ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 537/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 537/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 111 din 13 iunie 2008

pronunțată de Tribunalul Sibiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.C., cercetat

pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de utilizare a creditelor în

alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c)

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor

de corupție.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat

același inculpat, cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de

înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Conform art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată

inculpata B.M.I., cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de

utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate

prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată aceeași inculpată,

cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de înșelăciune,

prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat

inculpatul G.I., cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de

utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate

prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat,

cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de înșelăciune,

prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat

același inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri

sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C. pen. cu referire

la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

S-a constatat că în cauză

unitățile bancare, respectiv B.C.R. SA – sucursala Bacău, Banca Comercială I.Ț.

SA – sucursala Bacău și B.P. SA – sucursala Bacău, nu s-au constituit părți

civile.

În baza art. 192 alin. (3)

C. proc. pen. cheltuielile judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina

statului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul B.C. a îndeplinit

în anul 2002 funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SC S. SA

Bacău și era totodată asociat la 2 firme, respectiv SC D. SA Bacău și SC S.I.

SRL, aceasta din urmă deținând un procent important din acțiunile SC S. SA

Bacău (49,234%).

Inculpatul G.I., la data

săvârșirii faptelor deținea funcția de director economic la SC S. SA, iar

inculpata B.M.I. a reprezentat în perioada 2000 – 2002 firmele SC A. SRL Bacău,

SC D. SA Bacău și SC S.I. SRL. În luna februarie 2002 inculpata B.M.I. a

cesionat părțile sociale pe care le deținea la SC A. SRL, mamei sale, iar la

data de 11 februarie 2002, mama inculpatei – F.F. – a împuternicit-o pe aceasta

să reprezinte societatea în raporturile cu terții.

În luna decembrie 2002 SC S.

SA Bacău a solicitat B.C.R. – Sucursala Bacău, cu cererea nr. 30339 din 6

decembrie 2002 semnată de inculpatul B.C. – în calitate de președinte al

Consiliului de Administrație și de inculpatul G.I. – în calitate de director

economic, acordarea unui credit în sumă de 12.000.000.000 lei pentru stocuri și

cheltuieli.

În acest sens s-a încheiat

contractul de credit nr. 764 din 17 decembrie 2002, care prevedea utilizarea

creditului pentru plata stocurilor de materii prime, materiale, combustibili,

deja aprovizionate și a celor ce urmau a fi aprovizionate pentru desfășurarea

activității curente, în acest sens fiind acordată suma de 12.000.000.000 ROL,

pentru o perioadă de 6 luni.

Acordarea creditului a avut

la bază „Situația stocurilor și cheltuielilor pentru care s-a solicitat

creditul”, întocmită și semnată de inculpatul G.I. și ștampilată de SC S. SA

Bacău (fila 155 vol. 8) și în care au fost înscrise o parte din datoriile

societății către 8 furnizori mai importanți de bunuri, între care SC M. & F.

Măgura, pentru suma de 5.834.290.297 ROL.

Aceste datorii au fost

achitate la data de 18 decembrie 2002 de SC S. SA Bacău către SC M. & F. Măgura,

din creditul contractat de la

b.c.r.

s.a. –

Sucursala Bacău, cu un număr de 12 ordine de plată (nr.

1246-1257), din contul SC S. SA deschis la

b.c.r.

s.a. –

Sucursala Bacău.

La data de 18 decembrie 2002,

cu ordinele de plată nr. 972-982 din 18 decembrie 2002 SC M. & F. Măgura a

achitat către SC S. SA suma de 5.834.290.927 ROL, dintr-un cont deschis la U.R.

S.A. – Sucursala Bacău.

Plățile s-au efectuat în

baza contractului nr. 3347 din 15 mai 2002 prin care SC S. SA Bacău se obliga

să vândă organe de asamblare din producția sa, precum și oțel pentru

construcții, iar SC M. & F. Măgura se obliga să vândă tablă, profile,

oțeluri, plase, electroni, armături, rulmenți și alte produse, ambele părți

având calitatea dublă de vânzători și cumpărători.

La data de 10 decembrie 2002

SC S. SA a solicitat Băncii Comerciale I.Ț. S.A. – Sucursala Bacău, cu cererea

nr. 21554, semnată de inculpații B.C. și G.I., acordarea unei linii de credit

de 10.000.000.000 ROL pentru „producerea și comercializarea de organe de

asamblare” (șuruburi, piulițe).

Această cerere a fost

avizată favorabil la data de 10 decembrie 2002 de Comitetul local de credite și,

la data de 13 decembrie 2002, de Comitetul de credite de la Banca Comercială I.Ț.

SA Centrală, astfel încât la data de 16 decembrie 2002 s-a încheiat contractul

nr. 23 (vol. 10, filele 189-195) prin care SC S. SA Bacău a beneficiat de o

linie de credit pentru activitatea curentă în sumă de 10.000.000.000 ROL, pe

termen de 6 luni, rambursată la 6 luni.

Din creditul acordat, suma

de 3.510.000.000 lei a fost virată către SC A.I. SA Bacău cu 8 ordine de plată,

emise la 6 decembrie 2002, de SC S. SA Bacău (filele 64.66, vol. 6), ce au fost

semnate și de inculpatul G.I., plata având la bază contractul din 12 decembrie 2002

(fila 29 vol. 6), încheiat între SC A.I. SA Bacău, în calitate de vânzător și SC

S. SA Bacău, în calitate de cumpărător și reprezenta un avans decontat de SC S.

SA.

La data de 16 decembrie 2002

SC A.I. SA Bacău a virat întreaga sumă într-un cont la B.P. SA – Sucursala

Bacău. Cu semnată de Fedeleș Frăsina, în calitate de asociat unic, SC A. SRL

Bacău a solicitat acordarea unui credit în valoare de 4.500.000.000 lei, pentru

achiziționarea de mărfuri, în vederea diversificării și creșterii activității

economice pe plan intern și extern, cerere ce a fost aprobată de Comitetul de

credite al băncii, iar prin contractul  din 17 decembrie 2002 s-a acordat

creditul în sumă de 4.500.000.000 ROL pentru activitatea curentă, pe termen de

3 luni.

La data de 18 decembrie 2002

SC A. SRL Bacău a virat suma de 4.500.000.000 lei cu 10 ordine de plată (filele

314-323, vol. 4) semnate de inculpata B.M.I., către SC M.F. SRL Bacău, într-un

cont deschis la U.R. SA – Sucursala Bacău, plată efectuată în baza contractului

din 21 noiembrie 2002 încheiat între cele două societăți, SC M.F. SRL Bacău, în

calitate de cumpărător și SC A. SRL Bacău, în calitate de cumpărător.

La data de 19 decembrie

2002, SC M.F. SRL Bacău a virat suma de 4.500.000.000 ROL în contul SC S. SA

Bacău deschis la U.R. SA – Sucursala Bacău, cu ordinele de plată nr. 14 și 15,

reprezentând contravaloarea creditului nr. 8115/2002.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că prima

instanță trebuia să schimbe încadrarea juridică a faptelor pentru fiecare

inculpat, din câte două infracțiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr.

78/2000 și câte două infracțiuni prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen., în câte două infracțiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr.

78/2000 și ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 69/2007, să-i achite

pe cei trei inculpați, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Totodată, s-a mai arătat că instanța

trebuia să schimbe încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prev. de

art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (infracțiune săvârșită de inculpatul

Grigore Iosif) și să dispună condamnarea acestuia.

Prin Decizia penală nr. 83/A

din 25 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a

fost admis apelul declarat de DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva

sentinței penale nr. 111 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

A fost desființată sentința

penală mai sus menționată numai cu privire la inculpatul G.I. și, procedând la

o nouă judecată, în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea

prevăzută de art. 290 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art.

290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.I. cercetat

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 192 alin. (3)

C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

decizie Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că nu se impune în cauză schimbarea

încadrării juridice a faptelor, pentru fiecare inculpat, din câte două

infracțiuni prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și prev. de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în câte două infracțiuni prev. de art. 10

lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât prima instanță a fost sesizată cu fapte

distincte, care nu pot fi absorbite doar în conținutul constitutiv al

infracțiunii prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, astfel încât în

mod corect s-a pronunțat în raport cu fiecare.

Pe de altă parte, întrucât

infracțiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost

dezincriminată, instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru

inculpatul Grigore Iosif din infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. raportat la

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și constatând că, faptele săvârșite de inculpat nu întrunesc elementele

constitutive ale acestei infracțiuni, a dispus achitarea sa, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba Iulia care a invocat

cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 și 18 C. proc. pen.,

criticând-o ca nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:

- greșita încadrare juridică

a faptelor reținute în sarcina inculpaților B.C., B.M.I. și G.I. care, în

realitate, întrunesc elementele constitutive doar ale infracțiunii prev. de

art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și nu ale infracțiunilor prev. de art. 10

lit. c) din Legea nr. 78/2000 și de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2),

(3) și (5) C. pen., în concurs real.

- în cauză s-a comis o gravă

eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

achitare a inculpatului G.I. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 290 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art.

385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.

constată că recursul declarat de parchet este nefondat.

Înalta Curte constată că,

prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și, pe baza unei

juste aprecieri a probelor administrate în cauză, a dispus achitarea

inculpaților pentru infracțiunile de utilizare a creditelor în alte scopuri

decât cele pentru care au fost acordate prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr.

78/2000 și înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.,

pentru care aceștia au fost cercetați și deduși judecății, soluție de altfel

necontestată de parchet prin motivele de recurs.

Starea de fapt, reținută

corect de prima instanță, a rezultat din ansamblul documentelor bancare, a

contractelor, precum și a înscrisurilor aflate la dosarele de urmărire penală

și ale instanței.

În cauză au fost audiați o

serie de martori și, de asemenea, s-au efectuat trei expertize, respectiv, un

raport de constatare tehnico-științific întocmit de expert B.C., în faza de

urmărire penală, o expertiză efectuată de expertul C.M., dispusă prin încheierea

din 28 noiembrie 2005 a Tribunalului Bacău și o expertiză contabilă dispusă

prin încheierea de ședință din 21 noiembrie 2007 de Tribunalul Sibiu.

În mod temeinic, s-a reținut

ca fiind utilă și concludentă în cauză ultima expertiză efectuată după

strămutarea dosarului la Tribunalul Sibiu, motivat de faptul că expertizele

anterioare au avut, în principal, obiective legate de utilizarea creditelor

fără respectarea destinațiilor acestora, fapte actualmente dezincriminate.

Referitor la infracțiunea de

utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate,

prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că, prin

Legea nr. 69 din 26 martie 2007, conținutul art. 10 lit. c) din această lege a

fost modificat în sensul că au rămas încriminate doar faptele constând în

„utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost

acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din

fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice”.

Or, în cauză se constată că

sumele de bani împrumutate de la cele 3 unități bancare au avut caracterul unor

credite private comerciale, ce diferă de fondurile publice și de subvenții.

Ca atare, în mod corect,

prima instanță și instanța de apel au concluzionat că o asemenea faptă

actualmente nu mai este încriminată, că nu mai poate constitui temei al

tragerii la răspundere penală și, ca urmare, în mod legal s-a dispus pentru

toți inculpații achitarea acestora, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru câte două infracțiuni

concurente prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, Înalta Curte

constată că soluția de achitare a inculpaților dispusă de prima instanță și

menținută de instanța de apel, cu privire la infracțiunile de înșelăciune

reținute în sarcina acestora prin actul de inculpare este legală și temeinică.

Infracțiunea de înșelăciune

presupune o acțiune de inducere în eroare, care trebuie să aibă ca rezultat

pricinuirea unei pagube, adică a unui prejudiciu material. Ca atare,

infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune de rezultat.

Rezultatul păgubitor trebuie

să se traducă prin existența unui prejudiciu, care trebuie să conțină toate

elementele (cert, lichid, exigibil, determinat sau determinabil).

Or, toate expertizele

efectuate au concluzionat că societățile bancare nu au fost prejudiciate,

neexistând un prejudiciu în cauză.

De altfel,

s.c. b.c.r. s.a.

– Sucursala Bacău, SC

I.T. SA – Sucursala Bacău, și SC B.P. SA – Sucursala Bacău, au comunicat că nu

se constituie părți civile și nu participă în proces ca părți vătămate,

creditele acordate fiind rambursate integral, la termen și în condițiile prevăzute

în contractele încheiate între părți.

În toate operațiunile de creditare

incriminate nu a existat o acțiune de inducere în eroare a unităților bancare

aptă să producă un prejudiciu în dauna acestora.

Creditele au fost obținute ca efect

al depunerii unei documentații avizate favorabil de conducerea băncilor și au

fost garantate, garanțiile având un caracter real și serios. Totodată,

garanțiile oferite depășeau ca echivalent valoric suma împrumutată.

Totodată, conform rezultatelor

expertizei contabile, în toate cazurile utilizarea creditelor s-a făcut sub

supravegherea unităților bancare care le-au acordat, existând obligații de

plată înregistrate ca atare sau contracte referitoare la relații comerciale

viitoare, care au fost luate în analiză înaintea acordării creditelor.

În cazul tuturor unităților

bancare, există documente care atestă verificarea modului de utilizare a

creditelor, fără a se constata eventuale probleme.

Totodată, cererea

parchetului de a se schimba încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunile

prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și prev. de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen., într-o singură infracțiune prev. de art. 10 lit.

c) din Legea nr. 78/2000, nu poate fi primită.

Soluționarea recursului declarat de

parchet sub acest aspect necesită, în principal, o abordare teoretică care

privește analizarea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 10

lit. c) din Legea nr. 78/2000, în raport de infracțiunea de înșelăciune prev.

de art. 215 C. pen.

Între cele două infracțiuni există

deosebiri fundamentale, după cum urmează:

În cazul infracțiunii

prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, obiectul juridic special îl

reprezintă relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare

presupun și impun comportarea corectă, cinstită a persoanelor investite în

utilizarea creditelor și a subvențiilor, care pot fi grav periclitate prin

utilizarea acestora în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate

creează o stare de pericol pentru relațiile sociale, referitoare la patrimoniul

unităților care au obținut creditele și care sunt beneficiarele lor. Aceste

relații sociale reprezintă un obiect juridic special adiacent, secundar al

infracțiunii.

În cazul infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., obiectul juridic special îl

reprezintă relațiile sociale cu caracter patrimonial care implică încrederea și

buna credință a celor ce intră în aceste relații.

Sub acest aspect există o

deosebire fundamentală între obiectul juridic specific celor două infracțiuni,

întrucât la momentul realizării operațiunii de creditare, exista posibilitatea

obiectivă ca raportul juridic între solicitant și unitatea bancară să fie guvernat

de bună credință și de încredere, concretizate prin oferirea tuturor

garanțiilor aferente recuperării creditului acordat, infracțiunea prevăzută de

art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 consumându-se ulterior, prin utilizarea

creditului în alte scopuri decât cele avute în vedere la momentul nașterii

raportului juridic.

Pe de altă parte, spre

deosebire de subiectul activ al infracțiunii de înșelăciune, care poate fi

orice persoană, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea

nr. 78/2000 subiectul activ este calificat, sens în care această infracțiune nu

poate fi săvârșită decât de o persoană, care are atribuțiuni cu privire la

utilizarea creditelor și a subvențiilor.

Deosebirile fundamentale

între cele două infracțiuni se nuanțează atunci când analizăm latura obiectivă

a acestora. Astfel, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din

l

egea nr. 78/2000 elementul material

constă într-o acțiune de utilizare a creditelor sau a subvențiilor în alte

scopuri decât cele pentru care au fost acordare. Numai în măsura realizării

activității de utilizare a creditului în alte scopuri, suntem în prezența

elementului material specific acestei infracțiuni.

În cazul infracțiunii de

înșelăciune elementul material constă într-o acțiune de inducere în eroare,

realizată prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau a unei

fapte mincinoase ca adevărată.

Totodată, în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, urmarea

imediată constă în starea de pericol creată pentru relațiile sociale a căror

formare și desfășurare sunt dependente de comportarea onestă a persoanelor care

au competențe în utilizarea creditelor. Săvârșirea infracțiunii nu este

condiționată de producerea unui rezultat păgubitor patrimonial, fiind suficientă

crearea unei stări de pericol ca urmare a utilizării creditelor sau a

subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și în

scopul de a obține pentru sine sau pentru altul foloase materiale injuste.

În cazul infracțiunii de

înșelăciune urmarea imediată constă în pricinuirea unei pagube, a unui

prejudiciu material.

În concluzie, din punct de

vedere al laturii obiective, deosebirea principală dintre cele două infracțiuni

constă în aceea că infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr.

78/2000 este o infracțiune de pericol, pe când infracțiunea de înșelăciune este

una de rezultat, iar lipsa prejudiciului patrimonial determină lipsa unui

element constitutiv esențial al acestei infracțiuni.

Din analiza aspectelor

menționate mai sus rezultă faptul că nu poate fi admisă cererea parchetului de

schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prev. de art. 10

lit. c) din Legea nr. 78/2000 și prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen., doar în infracțiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

De altfel, prin actul de

inculpare, instanța a fost sesizată cu două infracțiuni distincte și s-a

pronunțat în raport de fiecare, constatând că infracțiunea prev. de art. 10

lit. c) din Legea nr. 78/2000 nu este prevăzută de legea penală, iar cea prev.

de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. nu întrunește elementele

constitutive ale unei infracțiuni, temeiurile achitării fiind diferite.

Totodată, Înalta Curte

constată că este nefondată susținerea parchetului cu privire la greșita

achitare a inculpatului G.I. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

Parchetul a apreciat că

această faptă ar consta în întocmirea și semnarea documentului „Situația

stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul” și a ordinelor de

plată din 18 decembrie 2002 către SC M.F. Măgura, cu mențiuni false privind

decontarea nejustificată a facturilor de returnare și utilizarea lor la B.C.R.

S.A. – Sucursala Bacău.

Conform art. 290 C. pen., infracțiunea

de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în falsificarea unui înscris

sub semnătură privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen.,

adică prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea

înscrisului în orice mod.

Ca atare, pentru existența

infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., este nevoie de existența unui înscris

sub semnătură privată asupra căruia se exercită una din cele două manopere de

falsificare – contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea

înscrisului în orice mod.

Din acest punct de vedere

suntem în prezența unei norme de referire (art. 290 C. pen.), care își

subsumează conținutul față de norma complinitoare (art. 288 C. pen.).

Or, din nici o probă

administrată în cauză nu rezultă că înscrisurile menționate anterior au fost în

vreun fel denaturate în conținut, prin efectuarea de adăugiri sau ștersături

ori prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii.

Din expertiza contabilă efectuată

în cauză rezultă că documentul intitulat „Situația stocurilor și cheltuielilor

pentru care se solicită creditul” emis de SC S. SA Bacău și depus la B.C.R.

S.A. – Sucursala Bacău atestă date reale, preluate din evidențele contabile ale

societății.

Mai mult, veridicitatea datelor

declarate de SC S. SA în documentația care a stat la baza acordării creditului

de la B.C.R. S.A. – sucursala Bacău, este confirmată și de „Nota pentru

verificarea utilizării creditului pentru finanțarea stocurilor temporare și

cheltuielilor aferente în lei, acordat SC S. SA, încheiată la 14 ianuarie

2003”, întocmită de reprezentanta Serviciului din Sucursala Bacău a Băncii

Comerciale Române, ofițerul de credite N.D.

De asemenea, mențiunile de

pe ordinele de plată nr. 1246-1257 din 18 decembrie 2002 emise de SC S. SA

către SC M. & F. Măgura corespund adevărului, în sensul că își găsesc

corespondent faptic în cursul operațiunilor comerciale derulate între cele două

societăți comerciale vizate.

Astfel, așa cum rezultă din

actele dosarului, între SC S. SA Bacău și SC M. & F. Măgura s-a încheiat la

data de 15 februarie 2002 contractul de vânzare - cumpărare, ambele societăți

având calitatea atât de furnizor, cât și de cumpărător.

Conform expertizei contabile

efectuate, în baza acestui contract, SC S. SA a întocmit în perioada 02

decembrie 2002 – 12 decembrie 2002 facturi către SC M. & F. Măgura, care au

fost evidențiate de SC S. SA Bacău în jurnalul de vânzări pe luna decembrie

2002, în decontul privind taxa pe valoare adăugată pentru luna decembrie 2002,

înregistrat la D.G.F.P. Bacău sub nr. 76 din 27 ianuarie 2003, cât și în

contabilitatea proprie.

Astfel, prin înregistrarea

în evidența contabilă, SC S. SA Bacău, și-a constituit în perioada 02 decembrie

2002 – 12 decembrie 2002 pe de o parte, creanțe (cont 4111 „clienți”) față de

SC M. & F. Măgura, în valoare totală de 5.834.290.928 lei ROL, iar pe de

altă parte și-a scăzut din evidență contravaloarea acestor bunuri.

Se mai atestă în expertiză că,

în perioada 3 decembrie 2002 – 13 decembrie 2002, SC S. SA Bacău i-au fost restituite

materii prime de la SC M. & F. Măgura, pentru acestea întocmindu-se note de

recepție, fiind totodată înregistrate în evidența contabilă. Prin aceasta SC S.

SA Bacău și-a constituit în perioada arătată, datorii față de SC M. & F. Măgura,

în valoare totală de 5.834.290.933 ROL.

Totodată, experții contabili

desemnați în cauză de prima instanță au arătat faptul că „operațiunile

reciproce între cele două societăți au respectat prevederile Legii

contabilității nr. 82/1991, în sensul că pentru ele SC S. SA Bacău a întocmit

documente justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate”.

Astfel, SC S. SA a

înregistrat în evidența contabilă o datorie către furnizorul SC M. & F. Măgura,

în valoare totală de 5.834.290.927 ROL, datorie ce a fost achitată cu ordinele

de plată din 18 decembrie 2002, din creditul acordat de B.C.R. și, în același

timp, a înregistrat o creanță față de clientul SC M. & F. Măgura, încasată

la data de 18 decembrie 2002, în contul deschis la U.R. SA – Sucursala Bacău.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1)

lit. „b” C. proc. pen. va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba

Iulia împotriva Deciziei penale nr. 83/A din 25 septembrie 2008 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția Penală, privind pe inculpații B.G.C., B.C.M.I. (fostă F.)

și G.T.I.

Sumele de câte 70 lei, reprezentând

onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.G.C.,

B.C.M.I.(fostă F.) și G.T.I. până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor

plăti din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. –

Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 83/A din 25

septembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe

inculpații B.G.C., B.C.M.I.(fostă F.) și G.T.I.

Sumele de câte 70 lei, reprezentând

onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.G.C.,

B.C.M.I.(fostă F.) și G.T.I. până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2009.