ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 537/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 111 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.C., cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat, cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata B.M.I., cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată aceeași inculpată, cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.I., cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat, cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a constatat că în cauză unitățile bancare, respectiv B.C.R. SA – sucursala Bacău, Banca Comercială I.Ț. SA – sucursala Bacău și B.P.

SA – sucursala Bacău, nu s-au constituit părți civile. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Inculpatul B.C. a îndeplinit în anul 2002 funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SC S. SA Bacău și era totodată asociat la 2 firme, respectiv SC D. SA Bacău și SC S.I. SRL, aceasta din urmă deținând un procent important din acțiunile SC S. SA Bacău (49,234%). Inculpatul G.I., la data săvârșirii faptelor deținea funcția de director economic la SC S. SA, iar inculpata B.M.I. a reprezentat în perioada 2000 – 2002 firmele SC A. SRL Bacău, SC D. SA Bacău și SC S.I.

SRL. În luna februarie 2002 inculpata B.M.I. a cesionat părțile sociale pe care le deținea la SC A. SRL, mamei sale, iar la data de 11 februarie 2002, mama inculpatei – F.F. – a împuternicit-o pe aceasta să reprezinte societatea în raporturile cu terții. În luna decembrie 2002 SC S. SA Bacău a solicitat B.C.R. – Sucursala Bacău, cu cererea nr. 30339 din 6 decembrie 2002 semnată de inculpatul B.C. – în calitate de președinte al Consiliului de Administrație și de inculpatul G.I. – în calitate de director economic, acordarea unui credit în sumă de 12.000.000.000 lei pentru stocuri și cheltuieli. În acest sens s-a încheiat contractul de credit nr. 764 din 17 decembrie 2002, care prevedea utilizarea creditului pentru plata stocurilor de materii prime, materiale, combustibili, deja aprovizionate și a celor ce urmau a fi aprovizionate pentru desfășurarea activității curente, în acest sens fiind acordată suma de 12.000.000.000 ROL, pentru o perioadă de 6 luni.

Acordarea creditului a avut la bază „Situația stocurilor și cheltuielilor pentru care s-a solicitat creditul”, întocmită și semnată de inculpatul G.I. și ștampilată de SC S. SA Bacău (fila 155 vol. 8) și în care au fost înscrise o parte din datoriile societății către 8 furnizori mai importanți de bunuri, între care SC M. & F. Măgura, pentru suma de 5.834.290.297 ROL. Aceste datorii au fost achitate la data de 18 decembrie 2002 de SC S. SA Bacău către SC M. & F. Măgura, din creditul contractat de la b.c.r. s.a. – Sucursala Bacău, cu un număr de 12 ordine de plată (nr. 1246-1257), din contul SC S. SA deschis la b.c.r. s.a. – Sucursala Bacău. La data de 18 decembrie 2002, cu ordinele de plată nr. 972-982 din 18 decembrie 2002 SC M. & F. Măgura a achitat către SC S. SA suma de 5.834.290.927 ROL, dintr-un cont deschis la U.R.

S.A. – Sucursala Bacău. Plățile s-au efectuat în baza contractului nr. 3347 din 15 mai 2002 prin care SC S. SA Bacău se obliga să vândă organe de asamblare din producția sa, precum și oțel pentru construcții, iar SC M. & F. Măgura se obliga să vândă tablă, profile, oțeluri, plase, electroni, armături, rulmenți și alte produse, ambele părți având calitatea dublă de vânzători și cumpărători. La data de 10 decembrie 2002 SC S. SA a solicitat Băncii Comerciale I.Ț. S.A. – Sucursala Bacău, cu cererea nr. 21554, semnată de inculpații B.C. și G.I., acordarea unei linii de credit de 10.000.000.000 ROL pentru „producerea și comercializarea de organe de asamblare” (șuruburi, piulițe). Această cerere a fost avizată favorabil la data de 10 decembrie 2002 de Comitetul local de credite și, la data de 13 decembrie 2002, de Comitetul de credite de la Banca Comercială I.Ț.

SA Centrală, astfel încât la data de 16 decembrie 2002 s-a încheiat contractul nr. 23 (vol. 10, filele 189-195) prin care SC S. SA Bacău a beneficiat de o linie de credit pentru activitatea curentă în sumă de 10.000.000.000 ROL, pe termen de 6 luni, rambursată la 6 luni. Din creditul acordat, suma de 3.510.000.000 lei a fost virată către SC A.I. SA Bacău cu 8 ordine de plată, emise la 6 decembrie 2002, de SC S. SA Bacău (filele 64.66, vol. 6), ce au fost semnate și de inculpatul G.I., plata având la bază contractul din 12 decembrie 2002 (fila 29 vol. 6), încheiat între SC A.I. SA Bacău, în calitate de vânzător și SC S. SA Bacău, în calitate de cumpărător și reprezenta un avans decontat de SC S. SA.

La data de 16 decembrie 2002 SC A.I. SA Bacău a virat întreaga sumă într-un cont la B.P. SA – Sucursala Bacău. Cu semnată de Fedeleș Frăsina, în calitate de asociat unic, SC A. SRL Bacău a solicitat acordarea unui credit în valoare de 4.500.000.000 lei, pentru achiziționarea de mărfuri, în vederea diversificării și creșterii activității economice pe plan intern și extern, cerere ce a fost aprobată de Comitetul de credite al băncii, iar prin contractul din 17 decembrie 2002 s-a acordat creditul în sumă de 4.500.000.000 ROL pentru activitatea curentă, pe termen de 3 luni. La data de 18 decembrie 2002 SC A. SRL Bacău a virat suma de 4.500.000.000 lei cu 10 ordine de plată (filele 314-323, vol. 4) semnate de inculpata B.M.I., către SC M.F.

SRL Bacău, într-un cont deschis la U.R. SA – Sucursala Bacău, plată efectuată în baza contractului din 21 noiembrie 2002 încheiat între cele două societăți, SC M.F. SRL Bacău, în calitate de cumpărător și SC A. SRL Bacău, în calitate de cumpărător. La data de 19 decembrie 2002, SC M.F. SRL Bacău a virat suma de 4.500.000.000 ROL în contul SC S. SA Bacău deschis la U.R. SA – Sucursala Bacău, cu ordinele de plată nr. 14 și 15, reprezentând contravaloarea creditului nr. 8115/2002. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că prima instanță trebuia să schimbe încadrarea juridică a faptelor pentru fiecare inculpat, din câte două infracțiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și câte două infracțiuni prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în câte două infracțiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 69/2007, să-i achite pe cei trei inculpați, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Totodată, s-a mai arătat că instanța trebuia să schimbe încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(infracțiune săvârșită de inculpatul Grigore Iosif) și să dispună condamnarea acestuia. Prin Decizia penală nr. 83/A din 25 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a fost admis apelul declarat de DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 111 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu. A fost desființată sentința penală mai sus menționată numai cu privire la inculpatul G.I. și, procedând la o nouă judecată, în aceste limite: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.I. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că nu se impune în cauză schimbarea încadrării juridice a faptelor, pentru fiecare inculpat, din câte două infracțiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în câte două infracțiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât prima instanță a fost sesizată cu fapte distincte, care nu pot fi absorbite doar în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, astfel încât în mod corect s-a pronunțat în raport cu fiecare. Pe de altă parte, întrucât infracțiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost dezincriminată, instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru inculpatul Grigore Iosif din infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.

raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și constatând că, faptele săvârșite de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni, a dispus achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba Iulia care a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 și 18 C. proc. pen., criticând-o ca nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte: - greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților B.C., B.M.I.

și G.I. care, în realitate, întrunesc elementele constitutive doar ale infracțiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și nu ale infracțiunilor prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în concurs real. - în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului G.I. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen. constată că recursul declarat de parchet este nefondat. Înalta Curte constată că, prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunile de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., pentru care aceștia au fost cercetați și deduși judecății, soluție de altfel necontestată de parchet prin motivele de recurs. Starea de fapt, reținută corect de prima instanță, a rezultat din ansamblul documentelor bancare, a contractelor, precum și a înscrisurilor aflate la dosarele de urmărire penală și ale instanței.

În cauză au fost audiați o serie de martori și, de asemenea, s-au efectuat trei expertize, respectiv, un raport de constatare tehnico-științific întocmit de expert B.C., în faza de urmărire penală, o expertiză efectuată de expertul C.M., dispusă prin încheierea din 28 noiembrie 2005 a Tribunalului Bacău și o expertiză contabilă dispusă prin încheierea de ședință din 21 noiembrie 2007 de Tribunalul Sibiu. În mod temeinic, s-a reținut ca fiind utilă și concludentă în cauză ultima expertiză efectuată după strămutarea dosarului la Tribunalul Sibiu, motivat de faptul că expertizele anterioare au avut, în principal, obiective legate de utilizarea creditelor fără respectarea destinațiilor acestora, fapte actualmente dezincriminate.

Referitor la infracțiunea de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că, prin Legea nr. 69 din 26 martie 2007, conținutul art. 10 lit. c) din această lege a fost modificat în sensul că au rămas încriminate doar faptele constând în „utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice”. Or, în cauză se constată că sumele de bani împrumutate de la cele 3 unități bancare au avut caracterul unor credite private comerciale, ce diferă de fondurile publice și de subvenții.

Ca atare, în mod corect, prima instanță și instanța de apel au concluzionat că o asemenea faptă actualmente nu mai este încriminată, că nu mai poate constitui temei al tragerii la răspundere penală și, ca urmare, în mod legal s-a dispus pentru toți inculpații achitarea acestora, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru câte două infracțiuni concurente prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Totodată, Înalta Curte constată că soluția de achitare a inculpaților dispusă de prima instanță și menținută de instanța de apel, cu privire la infracțiunile de înșelăciune reținute în sarcina acestora prin actul de inculpare este legală și temeinică.

Infracțiunea de înșelăciune presupune o acțiune de inducere în eroare, care trebuie să aibă ca rezultat pricinuirea unei pagube, adică a unui prejudiciu material. Ca atare, infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune de rezultat. Rezultatul păgubitor trebuie să se traducă prin existența unui prejudiciu, care trebuie să conțină toate elementele (cert, lichid, exigibil, determinat sau determinabil). Or, toate expertizele efectuate au concluzionat că societățile bancare nu au fost prejudiciate, neexistând un prejudiciu în cauză. De altfel, s.c. b.c.r. s.a. – Sucursala Bacău, SC I.T. SA – Sucursala Bacău, și SC B.P. SA – Sucursala Bacău, au comunicat că nu se constituie părți civile și nu participă în proces ca părți vătămate, creditele acordate fiind rambursate integral, la termen și în condițiile prevăzute în contractele încheiate între părți.

În toate operațiunile de creditare incriminate nu a existat o acțiune de inducere în eroare a unităților bancare aptă să producă un prejudiciu în dauna acestora. Creditele au fost obținute ca efect al depunerii unei documentații avizate favorabil de conducerea băncilor și au fost garantate, garanțiile având un caracter real și serios. Totodată, garanțiile oferite depășeau ca echivalent valoric suma împrumutată. Totodată, conform rezultatelor expertizei contabile, în toate cazurile utilizarea creditelor s-a făcut sub supravegherea unităților bancare care le-au acordat, existând obligații de plată înregistrate ca atare sau contracte referitoare la relații comerciale viitoare, care au fost luate în analiză înaintea acordării creditelor.

În cazul tuturor unităților bancare, există documente care atestă verificarea modului de utilizare a creditelor, fără a se constata eventuale probleme. Totodată, cererea parchetului de a se schimba încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunile prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., într-o singură infracțiune prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, nu poate fi primită. Soluționarea recursului declarat de parchet sub acest aspect necesită, în principal, o abordare teoretică care privește analizarea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în raport de infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 C. pen.

Între cele două infracțiuni există deosebiri fundamentale, după cum urmează: În cazul infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, obiectul juridic special îl reprezintă relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare presupun și impun comportarea corectă, cinstită a persoanelor investite în utilizarea creditelor și a subvențiilor, care pot fi grav periclitate prin utilizarea acestora în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate creează o stare de pericol pentru relațiile sociale, referitoare la patrimoniul unităților care au obținut creditele și care sunt beneficiarele lor.

Aceste relații sociale reprezintă un obiect juridic special adiacent, secundar al infracțiunii. În cazul infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., obiectul juridic special îl reprezintă relațiile sociale cu caracter patrimonial care implică încrederea și buna credință a celor ce intră în aceste relații. Sub acest aspect există o deosebire fundamentală între obiectul juridic specific celor două infracțiuni, întrucât la momentul realizării operațiunii de creditare, exista posibilitatea obiectivă ca raportul juridic între solicitant și unitatea bancară să fie guvernat de bună credință și de încredere, concretizate prin oferirea tuturor garanțiilor aferente recuperării creditului acordat, infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 consumându-se ulterior, prin utilizarea creditului în alte scopuri decât cele avute în vedere la momentul nașterii raportului juridic.

Pe de altă parte, spre deosebire de subiectul activ al infracțiunii de înșelăciune, care poate fi orice persoană, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 subiectul activ este calificat, sens în care această infracțiune nu poate fi săvârșită decât de o persoană, care are atribuțiuni cu privire la utilizarea creditelor și a subvențiilor. Deosebirile fundamentale între cele două infracțiuni se nuanțează atunci când analizăm latura obiectivă a acestora. Astfel, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din l egea nr. 78/2000 elementul material constă într-o acțiune de utilizare a creditelor sau a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordare.

Numai în măsura realizării activității de utilizare a creditului în alte scopuri, suntem în prezența elementului material specific acestei infracțiuni. În cazul infracțiunii de înșelăciune elementul material constă într-o acțiune de inducere în eroare, realizată prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau a unei fapte mincinoase ca adevărată. Totodată, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru relațiile sociale a căror formare și desfășurare sunt dependente de comportarea onestă a persoanelor care au competențe în utilizarea creditelor. Săvârșirea infracțiunii nu este condiționată de producerea unui rezultat păgubitor patrimonial, fiind suficientă crearea unei stări de pericol ca urmare a utilizării creditelor sau a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul foloase materiale injuste.

În cazul infracțiunii de înșelăciune urmarea imediată constă în pricinuirea unei pagube, a unui prejudiciu material. În concluzie, din punct de vedere al laturii obiective, deosebirea principală dintre cele două infracțiuni constă în aceea că infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune de pericol, pe când infracțiunea de înșelăciune este una de rezultat, iar lipsa prejudiciului patrimonial determină lipsa unui element constitutiv esențial al acestei infracțiuni. Din analiza aspectelor menționate mai sus rezultă faptul că nu poate fi admisă cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., doar în infracțiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

De altfel, prin actul de inculpare, instanța a fost sesizată cu două infracțiuni distincte și s-a pronunțat în raport de fiecare, constatând că infracțiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 nu este prevăzută de legea penală, iar cea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, temeiurile achitării fiind diferite. Totodată, Înalta Curte constată că este nefondată susținerea parchetului cu privire la greșita achitare a inculpatului G.I. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Parchetul a apreciat că această faptă ar consta în întocmirea și semnarea documentului „Situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul” și a ordinelor de plată din 18 decembrie 2002 către SC M.F.

Măgura, cu mențiuni false privind decontarea nejustificată a facturilor de returnare și utilizarea lor la B.C.R. S.A. – Sucursala Bacău. Conform art. 290 C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., adică prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod. Ca atare, pentru existența infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., este nevoie de existența unui înscris sub semnătură privată asupra căruia se exercită una din cele două manopere de falsificare – contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod.

Din acest punct de vedere suntem în prezența unei norme de referire (art. 290 C. pen.), care își subsumează conținutul față de norma complinitoare (art. 288 C. pen.). Or, din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că înscrisurile menționate anterior au fost în vreun fel denaturate în conținut, prin efectuarea de adăugiri sau ștersături ori prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii. Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că documentul intitulat „Situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul” emis de SC S. SA Bacău și depus la B.C.R. S.A. – Sucursala Bacău atestă date reale, preluate din evidențele contabile ale societății. Mai mult, veridicitatea datelor declarate de SC S. SA în documentația care a stat la baza acordării creditului de la B.C.R.

S.A. – sucursala Bacău, este confirmată și de „Nota pentru verificarea utilizării creditului pentru finanțarea stocurilor temporare și cheltuielilor aferente în lei, acordat SC S. SA, încheiată la 14 ianuarie 2003”, întocmită de reprezentanta Serviciului din Sucursala Bacău a Băncii Comerciale Române, ofițerul de credite N.D. De asemenea, mențiunile de pe ordinele de plată nr. 1246-1257 din 18 decembrie 2002 emise de SC S. SA către SC M. & F. Măgura corespund adevărului, în sensul că își găsesc corespondent faptic în cursul operațiunilor comerciale derulate între cele două societăți comerciale vizate. Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, între SC S. SA Bacău și SC M. & F. Măgura s-a încheiat la data de 15 februarie 2002 contractul de vânzare - cumpărare, ambele societăți având calitatea atât de furnizor, cât și de cumpărător.

Conform expertizei contabile efectuate, în baza acestui contract, SC S. SA a întocmit în perioada 02 decembrie 2002 – 12 decembrie 2002 facturi către SC M. & F. Măgura, care au fost evidențiate de SC S. SA Bacău în jurnalul de vânzări pe luna decembrie 2002, în decontul privind taxa pe valoare adăugată pentru luna decembrie 2002, înregistrat la D.G.F.P. Bacău sub nr. 76 din 27 ianuarie 2003, cât și în contabilitatea proprie. Astfel, prin înregistrarea în evidența contabilă, SC S. SA Bacău, și-a constituit în perioada 02 decembrie 2002 – 12 decembrie 2002 pe de o parte, creanțe (cont 4111 „clienți”) față de SC M. & F. Măgura, în valoare totală de 5.834.290.928 lei ROL, iar pe de altă parte și-a scăzut din evidență contravaloarea acestor bunuri.

Se mai atestă în expertiză că, în perioada 3 decembrie 2002 – 13 decembrie 2002, SC S. SA Bacău i-au fost restituite materii prime de la SC M. & F. Măgura, pentru acestea întocmindu-se note de recepție, fiind totodată înregistrate în evidența contabilă. Prin aceasta SC S. SA Bacău și-a constituit în perioada arătată, datorii față de SC M. & F. Măgura, în valoare totală de 5.834.290.933 ROL. Totodată, experții contabili desemnați în cauză de prima instanță au arătat faptul că „operațiunile reciproce între cele două societăți au respectat prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, în sensul că pentru ele SC S. SA Bacău a întocmit documente justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate”.

Astfel, SC S. SA a înregistrat în evidența contabilă o datorie către furnizorul SC M. & F. Măgura, în valoare totală de 5.834.290.927 ROL, datorie ce a fost achitată cu ordinele de plată din 18 decembrie 2002, din creditul acordat de B.C.R. și, în același timp, a înregistrat o creanță față de clientul SC M. & F. Măgura, încasată la data de 18 decembrie 2002, în contul deschis la U.R. SA – Sucursala Bacău. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) lit. „b” C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 83/A din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală, privind pe inculpații B.G.C., B.C.M.I.

(fostă F.) și G.T.I. Sumele de câte 70 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.G.C., B.C.M.I.(fostă F.) și G.T.I. până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 83/A din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe inculpații B.G.C., B.C.M.I.(fostă F.) și G.T.I. Sumele de câte 70 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.G.C., B.C.M.I.(fostă F.) și G.T.I. până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2009.