AFFAIRE CHEVROL CONTRE LA FRANCE

Rezoluția ResDH(2006)52 privind Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 13 februarie 2003 (definită la 13 mai 2003) în cauza Chevrol împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 noiembrie 2006, cu ocazia celei de-a 976-a ședințe a delegaților miniștrilor) În conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Convenția privind drepturile omului") (denumită în continuare "Convenția privind drepturile omului"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 13 februarie 2003 în cauza Chevrol și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (n 49636/99) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 4 martie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dna Yamina Chevrol, resortisantă franceză, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din protocol 11, a declarat admisibil argumentul privind interferența puterii executive în competențele judiciare ale Consiliului de Stat, deoarece această instanță, sesizată cu o acțiune introdusă de recurentă împotriva deciziei Consiliului de ordine a medicilor care refuză să îl autorizeze (la momentul faptelor în litigiu) să practice medicina în Franța, s-a considerat obligată de avizul negativ al ministrului afacerilor externe cu privire la aplicabilitatea tratatului internațional în cauză în speță (care ar depinde de evaluarea condiției reciprocității prevăzute la art. 55 din Constituție, prevăzând că tratatele sau acordurile ratificate în mod regulat sau aprobate au o autoritate superioară celei a legilor sub rezerva aplicării sale de către cealaltă parte) Întrucât, în hotărârea sa din 13 februarie 2003, Curtea - a declarat, cu șase voturi împotrivă, că recurenta era abilitată să se pronunțe în temeiul articolului 34 din Convenție - cu șase voturi împotrivă, că art. 6 alineatul (1) din Convenție se aplică în speță a declarat, cu șase voturi împotrivă, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție în sensul că cauza recurentei nu a fost ascultată de o instanță judecătorească deplină; a declarat, cu șase voturi împotrivă, că guvernul statului pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă, 17 000 EUR pentru daune morale și că această sumă ar crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale de la expirarea termenului respectiv și până la plată a respins, în unanimitate, pretențiile părții solicitante în materie de satisfacție echitabilă pentru surplus Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, care au invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 13 februarie 2003, având în vedere obligația Franței de a se conforma acesteia în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție. Considerând că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la posibilitățile pe care le are la dispoziția reclamantei de a șterge, în măsura posibilului, consecințele încălcării și privind măsurile luate pentru evitarea unor noi încălcări similare celei constatate în prezenta hotărâre; aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție asigurându-se că, la 23 mai 2003, în termenul stabilit, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante suma prevăzută în Hotărârea din 13 februarie 2003, Se precizează, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Franței, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2006)52 Informații furnizate de guvernul Franței în cadrul examinării cazului Chevrol de către Comitetul miniștrilor Măsuri cu caracter individual În cursul procedurii în fața Curții Europene, recurentei i s-a permis să practice medicina în Franța în cursul anului 1997 și a fost înscrisă în tabelul ordinii medicilor (Decizia ministerială din 22 ianuarie 1999, publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze la 30 ianuarie 1999) (§20 din hotărâre). Cu toate acestea, Curtea nu a considerat că acest lucru este suficient pentru a elimina calitatea de victimă a recurentei și a continuat examinarea cauzei, considerând în cele din urmă că în speță a existat o încălcare a convenției. În urma hotărârii Curții, recurenta a solicitat Consiliului de Stat să reexamineze decizia pe care a luat-o în 1995 ca urmare a acțiunii pe care a inițiat-o la acel moment pentru a contesta legalitatea refuzului de a-l autoriza să practice medicina. Cu toate acestea, această cerere a fost respinsă de Consiliul de Stat prin decizia din 11 februarie 2004. Cu toate acestea, calea utilizată de recurentă pentru a șterge, pe cât posibil, consecințele încălcării nu a fost nici singura, nici cea mai oportună; astfel, recurenta dispune de posibilitatea de a sesiza administrarea pretențiilor sale, în special a despăgubirilor, pentru perioada în litigiu. Dacă este cazul, pentru a se pronunța, administrația ar fi nevoită să evalueze din nou problema aplicabilității în dreptul intern a acordului internațional în cauză și ar lua o nouă decizie care ar putea face obiectul unei acțiuni în fața instanțelor administrative. Or, aceste instanțe aplică direct Convenția și jurisprudența Curții și, prin urmare, nu există nici o îndoială că, dacă este cazul, ele ar lua în considerare prezenta hotărâre pentru a elimina, pe cât posibil, consecințele negative ale încălcării constatate a Convenției Europene. Măsuri cu caracter general Hotărârea Curții Europene a fost imediat difuzată Consiliului de Stat (20 februarie 2003). Deoarece Consiliul de Stat aplică direct Convenția și jurisprudența Curții Europene, după cum confirmă jurisprudența sa recentă (a se vedea printre numeroasele exemple Hotărârea din 30 decembrie 2003, dl Beaucorin, dna Richard 251120), nu există nicio îndoială că acesta va trage toate consecințele prezentei hotărâri a Curții Europene în practica sa judiciară, pentru a asigura deplina sa independență și pentru a evita astfel acest tip de încălcare. În plus, publicul a fost, de asemenea, informat cu privire la cerințele Convenției, astfel cum se desprind din prezenta hotărâre, în măsura în care aceasta din urmă a fost publicată și comentată în diverse reviste juridice pe scară largă difuzate, precum și la rubrica

Résolution ResDH(2006)52

relative à l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme

du 13 février 2003 (définitif le 13 mai 2003)

dans l'affaire Chevrol contre la France

(adoptée par le Comité des Ministres le 2 novembre 2006,

lors de la 976e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «

la

Convention

»),

Vu l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme rendu le 13 février 2003 dans l'affaire Chevrol et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention,

Rappelant qu'à l'origine de cette affaire se trouve une requête (n

o

49636/99) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 4 mars 1996 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention, par Mme

Yamina Chevrol, ressortissante française, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l'article 5, paragraphe 2, du Protocole

n

o

11, a déclaré recevable le grief concernant l'ingérence du pouvoir exécutif dans les compétences juridictionnelles du Conseil d'Etat, du fait que cette juridiction, saisie d'un recours intenté par la requérante à l'encontre de la décision du conseil de l'ordre des médecins refusant de l'autoriser (à l'époque des faits litigieux) à pratiquer la médecine en France, s'est estimée liée par l'avis négatif du Ministre des affaires étrangères quant à l'applicabilité du traité international en cause en l'espèce (qui dépendrait de l'appréciation de la condition de réciprocité contenue dans l'article 55 de la Constitution, prévoyant que les traités ou accords régulièrement ratifiés ou approuvés ont une autorité supérieure à celle des lois sous réserve de son application par l'autre partie)

;

Considérant que dans son arrêt du 13 février 2003 la Cour

:

- a dit, par six voix contre une, que la requérante était habilitée à se prétendre «

victime

» au sens de l'article

34 de la Convention

;

- a dit, par six voix contre une, que l'article 6, paragraphe 1, de la Convention s'appliquait en l'espèce

;

-

a dit, par six voix contre une, qu'il y avait eu violation de l'article 6, paragraphe 1, de la Convention

en ce que la cause de la requérante n'avait pas été entendue par un «

tribunal

» de pleine juridiction ;

-

a dit, par six voix contre une, que le gouvernement de l'Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif, 17

000 euros pour préjudice moral et que ce montant serait à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne augmenté de trois points de pourcentage à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement

;

-

a rejeté, à l'unanimité, les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l'application de l'article

46, paragraphe 2, de la Convention

;

Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de l'arrêt du 13

février 2003, eu égard à l'obligation qu'a la France de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

Considérant que lors de l'examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l'Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les possibilités à la disposition de la requérante pour effacer, dans la mesure du possible, les conséquences de la violation

et sur les mesures prises permettant d'éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans le présent arrêt

; ces informations sont résumées dans l'annexe à la présente résolution

;

S'étant assuré que le 23 mai 2003, dans le délai imparti, le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé à la partie requérante la somme prévue dans l'arrêt du 13 février 2003,

Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de la France, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2006)52

Informations fournies par le Gouvernement de la France

lors de l'examen de l'affaire Chevrol

par le Comité des Ministres

Mesures de caractère individuel

Au cours de la procédure devant la Cour européenne, la requérante a été autorisée à pratiquer la médecine en France au titre de l'année 1997 et a été inscrite au tableau de l'ordre des médecins (arrêté ministériel du 22 janvier 1999, publié au Journal officiel de la République française le 30 janvier 1999) (§20 de l'arrêt).

La Cour n'a toutefois pas considéré que cela suffisait à enlever la qualité de «

victime

» à la requérante et a poursuivi son examen de l'affaire, jugeant au final qu'il y avait eu en l'espèce une violation de la Convention.

A la suite de l'arrêt de la Cour, la requérante a demandé au Conseil d'Etat de réexaminer la décision qu'il avait pris en 1995 suite au recours quelle avait engagé à l'époque pour contester la légalité du refus de l'autoriser à pratiquer la médicine. Cette demande a toutefois été rejetée par le Conseil d'Etat par décision du

11 février 2004.

Cependant, la voie utilisée par la requérante pour effacer, autant que possible, les conséquences de la violation n'était ni la seule, ni la plus opportune.

Ainsi, la requérante dispose de la possibilité de saisir l'administration de ses prétentions, en particulier indemnitaires, pour la période litigieuse. Le cas échéant, pour se prononcer, l'administration serait conduite à apprécier à nouveau la question de l'applicabilité en droit interne de l'accord international en cause et prendrait une nouvelle décision qui serait susceptible d'un recours devant les juridictions administratives. Or, ces juridictions appliquent directement la Convention et la jurisprudence de la Cour et par conséquent il n'y a pas lieu de douter que, le cas échéant, elles tiendraient compte du présent arrêt afin d'effacer, autant que possible, les conséquences négatives de la violation constatée de la Convention européenne.

Mesures de caractère général

L'arrêt de la Cour européenne a été immédiatement diffusé au Conseil d'Etat (20 février 2003). Du fait que le Conseil d'Etat applique directement la Convention et la jurisprudence de la Cour européenne, comme le confirme sa jurisprudence récente (voir parmi de nombreux exemples l'arrêt du 30

décembre

2003, M. Beausoleil, Mme Richard – n

o

251120), il n'y a pas lieu de douter qu'il tirera toutes les conséquences du présent arrêt de la Cour européenne dans sa pratique jurisprudentielle afin d'assurer sa pleine indépendance et ainsi éviter ce type de violation.

De surcroît, le public a également été informé des exigences de la Convention telles qu'elles se dégagent du présent arrêt, dans la mesure où ce dernier a été publié et commenté dans diverses revues juridiques largement diffusées ainsi que sous la rubrique «

Actualité européenne

» dans la base de données «

Legifrance

» (www

.

legifrance

.

gouv.fr).