ÎCCJ, Decizia nr. 204/2013

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată revizuenții I.B., I.E., I.N. și I.V. au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 167 din 16 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, apreciind că vinovate de uciderea rudei lor sunt mai multe persoane, nu numai intimatul inculpat D.V., singurul condamnat în această cauză. Revizuenții apreciază că în egală măsură vinovați sunt și polițiștii din închisoare, precum și medicul penitenciarului care nu au luat nicio măsură în vederea salvării vieții rudei lor.

Prin hotărârea CEDO Iorga și alții vs România, care a stat la baza formulării prezentei cereri de revizuire, s-a constatat încălcarea prevederilor art. 2 din convenție, pe de o parte, ca urmare a nerespectării de către stat a obligației de a proteja viața unei persoane aflate sub controlul său, în stare de deținere, iar, pe de altă parte, pentru lipsa unei anchete efective apte să ducă la clarificarea circumstanțelor decesului părții vătămate și identificarea persoanelor vinovate.

Prin aceeași hotărâre statul român a fost obligat să plătească revizuenților suma de 35000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Având în vedere hotărârea pronunțată de CEDO, în temeiul art. 408

1

C. proc. pen. revizuenții au sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, solicitând revizuirea sentinței penale nr. 167 din 16 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 4195/2003.

Analizând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor speciale prevăzute de art. 408

1

C. proc. pen., se constată că această cerere este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează

:

Potrivit dispozițiilor art. 408

1

alin. (1) C. proc. pen.: Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Din economia textului de lege anterior menționat rezultă că promovarea unei cereri de revizuire este condiționată de existența unei hotărâri definitive a Curții Europene prin care se constată o încălcare a unui drept prevăzut în Convenția Europeană într-un proces penal desfășurat în fața autorităților judiciare române, în care instanțele penale române s-au pronunțat prin hotărâre definitivă.

În același timp, persoana căreia legiuitorul i-a recunoscut dreptul de a cere revizuirea unei hotărâri definitive, ca urmare a pronunțării unei hotărâri CEDO prin care s-a constatat încălcarea drepturilor prevăzute de convenție, este obligată să își exercite acest drept într-un anumit termen, stabilit prin lege și care este un termen de decădere. Termenul de decădere este intervalul de timp înăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat, printr-o dispoziție legală imperativă, să-și exercite acel drept, sub sancțiunea stingerii dreptului respectiv. Termenul de decădere are ca efect pierderea dreptului subiectiv însuși, acest termen neputând fi suspendat sau întrerupt și este incompatibil cu instituția repunerii în termen.

Raportând considerațiile teoretice anterior menționate speței de față, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că potrivit dispozițiilor art. 408

1

alin. (4) C. proc. pen.:

“Cererea de revizuire se poate face în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului.”

Termenul de 1 (un) an de zile prevăzut de dispozițiile art. 408

1

alin. (4) C. proc. pen., este un termen de decădere, astfel că neexercitarea lui de către revizuenți, în intervalul stabilit de legiuitor, are drept consecință stingerea dreptului lor de a mai cere revizuirea sentinței penale nr. 167 din 16 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Din actele dosarului rezultă că hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost pronunțată la data de 25 ianuarie 2011 și, potrivit dispozițiilor art. 44 pct. 2 lit. b) din Convenție, a rămas definitivă la data de 25 aprilie 2011.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor

art. 408

1

alin. (4) C. proc. pen.

, se impunea ca revizuenții să sesizeze instanța de judecată în termen de un an de zile, termen care a început să curgă la data de 25 aprilie 2011 și s-a încheiat la data de 25 aprilie 2012.

În aceste condiții se constată că cererea de revizuire a fost formulată

la data de 11 septembrie 2013,

după 2 ani de la data la care hotărârea

CEDO Iorga și alții vs România a rămas definitivă, timp în care părțile nu și-au exercitat dreptul conferit de legiuitor, rămânând în pasivitate.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 408

1

alin. (4) și alin. (10) teza I C. proc. pen., va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții I.B., I.E., I.N. și I.V., ca tardivă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de către revizuenții I.B., I.E., I.N. și I.V., împotriva sentinței penale nr. 167 din 16 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 4195/2003.

Obligă revizuenții la plata sumei de câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150 lei, pentru intimatul – inculpat D.V. se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2013.