concluzia nedemnității în exercitarea de către recurentul
intimat inculpat a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții
elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de
stat, a drepturilor părintești, precum și a dreptului de a fi tutore sau
curator, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen.,
însă, referitor la dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C.
pen., întrucât infracțiunile săvârșite nu au implicații electorale și nu există
o legătură între dreptul de a vota și prevenirea infracțiunilor sau scopul
reinserției sociale a infractorului, Înalta Curte apreciază că acesta nu se
impune a fi reținut în conținutul pedepsei complementare și, respectiv, al
celei accesorii.
Pentru toate aceste
considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
alin. (1) lit. d)
C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul C.F.O. împotriva Deciziei penale
nr. 11/A/MF din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și
pentru cauze cu minori și de familie, va casa în parte, decizia penală atacată
și, în parte, Sentința penală nr. 390 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului
Vâlcea, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și, în
rejudecare:
Va descontopi
pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a
interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și
e) C. pen., aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le va
repune în individualitatea lor, după cum urmează:
- pedeapsa de 17 ani
închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., aplicată
inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin.
(2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. (parte vătămată M.I.M.);
- pedeapsa de 17 ani
închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., aplicată
inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin.
(2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. (parte vătămată M.V.L.);
- pedeapsa de un an
închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.
180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.);
- pedeapsa de o lună
închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și
pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.V.L.);
Va reduce pedeapsa
aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin.
(1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., de la 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa
complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a), b), d) și e) C. pen. la 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară
a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b),
d) și e) C. pen. (parte vătămată M.I.M.).
Va reduce pedeapsa
aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin.
(1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., de la 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa
complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a), b), d) și e) C. pen. la 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a
II-a, lit. b), d) și e) C. pen. (parte vătămată M.V.L.).
Va reduce pedeapsa
aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin.
(2) C. pen. cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., de la 1
an închisoare la 8 luni închisoare (parte vătămată M.I.M.).
În baza art. 33 lit.
a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., se vor contopi pedepsele de
16 ani închisoare, 16 ani închisoare, 8 luni închisoare și o lună închisoare,
urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare și 10
ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen.
În baza art. 71 C.
pen., i se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin.
(1) lit. a) teza a II-a, b), d și e C. pen.
Se vor menține
celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
În temeiul art. 385
17
alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va
deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării
preventive de la 30 august 2012 la 13 mai 2013.
În temeiul art. 192
alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în
sarcina acestuia.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul
C.F.O. împotriva Deciziei penale nr. 11/A/MF din 7 februarie 2013 a Curții de
Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează, în parte,
decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 390 din 28 noiembrie
2012 a Tribunalului Vâlcea, numai în ceea ce privește individualizarea
judiciară a pedepsei și, rejudecând în aceste limite:
Descontopește
pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a
interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și
e) C. pen., aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune
în individualitatea lor, după cum urmează:
- pedeapsa de 17 ani
închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., aplicată
inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin.
(2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. (parte vătămată M.I.M.);
- pedeapsa de 17 ani
închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., aplicată
inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin.
(2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. (parte vătămată M.V.L.);
- pedeapsa de un an
închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.
180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.M.);
- pedeapsa de o lună
închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și
pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată M.V.L.);
Reduce pedeapsa
aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin.
(1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., de la 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa
complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a), b), d) și e) C. pen. la 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a
II-a, lit. b), d) și e) C. pen. (parte vătămată M.I.M.).
Reduce pedeapsa
aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin.
(1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., de la 17 ani închisoare și 10 ani pedeapsa
complementară a interzicerii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a), b), d) și e) C. pen. la 16 ani închisoare și 10 ani pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a
II-a, lit. b), d) și e) C. pen. (parte vătămată M.V.L.).
Reduce pedeapsa
aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin.
(2) C. pen. cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., de la 1
an închisoare la 8 luni închisoare (parte vătămată M.I.M.).
În baza art. 33 lit.
a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele de 16
ani închisoare, 16 ani închisoare, 8 luni închisoare și o lună închisoare,
urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare și 10
ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen.
În baza art. 71 C.
pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1)
lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.
Menține celelalte
dispoziții ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa
aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 30
august 2012 la 13 mai 2013.
Cheltuielile rămân în
sarcina statului.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 13 mai 2013.
Procesat de GGC - LM