ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4721/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 310 din 18 august 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanții F.V., A.A.I., B.C.M., G.C.C. și P.M.E. – judecători în cadrul Judecătoriei Filiași, județul Dolj, în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. A dispus suspendarea executării actului administrativ emis de pârât sub nr. 76602 din 3 iulie 2009, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat s-a dispus ca drepturile salariale ale reclamanților, aferente lunii iunie 2009, să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra și pentru viitor, obligând ordonatorii de credite secundari și terțiari să ia măsurile ce se impun pentru respectarea acestei dispoziții.

A mai reținut instanța că, pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei condiții, după cum urmează: reclamanții să fi sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă sau pe cea ierarhic superioară, să existe un caz bine justificat și măsura să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente. Cu privire la aceste aspecte, instanța a constatat că reclamanții au sesizat M.J.L.C., prin ministru, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (fila 28). A mai constatat că există o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită întrucât, pe de o parte, actul menționat este fundamentat pe dispozițiile unui act normativ neaplicabil în speță, respectiv O.U.G.

nr. 71/2009, care vizează drepturi salariale restante, în vreme ce actul administrativ reprezentat de adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009 vizează sistarea unor drepturi salariale, curente și viitoare, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că ordonanța menționată privește și drepturile salariale lunare, neajunse la scadență, nu trebuie omis faptul că O.U.G. nr. 71/2009 are un conținut aproape identic unei alte ordonanțe, declarată neconstituțională, respectiv O.U.G. nr. 75/2008. Totodată, în aprecierea aparenței de nelegalitate s-a mai avut în vedere și împrejurarea că actul administrativ în discuție este emis în iulie 2009, pentru drepturi salariale aferente lunii iunie 2009 și deci cuvenite pentru munca prestată anterior emiterii actului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât prin adresa din 3 iulie 2009 emisă de M.J.L.C. se dispune suspendarea efectelor unor hotărâri judecătorești irevocabile, fapt de natură să creeze serioase îndoieli asupra legalității acestui act administrativ, în condițiile în care efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile nu pot fi suspendate, nici chiar printr-un act cu caracter normativ, indiferent de forța juridică a acestuia. A admite teza contrară echivalează cu încălcarea art. 6, dar și a art. 1 a Protocolului I din C.E.D.O. Mai mult, se încalcă principiile de bază în materia salarizării magistraților enunțate de art. 6.1 din Carta Europeană privind Statutul judecătorilor, ca și recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Cu privire la îndeplinirea celei de-a III-a condiții s-a constatat că și aceasta este îndeplinită, întrucât reducerea venitului reclamanților într-un procent de 50%, prin urmare substanțial, constituie evident, un prejudiciu material viitor și previzibil. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâtul M.J.L.C., criticând sentința în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, adresa contestată nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 coroborată cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002, prin care se aduce la cunoștința ordonatorilor secundari și terțiari de credite, situația bugetului și noua formă de plată a sporului de 50%.

A fost invocată în acest sens, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la actele emise de organele fiscale în cadrul activității de îndrumare a contabililor, în aplicarea legislației fiscale și cea privind adresa prin care se comunică personalului didactic, rezultatul evaluării activității profesionale. Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât pe de o parte, nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale cuvenite reclamanților, ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești, care va fi realizată nu lunar, ci potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009; pe de altă parte, obligația de plată a drepturilor salariale corespunzătoare lunii iunie 2009 a devenit exigibilă la data de 10 iulie 2009, ulterior datei de 10 iunie 2009, a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 71/2009, astfel că actul normativ nu retroactivează. Examinând sentința atacată, criticile formulate prin recurs, actele normative incidente pricinii și potrivit prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. se constată că, recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Așa cum corect a reținut instanța de fond, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării adresei din 3 iulie 2009, emisă de recurentul M.J.L.C. Prin acest act emitentul a dispus ca, la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. În plus, aceeași autoritate publică a arătat că, această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G.

nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale, personalului din sectorul bugetar. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond. Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că, această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ poate fi luată numai dacă ne aflăm în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. În speța de față nu poate fi primită critica recurentului, în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei a cărei suspendare s-a solicitat prin acțiune. În mod evident, adresa în discuție adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al raporturilor de serviciu existente între judecători și stat; mai precis este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009. În plus, măsura supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G.

nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv Legea nr. 18/2009. În consecință, nu se poate susține că suntem în prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari și terțiari de credite, după cum susține în mod eronat, recurentul. Totodată, s-a reținut corect prin sentința atacată că, reclamanții au dovedit îndeplinirea cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat (adresa din 3 iulie 2009 emisă de recurentul-pârât fiind vădit nelegală prin raportare la dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată cu modificările ulterioare, cât și la dispozițiile Ordinului nr. 1165/C din 9 aprilie 2009, emis de M.J.L.C.) cât și îndeplinirea condiției pagubei iminente (care rezultă din diminuarea substanțială a drepturilor salariale cuvenite).

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinței nr. 310 din 18 august 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009.