ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2667/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7 ianuarie 2008

reclamantul B.I. a chemat în judecată Uniunea Națională a Barourilor din

România și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, solicitând

anularea Deciziei nr. 216 din 12 mai 2007, precum și a Hotărârii nr. R 152/2006

emisă de Consiliul Baroului Constanța și a Deciziei 41/ R emisă de Decanul

Baroului Constanța și obligarea pârâtelor la daune morale.

În motivarea acțiunii

reclamantul arată că, prin decizia atacată s-a dispus în sarcina sa, în mod

nelegal, obligația de restituire a onorariului de avocat. Menționează

reclamantul că în luna ianuarie 2006 a încheiat un contract cu clientul B.C.,

punându-i acestuia în vedere să plătească un avans de 200 lei pentru studiul

dosarului, iar în situația în care va prelua cazul, o diferență de 700 lei.

Întrucât a reținut greșit că

termenul de judecată este 18 septembrie 2006, precizează reclamantul, la data

de 11 septembrie 2006 instanța a suspendat cauza pentru lipsa nejustificată a

părților. Ca urmare, clientul a cerut restituirea parțială a onorariului

plătit, cu toate că pregătirea dosarului a necesitat o activitate complexă.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 18 din

6 ianuarie 2009 a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință

și exercițiu a Baroului Constanța și a respins acțiunea formulată de reclamant,

obligându-l la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate. În esență se

susține că barourile de avocați neavând personalitate juridică legal dobândită

nu pot avea nici capacitate de folosință și nici capacitate de exercițiu.

Cu privire la onorariul

încasat recurentul arată că pe chitanță nu a fost trecut numărul dosarului

întrucât la promovarea oricărei acțiuni nu se poate cunoaște numărul dosarului.

Recursul este nefondat.

La data de 27 septembrie

2006 la Baroul de avocați Constanța a fost înregistrată cerere R 27, prin care

B.C. solicita că dorește să rezilieze contractul încheiat cu avocatul I.B. și

să i se restituie o parte din onorariu întrucât acesta nu s-a prezentat la

termenul din 11 septembrie 2006, iar în lipsa părților, judecata a fost

suspendată.

Ca urmare a verificărilor

efectuate s-a constatat că cele sesizate se confirmă și prin Decizia nr. 216

din 12 mai 2007 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de I.B. de

către Uniunea Națională a Barourilor din România.

De altfel, însuși recurentul

reclamant recunoaște în recursul său că a notat greșit termenul la care

instanța a amânat dosarul, precum și încasarea unei părți din onorariu de

avocat.

Se constată că decizia

atacată a fost luată cu unanimitate de voturi, în temeiul art. 63, lit. p) din

Legea nr. 51/1995, întrucât cel în cauză nu și-a îndeplinit obligațiile

profesionale asumate.

Cu privire la susținerea

referitoare la lipsa capacității procesuale de folosință și de exercițiu a

Baroului Constanța aceasta nu poate fi reținută.

Potrivit dispozițiilor art. 48

alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, baroul are personalitate juridică,

acesta putând să stea în judecată în nume propriu, în cauză fiind și emitentul

actului administrativ atacat de recurentul reclamant.

Hotărârea instanței de fond

fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamant va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.I. împotriva sentinței

civile nr. 18 din 6 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal.

Obligă pe recurent la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în

favoarea Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2009.