CtEDO 02.11.2006 Auto

CASE OF RADOVICI AND STANESCU v. ROMANIA [Extracts]

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.11.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Preliminary objection dismissed (non-exhaustion of domestic remedies);Violation of P1-1;Pecuniary and non-pecuniary damage - financial award (global);Costs and expenses partial award - domestic proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF RADOVICI AND STANESCU v. ROMANIA [Extracts] (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

Reclamanții s-au născut în 1930 și, respectiv, 1933 și trăiesc în București. Faptele cazului specific pentru fiecare cerere, astfel cum au fost depuse de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. 10. În 1996 reclamanții au înaintat Curtea de District din București o acțiune de recuperare a posesiunii în ceea ce privește bunurile care au fost naționalizate prin decretul nr. 92/1950. Situat în București, la 184-B Calea Grivăi, proprietatea constă dintr-o casă împărțită în apartamente și terenuri pe care a fost construită. La momentul respectiv, unul dintre apartamentele era ocupat de E.D. în cadrul unui acord de locație încheiat cu statul în 1986 și prelungit până la 8 aprilie 1999 în conformitate cu Legea nr. 17/1994 din 18 aprilie 1994. 11. Într-o hotărâre finală din 2 aprilie 1997, instanța a permis reclamanților să acționeze pe baza faptului că naționalizarea proprietății era ilegală și a ordonat autorităților administrative competente să le returneze proprietatea. În acea zi, reclamanții au început să plătească ratele și taxele pe teren percepute pe proprietatea lor. 12. La 26 august 1998, reclamanții au notificat E.D. Hotărârea din 2 aprilie 1997 prin intermediarul unui judecător și prin scrisoarea înregistrată cu primirea de returnare, în conformitate cu Legea nr. 114/1996 din 11 octombrie 1996. În anunțul lor, reclamanții au solicitat ca E.D. să încheie un acord de locație cu ei, ca noi proprietari ai apartamentului pe care E.D. a ocupat-o, și a informat-o, pentru plata chiriei, de detaliile unui cont bancar în numele lor cu Banca de Economii. 13. În mai 1999, după intrarea în vigoare a Ordinei Guvernamentale de Urgență nr. 40/1999 din 8 aprilie 1999, reclamanții au vizitat E.D., care a refuzat să răspundă la cererea lor, în vederea încheierii unui acord de locație cu ea; au fost confruntați cu un refuz categoric din partea E.D. 14. La 25 august 1999, reclamanții au introdus proceduri de expulzare a E.D. în Curtea de District de București. A ocupat proprietatea lor fără nici un drept de locație și a refuzat să intre într-un acord de locație cu ei sau să le plătească chiria în acest sens. Au plâns în continuare că E.D. reproducea porci în subsolul casei, ceea ce îi dăunează și îl face insalubrios. 15. Într-o hotărâre din 9 ianuarie 2000, Curtea de District a acordat cererea și a ordonat expulzarea E.D. din proprietatea contestată. Acesta a constatat că E.D. nu a solicitat extinderea apartamentului ocupat de ea și de familia ei, care avea dreptul de a face în temeiul articolului 2 din Ordinul Guvernului de Urgență nr. 40/1999 și care i-ar fi permis să încheie un acord cu noile proprietare. Curtea a observat, de asemenea, că reclamanții nu au respectat obligația în temeiul articolului 10 § 1 din Ordonanța de a notifica locatarului, într-o perioadă de treizeci de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanța, prin intermediarul unui judecător și prin scrisoarea înregistrată cu primirea de returnare, data și locul stabilit pentru semnarea unui acord de locație. 16. În timp ce instanța a observat că, în temeiul articolului 11 § 1 din Ordonanța, nerespectarea acestor formalități a condus la prelungirea locației anterioare până la semnarea unui nou acord, aceasta a considerat totuși că această dispoziție nu era aplicabilă în acest caz, având în vedere excepția prevăzută la art. 13 literele (d) din Ordonanța prin care nu s-a extins în cazul unui litigiu care rezultă din refuzul unui locatar de a încheia un acord de locație cu noul proprietar. Prin urmare, instanța a considerat că reclamanții aveau dovada de refuzul de către E.D. de a încheia un astfel de acord. În consecință, a considerat că acordul existent de locație nu a fost prelungit și că E.D. ocupa proprietatea reclamanților fără niciun drept de locație. 17. Într-o hotărâre din 11 mai 2000, Curtea Județeanului București a susținut meritele acestei hotărâri în apel. Acesta a considerat că instanța de mai jos a aplicat corect art. 13 litera (d) din Ordonanța, constatând că acordul existent de locație nu a fost prelungit având în vedere refuzul de către E.D., astfel cum a dovedit reclamanții, de a încheia un nou acord cu ei ca noi proprietari. 18. Într-o hotărâre finală din 26 septembrie 2000, Curtea de Apel a acordat recursul inculpatului și a respins acțiunea reclamanților. solicitându-i să încheie un acord de locație, cu condițiile și formalitățile prevăzute la art. 10 § 1 din ordonanță și, în consecință, a susținut că acordul de locație existent între E.D. și statul a fost extins în mod automat în temeiul articolului 11 § 1 din ordonanță. Rațiunea din hotărârea nu menționează aplicabilitatea în prezenta cauză al art. 13 lit. (d) din Ordonanța. 19. La 9 august 2001, reclamanții au interzis o procedură împotriva E.D. în care au solicitat de la ea plata compensației pentru că le-au privat de bucuria apartamentului în casa lor pe care a ocupat-o acuzatul din 1998 fără a le plăti nici o chirie. 20. Într-o hotărâre din 30 noiembrie 2001, Curtea de District din București a respins cererea din cauza faptului că acuzatul a avut un acord de locație cu statul, care a fost prelungit automat deoarece reclamanții nu au respectat formalitățile prevăzute la art. 10 § 1 din Ordonanța. Această hotărâre a devenit finală la o dată nedeterminată, după ce a fost susținută de Curtea Județeanului București cu privire la un recurs de către reclamanți. 21. La 8 august 2001, reclamanții au introdus proceduri de evacuare împotriva E.D. în Curtea de District a București pe terenul că ocupase un apartament, din care erau proprietarii, fără să le plătească chirie, și că comportamentul ei era atât de mare încât locuința ei cu ceilalți ocupanți ai clădirii a devenit imposibilă. Reclamanții au indicat că, după ce au fost acordate returnarea proprietăților lor prin hotărârea finală din 2 aprilie 1997, au făcut o serie de încercări de a încheia un acord de indemn cu inculpatul, care se purtase în mod constant agresiv față de ei, dar nu a avut succes. Ei au făcut referire la o serie de plângeri pe care le-au depus împotriva E.D. cu agențiile de aplicare a legii. În hotărârea din 14 septembrie 2001, Curtea de District din București și-a respins acțiunile sale ca fiind vădit nefondată. Acesta a considerat că, în ceea ce privește încheierea unui acord de locație, ar fi trebuit să demonstreze că au încheiat un astfel de acord cu inculpatul și că există circumstanțe care au făcut ca ei să se poată locui cu ceilalți ocupanți ai clădirii, dar că nu au reușit să aducă astfel de dovezi. Rațiunea din această hotărâre nu a făcut nici o referire la plângerea reclamanților cu privire la nevoia de a plăti chiria E.D. 23. Reclamanții au apelat împotriva acestei hotărâri. Într-o hotărâre finală din 15 februarie 2002, Curtea Județeană a București și-a acordat cererea. a ocupat proprietatea lor fără niciun drept de locație, ținând seama de faptul că acuzatul a împiedicat legătura apartamentului cu rețeaua de gaze urbane și a împiedicat utilizarea de către ceilalți chiriași a părților comune ale clădirii, din cauza căreia acordul de locație nu a fost extins automat. În consecință, instanța a ordonat expulziarea ei din apartamentul pe care o ocupa în clădirea reclamanților. 24. La 13 septembrie 2002, reclamanții au depus o acțiune de expulzare împotriva membrilor familiei E.D. care locuiau cu ea în apartament. Cererea lor a fost acordată prin o hotărâre finală din 11 noiembrie 2002, care a ordonat expulziarea din apartamentul membrilor familiei E.D. 25. La 23 septembrie 2003, un judecător de la Tribunalul de District din București pentru executarea hotărârilor a mers la apartamentul reclamanților și le-a restaurat posesia locului după rupere încuietoarele de pe ușa din față pentru a obține acces. Reclamanții nu au primit nicio închiriere pentru apartamentul pe care E.D. l-a ocupat în clădirea lor între 2 aprilie 1997 și 23 septembrie 2003. ... 53. Dispozițiile relevante ale dreptului intern se citesc după cum urmează la momentul material. 54. Secțiunea 24 din Legea nr. 5/1973 prevede: „Inchiriatul pierde dreptul de a ocupa locația închiriată și va fi evacuat în următoarele cazuri: ... (d) Dacă, cu o credință proastă, el sau ea a eșuat de o perioadă de trei luni consecutive pentru a plăti chiria sau taxele de serviciu. Expulziarea chiriașului, în cazurile prevăzute în prezenta secțiune, este ordonată prin hotărâre a instanțelor.” 55. Secțiunea 1 din Legea nr. 17/1994 a citit după cum urmează: „În ceea ce privește tipul de proprietar, orice acord de locație rezidențială privind locuința a căror închiriere este reglementată prin Legea nr. 5/1973 ..., și care este în curs în momentul intrării în vigoare a prezentei Legi, se prelungește automat pentru o perioadă de cinci ani în aceleași condiții [cum sunt cele prevăzute în Legea nr. 5/1973]” 56. Secțiunile relevante ale Legii nr. 114/1996 a citit după cum urmează: „Închirierea locurilor rezidențiale se acordă în temeiul unui acord între proprietar și locatar înregistrat în scris și înregistrat la autoritățile fiscale locale ...” „Dacă părțile nu pot conveni cu privire la reînnoirea acordului de locație, chiriașul este obligat să abandoneze locația la expirarea locației sale.” „Acordurile de locație se încheie înainte de expirarea lor în următoarele cazuri: ... (b) la cererea proprietarului, în cazul în care chiriașul nu a plătit chiria timp de trei luni consecutive; ... (i) atunci când comportamentul chiriașului își face imposibilă cohabitarea cu ceilalți ocupanți ai clădirii sau împiedică utilizarea normală a sediilor; ...” 57. Articolele relevante ale Ordinării citesc după cum urmează: „Termenul unui acord de locație rezidențială ... privind locațiile care au fost returnate la fostul lor proprietar se prelungesc la cererea locatarului pentru o perioadă maximă de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.” „Se încheie un nou acord de locație între proprietar și locatar la cererea locatarului. Proprietarul privat înregistrează noul acord de locație cu autoritățile fiscale locale. Entitatea juridică care a deținut sau administrat anterior proprietatea trebuie să informeze locatarul în temeiul acordului de locație existent, prin scrisoarea cu primirea de returnare, într-o perioadă de 15 zile de la returnarea proprietății, ca el sau ea să poată de la data respectivă să înceapă într-un nou acord de locație cu proprietarul căruia i-a fost returnat proprietarul.” Proprietarul trebuie să notifice locatarului, într-o perioadă de treizeci de zile de la intrarea în vigoare a prezentului Ordonanța și prin intermediarul unui judecător, de data și locul stabilit pentru semnarea unui nou acord de locație. Prezentul anunț va fi transmis prin scrisoarea înregistrată cu primirea de returnare. ...” „Incumprirea proprietarului de a se conforma dispozițiilor art. 10 § 1 va duce la prelungirea automată a acordului existent până când părțile au încheiat un nou acord. Neîndeplinirea de către chiriaș până la semnarea noului acord nu poate fi invocată de proprietar ca motiv de expulzie. În cazul în care, într-o perioadă de șase zile de la data primirii anunțului, chiriașul nu răspunde în scris sau refuză fără justificare a încheierii unui nou acord de locație, proprietarul are dreptul să caute expulziarea necondiționată a chiriașului ... prin decret prezidențial.” „Hotărârea de locație nu se extinde: ... (d) în cazul unui litigiu care rezultă din refuzul chiriașului, după ce a fost notificat în temeiul Legii nr. 17/1994, 112/1995 sau 114/1996, pentru a încheia un nou acord de locație cu proprietarul; ... (i) în cazul în care chiriașul face imposibilă cohabitația sau împiedică utilizarea normală a locuinței; ...” „Cantitatea chiriei se stabilește prin negociere între chiriaș și proprietar la momentul în care încheie noul contract de locație. Chiria nu depășește 25% din venitul net lunar al gospodăriii, dacă acest venit nu depășește salariul net mediu lunar la nivel național.” 58. Legea nr. 241/2001 din 16 mai 2001 a aprobat Ordinul Guvernului de Urgență nr. 40/1999 și a modificat art. 2, ridicând la cinci ani termenul acordului de locație prelungit la cererea locatarului în cazul în care proprietatea a fost returnată fostului său proprietar. De asemenea, legea a modificat art. 32 din această ordonanță prin prevederea că chiria care va fi plătită de locatar nu poate depăși 15% din venitul net lunar al gospodăriii sale. 59. Ordinea guvernului de urgență nr. 40/1999 a încetat să fie în vigoare la 8 aprilie 2004. 8/2004, numai acordurile de locație privind locațiile care aparțin statului ar putea fi prelungite cu cinci ani, la cererea chiriașului.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-11-02
0,94
CASE OF RADOVICI AND STANESCU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER
revendicare a unui imobil naţionalizat prin decretul nr. 92/1950. Situat în Bucureşti, la numărul 184-B în Calea Griviţei, acest bun era format dintr-o casă cuprinzând mai multe apartamente precum şi terenul pe care se afla casa. La acea vr
CtEDO 2006-04-06
0,93
CASE OF LINDNER AND HAMMERMAYER v. ROMANIA
enforceable judgment of 17 May 1996. 21. The City Council appealed on points of law to the Bucharest Court of Appeal, which, in a judgment of 14 October 1996, allowed the appeal and dismissed the applicants’ action for recovery of possessio
CtEDO 2006-04-06
0,93
CASE OF SMOLEANU v. ROMANIA
on 21 and 22 February 2006 respectively. 15. Consequently, on 7 March 2006 the hearing scheduled for 29 March 2006 was cancelled. THE FACTS I. THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE 16. The applicant was born in 1922 and lives in Ploieşti. 17. On 20
CtEDO 2008-10-21
0,93
CASE OF DRAGOMIR v. ROMANIA
e no. 92/1950 on nationalisation. 6. On 8 September 1998 the Cluj Court of Appeal, by a final decision, allowed an action by the applicant, annulled the seizure as being unlawful and ordered restitutio in integrum. 7. Although there had bee
CtEDO 2002-12-03
0,93
CASE OF SMOLEANU v. ROMANIA
9. The applicant was born in 1922 and lives in Ploieşti. 10. On 20 January 1944 the applicant received as a dowry from her father a house situated in Ploieşti (hereafter called “the house”), composed of two flats and a garage plus the adjoi
Sursă