ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 530/2009

Asupra recursului

de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 18

august 2008 pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul G.I. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea Hotărârii nr.

13709 din 25 iulie 2008 și obligarea pârâtei la recunoașterea calității de

beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 161/CA/2008 -PI din 15

septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea

hotărârii atacate. Totodată, instanța a obligat pârâta la emiterea unei noi

hotărâri prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în esență, că tatăl reclamantului, G.T., în calitate de

gardian la Penitenciarul Oradea, a fost detașat între anii 1940 -1945 la

Penitenciarele Craiova, Văcărești, Aiud și Deva, iar în urma retrocedării

Ardealului de Nord, la 20 august 1945, a fost mutat la Penitenciarul Oradea.

Prima instanță a reținut că reclamantul

s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi fiind îndrituit să

beneficieze de prevederile legii, întrucât prin persoană persecutată se

înțelege atât persoana care a suferit persecuțiile în mod nemijlocit, cât și

aceea care a suferit persecuțiile respective în mod indirect.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând soluția pronunțată pentru

netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că reclamantul nu a făcut

dovada unei persecuții etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu

în altă localitate, întrucât acesta s-a născut ulterior datei la care părinții

săi s-au refugiat.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din

motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus

menționat.

Prin „persoană strămutată" în altă

localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare

a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost

obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".

Or, din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei, nu rezultă că schimbarea de domiciliu a părinților reclamantului s-ar

fi datorat persecuțiilor etnice suferite de aceștia.

După cum s-a reținut și prin sentința

atacată, tatăl reclamantului, G.T., gardian la Penitenciarul Oradea, a fost

detașat între anii 1940-1945 la Penitenciarele Craiova, Văcărești, Aiud și

Deva.

Din documentele depuse în dovedire rezultă

că măsura detașării numitului G.T., tatăl reclamantului, s-a dispus în interes

de serviciu, la data de 15 august 1941 acesta fiind avansat în grad de prim

gardian.

În atare condiții nu se poate reține faptul

că reclamantul s-ar fi născut în perioada de refugiu a părinților săi,

schimbarea de domiciliu a acestora intervenind ca urmare a măsurilor privind

detașarea în interes de serviciu a tatălui reclamantului, iar nu datorită

persecuțiilor etnice suferite.

Situația relevată nu atrage incidența

prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât

acest act normativ a vizat acordarea de măsuri reparatorii exclusiv-persoanelor

persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.

În concluzie, rezultă că instanța de fond

a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală și, în temeiul art. 312 alin. (1)

și alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi

modificată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de

reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 161/CA/2008 -PI din 15 septembrie 2008

a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și, în

fond, respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului G.I.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.