ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1673/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1773 din 24 iunie 2008 pronunțată în dosar nr. 7309/118/2007 al Tribunalului Constanța, secția comercială, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C.J.P. Constanța împotriva pârâtei UNCM U.C.E.C.O.M. București având ca obiect, constatarea nulității parțiale a deciziei nr. 284/1992 emisă de pârâtă, iar în subsidiar rezoluțiunea acestei decizii pentru neplata prețului și repunerea părților în situația anterioară prin restituirea sediului administrativ și a dispensarului situat în Constanța. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a deciziei nr. 284/1992 emisă de UNCM U.C.E.C.O.M.

prin care s-a transferat cu plată de la C.A.S.P. a CM C.A.S.C.O.M., la Administrația Centrală a UNCM U.C.E.C.O.M., obiectivele prevăzute în anexă în valoare de 1.028.465.309 lei, cu motivarea că în temeiul art. 174 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 are obligația și dreptul de a revendica bunurile care au aparținut asigurărilor sociale precum și elementele de patrimoniu care se va dovedi ulterior că s-au aflat în proprietatea sistemelor de asigurări integrate în sistemul asigurărilor de stat.

Susținerea reclamantei în sensul că decizia menționată – prin care s-a realizat transferul de proprietate al bunurilor din litigiu – s-a adoptat cunoscându-se iminenta apariție a Legii nr. 34/1993 și în frauda textului legal care prevedea preluarea patrimoniului sistemului de asigurări cooperatist de către cel public – a fost înlăturată de tribunal în considerarea faptului că respectarea principiului neretroactivității legii impune verificarea legalității actului contestat prin prisma dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii lui, ori, decizia nr. 284/1992 este evident anterioară Legii nr. 34/1993, motiv pentru care motivul de nulitate nu poate fi examinat prin raportare la acest act normativ.

De asemenea, în lipsa unei conduite culpabile a pârâtei, se constată că nu există motive pentru a se dispune rezoluțiunea deciziei menționate care a reglementat modalitatea de plată a obiectivelor ce au făcut obiectul protocolului de predare - primire a elementelor de patrimoniu prevăzute la pct. I și II. Aceste obligații de plată au fost respectate, astfel încât decizia nr. 284/1992 constituie un veritabil titlu de proprietate pentru pârâtă, situație în care reclamanta nu mai poate pretinde un drept de proprietate asupra imobilului din litigiu în raport de dispozițiile Legii nr. 34/1993 și respectiv ale Legii nr. 19/2000, cu atât mai mult cu cât acest transfer de proprietate a fost recunoscut și prin protocolul încheiat între M.M.P.S.

și C.A.S.C.O.M. Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 206 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că Tribunalul aplicând corect principiul neretroactivității legii a apreciat că decizia nr. 284/1992 nu poate fi considerată ca lovită de nulitate prin raportare la dispozițiile unui act normativ apărut ulterior, respectiv Legea nr. 34/1993. De asemenea, dat fiind faptul că această decizie reprezintă și un contract de vânzare - cumpărare în sensul art. 969 C. civ., iar pârâta și-a respectat obligația achitării prețului astfel cum a fost eșalonat, până la data de 31 decembrie 2007, instanța de apel a respins ca nefondată și critica referitoare la neplata sumei integrale datorată de pârâtă cu acest titlu.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta C.J.P. Constanța criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 C.N.P.A.S. și casele teritoriale de pensii au obligația și dreptul de a revendica bunurile imobile care au aparținut asigurărilor sociale și care au fost trecute în proprietatea statului sau altor persoane juridice, temei de drept în considerarea căruia a promovat cererea de chemare în judecată și care a fost greșit soluționată, prin respingerea ei, în condițiile în care pentru spațiul din litigiu – respectiv sediul său administrativ și dispensarul nu a operat un transfer al dreptului de proprietate în favoarea intimatei care, de altfel, nu a achitat în întregime prețul datorat.

Sub acest aspect, nejustificat au fost luate în considerare ordine de plată emise anterior convenției de eșalonare din data de 21 mai 1993. Din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și în considerarea prevederilor art. 174 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 Curtea a pus în discuția părților natura litigiului și pe cale de consecință excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale în soluționarea cauzei. Prin urmare, analizând recursul formulat din această perspectivă, Curtea, va reține în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. că excepția este întemeiată, deoarece litigiul a fost generat de acțiunea promovată de reclamantă în baza dispozițiilor art. 174 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 potrivit căruia „C.N.P.A.S.

și casele teritoriale au obligația și dreptul să revendice bunurile imobile care au aparținut asigurărilor sociale, cele construite sau achiziționate din fonduri alocate de la bugetul asigurărilor sociale de stat și care au fost trecute în proprietatea statului sau altor persoane juridice”. În aplicarea acestei dispoziții legale, reclamanta a solicitat revendicarea imobilului din litigiu, respectiv sediu administrativ și dispensar, apreciind că acesta a aparținut asigurărilor sociale, iar pârâta prin actul invocat drept titlu de proprietate a încălcat dispozițiile legale care reglementau situația juridică a patrimoniului aparținând sistemului de asigurări sociale.

În consecință, raportat la obiectul litigiului – precum și legislația specifică invocată – Legea nr. 34/1993 privind integrarea sistemului de asigurări sociale ale cooperației meșteșugărești în sistemul asigurărilor sociale de stat și Legea nr. 19/2000, Curtea constată că nu suntem în prezența unor acte sau fapte de comerț ci a unui drept de natură civilă, astfel încât se aplică dispozițiile procedurale care reglementează competența materială în dreptul comun. Din această perspectivă, rezultă că analizarea criticilor de fond este inutilă și lipsită de interes juridic însă, în rejudecare vor fi avute în vedere conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ. toate motivele și apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale. Admite recursul declarat de reclamanta C.J.P. Constanța. Casează decizia nr. 206 COM din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, și sentința nr. 1773 COM din 24 iunie 2008 a Tribunalului Constanța, secția comercială, și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2009.