ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2667/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 ianuarie 2008 reclamantul B.I. a chemat în judecată Uniunea Națională a Barourilor din România și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, solicitând anularea Deciziei nr. 216 din 12 mai 2007, precum și a Hotărârii nr. R 152/2006 emisă de Consiliul Baroului Constanța și a Deciziei 41/ R emisă de Decanul Baroului Constanța și obligarea pârâtelor la daune morale. În motivarea acțiunii reclamantul arată că, prin decizia atacată s-a dispus în sarcina sa, în mod nelegal, obligația de restituire a onorariului de avocat. Menționează reclamantul că în luna ianuarie 2006 a încheiat un contract cu clientul B.C., punându-i acestuia în vedere să plătească un avans de 200 lei pentru studiul dosarului, iar în situația în care va prelua cazul, o diferență de 700 lei.

Întrucât a reținut greșit că termenul de judecată este 18 septembrie 2006, precizează reclamantul, la data de 11 septembrie 2006 instanța a suspendat cauza pentru lipsa nejustificată a părților. Ca urmare, clientul a cerut restituirea parțială a onorariului plătit, cu toate că pregătirea dosarului a necesitat o activitate complexă. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 18 din 6 ianuarie 2009 a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință și exercițiu a Baroului Constanța și a respins acțiunea formulată de reclamant, obligându-l la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate.

În esență se susține că barourile de avocați neavând personalitate juridică legal dobândită nu pot avea nici capacitate de folosință și nici capacitate de exercițiu. Cu privire la onorariul încasat recurentul arată că pe chitanță nu a fost trecut numărul dosarului întrucât la promovarea oricărei acțiuni nu se poate cunoaște numărul dosarului. Recursul este nefondat. La data de 27 septembrie 2006 la Baroul de avocați Constanța a fost înregistrată cerere R 27, prin care B.C. solicita că dorește să rezilieze contractul încheiat cu avocatul I.B. și să i se restituie o parte din onorariu întrucât acesta nu s-a prezentat la termenul din 11 septembrie 2006, iar în lipsa părților, judecata a fost suspendată.

Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că cele sesizate se confirmă și prin Decizia nr. 216 din 12 mai 2007 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de I.B. de către Uniunea Națională a Barourilor din România. De altfel, însuși recurentul reclamant recunoaște în recursul său că a notat greșit termenul la care instanța a amânat dosarul, precum și încasarea unei părți din onorariu de avocat. Se constată că decizia atacată a fost luată cu unanimitate de voturi, în temeiul art. 63, lit. p) din Legea nr. 51/1995, întrucât cel în cauză nu și-a îndeplinit obligațiile profesionale asumate. Cu privire la susținerea referitoare la lipsa capacității procesuale de folosință și de exercițiu a Baroului Constanța aceasta nu poate fi reținută.

Potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, baroul are personalitate juridică, acesta putând să stea în judecată în nume propriu, în cauză fiind și emitentul actului administrativ atacat de recurentul reclamant. Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 18 din 6 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Obligă pe recurent la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în favoarea Uniunii Naționale a Barourilor din România. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.