ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC M.T.S.C. SRL, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3582/320/2013 al Tribunalului Comercial Mureș. La apelul nominal lipsesc petenta și intimații Municipiul Târgu-Mureș, Consiliul Local al Municipiului Târgu-Mureș, Trezoreria Târgu-Mureș și SC C.E.C.B. SA. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, la data de 8 ianuarie 2014, petenta a depus la dosar, prin serviciul Registratură cerere de renunțare la judecata cererii de strămutare prin care a solicitat și restituirea taxei judiciare de timbru, respectiv a cauțiunii.
Potrivit ECRIS - sistemul național de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere a fost soluționat la data de 21 ianuarie 2014. Reprezentanta Ministerului Public solicită a se lua act de renunțarea la judecata cererii de strămutare. Având în vedere că cererea de strămutare este un incident procedural care privește un dosar înregistrat anterior adoptării O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte constată că taxa judiciară de timbru datorată este, conform art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997, de 4 lei, astfel că, în temeiul art. 23 alin. (1) din același act normativ va dispune restituirea sumei de 96 lei achitată în plus de petenta, ca fiind nedatorată. De asemenea, va dispune restituirea, ca nedatorată, a sumei de 100 lei, reprezentând cauțiunea, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 143 alin. (1) din Noul cod de procedură civilă, ci dispozițiile art. 40 C. proc.
civ. din 1865 care nu prevedea obligativitatea achitării unei cauțiuni pentru soluționarea cererii de suspendare a judecării pricinii. Analizând cererea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Ia act de renunțarea la judecata cererii, formulată de petenta SC M.T.S.C. SRL, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3582/320/2013 al Tribunalului Comercial Mureș. Dispune restituirea sumei de 96 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, consemnată cu chitanța din 28 noiembrie 2013 la Serviciul Stabilire încasări Impozite și Taxe al Municipiului Târgu Mureș, nedatorată, precum și a sumei de 1.000 lei, reprezentând cauțiune, consemnată cu recipisa de consemnare, chitanța din 29 noiembrie 2013 la CEC Bank - Sucursala Târgu Mureș, nedatorate. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.