CtEDO 19.10.2006 Auto

KHARITONOV v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
19.10.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KHARITONOV v. RUSSIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 31065/04 de Dmitriy Mikhaylovich KHARITONOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 19 octombrie 2006 în calitate de Cameră compusă de: Președintele C.L. Rozakis Loucaides Doamna Tulkens Vajić Kovler Spielmann S.E. Jebens, judecători și dl. S.Nielsen, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 iunie 2004, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, Dmitriy Mikhaylovich Kharitonov, este un național rus care s-a născut în 1982 și locuiește în Naberezhnyye Chelny, Republica din Tatarstan. Guvernul contestat este reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Hotărârea în favoarea reclamantului Reclamantul a locuit cu mama sa în Kazan până în septembrie 1983 într-un apartament prevăzut de stat. În 1983 mama reclamantului a fost privată de drepturile parentale și mătușa sa a fost numită tutorul său. După cererea tutorului, reclamantul a fost dezregistrat din apartament. Cu toate acestea, el a continuat să se bucure de drepturile sale de locație pe ea. Din acel moment reclamantul a locuit cu tutorul său în alt oraș. În 1986 mama reclamantului a obținut permisiunea de la autoritățile de stat de a-și schimba apartamentul cu o cameră mică. La 27 decembrie 2002, Curtea de district Aviastroitelnyy din Kazan a permis reclamantului depunerea împotriva Administrației districtului Aviastroitelnyy pentru furnizarea de locuințe. Curtea a ordonat că inculpatul: „... recunoaște dreptul dlui Kharitonov de a fi acordat, în ordinea prioritară, cazarea egală cu cea în care a trăit înainte și corespunzător standardelor sociale stabilite și de a oferi dlui Kharitonov cazare în ordinea prioritară. Recuperați-vă din administrația districtului Aviastroitelnyy din Kazan în favoarea dlui Kharitonov 500 rubles în compensare pentru cheltuielile legale...” La 23 ianuarie 2003, Curtea Supremă a Republicii Tatarstan a susținut hotărârea. 2. La 28 iunie 2006, Guvernul a informat Curtea că hotărârea din 27 decembrie 2002 confirmată de decizia din 23 ianuarie 2003 a fost pusă în aplicare în întregime la 25 noiembrie 2005. În aceeași dată, Guvernul a informat Curtea că reclamantul a acceptat o ofertă în soluționarea cererii sale, și anume suma RUR 50.000 (aproximativ 1.470 EUR) în compensație pentru prejudiciu material și moral cauzate de aplicarea întârziere a hotărârii din 27 decembrie 2002 și costurile și cheltuielile juridice suportate în fața Curții. Guvernul a înscris o copie a unui acord de decontare prietenos din 9 iunie 2006 și a semnat de un oficial reprezentant al Guvernului și al reclamantului. Partea sa relevantă, tradusă din rusă, prevede următoarele: „Comitetul executiv al Kazan, reprezentat de dl Ivlev Vladimir Gennadyevich, și dl Kharitonov Dmitriy Mikhaylovich, reclamantul, a ajuns la un acord ... cu privire la următoarele termeni: (a) În temeiul prezentului acord, comitetul executiv plătește reclamantului RUR 50.000 în compensație pentru prejudiciu material și moral cauzate de încălcarea drepturilor sale, precum și pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții Europene [din drepturile omului]. Suma indicată este eliberată de impozite și va fi plătită în termen de trei luni de la decizia Curții Europene [din drepturile omului] în conformitate cu art. 37 § 1 din convenție. (b) dl Kharitonov Dmitriy Mikhaylovich declară că nu mai are reclamații împotriva Federației Ruse cu privire la faptele prezentate în cererea sa în Curtea Europeană, cu condiția ca dispozițiile de la alineatul (1) litera (a) să fie îndeplinite. Prezentul acord constituie soluționarea finală a litigiului. Comitetul Executiv al Kazan și reclamantul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” La 20 iulie 2006, Curtea a transmis reclamantului o copie a acordului de mai sus și l-a invitat să confirme în mod oficial că a acceptat soluționarea în cauză și nu va continua cererea. La 21 august 2006, reclamantul a confirmat că a semnat acordul. El a susținut, de asemenea, că a primit câteva observații cu privire la acord. El a solicitat Curtea să oblige Guvernul să-l pună pe o listă de așteptare pentru obținerea unui apartament mai mare și să-i furnizeze un nou apartament în termen de trei ani. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că autoritățile de stat și-au autorizat mamei să schimbe apartamentul pe care avea drepturi de locație și nu a pus în aplicare în timp, hotărârea Curții de District Aviastroitelnyy din Kazan din 27 decembrie 2002, astfel cum a fost susținută de decizia Curții Supreme a Republicii Tatarstan din 23 ianuarie 2003. Cu toate acestea, Curtea va examina dacă circumstanțele solicită excluderea cazului din listă. Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; sau (b) a fost rezolvată chestiunea; sau (c) din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesară.” Curtea reamintește că în cazurile recente Paritchi v. Moldova (dec.), nr. 54396/00, 1 martie 2005) și Podbolotova v. Rusia (dec.), nr. 26091/02, 24 noiembrie 2005) a recurs la art. 37 § 1 litera (c) în situațiile în care reclamanții au reușit în primul rând să își stabilească cauzele la nivel intern, dar apoi nu sunt de acord să-și considere cazul reușit și au insistat asupra examinării cererilor lor. Acesta consideră că, în circumstanțele cauzei, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. Curtea ia act de soluționarea atinsă între părți, de autenticitatea acordului respectiv care nu a fost contestat de către reclamant. În acest context, Curtea este convinsă că soluționarea în acest caz se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale și nu constată niciun motiv de caracter general, astfel cum este definit la art. 37 § 1 în amendă, ceea ce ar necesita examinarea aplicării în temeiul articolului respectiv. Prin urmare, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă