ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4221/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 512 din 19 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.P.O., în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, a anulat hotărârea nr. 16641/334 din 26 noiembrie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 29 iunie 1942-6 martie 1945 și să îi acorde drepturile aferente începând cu data de 1 noiembrie 2007. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, că, din analiza probelor administrate, rezultă că reclamantul și familia sa se refugiase în toamna anului 1940 din localitatea de domiciliu, comuna Livada, județul Satu Mare, în comuna Darlos, Județul Sibiu, după cedarea Ardealului de Nord, și, ulterior eliberării regiunii, în alte localități. A reținut Curtea de apel că datorită refugiului părinților săi, reclamantul a avut de suferit aceleași privațiuni ca urmare a părăsirii localității de domiciliu și că legea nu înlătură de la acordarea drepturilor reparatorii pe copiii născuți în perioada de refugiu a părinților, cu atât mai mult cu cât recunoaște dreptul de reparațiune chiar soțului supraviețuitor.

Împotriva sentinței civile nr. 512 din 19 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând situațiile prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, Casa de Pensii a Municipiului București contestă în esență faptul că instanța a acordat reclamantului drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și susține că acesta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanță, întrucât s-a născut după doi ani de la Dictatul de la Viena, pe teritoriul României aflat sub administrație românească, pe care nu 1-a părăsit niciodată, iar din interpretarea dispozițiilor legii rezultă per a contrario că nu pot beneficia de drepturile respective copiii născuți după refugiul părinților, deși este fără îndoială faptul că efectele acestei situații se răsfrâng și asupra copiilor. în acest sens, recurenta-pârâtă invocă interpretarea dată dispozițiilor legale prin adresa nr. 72712/2005 a Ministerului Justiției și prin adresa nr. 3423 din 26 septembrie 2002 a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

În concluzie, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor s-au refugiat în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945. În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului-reclamant (părinții P.D.

și P.E.) s-au refugiat în toamna anului 1940 din localitatea de domiciliu, comuna Livada, Județul Satu Mare, inițial în localitatea Darlos, Județul Sibiu și, ulterior, în alte localități din Ardeal, din cauza persecuțiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu ca urmare a regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940. Această situație este dovedită atât prin „Fișa refugiatului" eliberată de Arhivele Naționale (filele 12-14 la dosarul de fond) cât și prin declarația martorului C.M. În mod constant, în practica Înaltei Curți s-a reținut că, din interpretarea teleologică a dispozițiilor din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct și indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945. Astfel, instanța de fond a reținut întemeiat că persoane asupra cărora persecuțiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt și copiii născuți în perioada în care părinții lor erau refugiați și care au avut de suferit toate consecințele nefavorabile ce decurg din această situație. În consecință, în mod corect a reținut Curtea de apel că reclamantul a făcut, prin probele administrate, dovada că părinții săi au fost refugiați, astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și părinții săi, fiind, deci, îndreptățit să beneficieze de prevederile O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță aceea de refugiat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". În ceea ce privește adresele Ministerului Justiției și Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, invocate de recurenta-pârâtă în susținerea recursului, acestea reprezintă o corespondență între autorități ale administrației publice care conține o interpretare administrativă a dispozițiilor incidente cauzei, care nu este obligatorie pentru instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât este unitară jurisprudența Instanței Supreme în această materie.

În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantului s-a refugiat în toamna anului 1940 datorită persecuțiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu și că, fiind născut la data de 29 iunie 1942, P.P.O. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. Cu respectarea dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, Curtea de apel a acordat reclamantului drepturile reparatorii începând cu data de 1 noiembrie 2007, care este data de 1 a lunii următoare lunii octombrie în care reclamantul a depus cererea la Casa de Pensii a Municipiului București.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică și, întrucât nu există motive de casare în sensul art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 512 din 19 februarie 2008 a Curții de Apel București, s ecția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2008.