ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5336/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 28 martie 2006, reclamantele C.A.I. și D.M.C. au solicitat instanței – în contradictoriu cu B.T. și B.M. – să dispună obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și posesie, terenul în suprafață de 5.850 mp situat în com. Pantelimon, Jud. Ilfov, ce face parte integrantă din lotul de 1 ha și 6.500 mp, dobândit de autorii lor prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19 martie 1952, în legătură cu care, reclamanților li s-a și reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că, cu ocazia întocmirii documentației cadastrale, în anul 2005, au constatat că pârâții figurează întabulați în C.F.

cu suprafața de 6.000 mp, la aceeași adresă, care, se suprapune cu terenul redobândit în proprietate, ce a aparținut antecesorilor lor. Reclamantele au mai arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 8 noiembrie 1984 au vândut autorilor pârâților B.D. și B.E. - locuința situată în com. Pantelimon, Jud. Ilfov, compusă din 4 dormitoare, o cameră de zi, bucătărie și dependințe, terenul aferent în suprafață de 250 mp trecând în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974. S-a mai arătat că prin Sentința civilă nr. 898 din 20 aprilie 1993 pronunțată de Judecătoria Sect. Agricol Ilfov în Dosarul nr. 444/1992, pârâții au obținut în contradictoriu cu Primăria com. Pantelimon, constatarea dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de 6.000 mp reprezentând curtea și gradina casei situate în com.

Pantelimon, Sect. Agricol Ilfov, deși nu puteau dobândi constituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren mai mari decât cea de 250 mp. În consecință, reclamantele au solicitat ca instanța să constate că titlul lor este mai bine caracterizat decât cel al pârâților. La data de 16 mai 2006 pârâții B.T. și B.M. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care s-a solicitat respingerea cererii principale, ca nefondată și constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de proprietate din 14 decembrie 1993 emis de către C.J.S.D.P.T., Ilfov. În motivare, s-a arătat că pârâții sunt proprietarii imobilului situat în com. Pantelimon, compus din teren în suprafață de 6.000 mp și construcția aferentă care a fost dobândit de autorii pârâților de la R.I.

și reclamante, fiind întocmit actul de vânzare-cumpărare al construcției din 3 noiembrie 1984 iar dreptul de proprietate asupra terenului aferent fiind trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1999. S-a mai arătat ca defuncții B.T. și B.E., autorii pârâților, au donat în timpul vieții imobilul pârâților prin contractul de donație din 7 noiembrie 1985. Pârâții au mai precizat că prin Sentința civilă nr. 698/1993 a Judecătoriei Sect. Agricol Ilfov, rămasă irevocabilă, autorii acestora au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 6.000 mp reprezentând curtea și gradina casei situată în Pantelimon, Jud. Ilfov, identificându-se amplasamentul acestei suprafețe din schița care face parte integrantă din hotărâre, iar pârâții au intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului astfel cum rezultă din încheierea din 2 aprilie 2003 a Judecătoriei Buftea.

S-a mai arătat că reclamantele nu au calitate procesual activă întrucât unul dintre moștenitorii autorilor R.V. și R.F. este și R.I., fiind încălcată regula unanimității. Ulterior, la 10 iunie 2009, reclamanții și-au precizat acțiunea, arătând că solicită obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 5.925 mp (ori suprafața ce va rezulta din expertiza tehnică de specialitate) precum și de a-și ridica, pe cheltuiala lor, construcțiile și lucrările făcute cu rea-credință, pe terenul în litigiu. Tot astfel, s-a solicitat, radierea din C.F.a Orașului Pantelimon, a dreptului de proprietate al pârâților asupra terenului de 6.000 mp înscris în C.F., în baza încheierii din 2 aprilie 2003. Investită în primă instanță, Judecătoria Buftea, prin Sentința nr. 1036 din 27 februarie 2009, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința nr. 338 din 22 februarie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte cererea principală, formulată de C.A.I. și D.M.C. și în consecință i-a obligat pe pârâți să lase în deplină proprietate și posesie reclamantelor, suprafața de 3.113 mp, situată în orașul Pantelimon, Jud. Ilfov, astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză efectuat în cauză. A respins capetele 2 și 3 de cerere, ca neîntemeiate. I-a obligat pe pârâți, la plata sumei de 33.154 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că, reclamantele au prezentat titlul de proprietate din 14 decembrie 1993 eliberat în baza Legii nr. 18/1991, a cărui validitate a fost analizată, cu putere de lucru judecat în cuprinsul Deciziei irevocabile nr. 1135/ R din 16 august 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă.

S-a reținut că, terenul în litigiu a fost dobândit de autorii reclamanților R.V. și R.F., prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 martie 1952, iar după decesul autorilor, reclamantele au rămas ca unice moștenitoare conform certificatelor de moștenitor din 13 iulie 1978 și din 26 octombrie 1978 eliberate de Notariatul de Stat Sector 3. După adoptarea Legii nr. 18/1991, reclamantele au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, sens în care a fost eliberat titlul de proprietate din 14 decembrie 1993 de către Comisia Jud. Ilfov. Referitor la titlul pârâților, tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 noiembrie 1984, reclamantele împreună cu tatăl lor – R.I.

– au vândut autorilor pârâților B.T. și M., respectiv B.D. și B.E., locuința situată în com. Pantelimon, compusă din 4 camere și dependințe, iar conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 terenul aferent în suprafață de 250 mp. a trecut în proprietatea statului. Prin Sentința civilă nr. 698/1993 pronunțată de Judecătoria Buftea, în contradictoriu cu Primăria com. Pantelimon, s-a constatat că pârâții B.T. și M. sunt proprietarii terenului în suprafață de 6.000 mp reprezentând curtea și grădina casei, teren situat în com. Pantelimon, Jud. Ilfov.

Asupra titlului invocat de către pârâți, în considerentele Deciziei civile nr. 1135/2007 s-a reținut că dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 permit reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren aferentă casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și pentru curte și grădină, așa cum sunt evidențiate în actul de proprietate, iar pârâții nu au făcut dovada că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare - 8 noiembrie 1984 – suprafața de teren vândută ar fi fost mai mare de 250 mp concluzionând că pârâții nu au dreptul la emiterea unui titlu de proprietate pentru o suprafață de teren mai mare de 250 mp.

Constatând că reclamanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate, invocând un titlu valabil eliberat în condițiile Legii nr. 18/1991, în timp ce titlul pârâților s-a eliberat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991, așa cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 1135/2007, tribunalul a apreciat că titlul reclamantelor este mai bine caracterizat, dreptul acestora fiind preferabil celui invocat de pârâți. Asupra suprafeței revendicate, tribunalul a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, pârâții ocupă o suprafață de 5.113 mp din terenul revendicat de către reclamante, din care, au înstrăinat, prin contract autentic de vânzare-cumpărare o suprafață de 2.000 mp identificat de către expert prin pct. 10, 11 ,12 și 13 în anexa 3 a raportului de expertiză, pe care nu o mai stăpânesc.

Cât privește susținerile pârâților, invocate prin concluziile scrise, cu privire la incidența dispozițiilor noului C. civ., tribunalul le-a respins ca nefondate în raport de dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011 potrivit cu care procesele în materie civilă și comercială aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a noului C. civ. – 1 octombrie 2011 – se soluționează în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite. Or, prezenta cauză a fost pornită în 23 august 2006, litigiul fiind supus dispozițiilor C. civ. din 1864, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Asupra cererii de obligare a pârâților de a ridica construcțiile, plantațiile și lucrările făcute pe terenul, proprietatea reclamantelor, tribunalul a reținut că, lucrările și construcțiile sunt amplasate în zona în care terenurile nu se suprapun, conform constatărilor expertizei tehnice efectuată în cauză. Apelul declarat de reclamante împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care prin Decizia nr. 450/ A din 20 decembrie 2012, a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus radierea din C.F. a orașului Pantelimon, a dreptului de proprietate al pârâților, cu privire la suprafața de 3113 mp teren, la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins totodată, ca nefondat, apelul declarat de pârâții B.M. și T., împotriva aceleiași sentințe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că tribunalul a stabilit corect situația de fapt cu referire la titlurile de proprietate deținute de părți și suprapunerea terenurilor acestora. Astfel, se arată, reclamantele dețin un titlu valabil, urmare reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, în condițiile Legii nr. 18/1991 iar pârâții se prevalează de contractul de vânzare-cumpărare din 8 noiembrie 1984 și de Sentința civilă nr. 698/1993 dată de Judecătoria Buftea.

Cât privește critica vizând reținerea greșită a autorității de lucru judecat, în raport de soluția dată în dosarul Tribunalului București în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 1135/R/2007, s-a arătat că ceea ce a aplicat tribunalul în cauza dedusă judecății, este efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care derivă din obligativitatea acesteia, în sensul că cele statuate prin hotărârea irevocabilă menționată, nu mai pot fi repuse în discuție în cauza de față. Așa fiind, se arată, în mod corect prima instanță, procedând la compararea titlurilor, a dat preferabilitate titlului reclamantelor, în acțiunea în revendicare. Cât privește excepția vizând încălcarea regulii unanimității, aceasta a fost apreciată ca nefondată, pe considerentul că, potrivit titlului de proprietate exhibat, doar reclamantele au calitatea de coproprietari asupra terenului în litigiu.

Cu referire la apelul declarat de reclamante, s-a reținut că acestea nu justifică un titlu de proprietate pentru suprafața de 817 mp deținută de pârâți, aceasta nesuprapunându-se cu terenul deținut de reclamante, conform titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991. Cu referire la nesoluționarea capătului de cerere vizând radierea din C.F. a dreptului de proprietate al pârâților, curtea de apel a reținut ca fondată critica formulată de reclamante, arătând că nimic nu împiedică luarea unei astfel de măsuri, în cadrul unui litigiu având ca obiect, acțiunea în revendicare. Împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs atât reclamantele C.A.I. și D.M.C., cât și pârâții B.M. și B.T.

În recursul lor, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de la 1865, cu modificările ulterioare, aplicabil în cauză, reclamantele critică hotărârea instanței de apel, după cum urmează: - în mod greșit instanțele au dispus obligarea pârâților, de a le lăsa în deplină proprietate și posesie, doar terenul în suprafață de 3113 mp situat în orașul Pantelimon, Jud. Ilfov, în loc de 5.925 mp, cât s-a solicitat.

Se face trimitere, în susținerea acestei critici, la dispozițiile Deciziei nr. 1135/ R din 16 august 2007 a Tribunalului București care a decis irevocabil că terenul în suprafață de 17.500 mp, situat la aceeași adresă, a fost dobândit de autorii reclamantelor, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, la 19 martie 1952. - prin actul de vânzare-cumpărare, din 8 noiembrie 1984, au vândut autorilor pârâților, doar locuința situată, iar terenul aferent de 250 mp, fiind trecut în proprietatea statului, conform art. 30 alin. (2) – Legea nr. 58/1974.

- cât privește suprafața de 2.812 mp, se arată, un lot de 2.000 mp a fost înstrăinat în timpul procesului, iar suprafața de 812 mp a fost în mod eronat lăsată în posesia pârâților, pe considerentul că este ocupată de construcții, ridicate de altfel, ulterior anului 1993. - cauza a fost soluționată cu încălcarea prevederilor art. 492 și 494 alin. (1) și (2) C. civ., în sensul că se impunea ca pârâții să fie obligați să-și ridice, pe cheltuiala lor, plantațiilor, construcțiile și lucrările executate cu rea-credință, pe terenul proprietatea reclamanților. Invocând același temei – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, pârâții critică decizia din apel pe considerentul aplicării greșite a dispozițiilor art. 1201 C. civ., referitoare la incidența principiului puterii lucrului judecat.

Astfel, se arată, deși reține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de textul mai sus citat, pentru a se putea aplica principiul autorității lucrului judecat, instanța de apel, într-o interpretare „originală” nu face altceva decât să explice textul, evitând să analizeze lipsa identității de obiect dintre cele două cauze. Or, deși s-a solicitat compararea titlurilor, instanțele nu au făcut nicio cercetare proprie asupra celor două titluri exhibate de părți, întemeindu-și soluția exclusiv pe considerentele deciziei civile nr. 1135/R/2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, fără a analiza apărările părților. S-a omis de astfel a se analiza unele aspecte esențiale cum este acela că, la data la care reclamantelor li s-a eliberat titlul de proprietate, pârâții aveau deja unul, eliberat în baza Sentinței nr. 698/1993 a Judecătoriei Buftea și erau intabulați și în cartea funciară, posesia exercitată, fiind una publică.

Ambele recursuri formulate în cauză, se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed. Este important a preciza dintru început că, în cauza dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ., de la 1864, reclamantele cât și pârâții își opun titluri de proprietate, constând atât în acte autentice de înstrăinare cât și în hotărâri judecătorești, rămase irevocabile, opțiunea instanței vizând compararea acestor titluri, constituindu-se într-o operațiune juridică apreciată unanim ca fiind de esența acțiunii în revendicare. Astfel, reclamantele invocă în sprijinul demersului lor judiciar, titlul de proprietate din 14 decembrie 1993, eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Sect.

Agricol Ilfov, a cărui validitate a fost analizată cu putere de lucru judecat, în cuprinsul deciziei nr. 1135/ R din 16 august 2007, dată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în soluționarea recursului declarat de acestea, în cauza având ca obiect judecarea cererii formulată de B.T. și B.M., vizând constatarea nulității absolute parțiale a acestui titlu. Pe de altă parte, pârâții opun reclamantelor, contractul de vânzare-cumpărare din 8 noiembrie 1984 (prin care reclamantele, împreună cu tatăl lor – R.I. – au vândut autorilor pârâților, locuința situată în com. Pantelimon, compusă din 4 camere și dependințe) precum și Sentința civilă nr. 698 din 20 aprilie 1993 dată de Judecătoria Sect.

Agricol Ilfov, prin care s-a admis acțiunea formulată de soții B. – în contradictoriu cu Primăria com. Pantelimon – Sect. Agricol Ilfov – și s-a constatat că aceștia sunt proprietarii suprafeței de 6.000 mp teren, reprezentând curtea și grădina locuinței situată în com. Pantelimon. Din examinarea întregului material probator al cauzei rezultă că instanțele au apreciat corect asupra preferabilității titlului de proprietate al reclamantelor care, este mai vechi și mai bine caracterizat, în condițiile în care provine de la vechii proprietari ai nemișcătorului – autorii R.V.

și F. – ce l-au dobândit prin contract autentic de vânzare-cumpărare încheiat la 19 martie 1952, iar dreptul de proprietate ce a aparținut acestora, le-a fost reconstituit reclamantelor în baza Legilor fondului funciar, fiind emis în favoarea lor de către Comisia Jud. Ilfov, Titlul de proprietate din 14 decembrie 1993. Cât privește contractul de vânzare-cumpărare exhibat de pârâți din 8 noiembrie 1984, acesta a avut ca obiect locuința situată în com. Pantelimon, iar nu și terenul aferent acesteia care, în baza art. 30 alin. (2) al Legii nr. 59/1974, a fost trecut din proprietatea vânzătorilor, în cea a statului. Cu referire la Sentința civilă nr. 698/1993, dată de Judecătoria Sect.

Agricol Ilfov, rămasă definitivă prin nerecurare, prin care s-a constatat că pârâții din prezenta cauză sunt proprietarii terenului în suprafață de 6.000 mp reprezentând curtea și grădina casei – ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, mai sus invocat – aceasta nu este opozabilă reclamantelor care, nu au fost parte în acel litigiu unde pârâții s-au judecat în contradictoriu cu Primăria Com. Pantelimon – Sect. Agricol Ilfov, într-un interval în care, pe rolul Comisiei Jud. de fond funciar se afla spre soluționare, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamante, în legătură cu o suprafață din care face parte și terenul în litigiu.(a se vedea fila 41 - Dosar nr. 2311/2006, al Judecătoriei Buftea).

Or, art. 1201 C. civ., de la 1864, aplicabil în cauză, instituie regula ”efectului relativ” al actelor juridice și al judecăților, în lumina căreia s-ar impune interpretarea că o parte nu poate opune celeilalte părți, un titlu la care aceasta din urmă nu a participat. Tot astfel, s-a impus în doctrină opinia potrivit căreia existența proprietății nu poate fi stabilită decât dacă titlul produs este opozabil adversarului. S-a argumentat în acest sens că, nu se poate confunda dreptul transmis cu actul ce atestă transmiterea. Ca atare, când o parte opune celeilalte părți un titlu de proprietate, ea nu poate invoca un efect absolut al titlului ci o „prezumție de proprietate în favoarea sa”. Împotriva acestei prezumții, cealaltă parte poate invoca „o prezumție mai puternică și contrarie” cum ar fi un alt titlu.

Or, aceasta s-a realizat de către reclamantele din cauză care, au înfățișat instanței dovezile proprietății deținute de autorii lor, titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, precum și Decizia nr. 1135/ R din 16 august 2007 dată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin care s-a respins irevocabil acțiunea formulată de pârâții B., vizând anularea parțială a Titlului din 4 decembrie 1993. (a se vedea fila 89 – dosar Judecătoria Buftea). În cuprinsul acestei hotărâri, se examinează statuările Sentinței nr. 698/1993 a Judecătoriei Sect. Agricol Ilfov, reținându-se că aceasta nu este opozabilă reclamantelor și nu le poate anihila dreptul de proprietate obținut în condiții legale, urmare procedurilor instituite prin Legea nr. 18/1991.

S-a mai reținut că soții B.M. și T. nu au dreptul la emiterea unui titlu de proprietate pentru o suprafață mai mare de 250 mp, astfel încât nu este incident niciun motiv de nulitate, prevăzut de art. 3 al Legii nr. 169/1997. Cu referire la invocarea acestei hotărâri, de către instanța de control judiciar, criticată de recurenții-pârâți sub aspectul reținerii greșite a incidenței prevederilor art. 1201 C. civ., se constată că se face o regretabilă confuzie între autoritatea lucrului judecat și efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în baza căruia aspectele asupra cărora s-a statuat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu mai pot fi repuse în discuție ulterior, într-o altă cauză.

Astfel, fără a mai analiza dizertația (corectă!) instanței de apel vizând distincția dintre cele două instituții, mai trebuie arătat că, ceea ce legitimează puterea de lucru judecat, nu este numai caracterul definitiv al hotărârii ci adevărul care se prezumă că stă la baza ei, adevăr ce constituie temeiul, rațiunea și fundamentul acestui efect al hotărârii judecătorești și care nu poate fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară. În consecință, s-a statuat corect, dându-se eficiență hotărârii mai sus invocate (prin care s-a reținut că pârâții nu au dreptul la emiterea unui titlu de proprietate pentru o suprafață mai mare de 250 mp) asupra preferabilității titlului reclamantelor, în cadrul prezentei acțiuni în revendicare.

Nefondată se privește și critica formulată de reclamante, în legătură cu nerestituirea întregului teren solicitat, în suprafață de 5.925 mp. Astfel, calitatea procesuală pasivă, în cadrul unei acțiuni în revendicare, nu poate aparține decât posesorului neproprietar care, se vede confruntat cu cererea proprietarului de a-i lăsa bunul în deplină proprietate și liniștită posesie. Or, așa cum fără echivoc rezultă din probele administrate, o suprafață de 2.000 mp din totalul suprafeței revendicate a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, nemaiaflându-se în posesia pârâților. Cât privește terenul de 817 mp, pe care sunt edificate construcțiile pârâților (inclusiv alte lucrări și plantații) probele cauzei atestă că acesta nu se suprapune cu suprafața în legătură cu care, reclamantelor li s-a reconstituit titlul de proprietate, în baza legilor fondului funciar.

Astfel, expertiza tehnică învederează că, din totalul terenului revendicat, pârâții ocupă doar o suprafață de 5.113 mp în care nu este inclus și terenul de 817 mp, pentru care recurentele-reclamante, nu justifică un titlu de proprietate. Ca atare, în mod corect s-a reținut că această suprafață nu poate face obiectul revendicării, pe cale de consecință fiind justificat respins și capătul de cerere vizând desființarea construcțiilor și plantațiilor, aflate pe acest teren. Așa fiind, față de cele ce preced, ambele recursuri urmează a fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele C.A.I., D.M.C. și de pârâții B.M. și B.T. împotriva Deciziei nr. 450/ A din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2013.