ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3217/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3217/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cauzei de față constată:
Prin dispoziția nr. 208 din 21 februarie
2006, primarul municipiului Calafat
a propus acordarea de
măsuri reparatorii prin echivalent
notificatoarei
A.S.A. pentru o bucătărie din cărămidă
și două magazii din scândură
(art. 1).
Prin
aceiași dispoziție a respins cererea de despăgubire pentru
suprafața de 137 mp teren (întrucât nu a fost preluată în fapt), pentru
o ghețărie (întrucât a fost retrocedată
odată cu terenul pentru care s-a reconstituit autorului petentei dreptul de
proprietate în procedura Legii
nr. 18/1991) și pentru bunurile mobile (cărămidă,
lemn, țiglă, lănteți, șifonier, toaletă cu oglindă, noptiere, bufet bucătărie,
pianină, mașină
de cusut, instrumentar
cabinet stomatologic), întrucât astfel de bunuri
nu fac obiectul Legii
nr. 10/2001 (art. 2).
Prin cererea
înregistrată la data de 13 aprilie 2006, reclamanta
A.S.A.
a cerul anularea dispoziției și obligarea pârâtului să îi
restituie suprafața de 137 mp teren și o ghețărie, și să îi facă o ofertă de
despăgubire pentru cele două clădiri care nu îi mai pot fi restituite în natură
- o bucătărie din cărămidă și două magazii din scândură.
Prin sentința
civilă nr. 530 din 3 iulie 2007, Tribunalul Dolj
a respins
contestația
formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Primăria și primarul
orașului Calafat și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.
În motivarea sentinței instanța a reținut că
terenul a cărei restituire o solicită reclamanta face parte din suprafața de
400 mp aferentă ghețăriei, suprafață care, cu ocazia măsurătorilor efectuate în
zonă, s-a stabilit că măsoară doar 263 mp, teren pentru s-a reconstituit în
procedura legilor fondului funciar, prin titlul 172-14938 din 15 aprilie 1993,
dreptul de proprietate în favoarea autorului invocat, S.F.G..
Instanța a reținut și că bunurile mobile a
căror retrocedare o solicită reclamanta nu cad în sfera de aplicare a Legii nr.
10/2001 și
că, în speță, Statul Român nu
are calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă 263/8 septembrie 2008,
Curtea de Apel Craiova
a admis apelul declarat de
reclamantă și a schimbat sentința
în sensul
că a admis, în parte, cererea și a constatat, în contradictoriu
cu
pârâții Primarul și Primăria municipiului Calafat, că reclamanta
este îndreptățită la măsuri reparatorii prin
echivalent pentru suprafața
de 137 mp teren intravilan și pentru o
bucătărie și două magazii din
scândură,
pârâții fiind obligați la plata sumei de 7000 lei, cheltuieli de
judecată.
Prin aceiași decizie a fost respinsă
cererea față de Statul Român.
în motivarea deciziei instanța a reținut că,
potrivit mențiunilor procesului verbal nr. 138 din 31 august 1960, din
patrimoniul autorului reclamantei s-a preluat un teren vatră sat în suprafață
de 400 mp, precum și o bucătărie din cărămidă și două magazii, caz în care, în
raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în lipsa unor dovezi
contrare, se prezumă că aceasta era întinderea dreptului de proprietate.
Cum, în procedura legilor funciare,
autorului reclamantei i s-a
reconstituit
dreptul de proprietate doar pentru parte din teren, anume
pentru 263 mp
(după anularea titlului de proprietate, prin Ordinul Prefectului nr. 69/1999),
instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită să primească, în
complinire, măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența 137 mp teren,
precum și pentru
construcțiile menționate
care, în prezent, sunt demolate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs
pârâții Primarul și Primăria orașului Calafat, invocând incidența art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâții au
învederat că prin dispoziția
contestată au
propus să se acorde reclamantei măsuri reparatorii prin
echivalent
pentru construcțiile preluate de stat, anume pentru o bucătărie și două
magazii, caz în care nu se mai putea dispune o asemenea măsură și de instanța
de judecată.
Recurenții critică hotărârea și cu privire
la stabilirea întinderii dreptului de proprietate al autorului reclamantei
referitor la teren, susținând că atâta timp cât prin probatoriul administrat
s-a constatat
că terenul care a fost
proprietatea autorului reclamantei măsura doar
263 mp (și nu 400 mp) și
că acesta a fost retrocedat în procedura
legilor
fondului funciar împreună cu ghețăria care se află pe el, în mod
eronat,
instanța de apel a acordat măsuri reparatori și pentru diferența de 137 mp și a
dispus obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul, Înalta Curte constă că
este fondat pentru următoarele considerente:
În drept,
potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,
decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării
sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se
pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului.
Controlul jurisdicțional se exercită,
bineînțeles, în limita obiectului notificării formulată de persoana
îndreptățită și de soluția dispusă de entitatea deținătoare.
În speță, prin art. 1 din dispoziția nr.
208 din 21 februarie 2006,
Primarul
municipiului Calafat a acordat reclamantei măsuri reparatorii
prin
echivalent pentru cele trei construcții confiscate de stat,
evidențiate în procesul verbal nr. 138/1960,
anume pentru o bucătărie
din cărămidă arsă și două magazii din scândură.
Așa fiind, constatând dreptul reclamantei
la măsuri reparatorii
pentru aceste
imobile, instanțele de fond nu puteau dispune o a doua măsură reparatorie în
același sens, ci doar că se impune menținerea
art. 1 din dispoziție.
Ca atare, sub acest aspect, critica
formulată de recurenți este fondată, sens în care urmează a admite recursul și
a modifica, în parte, hotărârea instanței de apel în sensul înlăturării
dispoziției privind măsurile reparatorii în echivalent stabilite pentru
construcțiile
mai sus arătate, întrucât au
fost acordate de pârâtul Primarul orașului
Calafat prin dispoziția
supusă controlului judiciar (art. 1).
Critica referitoare la întinderea
suprafeței de teren pentru care s-a statuat că reclamanta este îndreptățită la
măsuri reparatorii nu poate fi primită.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în
absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de
proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de
autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în
executare măsura preluării abuzive iar persoana individualizată în astfel de
acte este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Or, potrivit mențiunilor din procesul
verbal de executare a pedepsei confiscării totale a averii, din patrimoniul
autorului reclamantei s-a preluat o suprafață de 400 mp teren vatră sat.
Pe cale de consecință, în aplicarea
prezumției prevăzută de dispoziția legală mai sus arătată, în mod corect
instanța de apel a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii pentru
întreaga
suprafață de teren menționată în
actul prin care s-a executat măsura preluării abuzive ca aparținând în proprietate
autorului reclamantei.
În acest context al analizei este de
menționat că nu poate fi considerată a fi o probă contrară, în sensul art. 24
din lege, expertiza judiciară, care este un mijloc de probă de lămurire a unor
împrejurări
de fapt și nu o dovadă, prin ea
însăși, a întinderii unui drept real.
Așa fiind, în
mod just instanța de apel a constatat că reclamanta
este
îndreptățită la măsuri reparatorii și pentru suprafața de 137 mp teren
intravilan, sens în care se va considera modificat art. 2 din dispoziția nr.
208 din 21 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Calafat
Cum, în
apel, pârâții au căzut în pretenții, în sensul art. 274 C. proc. civ.
, în mod just instanța a dispus obligarea lor la plata cheltuielilor de
judecată ocazionate reclamantei.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâții Primarul
municipiului Calafat și Primăria municipiului Calafat împotriva deciziei civile
nr. 263 din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova.
Modifică, în
parte decizia în sensul că înlătură dispoziția privind măsurile reparatorii în
echivalent pentru o bucătărie și o magazie.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie
2009.