ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2121/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 5 noiembrie 2007, reclamantul B.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 13396 din 5 octombrie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor acordate de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 24 august 1944 a fost evacuat împreună cu familia, de către autoritățile de ocupație fascisto-hortiste și mutați de la domiciliul din Lugașu de Jos în localitatea Budoi, comuna Popești, unde au rămas până în luna octombrie 1944, din cauza persecuții etnice.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 19/CA/207- P.I. din 21 ianuarie 2008 a admis acțiunea introdusă de reclamantul B.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și în consecință a anulat hotărârea nr. 13396 din 5 octombrie 2007 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor acordate de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea soluției s-a reținut că, reclamantul, prin probele administrate în cauză a făcut dovada persecuției etnice în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, fiind evacuat împreună cu familia din localitatea de domiciliu, de către autoritățile fascisto-hortiste.

Față de împrejurarea că ambele localități, Lugașu de Jos și Budoi se aflau în acea vreme sub ocupația Ungariei, instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 41 din 7 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit în aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000 că, cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliu pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altui stat și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația altui stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege susmenționat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență, reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate, decât cea de domiciliu. Examinând sentința atacată, în raport cu critica formulată, dovezile administrate, actele normative aplicabile în cauză, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ. se constată că, recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana - cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în art. 1. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Din declarațiile martorilor L.F. și G.B. rezultă că, reclamantul minor fiind la acea dată a fost refugiat împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu Lugașul de Jos, județul Bihor, în localitatea Budoi, comuna Popești, județul Bihor, din cauza persecuțiilor etnice (din cauza autorităților maghiare și a maghiarizării forțate).

În consecință, soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 19/CA/2007/P.I. din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2008.