SECȚIUNEA AKKAN ȘI ERKIZILKAYA c. TURCIA (Cercetarea nr. 48055/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 octombrie 2006 DEFINIF 23/05/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Akkan și Erk Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră formată din domnii J.-P. Costa, președinte, A.B. Baka, Cabral Barreto, Türmen, Ugrekhelidze, Mularoni, Jočienė, judecătorii mei, și dl Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 3 octombrie 2006, rend la chetă, care a fost adoptată la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 4805/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, Necmiye Akkan și Ersen Erk Reclamanții sunt reprezentai de domnul N. Özkan, avocat la 1 din regulament.
La 3 aprilie 2001, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 17 martie 2005, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra temeiniciei cauzelor. CIRCONSTANCE DE LA L A se vedea nota de subsol 10. Nesatisfăcători de suma plătită de către administrație, reclamanții au introdus, la Tribunalul de Mare Instanță din Küçükçekmece, o acțiune în creștere a dreptului de proprietate.
11. printr-o hotărâre din 20 aprilie 1998, instanța le-a acordat o indemnizație suplimentară de 27 750 000 000 TRL, însoțită de dobânzi restante la rata legală începând cu 26 iunie 1997. 12. Prin hotărârea din 21 septembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță și, la 9 noiembrie 1998, a respins cererea de rectificare a hotărârii. NUMELE RECHIRANȚELOR Ersen Erksen Erkizzkaya 27 750 000 000 26/06/1997 21/09/1998 10/10/1998 43 699 880 000 II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec.
1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N14 reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a fondului suplimentar de expropriere, din cauza întârzierii pe care le-a luat statul membru în plata acestei indemnizații și a insuficienței dobânzilor restante în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, se face referire la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.
Pe admisibilitate 15. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Aka, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de neîmplinire. Pe fond 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Aka, citată anterior, p. 2682§ 50-51). Întârzierile înregistrate în plata despăgubirii pentru despăgubirile suplimentare acordate de instanțele interne, imputate administrației expropriante, au făcut ca reclamanții să sufere un prejudiciu distinct în plus față de cel al proprietății lor.
Acest prejudiciu este dublat de insuficiența ratei dobânzilor restante față de rata inflației. Decalajul dintre valoarea creanței reclamantului în momentul lansării terenului său și valoarea sa în momentul decontării sale efective determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 18. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 19. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se despăgubească pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
035 de dolari americani (USD), adică 112 459 de euro (EUR). Ei solicită o sumă rezonabilă pentru prejudiciul moral. 21. Guvernul contestă aceste pretenii. 22. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Aka (citată, pp. 2683/284, § 55-56) și în lumina datelor economice relevante, Curtea acordă 88 000 de euro în comun reclamanților. 23. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 24. Reclamanții nu solicită nicio sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să se aloce o sumă în acest sens.
Interese moratoriu 25. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L faptul că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral afirmă că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, suma de 88 000 EUR (80 000 EUR) plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul titlului de valoare, care poate fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 24 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte
AFFAIRE AKKAN ET ERKIZILKAYA c. TURQUIE (Requête n o 48055/99) ARRÊT STRASBOURG 24 octobre 2006 DÉFINITIF 23/05/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Akkan et Erkızılkaya c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa, président, A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, M mes A. Mularoni, D. Jočienė, juges, et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 octobre 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 48055/99) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, Necmiye Akkan et Ersen Erkızılkaya, avaient saisi la Cour européenne des Droits de l’Homme (« la Cour ») le 22 avril 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les requérants sont représentés par M e N. Özkan, avocat à İzmir. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
4.Le 3 avril 2001, la Cour (première section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement.
5.Le 1 er novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.Par une lettre du 17 mars 2005, la Cour informa les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 § 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le bien-fondé des affaires. EN FAIT I.
7. Les requérants, Necmiye Akkan et Ersen Erkızılkaya, sont nés respectivement en 1928 et 1955 et résident à İstanbul.
8.En 1997, la direction générale de la gestion des espaces aériens de l’Etat ( Devlet Hava Meydanları İșletmesi Müdürlüğü, « la Direction ») procéda à l’expropriation des terrains appartenant aux requérants et sis à Istanbul, pour la construction d’une piste d’atterrissage.
9.Une indemnité d’expropriation de 1 500 000 000 livres turques (TRL) fut versée aux requérants à la date du transfert de propriété.
10.Insatisfaits du montant payé par l’administration, les requérants introduisirent, auprès du tribunal de grande instance de Küçükçekmece une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
11.Par un jugement du 20 avril 1998, le tribunal leur accorda une indemnité complémentaire de 27 750 000 000 TRL, assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 26 juin 1997.
12.Par un arrêt du 21 septembre 1998, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal de première instance et, le 9 novembre 1998, elle rejeta la demande en rectification de l’arrêt.
MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMEN- TAIRE (TRL)
(TRL) Necmiye Akkan Ersen Erkızılkaya 27 750 000 000 26/06/1997 21/09/1998 10/10/1998 43 699 880 000 II.
13. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts Akkuș c. Turquie (9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) et Aka c. Turquie (23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25). EN DROIT I.
o 1
14.Les requérants se plaignent d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation, en raison du retard pris par l’Etat dans le paiement de cette indemnité et de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité
15.La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment, Aka , précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celui-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
16.La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Aka , précité, p. 2682, §§ 50-51).
17.Elle a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes, imputable à l’administration expropriante, a fait subir aux requérants un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leur bien. Ce préjudice est doublé par l’insuffisance du taux des intérêts moratoires par rapport à celui de l’inflation. Le décalage entre la valeur de la créance du requérant au moment de l’expropriation de son terrain et sa valeur lors de son règlement effectif amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
18.Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. II.
19. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
20.Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu’ils évaluent à 141 035 dollars américains (USD), soit 112 459 euros (EUR). Ils demandent une somme raisonnable au titre du préjudice moral.
21.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
22.Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt Aka (précité, pp. 2683 ‑ 2684, §§ 55-56) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 88 000 EUR conjointement aux requérants.
23.Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante. B. Frais et dépens
24.Les requérants ne sollicitent aucune somme au titre des frais et dépens. La Cour estime donc qu’il n’y a pas lieu d’allouer une somme à ce titre. C. Intérêts moratoires
25.La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral ; 4. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, la somme de 88 000 EUR (quatre-vingt huit mille euros) plus tout montant pouvant être dû au titre d’impôts, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 octobre 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président