ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4172/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4172/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 44 din 22 martie 2007, secția pentru

procurori a C.S.M. a dispus revocarea recurentului A.G.M. din funcția de

procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, începând

cu data de 22 martie 2007.

Hotărârea a fost adoptată ca

urmare a analizării raportului privind rezultatul verificărilor efectuate la

unitățile din raza de competență a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, întocmit de Serviciul de inspecție judiciară pentru procurori din cadrul

Inspecției judiciare, prin care s-a constatat exercitarea necorespunzătoare a

atribuțiilor în ceea ce privește organizarea eficientă, comportamentul și

comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale de către

procurorul general.

În justificarea măsurii de

revocare din funcția de conducere, secția pentru procurori a C.S.M. a reținut,

în esență, următoarele aspecte relevate în raportul de inspecție: incapacitatea

procurorului general de a asigura organizarea și coordonarea eficientă a

activității pe compartimente de muncă și de a stabili atribuțiile și

răspunderile fiecărui membru al structurii, astfel încât să se asigure

responsabilizarea fiecăruia; deficiențele în ceea ce privește organizarea

ședințelor Colegiului de conducere constând în caracterul improvizat al

convocărilor, inexistența materialelor ce urmau a fi supuse dezbaterii,

inconsistența problemelor puse în discuție și neaducerea la îndeplinire a

măsurilor stabilite de Plenul C.S.M. referitoare la implementarea obiectivelor ce

țin de strategia de reformă a sistemului judiciar care presupune o conjugare a

eforturilor tuturor procurorilor cu funcții de conducere, dar și a celorlalți

membri ai colegiului ce nu exercită astfel de funcții; deficiențele relevate

sub aspectul organizării, planificării, coordonării și controlării

activităților ce au fost îndeplinite la nivelul respectivei unități, dar și a

celor din subordine; neimplicarea procurorului general în activitatea de

analiză a datelor statistice pe segmentul soluțiilor de achitare și restituire,

care constituie indicatori de calitate esențiali în caracterizarea activității

desfășurate de orice unitate de parchet; întocmirea unor informări ce cuprind

date necorespunzătoare realității în ceea ce privește efectuarea unor activități

de control; nerespectarea principiului continuității procurorului în faza de

urmărire penală care constituie un obiectiv esențial al strategiilor naționale

și secvențiale în domeniul justiției; deficiențele sub aspectul

comportamentului și comunicării, în sensul că procurorul general nu a reușit să

creeze un climat deschis, cooperant, bazat pe încredere și respect reciproc,

nebucurându-se de aprecierea colectivului, care îi contestă competența

profesională și conduita manifestată în exercitarea prerogativelor funcției,

acesta fiind perceput ca o persoană incapabilă să lucreze în echipă, interesată

să dețină monopolul puterii, tratându-i pe ceilalți fără respect, ca simpli

executanți.

Secția pentru procurori a

C.S.M. a apreciat că deficiențele reținute în sarcina procurorului general sunt

incompatibile cu calitățile cerute de lege unui bun manager, între care

capacitatea de asumare a responsabilităților, munca în echipă, cunoștințe și

experiență profesională, capacitate de organizare, analiză, sinteză și decizie,

inițiativă și adaptare rapidă, precum și previziune, strategie și planificare

pe termen scurt, mediu și lung.

În drept, au fost avute în

vedere dispozițiile art. 51 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, coroborate cu cele ale art. 51 alin. (2) lit. b), alin. (3), (4) și

(5), hotărârea fiind adoptată în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. k) din

Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., cu modificările și completările ulterioare.

Plenul C.S.M., prin

Hotărârea nr. 371 din 17 mai 2007, a respins contestația formulată de

procurorul A.G.M. împotriva Hotărârii secției pentru procurori nr. 44 din 22

martie 2007, constatând că măsura revocării din funcția de conducere deținută a

fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, deficiențele reținute în

sarcina acestuia fiind incompatibile cu exercitarea funcției de procuror

general.

S-a constatat, de asemenea, că

hotărârea respectivă a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 27 alin.

(3) din Legea nr. 317/2004, republicată, respectiv prin vot direct și, secret,

cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, fiind amânată în prealabil, în mod

succesiv, analizarea de către secție a raportului de inspecție în vederea

respectării dreptului la apărare și respectiv, examinate toate înscrisurile

depuse de contestator și de Asociația Magistraților din România în exercitarea

acestui drept.

Plenul C.S.M. a mai reținut

că cele mai multe aspecte cuprinse în motivarea contestației și în notele

scrise nu reprezintă obiecțiuni propriu-zise la constatările inspecției, ci

aprecieri personale ale recurentului - contestator asupra aspectelor ce au fost

analizate în raportul de control, iar ghidul de criterii pentru realizarea

inspecțiilor la instanțe și parchete are un caracter orientativ, nereprezentând

o normă cu valoare de lege care să stabilească imperativ limitele de efectuare

a verificărilor.

În ceea ce privește critica

adusă programului de lucru al inspecției, s-a reținut că activitatea de control

s-a prelungit cât a fost necesar pentru verificarea organizării și funcționării

structurilor din parchet, aceasta fiind obligația de serviciu a inspectorului

desemnat, verificările fiind circumscrise obiectivelor controlului prevăzute prin

Hotărârea secției de procurori nr. 26 din 7 februarie 2006.

Sub aspectul modalității de

stabilire a atribuțiilor fiecărui procuror cu funcție de conducere,

examinându-se obiecțiunile contestatorului, s-a concluzionat că este necesară

emiterea unor dispoziții scrise, indiferent de titulatura lor și chiar dacă nu

se prevede prin lege și regulament obligativitatea întocmirii fișelor postului,

în scopul responsabilizării procurorilor și pentru departajarea sarcinilor

între cei care își desfășoară activitatea în cadrul aceluiași compartiment și

care, potrivit legii, au aceeași competență funcțională.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs procurorul A.G.M., solicitând modificarea ei în sensul

admiterii contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 44 din 22 martie  2007

a Secției pentru procurori a C.S.M., cu consecința anulării acesteia și

repunerea sa în drepturi.

Cererea de recurs, conținând

și mențiunea că motivele de recurs vor fi indicate printr-un memoriu separat,

după comunicarea hotărârii motivate, a fost depusă la C.S.M. în termenul legal,

respectiv la data de 22 mai 2007, fiind înaintată Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la 12 iunie 2007 și

înregistrată sub nr. 5676/2007.

Prin memoriul conținând motivele

de recurs și concluziile scrise depuse ulterior la dosar au fost invocate, în

esență, următoarele argumente de drept și de fapt pentru care se impune a se

reține, în opinia recurentului, nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor

adoptate de C.S.M., la nivelul secției procurori cât și în Plen.

control prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. determinată de încălcarea

Ghidului de criterii pentru realizarea inspecțiilor la instanțe și parchete.

Sub acest aspect, s-a apreciat

că au fost încălcate prevederile imperative potrivit cărora inspecțiile se

efectuează numai de echipe de procurori sau judecători, astfel încât să se

realizeze un control obiectiv, complet, conform cu realitatea, care să reflecte

cu acuratețe activitatea desfășurată în instituțiile verificate, întrucât, în

speță, echipa de control a luat unilateral și nelegal decizia de a lucra în mod

individual, întocmind două rapoarte diferite ca structură și conținut.

S-a mai susținut că a fost

încălcată și obligația de comunicare a informațiilor din rapoarte sau chiar a

rapoartelor în întregul lor, deși s-a solicitat în mod insistent de către două

asociații profesionale punerea la dispoziție a materialului redactat în urma

controlului.

secției pentru procurori determinată de încălcarea unor principii fundamentale

de drept, precum principiul dreptului la apărare, principiul egalității

părților în fața justiției și principiul dreptului la un proces echitabil,

întrucât nu a fost avută în vedere apărarea procurorului general prin care a

fost demontată cu probe fiecare acuzație, în hotărâre fiind menționate doar

punctele de vedere ale inspectorului C.R.

C.S.M. datorită faptului că doi dintre membrii săi se aflau în stare de incompatibilitate,

în sensul dispozițiilor art. 24 C. proc. civ. întrucât participaseră anterior

la adoptarea hotărârii Secției pentru procurori prin care s-a decis revocarea

recurentului din funcția de conducere deținută.

de control determinată de inexactitatea mențiunii referitoare la perioada în

care s-a efectuat controlul, nelegalitate care atrage, în opinia recurentului,

nulitatea ambelor hotărâri ale C.S.M., în temeiul art. 105 C. proc. civ.

Astfel, susține recurentul, intervalul

indicat în actul de control (14 iunie 2006 – 4 august 2006) nu este cel real,

controlul continuând până în luna decembrie prin solicitarea unor documente

prin fax, fără știința conducerii și chiar de la domiciliul inspectorului, în

speranța că se vor descoperi abateri care să justifice afirmația din primele

zile, în sensul că trebuie dovedit managementul defectuos.

Prin aceasta și prin alte

modalități în care s-a desfășurat controlul (ziua și noaptea, sâmbăta și

duminica) au fost încălcate din nou dispozițiile Ghidului de criterii, pct. 3

(desfășurarea inspecției).

De asemenea, în ciuda

faptului că materialul avea caracter de serviciu, așa cum inițial a stabilit și

secția pentru procurori, acesta a apărut în presa centrală, în sinteză

preconstituită, în preziua discutării în secție, în ziua respectivă, precum și

în ziua următoare, exercitându-se astfel o influență anormală asupra membrilor

secției, de natură să lezeze atât imaginea cât și drepturile recurentului,

anterior luării unei decizii finale asupra acestei probleme.

raportului de control reținute de către secția pentru procurori, prin Hotărârea

nr. 44 din 22 martie  2007,sub aspectul tuturor componentelor atribuțiilor

manageriale a căror modalitate de exercitare a fost verificată astfel:

a) din punct de vedere al eficienței

organizării s-au făcut mai multe afirmații generale, abstracte, fără nici o

indicare a dovezilor care să le susțină, aducându-i-se recurentului acuzații

fără obiect și fără conținut, lipsite de argumente și de probe juridice

concrete.

Exemplificând, recurentul a

făcut referire la afirmația privind pretinsa incapacitate de a asigura

organizarea și coordonarea eficientă a activității pe compartimente de muncă și

de a stabili atribuțiile și răspunderile fiecărui membru al structurii,

susținând că în realitate toți procurorii și lucrătorii auxiliari au cunoscut

care le sunt atribuțiile, iar în privința ordinelor emise s-a ignorat

diferențierea elementară între cele care urmează să se execute și cele care nu

prezintă interes și ar putea chiar să aibă un rol negativ, derutându-i pe

procurori în activitatea lor. Procurorii cu funcții de conducere și-au

desfășurat activitatea ani de zile potrivit repartizărilor făcute, iar faptul

că nu au semnat de luare la cunoștință nu este de natură a afecta actul de

conducere în vreun fel, în condițiile în care aceștia au luat cunoștință prin

diverse căi (chiar și verbal) de modul de repartizare. De asemenea, procurorii

cu funcții de execuție își cunoșteau atribuțiile, desfășurându-și activitatea

potrivit ordinelor, afirmația inspectorului în sensul că nu le-au fost

comunicate nici măcar compartimentele în care au fost repartizați fiind

nereală.

Au fost apreciate ca

nefondate și acuzațiile privind:

- asumarea unor responsabilități

ce revin C.S.M. în materia formării profesionale continue și evaluarea

procurorilor, aceasta constituind în realitate o calitate și un merit al

procurorului general și nu o eroare;

- omisiunea de a stabili

atribuțiile de serviciu ale prim-procurorului Parchetului de pe lângă

Tribunalul Tulcea, întrucât procurorul general nu avea o astfel de competență;

- repartizarea inegală a

procurorilor cu funcții de execuție pe compartimente de activitate și

repartizarea directă a unor lucrări de competența Secției de urmărire penală

celei maritime și fluviale, prin care s-a urmărit, în realitate, eficientizarea

activității raportat la volumul diferențiat de dosare înregistrat la cele două

secții;

- organizarea ședințelor

colegiului de conducere, care potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

avizează numai problemele generale ale parchetului, nefiind necesară, în opinia

recurentului, convocarea lui pentru orice situație, activitățile de conducere,

control, analiză și sinteză la care s-a făcut referire în hotărâre

aparținându-i exclusiv procurorului general;

- necomunicarea fișei

postului în condițiile în care, în cazul magistraților, este exclusă

posibilitatea întocmirii acesteia, punct de vedere însușit ulterior și de

C.S.M.;

- planificarea activității

de control;

- greșita stabilire a

indicatorului de calitate (soluții de achitare și restituire) avut în vedere

pentru aprecierea managementului său prin raportarea la activitatea tuturor

structurilor verificate și nu numai la activitatea proprie a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța, întrucât potrivit art. 278 și 278

1

C.

proc. pen. plângerile împotriva actelor procurorilor din celelalte structuri

sunt de competența exclusivă a procurorului ierarhic superior și apoi de

competența instanței de judecată;

- neîntocmirea

proceselor-verbale zilnice cu privire la predarea listei actelor normative, în

condițiile în care aceste liste au fost efectiv predate și s-au luat măsuri ca

toți procurorii să aibă acces nemijlocit la legislație, prin intermediul

calculatorului;

- tratarea cu

superficialitate a indicatorilor statistici, fiind depuse la dosar documente

care atestă contrariul celor susținute, respectiv managementul eficient sub

acest aspect care a condus la obținerea unor rezultate mai bune decât în

perioada anterioară.

b) din punct de vedere al comportamentului

și al comunicării s-au făcut afirmații neadevărate, recurentul având o

atitudine impecabilă și apreciată de către toată lumea, astfel cum rezultă și

din procesul verbal încheiat în ședința din 29 ianuarie 2007 la care au

participat toți procurorii cu funcții de conducere (filele 257-287 dosar);

c) sub aspectul asumării

responsabilităților și al aptitudinilor manageriale, susținerile din raport,

reținute ulterior de Secția pentru procurori a C.S.M., nu au nici un suport

real, întrucât decizia de preluare a unor cauze de la parchetele din subordine

a fost luată de colectivul de procurori în consens cu dispoziția Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a evita blocajul

intervenit la unitățile cu volum de activitate foarte mare, iar afirmația

referitoare la exercitarea necorespunzătoare a funcției de conducere este

generală și abstractă, fiind enunțată cu singurul scop de a crea o imagine

denaturată, defavorabilă recurentului.

Recurentul a mai arătat că

Plenul C.S.M. a eliminat mare parte a abaterilor reținute de Secția pentru

procurori, însă, fără a reține abateri care să conducă la concluzia unui

management defectuos, a respins contestația recurentului, Hotărârea nr. 317 din

17 mai 2007 fiind nelegală și netemeinică pentru aceleași considerente.

Sub aspect procedural, în

considerarea dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

republicată, potrivit cărora hotărârile Plenului C.S.M. privind cariera și

drepturile judecătorilor și procurorilor sunt supuse numai recursului, s-a

apreciat că în speță își găsesc deplină aplicabilitate dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., instanța de recurs fiind abilitată a examina atât legalitatea

cât și temeinicia hotărârii atacate.

Asociația Magistraților din

România a formulat cerere de intervenție în interesul recurentului, solicitând

casarea celor două hotărâri și, în consecință, respingerea propunerii de

revocare a acestuia din funcția de conducere deținută și prelungirea mandatului

său cu durata perioadei în care, contrar dispozițiilor legale, a fost

împiedicat să-și reia prerogativele de procuror general.

În motivarea cererii, s-a

susținut că ambele hotărâri sunt nelegale și netemeinice, întrucât nici Secția

pentru procurori și nici Plenul C.S.M. nu s-au pronunțat asupra excepțiilor

ridicate și asupra cererilor de administrare a probatoriilor formulate de

recurent și Asociația Magistraților din România, însușindu-se concluziile

raportului întocmit în urma unei inspecții care a țintit de fapt doar pe unii

dintre conducătorii Parchetelor de pe raza Curții de Apel Constanța și nu

activitatea propriu-zisă a acestora, fără a fi avute în vedere explicațiile și

obiecțiunile procurorului general, ca de altfel nici împrejurarea că multe din

aspectele criticabile, reținute de raport, au fost remediate în timpul

controlului.

Mai mult, susține

intervenienta, prin acest raport se incriminează întreaga activitate a

procurorului general G.M.A., deși - paradoxal – pentru aceeași perioadă supusă

controlului, cu ocazia bilanțului activității pe anul 2006, acesta a fost

deosebit de apreciat de conducerea Parchetului General de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și de reprezentantul C.S.M., secția pentru procurori,

prezent la dezbateri.

Cu titlu exemplificativ, s-a

menționat că „gravele abateri” și „managementul defectuos” incriminate prin

raport au avut un caracter cel puțin derizoriu, constând în critici lipsite de

substanță și argumentație (lipsa unei convocări scrise a Colegiului de

conducere, lipsa proceselor-verbale de consemnare a predării listelor cu acte

normative, etc.).

S-a precizat că se susțin și

celelalte motive de fapt și de drept arătate în cererea de recurs.

Cererea de intervenție în

interesul recurentului a fost admisă în principiu la termenul din 23 octombrie

2007, în condițiile art. 52 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului

și criticile privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor atacate, în

condițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că

recursul și, pe fond, cererea de intervenție în interesul recurentului sunt

neîntemeiate pentru considerentele în continuare arătate.

Existența unui sistem

judiciar independent, imparțial, credibil și eficient este o componentă

fundamentală a unei societăți democratice și reprezintă, totodată, o condiție

indispensabilă pentru supremația legii și a statului de drept.

Drept urmare, alături de

principiul independenței judecătorilor, a dobândit consacrare constituțională

și C.S.M., ca organism independent care se supune în activitatea sa numai

legii, definit expres ca fiind garantul independenței justiției, între

multiplele și complexele atribuții ce i-au fost stabilite prin normele

constituționale și Legea nr. 317/ 2004 regăsindu-se și cele referitoare la

cariera judecătorilor și procurorilor și, respectiv, la organizarea și

funcționarea instanțelor și parchetelor.

În conformitate cu prevederile

art. 61(1) din Legea nr. 317/2004, republicată, pe lângă Plenul C.S.M.

funcționează inspecția judiciară, cu cele două servicii de inspecție – pentru

judecători și pentru procurori – căreia i-a fost atribuit, prin Regulamentul de

organizare și funcționare a C.S.M., un rol cheie în modernizarea și

eficientizarea justiției în România, prin îndeplinirea unor atribuții de

analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate, sub

coordonarea și controlul plenului, pentru cunoașterea situației instanțelor și

parchetelor și luarea măsurilor ce se impun în vederea îmbunătățirii

gestionării resurselor și îndeplinirii în condiții optime a actului de

justiție.

Potrivit art. 51 alin. (2) lit.

b) și alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, revocarea din funcția de conducere a procurorilor se dispune de C.S.M.,

din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a conducătorului

parchetului, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale

privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea

responsabilităților și aptitudinile manageriale.

Același text de lege

stabilește, prin alin. (3), (4), (5) și (6), principalele criterii avute în

vedere la verificarea fiecăreia dintre cele patru componente ale atribuțiilor

manageriale, iar, potrivit art. 44 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de

organizare și funcționare a C.S.M., aprobat prin Hotărârea nr. 326 din 24

august 2005 adoptată de plen, inspectorii din cadrul serviciului de inspecție

judiciară pentru procurori sunt abilitați să verifice eficiența managerială și

modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente pentru

asigurarea bunei funcționări a parchetelor, a calității corespunzătoare a

serviciului, să semnaleze deficiențele constatate și să formuleze propuneri

corespunzătoare pentru înlăturarea acestora.

Din examinarea actelor

dosarului a rezultat că inspecția judiciară s-a realizat în limitele și cu

respectarea criteriilor stabilite prin aceste prevederi legale, fără a se

depăși tematica de control privind activitatea managerială la parchete,

stabilită de către secția pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 26 din 7

februarie 2006 și transmisă conducerilor unităților de parchet, iar Ghidul de

criterii este un îndrumar cu valoare orientativă, atât pentru cel care

efectuează inspecția cât și pentru cel verificat, nereprezentând o normă cu

valoare de lege care să stabilească limitele și condițiile de efectuare a

controlului, astfel încât nulitatea actului de control determinată de

încălcarea dispozițiilor acestuia și nelegalitatea lui determinată de

inexactitatea perioadei și a modalității concrete în care s-a efectuat

controlul nu poate fi reținută.

Sub acest din urmă aspect,

Ghidul stabilește, de altfel, posibilitatea adoptării unui alt program de lucru

al inspectorilor decât cel al parchetului verificat, în speță nefiind făcută

dovada că s-ar fi obiectat, în timpul desfășurării lui, cu privire la

modalitatea concretă de lucru adoptată și, respectiv la consecințele acesteia

asupra desfășurării în condiții normale a activității parchetului verificat.

Potrivit art. 44(1) din

Legea nr. 317/2004, republicată, C.S.M. îndeplinește, prin secțiile sale, rolul

de instanță de judecată numai în domeniul răspunderii disciplinare a

judecătorilor și procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004,

republicată, procedura de soluționare a acțiunii disciplinare completându-se cu

dispozițiile codului de procedură civilă, astfel cum se prevede expres prin art.

36(1) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.S.M.

În speță, nu a fost

soluționată o acțiune disciplinară, fiind luată măsura revocării recurentului

din funcția de conducere deținută, pentru exercitarea necorespunzătoare a

atribuțiilor manageriale, printr-o hotărâre fără caracter jurisdicțional,

menținută de Plenul C.S.M. ca urmare a exercitării atribuției prevăzute de art.

36(2) din Legea nr. 317/2004, prin adoptarea unei hotărâri inclusă în categoria

celor referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor,

supusă controlului judecătoresc de legalitate, în condițiile expres prevăzute

de art. 29 alin. (7) din aceeași lege.

Prin urmare, nu poate fi

reținută nulitatea hotărârii secției pentru procurori determinată de încălcarea

principiilor dreptului la apărare, egalității armelor „în fața justiției” și a

dreptului la un „proces echitabil”, ca de altfel nici nulitatea hotărârii

Plenului C.S.M. pentru pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 24 C. proc. civ.

Actele dosarului atestă, de

altfel, faptul că analiza raportului de inspecție, întocmit ca urmare a

controlului, a fost amânată succesiv pentru a da posibilitatea procurorilor de

la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța să formuleze

obiecțiuni și apoi pentru ca secția să ia cunoștință de obiecțiunile depuse

iar, în urma examinării acestora și a actului de control a fost luată măsura

contestată, în considerentele hotărârii fiind menționate deficiențele însușite

de secție, apreciate ca fiind incompatibile cu calitățile cerute de lege unui

bun manager.

De asemenea, recurentul a

fost audiat de Secția pentru procurori, acesta precizând că, prin comunicarea

rapoartelor și prin acordarea posibilității de a formula obiecțiuni, i-au fost

respectate garanțiile procesuale privind dreptul la apărare iar, în raport cu

natura juridică a hotărârii adoptate, nu era absolut necesară indicarea

punctuală, în considerentele acesteia, a obiecțiunilor formulate.

Hotărârea nr. 371 din 17 mai

2007 precizează, la rândul său, contrar susținerilor Asociația Magistraților

din România, obiecțiunile formulate și criticile referitoare la modalitatea de

efectuare a controlului acestea fiind examinate de Plenul C.S.M.

Regula instituită prin art. 29

alin. (7) din forma republicată a Legii nr. 317/2004, răspunde rigorilor

principiului liberului acces la justiție și al celui privind soluționarea

cauzei de o „instanță independentă și imparțială, instituită de lege”,

constituind o garanție a realizării unei judecăți echitabile în sensul art. 6

din C.E.D.O., în condițiile în care instanța respectivă este abilitată să

examineze atât legalitatea cât și temeinicia hotărârilor atacate, în

considerarea art. 304

1

C. proc. civ.

Întrucât s-au constatat

deficiențe sub aspectul tuturor celor patru componente ale atribuțiilor

manageriale avute în vedere de legiuitor, majoritatea dintre acestea - în

special cele circumscrise organizării eficiente a activității, implementării

strategiilor naționale și secvențiale în domeniul justiției, respectării

principiului repartizării aleatorii sau, după caz, pe criterii obiective a

cauzelor, respectării principiului continuității activității judiciare, etc.,

neputând fi incluse în categoria celor pretins „derizorii”, prin Hotărârea

Plenului C.S.M. s-a reținut în mod corect că măsura revocării recurentului din

funcția de conducere deținută, dispusă de secția pentru procurori, este

justificată.

Nu poate fi omis nici faptul

că motivul pentru care se dispune revocarea din funcția de conducere a

judecătorilor și procurorilor, prevăzut de art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

303/2004, republicată, reținut ca temei legal al hotărârilor contestate,

implică și o accentuată componentă subiectivă, circumscrisă aptitudinilor

manageriale, între care capacitatea de organizare, munca în echipă, capacitatea

rapidă de decizie, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză,

previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativă

și capacitatea rapidă de adaptare.

Această componentă

subiectivă este circumscrisă, totodată, comportamentului și comunicării,

respectiv „profesionalismului” în interacțiunea socială a procurorului

verificat, care poate influența calitatea relațiilor dintre membrii

colectivului sau modul în care activitatea unității pe care o conduce este

percepută în societate.

Or, constatările directe ale

inspecției și secției pentru procurori sub acest aspect nu pot fi înlăturate de

Înalta Curte prin raportare la procesul-verbal încheiat la o ședință a

procurorilor cu funcții de conducere ai unităților de parchet de pe raza Curții

de Apel Constanța, în care s-ar fi exprimat anumite nemulțumiri cu privire la

modalitatea în care s-a desfășurat controlul, cum s-a solicitat.

Susținerile recurentului în

sensul că Hotărârea nr. 371 din 17 mai 2004 ar fi eliminat mare parte a „abaterilor”

constatate nu pot fi reținute, în condițiile în care Plenul C.S.M., examinând

înscrisurile dosarului și motivele contestației, a concluzionat că măsura

revocării din funcție a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și este

justificată, întrucât deficiențele reținute în sarcina acestuia sunt

incompatibile cu exercitarea funcției de procuror general, împrejurarea că în

considerentele hotărârii respectivele deficiențe nu au fost reluate punctual

nefiind de natură a impune o altă concluzie.

Constatând, așadar, că

dreptul de apreciere al C.S.M. a fost exercitat în limitele conferite de lege,

hotărârile în discuție fiind legale și temeinice, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304

1

cod și art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge recursul ca nefondat, aceeași

soluție impunându-se a fi adoptată, pe fond, asupra cererii de intervenție în

interesul recurentului formulată de Asociația Magistraților din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de G.M.A. împotriva Hotărârii nr. 371 din 17 mai 2007 a Plenului C.S.M., ca

nefondat.

Respinge, pe fond, cererea

de intervenție în interesul recurentului formulată de Asociația Magistraților

din România.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2007.