ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2121/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 5 noiembrie 2007, reclamantul

B.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor,

anularea hotărârii nr. 13396 din 5 octombrie 2007 emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor acordate de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, la data de 24 august 1944 a fost evacuat împreună cu

familia, de către autoritățile de ocupație fascisto-hortiste și mutați de la domiciliul

din Lugașu de Jos în localitatea Budoi, comuna Popești, unde au rămas până în

luna octombrie 1944, din cauza persecuții etnice.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 19/CA/207-

P.I. din 21 ianuarie 2008 a admis acțiunea introdusă de reclamantul B.G. în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și în consecință a

anulat hotărârea nr. 13396 din 5 octombrie 2007 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o

să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor acordate

de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

În motivarea soluției s-a

reținut că, reclamantul, prin probele administrate în cauză a făcut dovada

persecuției etnice în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, fiind evacuat împreună cu familia din

localitatea de domiciliu, de către autoritățile fascisto-hortiste.

Față de împrejurarea că

ambele localități, Lugașu de Jos și Budoi se aflau în acea vreme sub ocupația

Ungariei, instanța de fond  a avut  în vedere Decizia nr. 41 din 7 mai 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care, admițându-se

recursul în interesul legii s-a stabilit în aplicarea dispozițiilor art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000 că,

cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din

motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliu pe teritoriul

statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altui stat și

indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se

afla sub jurisdicție românească ori sub administrația altui stat, beneficiază

de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege susmenționat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o pentru

nelegalitate, susținând în esență, reclamantul nu a făcut dovada persecuției

etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Examinând sentința atacată,

în raport cu critica formulată, dovezile administrate, actele normative

aplicabile în cauză, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ. se constată că,

recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana - cetățean român care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în

art. 1.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective, în

perioada arătată, din motive etnice.

Din declarațiile martorilor

L.F. și G.B. rezultă că, reclamantul minor fiind la acea dată a fost refugiat

împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu Lugașul de Jos, județul

Bihor, în localitatea Budoi, comuna Popești, județul Bihor, din cauza

persecuțiilor etnice (din cauza autorităților maghiare și a maghiarizării

forțate).

În consecință, soluția

instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat de pârâtă

urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 19/CA/2007/P.I. din

21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2008.