ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4221/2008

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 512 din 19 februarie

2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.P.O., în contradictoriu cu Casa de

Pensii a Municipiului București, a anulat

hotărârea

nr. 16641/334 din 26 noiembrie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta

să emită o

nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea

de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

pentru perioada 29 iunie 1942-6 martie 1945 și să îi acorde drepturile aferente

începând cu data de 1 noiembrie 2007.

În motivarea sentinței civile pronunțate,

Curtea de apel a reținut, în esență, că, din analiza probelor administrate,

rezultă că reclamantul și familia sa se refugiase în toamna anului 1940 din

localitatea de domiciliu, comuna Livada, județul Satu Mare, în comuna Darlos,

Județul Sibiu, după cedarea

Ardealului de

Nord, și, ulterior eliberării regiunii, în alte localități. A reținut Curtea de

apel că datorită refugiului părinților săi, reclamantul a avut de

suferit aceleași privațiuni ca urmare a părăsirii localității de domiciliu și

că legea nu înlătură de la

acordarea

drepturilor reparatorii pe copiii născuți în perioada de refugiu a părinților,

cu

atât mai mult cu cât recunoaște dreptul de reparațiune chiar soțului

supraviețuitor.

Împotriva sentinței civile nr. 512 din 19

februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului

București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând situațiile

prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, Casa de Pensii a

Municipiului București contestă în esență faptul că instanța a acordat

reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, și susține că acesta nu se încadrează în ipoteza

reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță, întrucât s-a născut după doi ani

de la Dictatul de la Viena, pe teritoriul României aflat sub administrație

românească, pe care nu 1-a părăsit niciodată, iar din interpretarea

dispozițiilor legii rezultă

per a contrario

că nu pot beneficia de

drepturile respective copiii născuți după

refugiul

părinților, deși este fără îndoială faptul că efectele acestei situații se

răsfrâng și

asupra copiilor. în acest sens, recurenta-pârâtă invocă

interpretarea dată dispozițiilor legale prin adresa nr. 72712/2005 a

Ministerului Justiției și prin adresa nr. 3423 din 26 septembrie 2002 a Casei

Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

În concluzie, recurenta-pârâtă solicită

admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii

acțiunii reclamantului.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs

invocate de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București, în raport

cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea

constată

că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

În esență, criticile recurentei-pârâte vizează

acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în

care părinții lor s-au refugiat în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.

În cauză, este

necontestat faptul că familia intimatului-reclamant (părinții P.D.

și P.E.) s-au refugiat în toamna anului 1940 din localitatea de

domiciliu, comuna Livada, Județul Satu Mare, inițial în localitatea Darlos,

Județul

Sibiu și, ulterior, în alte

localități din Ardeal, din cauza persecuțiilor din motive etnice

suferite

în localitatea de domiciliu ca urmare a regimurilor instaurate începând cu 6

septembrie 1940. Această situație este dovedită atât prin „Fișa

refugiatului" eliberată de Arhivele Naționale (filele 12-14 la dosarul de

fond) cât și prin declarația martorului C.M.

În mod constant, în practica Înaltei Curți s-a

reținut că, din interpretarea teleologică a dispozițiilor din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor Normelor

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod

direct și indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940-6

martie 1945. Astfel, instanța de fond a reținut întemeiat că persoane asupra

cărora persecuțiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt și copiii

născuți în perioada în care părinții lor erau refugiați și care au avut de

suferit toate consecințele nefavorabile ce decurg din această situație.

În consecință, în mod corect a reținut Curtea

de apel că reclamantul a făcut, prin probele administrate, dovada că părinții

săi au fost refugiați, astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca

și părinții săi, fiind, deci, îndreptățit să beneficieze de

prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

A admite teza recurentei-pârâte ar însemna

acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant, pe de o

parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași

situație, în speță aceea de refugiat, suportând consecințe nefavorabile

similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o

dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia

nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate

persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului

dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în

vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice

reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești".

În ceea ce privește adresele Ministerului

Justiției și Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale,

invocate de recurenta-pârâtă în susținerea recursului, acestea reprezintă o

corespondență între autorități ale administrației publice care conține o

interpretare administrativă a dispozițiilor incidente cauzei, care nu este

obligatorie pentru instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât este unitară

jurisprudența Instanței Supreme în această materie.

În consecință, pe baza probatoriului

administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia

reclamantului s-a refugiat în toamna anului 1940 datorită persecuțiilor din motive

etnice suferite în localitatea de domiciliu și că, fiind născut la data de 29

iunie 1942, P.P.O. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de

prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data

limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. Cu respectarea dispozițiilor

art. 5 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

Curtea de apel a acordat reclamantului drepturile reparatorii începând cu data

de 1 noiembrie 2007, care este data de 1 a lunii următoare lunii octombrie în

care reclamantul a depus cererea la Casa de Pensii a Municipiului București.

Față de cele arătate, Curtea constată că

sentința civilă atacată este legală și temeinică și, întrucât nu există motive

de casare în sensul art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul art. 312

alin. (1) teza a doua C. proc. civ.,

va fi

respins recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București

împotriva sentinței civile nr. 512 din 19

februarie 2008 a Curții de Apel București, s

ecția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică,

astăzi 20 noiembrie

2008.