ÎCCJ, Decizia nr. 2/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători la data de 16 martie 2012, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat secției pentru judecători ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună aplicarea uneia din sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului P.I., judecător în cadrul Tribunalului Comercial (Specializat) Cluj, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare constând în efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile și absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat, prevăzute de art. 99 lit. i) și j) din același act normativ.

Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, prin hotărârea nr. 8/J din 13 iunie 2012, a admis acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat judecătorului P.I. sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de 3 luni” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) și j) din același act normativ.

Analizând probele administrate în cauză, instanța de disciplină a reținut următoarea situație de fapt.

De asemenea, la aceeași dată, pârâtul judecător a formulat o cerere, înregistrată sub nr. X2, către Colegiul de conducere al Tribunalului Comercial (Specializat) Cluj, prin care a solicitat, pentru același motiv, modificarea planificării completelor de judecată stabilite pentru perioada vacanței judecătorești.

Cererile formulate de pârâtul judecător P.I. au fost discutate în ședința Colegiului de conducere al Tribunalului Comercial (Specializat) Cluj din data de 10 iunie 2011, ședință în care a fost invitat și pârâtul judecător.

Membrii Colegiului de conducere al Tribunalului Comercial (Specializat) Cluj i-au propus pârâtului judecător să-și modifice perioada de efectuare a concediului de odihnă, motivat de faptul că, prin ședința Adunării generale a judecătorilor din 12 mai 2011, se stabiliseră completele de judecată ce urmau a-și desfășura activitatea în cursul vacanței judecătorești și fusese planificat în ședința de judecată din data de 27 iunie 2011, dar și pentru că se hotărâse să nu se aprobe concedii de odihnă în luna iunie 2011, întrucât urmau a intra în concediu fără plată și, respectiv, concediu de maternitate, două doamne judecător. Astfel, i s-au propus pârâtului judecător P.I. două variante pentru efectuarea concediului de odihnă din anul 2011, fie perioada 23 iunie-27 iulie 2011, fie începând cu data de 1 iulie până la data de 3 august 2011.

Având în vedere că pârâtul judecător a refuzat să opteze pentru altă perioadă de concediu de odihnă decât cea inițială, respectiv 23 iunie-3 august 2011, iar, în aceste condiții, s-a apreciat că activitatea instanței ar fi perturbată și nu se putea asigura permanența soluționării cauzelor urgente, Colegiul de conducere al Tribunalului Comercial (Specializat) Cluj, prin hotărârea din 10 iunie 2011, a aprobat cererea pârâtului de efectuare a concediului în intervalul 1 iulie-3 august 2011.

Referitor la soluționarea cererii, pârâtului judecător i s-a comunicat, prin adresa din 15 iunie 2011, că, prin hotărârea din 10 iunie 2011 a Colegiului de conducere, i s-a respins cererea.

Instanța de disciplină a apreciat că, la stabilirea perioadei pentru efectuarea concediului de odihnă, pârâtul judecător nu a fost discriminat, așa cum a susținut, în condițiile în care, inițial, a indicat o anumită perioadă de timp, în raport cu care s-a stabilit și componența completelor ce urmau a activa în vacanța judecătorească, iar, ulterior, după planificarea ședințelor de judecată, și-a modificat solicitarea, cu consecința afectării activității celorlalți colegi judecători.

Mai mult, s-a reținut că stabilirea de către conducerea instanței a perioadei în care urma să-și efectueze pârâtul judecător concediul de odihnă nu s-a făcut aleatoriu și nejustificat, ci a fost motivată prin faptul că deja se întocmise planificarea în concediu a celorlalți judecători, astfel încât să nu se perturbe activitatea instanței și să se asigure permanența soluționării cauzelor urgente, dar și raportat la numărul redus al judecătorilor, care își desfășurau efectiv activitatea, dat fiind că două doamne judecător urmau să intre în concediu fără plată și, respectiv, concediu de maternitate.

Cu privire la existența laturii obiective a abaterii disciplinare în cauză, prin faptul că pârâtul judecător nu s-a prezentat la instanță mai multe zile, respectiv, în perioada 23-30 iunie 2011, s-a constatat îndeplinită condiția privind caracterul repetat al absențelor de la serviciu.

S-a reținut că, procedând în modalitatea descrisă, pârâtul judecător a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. a), d) și f) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și pe cele ale art. 4 și 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 12 teza a II-a din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Sub aspectul laturii subiective, secția pentru judecători, a reținut că vinovăția pârâtului judecător în săvârșirea faptei este sub forma intenției directe și rezultă din faptul că a cunoscut că nu i se aprobase efectuarea concediului de odihnă în perioada 23-30 iunie 2011, însă nu s-a prezentat la instanță în această perioadă și nici la ședința de judecată din data de 27 iunie 2011, fapt ce a avut consecințe negative asupra activității instanței în cadrul căreia funcționează.

Raportat la prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a considerat că fapta săvârșită de pârâtul judecător P.I. întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. j) și anume absentarea nemotivată de la serviciu, în mod repetat.

Pe parcursul cercetării disciplinare, din datele statistice prezentate de conducerea Tribunalului Comercial (Specializat) Cluj, a reieșit că, la data de 10 ianuarie 2012, pârâtul judecător nu redactase în termenul prevăzut de lege 179 de hotărâri, iar, la data de 16 februarie 2012, un număr de 206 hotărâri.

Secția pentru judecători a apreciat că fapta pârâtului judecător P.I. de a redacta cu întârziere hotărârile pronunțate într-un număr semnificativ de cauze, din motive imputabile, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În contextul examinat, secția pentru judecători, a menționat că, anterior, la data de 3 februarie 2011, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că pârâtul judecător P.I. înregistra, la data de 15 decembrie 2010, un număr de 166 hotărâri neredactate în termenul legal, iar, după efectuarea cercetării disciplinare, prin rezoluția pronunțată la data de 3 mai 2011, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus, în baza art. 46 alin. (12) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai reținut că această situație reprezintă o constantă în activitatea pârâtului judecător, constituind o caracteristică a modului în care judecătorul a înțeles să-și exercite responsabilitățile specifice funcției de judecător.

În lipsa unor criterii prevăzute de lege, în funcție de care să se stabilească caracterul imputabil al nerespectării dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, precum și cel al efectuării cu întârziere a lucrărilor, secția a avut în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de pârât în perioada de referință, prin raportare la activitatea instanței și la ceilalți judecători.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de disciplină a stabilit că vinovăția pârâtului judecător rezultă din modul în care a înțeles să-și îndeplinească obligațiile profesionale ce îi revin, în condițiile în care nu a avut un număr de hotărâri pronunțate și redactate mai mare decât al celorlalți judecători ai instanței, care au funcționat în aceeași perioadă și care au înregistrat întârzieri în motivarea hotărârilor, însă mult mai reduse, atât sub aspect numeric, cât și ca întindere în timp.

La individualizarea sancțiunii, instanța de disciplină a avut în vedere gravitatea concretă a faptelor, caracterul repetitiv al nerespectării unor norme legale și regulamentare, pe o perioadă lungă de timp, repercusiunile lipsei sale de la serviciu asupra activității instanței, dar și afectarea activității celorlalți judecători din colectiv.

De asemenea, secția a luat în considerare și numărul mare de hotărâri neredactate în termenul legal și intervalul mare de timp al întârzierilor, consecințele negative ale neredactării în termen a hotărârilor asupra drepturilor procesuale ale părților, atitudinea pe care pârâtul judecător a înțeles să o adopte pe parcursul procesului și circumstanțele personale ale pârâtului judecător.

S-a subliniat că pârâtul judecător, la ultima evaluare a activității profesionale, pentru perioada 2008-2010, a primit calificativul „foarte bine”, însă, la indicatorul privind respectarea termenului legal de redactare a hotărârilor i s-a acordat nota 8, motivat de faptul că a redactat un număr însemnat de hotărâri cu depășirea semnificativă a termenelor legale.

Sub acest aspect, s-a considerat relevant și faptul că, deși a mai fost cercetat disciplinar pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtul a continuat, în aceeași modalitate, să-și îndeplinească, cu întârziere, atribuțiile de serviciu.

Împotriva hotărârii instanței de disciplină judecătorul P.I. a declarat recurs.

1). În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recurentul a criticat hotărârea atacată din perspectiva greșitei stabiliri a vinovăției sale, care să-i facă imputabile întârzierile în redactarea hotărârilor judecătorești.

Recurentul a arătat că întârzierile în redactarea respectivelor hotărâri au fost temeinic justificate, atât de circumstanțe generale obiective, rezultate din modul cum funcționează sistemul judiciar din România (și care nu ar fi „unul normal și firesc”), fiind de notorietate deficitul de personal, încărcătura mare de dosare și restanțele în redactare înregistrate de toate instanțele, cât și de circumstanțe particulare, de asemenea obiective, rezultate din faptul că, în materie comercială, aproape toate hotărârile pronunțate în primă instanță sunt executorii și din modul în care conducerea instanței a numit în funcția de grefier-șef un grefier dactilograf cu care a trebuit să redacteze hotărârile.

În același context, s-a menționat, ca argument obiectiv, faptul că nu există prevederi legale de normare a muncii judecătorilor și nici o preocupare a Consiliului Superior al Magistraturii în acest sens și în sensul îmbunătățirii situației, relativ la volumul de activitate al magistraților, care crește continuu și în mod considerabil.

Printr-o altă critică, recurentul a învederat că în mod greșit, în acest cadru, instanța de disciplină i-a reținut o „proastă gestionare a dosarelor” ce i-au revenit spre redactare. Din acest punct de vedere, magistratul a subliniat că nu acordă prioritate hotărârilor cu vechime mai mare, deoarece acestea vizează, în majoritate recursuri, a căror neredactare nu ar prejudicia părțile, față de hotărârile care „au o înrâurire asupra părților”, în special în „cauzele directe”, ținând cont și de caracterul executoriu al hotărârilor date în primă instanță în materie comercială.

2). În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recurentul a susținut, sub un prim aspect, că nu ar fi întrunită condiția prevăzută de lege pentru existența laturii obiective a acestei abateri, referitoare la caracterul repetat al absențelor nemotivate de la serviciu.

În opinia judecătorului recurent, în cauză a existat o singură rezoluție a sa, de a-și efectua concediul de odihnă în perioada 23 iunie-3 august 2011, fracționarea respectivului concediu și faptul că a fost trecut absent nemotivat în perioada 23 iunie-27 iunie și 28 iulie-3 august 2011 neputând duce la concluzia că fapta ar fi fost repetată.

Nu ar fi întrunită, consideră recurentul, nici prima situație premisă privind existența absențelor nemotivate de la serviciu.

Ca o justificare în sensul arătat, judecătorul a menționat că, încă din luna martie 2011 a luat bilete pentru efectuarea vacanței împreună cu familia în perioada respectivă și, cu toate că a învederat acest aspect conducerii instanței, aceasta i-a fracționat în mod deliberat, „arbitrar și discriminatoriu” concediul de odihnă, planificându-l în completele de vacanță.

De asemenea, s-a susținut că hotărârea colegiului de conducere nu trebuia respectată, întrucât nu a fost motivată logic, corect și echitabil, fiind discriminatorie și abuzivă.

În același context, judecătorul P.I. a criticat hotărârea atacată și din perspectiva greșitei aprecieri a forței probatorii a declarațiilor președintelui instanței și grefierului șef-dactilograf, care ar fi, după părerea sa, subiective.

În concluzie, recurentul a solicitat modificarea în întregime a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii disciplinare, ca neîntemeiată, lipsind vinovăția sa în săvârșirea faptelor imputate.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Inspecția judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și a reiterat situația de fapt și argumentele de drept care, în opinia sa, susțin legalitatea și temeinicia soluției adoptate prin hotărârea nr. 8/J din 13 iunie 2012, a secției pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului, precum și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Sub un prim aspect, este de observat că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, a făcut o apreciere completă a materialului probator administrat în faza cercetării prealabile, întrucât judecătorul pârât nu s-a prezentat în fața secției pentru judecători și a comunicat că nu are de formulat alte apărări în afara celor prezentate în cursul cercetării disciplinare.

Ca urmare, examinându-se în ansamblu cauza, în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, se constată că instanța disciplinară a dat o apreciere completă și corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului.

În această privință, este de reținut că, în toate susținerile sale formulate în scris, recurentul recunoaște că cele reținute în acțiunea disciplinară, în ceea ce privește absența de la instanță în perioada respectivă și referitor la redactarea cu întârziere a unui număr mare de hotărâri judecătorești sunt reale.

1). Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte constată că împrejurările evocate de recurent, relativ la cauzele generale sau particulare ce au determinat depășirea termenului legal de motivare a hotărârilor pronunțate nu au relevanța ce li se atribuie prin criticile aduse, acestea fiind inapte să-l exonereze pe magistrat de răspundere disciplinară.

În fapt, ceea ce instanța de disciplină a sancționat a fost tocmai lipsa de preocupare (constantă și repetată) pentru urgentarea redactării unor hotărâri pronunțate în urmă cu mai mult de un an.

Astfel, nu numai că, la data sesizării Inspecției Judiciare, 16 noiembrie 2011, recurentul înregistra 218 hotărâri restante, iar la data de 23 noiembrie 2011, un număr de 261 de astfel de hotărâri, dar și ulterior, pe parcursul efectuării cercetării disciplinare, la data de 10 ianuarie 2012 acesta nu redactase în termen legal 179 de hotărâri, iar la data de 16 februarie 2012, un număr de 206 hotărâri.

Semnificativ din acest punct de vedere este faptul că cele 206 hotărâri au soluționat litigii ce aveau ca obiect procedura insolvenței, dizolvare societate, contestație la executare, cereri în pretenții, ordonanță președințială, somație de plată, opoziție la executare și acțiune în anulare, majoritatea fiind pronunțate de instanță ca instanță de fond, iar nu în recurs, cum susține magistratul.

Or, având în vedere că termenul de exercitare a apelului sau a recursului se calculează de la data comunicării hotărârii, redactarea hotărârii era absolut necesară pentru comunicarea către părți și pentru exercitarea de către acestea a drepturilor procesuale.

Consecința imediată și directă a acestei încălcări a obligațiilor profesionale, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, a fost încălcarea dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este consacrat în art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, tuturor participanților din toate cauzele în care hotărârile s-au redactat cu întârzieri foarte mari.

Este adevărat că, în cursul anului 2011, recurentul judecător a participat la 76 ședințe de judecată, a rulat un număr de 1858 dosare și a soluționat 936 de dosare, revenindu-i spre redactare tot atâtea hotărâri, dar acest volum de activitate este mai mic decât al majorității judecătorilor din cadrul Tribunalului Comercial (Specializat) Cluj. În consecință, în perioada decembrie 2010-decembrie 2011, recurentul a participat la un număr de ședințe de judecată mai mic, comparativ cu alți judecători din cadrul acestei instanțe.

Cu privire la susținerea că președintele instanței a programat pentru tehnoredactarea hotărârilor un grefier care îndeplinește și funcția de grefier șef, acestea nu justifică existența unui număr atât de mare de hotărâri neredactate în termenul legal și intervalul de timp excesiv, calculat de la momentul pronunțării acestora.

Dimpotrivă, întârzierile în redactare au legătură cu modul în care recurentul a gestionat dosarele ce i-au revenit spre motivare, precum și cu faptul, recunoscut de altfel, că nu acordă prioritate hotărârilor cu vechime mare.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reliefată existența faptei, a conduitei ilicite, a vinovăției și legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, așa încât apărările recurentului privind modul său original de gestionare a dosarelor nu pot fi primite.

Împrejurările obiective generale expuse, reale în mare parte și cunoscute, reprezintă, într-adevăr, aspecte avute în vedere de către Consiliul Superior al Magistraturii potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2) și reținute, alături de încărcătura și complexitatea activității desfășurate, la individualizarea sancțiunii.

Acestea, însă, nu pot înlătura, după cum în mod corect s-a apreciat, caracterul imputabil al efectuării cu întârziere a lucrărilor, astfel încât și sub aspectul situației de drept, în mod întemeiat s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2). Și în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte constată că s-a stabilit în mod corect existența elementelor constitutive.

Cu privire la existența laturii obiective a abaterii disciplinare, recurentul judecător a susținut, în mod nefondat, că lipsește condiția repetabilității, întrucât din materialul probatoriu, rezultă că acesta nu s-a prezentat la instanță mai multe zile consecutive, adică în perioada 23-30 iunie 2011.

Din definiția dată abaterii disciplinare de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în forma de la data săvârșirii faptelor, nu rezultă că, pentru a se considera că absența de la serviciu are un caracter repetat, este necesar ca judecătorul să lipsească de la instanță un interval de timp, să revină în activitate, apoi, din nou, să nu se prezinte la serviciu, ci doar să existe o perioadă de timp în care, în mod nejustificat, să lipsească de la serviciu.

Legea folosește sintagma de „absențe nemotivate” de mai multe ori în cuprinsul ei, iar, din interpretarea textuală ce rezultă din conținutul art. 18 alin. (1) lit. c) din legea menționată, reiese că noțiunea de absență se referă la unitatea de timp cuantificabilă cea mai mică în care este efectuată munca, respectiv în cazul judecătorilor, ora, motiv pentru care și pontajul se realizează pe ore prin raportare la zilele lucrătoare.

Argumentul principal că sensul noțiunii de absențe este cel de ore este unul legal și este prevăzut în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la art. 37, denumit unitatea terminologică, unde se prevede că în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni. Or, conform art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de absență se referă la oră, așadar cu aceeași semnificație trebuie folosită și în conținutul abaterii privind absențele nemotivate, de la art. 99 lit. j).

Un alt argument este dat de dispozițiile din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care se stabilește, la art. 88 alin. (1), că programul de lucru la instanțe este de 8 ore zilnic etc., de unde reiese că unitatea de timp are diviziunea cea mai mică, ora, (la care se rotunjesc subunitățile), apoi ziua.

În același sens, sunt și dispozițiile din regulamentul specificat, care instituie că învoirile ce se pot acorda personalului pot fi mai reduse decât durata unei zile de muncă, ceea ce înseamnă că se au în vedere orele ca unitate de timp a programului de muncă.

Așadar, se constată că, în cauză, neprezentarea recurentului la instanță în perioada 23-30 iunie 2011, îndeplinește condiția privind caracterul repetat al absențelor de la serviciu.

De altfel, ar fi absurd ca o persoană să absenteze intermitent ori alternativ de la serviciu, de genul o zi da, o zi nu, și acest comportament să constituie abatere disciplinară, dar dacă lipsește neîntrerupt (sau cu întreruperi naturale date de pauzele de odihnă și de repaus) perioade ce înglobează mai multe unități fracționate de timp ale programului de muncă, să nu fie considerat abatere.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului în sensul că hotărârea din 10 iunie 2011 a Colegiului de conducere al Tribunalului Comercial (Specializat) Cluj, prin care cererea sa de concediu nu a fost aprobată decât parțial, ar fi discriminatorie și nelegală, deoarece, potrivit art. 24 din hotărârea nr. 325/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificată, aprobarea efectuării concediului de odihnă al judecătorilor este atributul exclusiv al președintelui instanței, iar, potrivit art. 2 din același regulament, efectuarea concediilor de odihnă are loc, de regulă, în vacanța judecătorească; referitor la cererile de concediu de odihnă formulate pentru alte perioade, dispozițiile legale lăsând la latitudinea președintelui instanței aprobarea lor, condiționat de existența unor motive temeinice.

De asemenea, se constată că afirmațiile din recurs, referitoare la motivele care ar fi determinat pe președintele instanței să-i „fragmenteze” recurentului judecător concediul, ca și cele privind subiectivitatea martorilor menționați de acesta, nesusținute de mijloace de probă, reprezintă simple aserțiuni, irelevante din perspectiva controlului de legalitate și temeinicie pe care instanța îl realizează cu privire la hotărârea atacată.

Sub aspectul laturii subiective, în mod corect s-a reținut că vinovăția recurentului judecător în săvârșirea faptei este sub forma intenției directe și rezultă din faptul că, deși a cunoscut că nu i se aprobase efectuarea concediului de odihnă în perioada 23-30 iunie 2011, acesta însă nu s-a prezentat la instanță în perioada respectivă și, deci, nici la ședința de judecată din data de 27 iunie 2011, când era planificat.

În concluzie, în raport cu toate considerentele anterior expuse și care relevă legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de disciplină, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.I., judecător la Tribunalul Comercial (Specializat) Cluj, împotriva hotărârii nr. 8/J din 13 iunie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2013.