ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1189/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 7/A din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței penale nr. 326 din data de 19 iunie 2008 a Tribunalului Cluj pe care a desființat-o sub aspectul laturii penale a cauzei privind pe inculpatul M.E.C. și judecând sub acest aspect: A condamnat pe inculpatul M.E.C. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei. A înlăturat din sentința penală apelată disp. art. 86 1 - 86 3 C. pen., art. 359 C. proc. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv din 11 iunie 2007 - 14 iunie 2007. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 150 lei pentru avocat R.C., ce a fost avansat din fondul M.J. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, în apelul parchetului. A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.E.C. împotriva aceleiași sentințe. A obligat inculpatul să achite statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel a reținut că din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată se desprinde următoarea stare de fapt: În data de 8 iunie 2007 martorii P.R.R. și B.l. și-au invitat prietenii, printre care și inculpatul, majoritatea făcând parte din "gașca de pe Năsăud" în diverse locații și localuri pentru a sărbători întoarcerea lor din Spania. Membrii grupului (cca. 20 de persoane) au consumat băuturi alcoolice și în jurul orei 22,00, au ajuns, majoritatea sub influența alcoolului sau în stare de ebrietate, în barul H.F. situat pe strada Dorobanților din municipiul Cluj-Napoca. Aceștia au ocupat 3 mese reunite din respectivul bar și au continuat să consume băuturi alcoolice, în speță bere, la masa lor fiind servite cca.

2 lăzi de bere. În același bar, la o masă învecinată se afla victima B.I. însoțită de prietenul său K.S. și încă un băiat și două fete, persoane rămase neidentificate, care de asemenea consumau băuturi alcoolice. Despre victimă mai multe persoane, inclusiv barmanul și ospătară (martorii P. și C.) au declarat că se afla în stare de ebrietate și că nu și-a plătit consumația. Întrucât în local era cald și agitație, barmanul a deschis geamurile, ocazie cu care vecinii au chemat poliția, organele de ordine amendând contravențional victima la venirea lor pentru că aceasta a fost găsită consumând băuturi alcoolice în loc public (în fața localului, pe stradă). Din declarațiile martorilor audiați în faza de judecată a reieșit și faptul că în local, între victimă și martorul P.R.

ar fi existat o discuție pe tema neplății consumației de către victimă, care însă nu s-a soldat cu agresiuni verbale sau fizice. La un moment dat victima se afla în curtea barului și discuta cu martorul C.E.(din grupul ce sărbătorea) în mod amiabil. întrucât martorul era cel mai tânăr din grupul inculpatului, iar victima i-a spus martorului P., ce tocmai ieșea din bar în curte, să nu se lege de martor, probabil pentru a proteja martorul, P. s-a îndreptat spre victimă, moment în care mai multe persoane din grupul inculpatului, aflate în bar și în curte s-au îndreptat spre victimă formând un semicerc. Martorul K., prietenul victimei, ce tocmai fusese interpelat în bar de către ospătară să plătească consumația victimei, a observat agitația de afară și a ieșit să vadă ce se întâmplă, fiind și el imediat încercuit.

Din declarațiile date de acest martor reiese că el a fost lovit din spate de către P.R. și, pentru că s-a speriat, a luat-o la fugă, astfel că nu a apucat să vadă cine anume a lovit victima. Cert este că acesteia i s-a aplicat o lovitură de pumn în față în urma căreia a căzut și s-a lovit cu capul de sol. Victimei i s-au acordat îngrijiri, au fost anunțate organele de poliție și ambulanță, victima fiind transportată la Clinica de Neurologie Cluj-Napoca unde s-a intervenit chirurgical în data de 09 iunie 2007, la data de 11 iunie 2007 intervenind decesul victimei. Leziunile corporale s-au produs prin lovire cu corp dur și cădere în cadrul unei auto sau hetero propulsii.

Instanța a constatat că singura persoană despre care există dovezi certe că a lovit victima este inculpatul, aspect ce reiese din declarația acestuia pe de o parte, deoarece a recunoscut că a intenționat să-l lovească pe B., martorul P. a declarat că a văzut cum inculpatul a lansat lovitura, martorul D. că inculpatul a lovit victima printre P. și P.B. a declarat de asemenea că inculpatul a lovit victima, V.B. a afirmat că știe că inculpatul a lovit victima deși nu a văzut acest lucru, ceilalți martori audiați declarând că au auzit că inculpatul este autorul deoarece acesta s-a lăudat ulterior incidentului că ar fi dat lovitura puternică ce a dus la căderea victimei.

Inculpatul a susținut că autorul infracțiunii poate fi unul din martorii P., P. sau B. În privința martorilor P. și B., raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat a relevat că aceștia au răspuns sincer la întrebările relevante ale cauzei (f. 47- 50) și că, cu toate că este posibil să fi atins victima, lovitura cauzatoare de moarte nu a fost lansată de ei.

Mai mult, martorul B. era într-o stare avansată de ebrietate, el neputând să se deplaseze pe propriile picioare, iar P. nu putea să-l lovească simultan atât pe B. cât și pe K. În ceea ce-l privește pe P.M., deși raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat relevă faptul că acesta nu ar fi fost sincer cu ocazia testării sale, declarațiile sale din faza de urmărire penală și cele din faza de judecată sunt constante în sensul că el l-a lovit doar pe prietenul victimei după care a fugit apoi ca să-l lovească din nou, iar pe când s-a întors, victima era căzută la pământ. El personal a văzut momentul în care inculpatul a lovit victima, iar declarația lui se coroborează cu declarațiile celorlalți martori, care de asemenea menționează că martorul a fugit după K.S.

și că inculpatul este acela care s-a lăudat cu lovitura pe care i-a aplicat-o victimei. Nu este verosimilă nici ipoteza cu scăparea victimei de către P.R. și F.A. din poziția șezut, ocazie cu care aceasta s-ar fi lovit cu capul de beton, deoarece nici unul din martori nu a observat un astfel de incident, declarația inculpatului necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă. Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute determinată de compresiunea trunchiului cerebral consecutivă unui edem cerebral masiv survenit în evoluția unui traumatism maxilo-facial și cranio-cerebral acut cu fractură craniană temporo-parieto-occipitală iradiată la baza craniului, hematom subdural acut, contuzii cortico-subcorticale și hemoragice meningee.

Coroborând toate probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, instanța a ajuns la concluzia că autorul loviturii cauzatoare de moarte este inculpatul, acesta fiind unica persoană de la fața locului care a aplicat o lovitură puternică în fată victimei și care s-a lăudat ulterior cu acest lucru. În ceea ce privește invocarea faptului că inculpatul nu a avut leziuni la nivelul pumnului care să releve că el a lovit victima, instanța a reținut că producerea unor astfel de leziuni nu este absolut necesară și că nici ceilalți martori considerați de inculpat posibili autori nu prezentau leziuni recente de această natură, astfel cum reiese din rapoartele de constatare medico-legală (f. 42, 43). Apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

în infracțiunea de încăierare care a avut ca urmare moartea victimei prev. de art. 322 alin. (3) C. pen. Potrivit acestui text de lege, participarea la o încăierare care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Subiectul activ al infracțiunii de încăierare este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, încăierarea existând dacă la aceasta participă două tabere, fiecare având cel puțin două persoane, între care au loc acte reciproce de violentă, astfel încât se ajung la îmbulzeală și este dificilă delimitarea activității fiecăruia. În speță însă, din toate probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi existat două grupuri, deoarece martorul K. abia a apucat să ajungă lângă victimă după care a fost nevoit să fugă pentru a nu fi lovit, nerezultând nici că victima sau prietenul acestuia ar fi lovit vreo persoană din grupul inculpaților.

Ca atare, având în vedere cele mai sus arătate, constatând că inculpatul a comis fapta cu vinovăție în forma praeterintenției și că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani. La stabilirea cuantumului acestuia s-au avut în vedere conform art. 72 dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (5 la 15 ani închisoare), gradul de pericol social al faptei comise, fiind vorba practic de o singură lovitură de pumn, de starea de ebrietate avansată a victimei care a favorizat rezultatul letal, de împrejurările concrete în care agresiunea s-a comis, inculpatul dorind să dea dovadă de spiritul camaraderesc specific unei găști de tineri de cartier, de faptul că nu el a inițiat conflictul, de conduita bună avută anterior săvârșirii infracțiunii.

În condițiile în care conduita bună anterioară comiterii faptei a putut fi reținută ca și circumstanță atenuantă conform art. 74 alin. (1) lit. a), iar împrejurările concrete în care fapta s-a comis, expuse mai sus (unica lovitură, neinițierea conflictului, starea de ebrietate evidentă a victimei) au putut fi reținute ca și circumstanțe atenuante conform art. 71 alin. 2, în temeiul art. 76 lit. b) C. pen. pedeapsa ce a fost coborâtă sub limita minimă specială până la 4 ani.

Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Cluj, lipsa antecedentelor penale, comportamentul anterior adecvat în familie și în comunitate, susținerea din partea membrilor familiei, atitudinea adecvată față de muncă și realizarea propriilor venituri, manifestarea regretului față de pierderea suferită de familia victimei, teama de executarea unei eventuale pedepse privative de libertate și conștientizarea pierderilor atrase de perspectiva unei astfel de sancțiuni reprezintă factori care pot influența pozitiv conduita inculpatului. S-a considerat că acesta a avut o evoluție pozitivă în plan comportamental, atât înainte cât și după implicarea lui în faptă.

Conduita dezirabilă se menține și în prezent și se datorează atât resurselor de care dispune inculpatul cât și influenței puternice pe care derularea procesului penal o are asupra situației sale personale. Față de aceste constatări instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, împrejurare care coroborată cu lipsa de antecedente penale și cu avertismentul pe care o astfel de condamnare îl constituie pentru inculpat ca pe viitor să nu mai comită infracțiuni, a dus la concluzia că executarea pedepsei de 4 ani închisoare poate fi suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 71 C. pen.

s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a ll-a C. pen., pedeapsă accesorie a cărei executare a fost suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen. În temeiul art. 86 3 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul urmând să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta, la datele fixate la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Cluj; - va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

În baza art. 81 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 11 iunie 2007 și până la data de 14 iunie 2007. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că părțile vătămate s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 2000 lei daune materiale și 50000 euro daune morale. Întrucât existența prejudiciului material (cheltuieli de înmormântare) a fost dovedită cu chitanțele de la filele 25-27, instanța a dispus în temeiul art. 14 și urm., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. obligarea inculpatului la plata acestora. În privința daunelor morale solicitate, este cert că prejudiciul moral suferit de părțile civile prin moartea unicului copil atunci în vârstă de 26 de ani este uriaș și că nici o sumă de bani nu ar fi suficientă pentru acoperirea acestuia.

Cu toate acestea, instanța a considerat că suma de 30.000 euro este suficientă pentru a asigura o reparație a prejudiciului de afectațiune, aceasta constituind doar un substitut pentru prețul suferințelor psihice determinate de schimbarea vieții lor ca urmare a decesului unicului copil, drept urmare inculpatul a fost obligat la plata acestei sume. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj suma de 677,94 lei reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate victimei B.I.G. la care se adaugă dobânda legală începând cu prima zi următoare datei externării și până la data plății efective, inculpatul fiind singura persoană găsită vinovată pentru necesitatea efectuării acestor cheltuieli de către spital.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și a neplății despăgubirilor civile. În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părților civile B.G. și B.M. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru avocat. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1450 lei reprezintă contravaloarea constatării medico-legale iar suma de 550 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.

Împotriva soluției instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul M.E.C. Prin motivele scrise și orale parchetul a solicitat desființarea sentinței tribunalului ca fiind netemeinică și reapreciind întregul material probator, curtea să dispună înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului și aplicarea unei pedepse mai severe inculpatului în regim de detenție față de pericolul social sporit al faptei și făptuitorului raportat și la poziția de totală nesinceritate și rea credință a inculpatului. Prin apelul său, inculpatul M.E.C. a solicitat în principal achitarea sa în baza art. 10 lit. c) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

cu consecința respingerii pretențiilor civile ale părților, întrucât nu el este autorul infracțiunii deduse judecății, iar în subsidiar a apreciat că se impune acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor atenuante deja reținute în favoarea sa prin sentința tribunalului cu consecința scăderii substanțiale a sancțiunii și reducerea daunelor morale acordate de prima instanță. Curtea, examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate a ajuns la următoarele constatări: Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Raportând conținutul apelului parchetului, motivele invocate, la actele și probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea a constatat că apelul declarat împotriva sentinței tribunalului este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Inculpatul M.E.C. nu a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa, astfel că în stabilirea vinovăției acestuia, instanța de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declarația sa. Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de C.E.D.O. Astfel, cu privire la acest principiu, C.E.D.O.

precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale", (a se vedea Hotărârea nr. 27 din oct. 1993 D.B.B. versus O.). Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate". (Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror" (a se vedea hotărârea C.E.D.O.

E. versus Marea Britanie din 16 dec. 1992). Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern, cât și al disp. art. 5 și 6 din C.E.D.O., astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Având în vedere criticile aduse de inculpat și de către parchet hotărârii, tribunalului, instanța de apel ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat. Curtea de apel analizând probele administrate a constatat că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Deși inculpatul a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator. Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Vinovăția inculpatului rezultă fără putință de tăgadă din declarațiile constante ale martorilor V.B., P.M., D.V., B.l., P.R.R., F.A., F.V., C.E., C.A.M., C.l.B., care se coroborează perfect cu rapoartele și completările actelor de constatare medico-legală ale victimei din care rezultă imposibilitatea obiectivă ca martorii P. și B. să-i fi aplicat efectiv o lovitură victimei, cu rapoartele de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat din care rezultă că inculpatul nu a fost sincer în răspunsurile date la întrebările relevante ale cauzei care vizau tocmai împrejurarea agresării victimei, cu procesele-verbale de confruntare dintre inculpat și martorii P.M., B.l. și D.V. Inculpatul în mod constant în faza de urmărire penală și în faza de judecată nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că nu a lovit victima, de remarcat fiind însă că declarațiile sale nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar.

Din raportul de constatare medico-legală al victimei precum și din completarea la acest raport, rezultă că victima a suferit o singură acțiune de lovire activă cu corp dur, cu pumnul în față.

Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea a ținut seama că fapta violentă a inculpatului a avut drept consecință pierderea unei vieți omenești, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără ..persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept". Atitudinea sfidătoare avută de inculpat față de instanța de judecată pe întreg parcursul procesului penal unită cu împrejurarea că nu a manifestat nici cel mai mic regret față de fapta comisă, de neplata nici unei sume la care a fost obligat în favoarea părților civile îndreptățește convingerea instanței că reeducarea sa nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare prin privare de libertate pentru fapta comisă ca efect al admiterii ca fondat a apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. împotriva hotărârii tribunalului pe care o va desființa sub aspectul laturii penale a cauzei. Curtea, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei. În privința pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea a apreciat că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpatul a comis o infracțiune contra vieții. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața. Este adevărat că, într-o societate democratică, și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.

Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al celor mai apropiați semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Prin urmare, este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei. Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este și în acord cu decizia C.E.D.O.

din cauza H. contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanței, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuție în fiecare caz în contradictoriu și după examinarea împrejurării dacă interdicția respectă principiul proporționalității. S-au înlăturat din sentința penală apelată disp. art. 861 - 86 3 C. pen., art. 359 C. proc. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei. În baza art. 381 C. proc. pen. și art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv din 11 iunie 2007 - 14 iunie 2007. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 150 lei pentru avocat R.C. ce a acordat asistență părții civile B.G. ce a fost avansată din F.M.J. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului în apelul parchetului, în baza art. 192 pct. 3 alin. (3) C. proc. pen. Pentru motivele pe larg expuse în considerentele deciziei, și răspunzând celor două critici formulate de către inculpat, s-a respins ca nefondat apelul acestuia în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. împotriva aceleiași sentințe. Văzând disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul urmând să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.E.C.

În motivele de recurs a solicitat casarea deciziei pronunțată în apel, ca netemeinică și nelegală și menținerea dispozițiilor sentinței penale nr. 326/D din 19 iunie 2008 a Tribunalului Cluj privind pedeapsa pronunțată și suspendarea executării acesteia sub supraveghere. În drept, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 86 1 C. pen. În plus față de motivele expuse în scris la dosarul cauzei, a invocat oral, dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. și în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat dispunerea achitării inculpatului cu aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen. ori rejudecarea cauzei conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este fondat doar cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, respectiv dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Este nejustificată solicitarea inculpatului privind motivul de recurs invocat conform art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanțele de fond și de apel au stabilit corect starea de fapt, în sensul că în data de 8 iunie 2007 inculpatul M.E.C. a lovit victima B.I.

cu pumnul în față în urma căreia victima a căzut și s-a lovit cu capul de sol, după care aceasta fiind transportată la Clinica de Neurologie Cluj – Napoca unde deși s-a intervenit chirurgical în data de 9 iunie 2007, la data de 11 iunie 2007 a intervenit decesul victimei, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei fiind stabilite pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească. Susținerile inculpatului, în sensul că nu este autorul faptei, nu pot fi primite, probele administrate demonstrând vinovăția sa în raport de fapta reținută prin actul de sesizare al instanței.

Prezența inculpatului la locul comiterii faptei, modalitatea și împrejurările săvârșirii acesteia sunt dovedite, pe de o parte prin declarațiile martorilor, iar pe de altă parte prin actele medicale care stabilesc leziunile corporale suferite de victimă, precum și că ele s-au produs prin lovire cu corp dur și cădere în cadrul unei auto sau hetero propulsii. Totodată, martorii audiați au declarat că au auzit că inculpatul este autorul, deoarece acesta s-a lăudat ulterior incidentului că i-ar fi aplicat victimei o lovitura puternică ce a dus la căderea acesteia. Nici motivul de casare invocat de către inculpat circumscris în dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.

nu poate fi primit în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare, întrucât vinovăția inculpatului a fost stabilită în cadrul juridic procesual penal, cu probe concludente și utile cauzei apte să conducă la concluzia că ceea ce probează corespunde adevărului. Pentru aceleași motive, nici susținerea inculpatului, că nu este autorul săvârșirii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, nu este întemeiată, întrucât din probe rezultă identificarea inculpatului ca făptuitor al săvârșirii infracțiunii. Înalta Curte constată însă, ca fiind fondat, cel de-al treilea motiv de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește persoana făptuitorului. Pe de altă parte pedeapsa trebuie să fie individualizată astfel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare. Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege. Conduita bună în familie și societate anterior săvârșirii faptei sunt aspecte care conduc la concluzia că fapta săvârșită este urmare unui complex de împrejurări care au determinat ca inculpatul să se abată de la conduita sa obișnuită.

Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Cluj, lipsa antecedentelor penale, atitudinea adecvată față de muncă și realizarea unei eventuale pedepse privative de libertate cu conștientizarea prevederilor atrase de perspectiva unei astfel de sancțiuni reprezintă factorii care pot influența pozitiv conduita viitoare a inculpatului M.E.C. Totodată, cu privire la comportamentul inculpatului în comunitate, inculpatul nu este cunoscut cu manifestări antisociale și nu a fost implicat în comiterea unor alte fapte de natură penală. Or, dacă instanțele ar fi avut în vedere aceste date și elementele ar fi trebuit să le valorifice în procesul de individualizare a pedepsei și drept urmare să-i aplice inculpatului o pedeapsă mai redusă decât cea stabilită.

Pentru aceste considerente I.C.C.J. va casa, în parte, decizia atacată nr. 7/A din 2 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. și art. 64 lit. b) C. pen. Se vor menține toate celelalte dispoziții ale deciziei atacate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.E.C. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 02 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia penală atacată și rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2009.