ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 33/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 33/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București la 2 septembrie 2010, C.N.A.D.N.R.

SA, Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a solicitat obligarea SC

E.R.P.I. SRL la restituirea contravalorii despăgubirilor în cuantum total de

83.122,89 RON, actualizate până la data plății efective în funcție de rata

inflației, încasate ca sume necuvenite, pe care pârâta refuză să le înapoieze,

pentru a fi încasate de proprietarul de drept, persoana îndreptățită B.I.

Prin întâmpinarea și cererea

reconvențională din 30 martie 2011, pârâta a solicitat introducerea în cauză, în

calitate de garanți, a notarului L.B. și a numiților R.D., R.T. și D.A., pentru

ca, în situația admiterii acțiunii, aceștia să fie obligați la plata sumei de 100.000

RON reprezentând prețul pe care l-a achitat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

prin care a devenit proprietara unui teren în suprafață de 7000 mp în comuna M.

La data de 9 martie 2012,

B.I. a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei.

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1102 din 18 mai 2012 a respins, ca nefondată,

cererea principală. A respins, ca nefondate, și cererea de intervenție accesorie

formulată de B.I. și cererea de chemare în garanție.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a constatat că

prin hotărârea nr. 52

din 29 octombrie 2007, s-a stabilit în favoarea pârâtei acordarea unei despăgubiri

în sumă de 83.122,89 RON urmare exproprierii suprafeței de 885,96 mp teren situat

în M., județul Ilfov, aflată în proprietatea acesteia.

Suma a fost

încasată de pârătă la data de 23 iulie 2008, așa cum a rezultat din adresa emisă

de Banca C.E.C. din 21 septembrie 2011, aspect recunoscut de aceasta prin întâmpinare.

Ulterior,

hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2007 a fost rectificată în sensul ca

s-a constatat dreptul la despăgubiri în favoarea intervenientului B.I.

Cu privire

la pretenția reclamantei, din actele dosarului a rezultat că prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 10 decembrie 2004, pârâta SC E.R.P.I. SRL a cumpărat

de la R.D., R.T. și D.A. suprafața de 7000 mp teren situat în M., intabulat în

cartea funciară a localității M.

Același teren

a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14

decembrie 1994 între vânzătorii R.D., R.V., R.A. și R.T. și cumpărătorul S.I.

Cumpărătorul

S.I. a garantat restituirea împrumutului contractat cu Banca B.C. de către SC

I.T.T. SRL, împrumut nerestituit, intervenientul B.I. dobândind proprietatea asupra

terenului urmare executării silite a creanței și emiterii actului de adjudecare

din data de 10 august 2004 în dosarul de executare din 2001.

Dreptul de

proprietate al intervenientului a fost intabulat în cartea funciară a imobilului

a comunei M., astfel cum a rezultat din încheierea nr. 27988 din 27 ianuarie 2005.

La emiterea

hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 29 octombrie 2007, reclamanta a avut

în vedere calitatea de proprietar a pârâtei asupra terenului expropriat, calitate

care nu a fost desființată pe cale convențională sau judecătorească, astfel încât

asupra imobilului există, atât la momentul exproprierii cât și la momentul promovării

prezentei acțiuni, două titluri de proprietate, motiv pentru care tribunalul a constatat

că în mod corect a fost respinsă cererea reclamantei de intabulare a dreptului său

de proprietate și radierii dreptului pârâtei.

Susținerea

reclamantei și a intervenientului în sensul că despăgubirile au fost acordate unui

neproprietar, respectiv pârâtei care și-a mărit patrimoniul cu suma de 83.122,89

RON fără justă cauză, cu consecința micșorării patrimoniului reclamantei cu aceeași

sumă și că pentru restabilirea echilibrului patrimonial se impune restituirea acestei

sume catre reclamantă în scopul de a fi achitată intervenientului ca adevărat proprietar,

nu a putut fi reținută, întrucât instanța nu a fost învestită și nu a putut analiza

comparativ cele două titluri de proprietate asupra terenului expropriat, prerogativele

proprietății existând în favoarea atât a pârâtei cât și a intervenientului.

Cum nu s-a

putut reține lipsa calității de proprietar a pârâtei asupra terenului nu s-a găsit

întemeiată susținerea reclamantei în sensul că nu are dreptul la acordarea și încasarea

despăgubirilor urmare exproprierii acestui teren.

În lipsa unei

hotărâri judecătorești prin care să se stabilească nevalabilitatea sau nepreferabilitatea

titlului de proprietate al pârâtei, tribunalul a constatat că nu poate fi reținută

nici îmbogățirea fără justă cauză, justa cauză în mărirea patrimoniului pârâtei

constând tocmai în existența unui drept de proprietate asupra terenului ce a facut

obiectul exproprierii.

Față de cele

reținute, tribunalul a respins ca nefondate atât cererea principală cât și cererea

de intervenție în favoarea reclamantei.

Cum pârâta

nu a căzut în pretenții, s-a constatat că nu se regăsește în speță răspunderea vânzătorilor

pentru evicțiune, astfel că a fost respinsă, ca nefondată, și cererea de chemare

în garanție.

Prin decizia nr. 84/A

din 28 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de reclamantă și de intervenient

împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea

și cererea de intervenție accesorie. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei

despăgubiri în sumă de 83.122,89 RON, actualizată până la data plății efective,

conform indicelui de inflație. A trimis cererea de chemare în garanție, aceleiași

instanțe, spre rejudecare.

Sub un prim aspect, curtea

de apel a observat că potrivit art. 3

din Legea nr. 198/2004 (în forma în vigoare la

momentul exproprierii), act normativ care a stat la baza procedurii de expropriere

dispusă în cauză, „Expropriatorul întocmește o documentație tehnico-economică pentru

fiecare lucrare. Documentația tehnico-economică cuprinde și date privind încadrarea

lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul

lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre

expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum și a ofertelor de despăgubire

pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate în evaluare. Planurile

cu amplasamentul lucrării se vizează de către Oficiul Național de Cadastru, Geodezie

și Cartografie”.

Potrivit H.G. nr. 941/2004

pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale,

în detalierea părții finale a textului legal evocat, s-a arătat că prin O.U.G.

nr. 41/2004 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității

imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 509/7.06.2004,

s-a înființat Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin reorganizarea

Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie. Așadar, planurile cu amplasamentul

lucrării (cuprinzând deci, și indicarea numelor proprietarilor) vor fi vizate de

către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Explicitând art. 3 din

lege, normele metodologice ilustrează în cadrul art. 2 faptul că „1) Conținutul

documentației tehnico-economice este prevăzut în anexa care face parte integrantă

din prezentele norme metodologice.

(2) Documentația cadastrală

tehnică pentru fiecare corp de proprietate afectat de expropriere se avizează și

se recepționează, cu prioritate, de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară,

la solicitarea expropriatorului sau a proprietarului.

(3) În vederea realizării

documentațiilor cadastrale tehnice, în cazul în care proprietarii nu au putut fi

identificați sau refuză predarea actelor necesare acestei operațiuni, oficiile de

cadastru și publicitate imobiliară și consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale

implicate vor furniza expropriatorului datele cu privire la identitatea proprietarilor

rezultați în urma aplicării legislației în vigoare, precum și copii ale titlurilor

de proprietate emise potrivit legii sau, în lipsa acestor titluri, copii ale proceselor-verbale

de punere în posesie.

(4) Orice documentație

tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 198/2004,

întocmită în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, se consideră valabilă”.

În cadrul pct. 8 al anexei

la care face referire primul alin., se arată că în cadrul documentației tehnico-economice,

se ilustrează și „evidențierea imobilelor propuse pentru expropriere, cu indicarea

titularului/titularilor dreptului de proprietate sau a altui drept real, așa cum

rezultă din documentațiile tehnico-cadastrale întocmite pentru fiecare imobil”,

numele proprietarului conform documentației tehnico-cadastrale regăsindu-se și la

lit. a) din tabelul anexei.

Analizând sistematic (prin

raportare și la dispozițiile art. 5 din lege) și teleologic prevederile normative

invocate, curtea de apel a apreciat că intenția manifestă a legiuitorului a fost

aceea de a viza în procedura exproprierii, în situația în care imobilele sunt înscrise

în cartea funciară, pe titularii tabulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului

a cărui expropriere se realizează, adică pe cei înscriși în cartea funciară a imobilului.

Adoptarea unui punct de vedere contrar ar determina lipsa unei explicații logice

a trimiterii legiuitorului, la vizarea de către Agenția Națională de Cadastru și

Publicitate Imobiliară, la avizarea de către oficiile de cadastru și publicitate

imobiliară, la obligația acestor servicii, în caz de nevoie, de a comunica persoanele

care figurează astfel în cartea funciară sau la determinarea acestora prin raportare

la conținutul documentației tehnico-cadastrale.

Așadar, din această perspectivă,

s-a observat că în situația în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară,

legiuitorul actului normativ special indicat a înțeles să dea prevalență, în concursul

dintre un proprietar înscris în cartea funciară și unul neînscris, primului, sub

aspectul producerii de efecte juridice. Pe cale de consecință, într-o astfel de

situație, raportat la opțiunea legislativă evocată, a devenit nerelevantă o eventuală

comparare sau ierarhizare a celor două titluri în concurs.

Nu în ultimul rând, curtea

de apel a apreciat că aspectul depunerii de cereri de despăgubire doar de către

persoane ce nu îndeplinesc cerința evocată, nu le dă dreptul la despăgubiri și nu

exonerează expropriatorul de obligația de a efectua verificările necesare pentru

identificarea titularilor tabulari, date fiind prevederile legale anterior expuse

coroborate.

Aplicând aceste considerații

la speța concretă dedusă judecății, curtea a observat că la momentul exproprierii,

29 octombrie 2007, proprietar tabular al imobilului expropriat era intervenientul

B.I., înscris

astfel în cartea funciară încă din ianuarie 2005 și nu pârâta SC E.R.P.I. SRL a

cărei cerere de înscriere în cartea funciară a titlului său de proprietate fusese

respinsă anterior exproprierii.

Din această perspectivă,

s-a constatat că plata de despăgubiri în temeiul Legii nr. 194/2008 către pârâtă,

în contextul în care aceasta nu era titularul nici al vreunui alt drept real (cu

excepția celui de proprietate) asupra imobilului, nu se justifică prin vreo cauză

legitimă (titlul său de proprietate asupra terenului, neputând constitui, cum în

mod eronat a susținut pârâta, un asemenea temei legal, în contextul neînscrierii

sale în cartea funciară, cerință esențială potrivit celor ilustrate anterior), astfel

încât s-a constatat că se impune restituirea sumei primite actualizate până la data

plății efective, conform indicelui de inflație, sens în care s-a schimbat sentința

și s-a admis cererea principală și cea de intervenție accesorie.

Curtea a constatat totodată,

că prin precizările la întâmpinarea depusă la fond, precum și prin notele scrise

atașate în apel, intimata-pârâtă a indicat doar cerința admisibilității prezentei

acțiuni, a inexistenței vreunui alt mijloc de recuperare a celui al cărui patrimoniu

a fost afectat, fără însă, a contesta în vreun fel nerespectarea sa în cauză, apărările

sale fiind subsumate din această perspectivă exclusiv primei cerințe generale evocate,

inexistența unei cauze legitime.

Nu în ultimul rând, sub

acest aspect, curtea a observat că greșeala de plată realizată de către expropriator

este compatibilă cu acțiunea prezentă întemeiată pe principiul îmbogățirii fără

justă cauză, ale cărei cerințe materiale și juridice sunt: îmbogățirea pârâtului,

sărăcirea reclamantului, corelația directă între acestea, nu neapărat legătura cauzală,

lipsa temeiului juridic pentru îmbogățire, respectiv sărăcire și lipsa altui mijloc

juridic la îndemâna celui sărăcit pentru recuperarea pagubei, cerințe îndeplinite

în cauză. De altfel, în practică s-a observat că de cele mai multe ori, astfel de

îmbogățiri fără just temei se întemeiază pe aspectul culpei sau al erorii.

În privința apărărilor

legate de excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, curtea

a observat că aceasta este neîntemeiată, atât timp cât în urma rectificării hotărârii

de stabilire a despăgubirilor, persoana îndreptățită la acordarea de despăgubiri

a fost stabilită ca fiind apelantul-intervenient, acesta devenind creditorul în

raportul juridic personal, obligațional, al cărui debitor este reclamanta apelantă.

Or, din această perspectivă,

interesul reclamantei de recuperare de la pârâtă, a sumei de bani care trebuia achitată

intervenientului, este evident, patrimoniul său fiind afectat deja prin existența

datoriei către persoana îndreptățită concomitent cu diminuarea concretă a patrimoniului

realizată prin plata deja efectuată, cea către pârâtă, persoană neîndreptățită.

Având în vedere soluția

care s-a impus a fi acordată acțiunii principale și cererii de intervenție accesorie,

corelative căderii în pretenții a pârâtei, curtea de apel a apreciat că se impune

trimiterea cauzei, sub aspectul cererii de chemare în garanție, aceleiași instanțe,

spre rejudecare, întrucât aceasta nu a fost judecată pe fondul său, ci a fost respinsă

în mod real pentru lipsa obiectului, concluzie dedusă din unicul considerent folosit

de tribunal, cel al faptului că pârâta nu a căzut în pretenții.

Concluzia evocată a rezultat

concomitent și din inexistența unor considerente ilustrative ale tribunalului, privind

o analiză substanțială, temeinică atât a situației de fapt a cererii de chemare

în garanție, cât și a incidenței normelor legale invocate de pârâtă în privința

acestei cereri.

Împotriva acestei decizii

au declarat recursuri pârâta și chemata în garanție.

Prin motivele de recurs,

întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pârâta SC E.R.P.I. SRL a solicitat

admiterea acestuia și, în principal, modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea

apelurilor ca nefondate și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii tribunalului,

iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea

de apel în vederea administrării probei cu expertiza tehnică în specialitatea grafoscopie.

A arătat că a devenit

proprietara terenului intravilan agricol cu suprafața de 7000 mp, la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, potrivit actelor prezentate, singurii titulari

ai dreptului de proprietate fiind vânzătorii D.A., R.T. și R.D.

Această situație a fost

constatată și de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, care a stabilit că

pentru suprafața expropriată urmează a primi despăgubiri, cu al căror cuantum s-a

declarat de acord.

A solicitat a observa

că la data la care s-a întrunit comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, reclamanta

cunoștea că proprietarul terenului supus exproprierii este societatea pârâtă și

nu vreo altă persoană, urmare verificărilor efectuate de aceasta sub aspectul dreptului

de proprietate, întocmind în acest sens inclusiv documentația de cadastru, avizată

de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov.

A criticat hotărârea atacată

sub aspectul că instanța de apel a săvârșit o gravă eroare de judecată, confundând

temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv îmbogățirea fără justă

cauză și temeiul de drept al acțiunii în revendicare, definită de vechiul C.

civ. în art. 480-art. 481.

A precizat că la data

întocmirii documentației tehnice prevăzută de lege, era singura proprietară a terenului,

potrivit contractului de vânzare-cumpărare și extrasului de carte funciară, intervenientul

B.I. neasigurând opozabilitatea dreptului său.

A menționat că reclamanta

nu a promovat o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, instanța nefiind

învestită cu o astfel de acțiune și că nu se poate aprecia de către C.N.A.D.N.R.

SA asupra titlurilor respective de proprietate.

A solicitat a se observa

că acțiunea reclamantei concretizată în propunerea de tranzacție îmbracă forma unei

constrângeri, condiționând plata despăgubirilor pentru alte terenuri expropriate

de restituirea sumei deja plătite.

A considerat totodată

că reclamanta nu justifică interesul în promovarea cererii, în sensul că nu este

titulara folosului practic urmărit (restituirea despăgubirilor), acțiunea aparținând

oricărei alte persoane care putea pretinde vreun drept real aparent asupra despăgubirilor.

A mai solicitat a se observa,

cu privire la temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv îmbogățire fără

justă cauză, că nu sunt îndeplinite condițiile promovării unei atare acțiuni, despăgubirile

fiind acordate în temeiul unei cauze legitime, în speță în baza contractului de

vânzare-cumpărare care atestă dreptul său de proprietate asupra terenului supus

exproprierii.

A apreciat astfel că este

greșită reținerea curții de apel potrivit căreia nu este titulara dreptului de proprietate,

câtă vreme B.I., respectiv cel interesat și care ar putea deveni creditorul reclamantei

nu a depus la dosarul cauzei o hotărâre judecătorească din care să rezulte fie anularea

contractului societății de vânzare-cumpărare, fie preferabilitatea titlului acestuia

în raport de ea.

Prin motivele de recurs,

întemeiate pe pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., chemată în garanție L.B. a solicitat

admiterea acestuia și, în principal, modificarea în parte a deciziei atacate, în

sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinței tribunalului cu privire

la cererea de chemare în garanție, urmând a fi schimbate considerentele hotărârii,

în sensul constatării renunțării la judecata respectivei cereri în contradictoriu

cu ea, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la

curtea de apel.

A criticat decizia recurată

sub aspectul ignorării principiului disponibilității, consacrat de art. 129

alin. (6) C. proc. civ., atâta vreme cât prin precizarea depusă la termenul din

16 decembrie 2012, intimata-pârâtă a solicitat scoaterea sa din cauză.

Cu toate acestea, atât

instanța de fond cât și cea din apel, au pronunțat, în neconcordanță cu voința părții

care a înțeles să precizeze cadrul procesual pasiv, hotărâri în contradictoriu cu

recurenta, chemată în garanție.

A arătat că instanța de

apel trebuia să verifice, potrivit art. 294 C. proc. civ., cadrul procesual, având

obligația, prin raportare la art. 295 alin. (1) teza I din cod, de a stabili situația

de fapt.

În continuare, recurenta

a prezentat argumente privind nelegalitatea deciziei atacate cu privire la soluționarea

cererii principale, subsumate motivului prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ.

A precizat că la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2839 din 10 decembrie

2004 a fost avută în vedere toată documentația prevăzută de legea în vigoare la

data perfectării respectului act, aspect ce a fost ignorat de instanța de apel.

A menționat astfel că

potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în vigoare la 10 decembrie 2004,

notarul public, la autentificarea actelor prin care se constituie, se modifică sau

se stinge un drept real, va solicita extras de carte funciară sau, după caz, certificat

de sarcini.

A opinat că obligația

instituită de legiuitor în sarcina notarului public nu este de a solicita atât extrasul

de carte funciară cât și certificatul de sarcini, numai unul din aceste documente

fiind suficient notarului pentru a obține informațiile necesare autentificării actului.

În concordanță cu dispozițiile

legale menționate este și art. 70 din regulamentul din 5 iulie 1995 de punere în

aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995.

Or, la data autentificării

contractului a fost avut în vedere extrasul de carte funciară din 10 decembrie 2004

din care rezulta că R.T., R.D. și D.A. erau proprietarii imobilului ce a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care a apreciat că nu avea obligația

de a solicita și certificatul de sarcini al imobilului, nefiind într-unul din cazurile

sau ipotezele la care face referire legiuitorul în cuprinsul actelor normative la

care a făcut referire.

Recursurile sunt nefondate,

urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Referitor la recursul

chematei în garanție L.B., se constată următoarele:

Față de critica acesteia

subsumată motivului prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., a rezultat că

prin întâmpinarea și cererea reconvențională depusă de pârâta SC E.R.P.I. SRL la

30 martie 2011 s-a solicitat introducerea în cauză a notarului L.B. și a numiților

R.D., R.T. și D.A., în calitate de chemați în garanție.

Prin precizarea la cererea

de chemare în garanție, depusă la 16 decembrie 2011, societatea pârâtă a arătat

că înțelege a renunța la judecata în contradictoriu cu notarul public L.B.

Se constată totodată că

prin dispozitivul sentinței pronunțată de tribunal s-a respins cererea formulată

împotriva chematei în garanție L.B., ca nefondată.

Însă împotriva acestei

soluții, chemata în garanție L.B. nu a declarat apel, formulând critica pentru prima

dată omisso medio direct în recurs.

Întrucât recursul, ca

și cale extraordinară de atac subsecventă apelului, poate fi exercitat împotriva

deciziei pronunțate în apel pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ., rezultă că prin criticile formulate trebuie să se tindă a se demonstra de

ce considerentele sunt eronate în raport de textele de lege aplicabile speței.

Prin urmare, în condițiile

formulării în recurs pentru prima dată a unor critici, omisso medio, acestea nu

pot constitui obiect al controlului judiciar, astfel că nu vor fi analizate.

În cauză, hotărârea pronunțată

de prima instanță, chiar dacă a fost schimbată în apel, nu justifică formularea

respectivei critici direct în recurs, deoarece soluția dată cererii de chemare în

garanție nu a fost atacată cu apel, dobândind astfel putere de lucru judecat.

Referitor la critica recurentei

privind obligația instanței de apel de a verifica cadrul procesual, se reține că

în respectiva cale de atac, soluția a fost impusă, în legătură cu legitimitatea

chematei în garanție, de faptul că dispozitivul sentinței tribunalului a fost pronunțat

în contradictoriu cu aceasta, lipsind calea de atac sau vreo excepție invocată de

către parte.

În ceea ce privește criticile

încadrate de recurentă la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., vizând greșita aplicare

a art. 56 din Legea nr. 7/1996, acestea nu pot fi primite întrucât reprezintă în

fapt apărări vizând fondul cererii de chemare în garanție.

Or, prin decizia atacată,

s-a trimis spre rejudecare tribunalului cererea de chemare în garanție, motiv pentru

care respectivele apărări vor fi avute în vedere de prima instanță.

2) Referitor la recursul

pârâtei, nu pot fi primite criticile vizând confundarea de către instanța de apel

a temeiului de drept al cererii introductive de instanță.

Astfel, curtea de apel

a reținut expres că

este

nerelevantă o eventuală comparare sau ierarhizare a celor două titluri în concurs,

întrucât din analiza prevederilor normative incidente, s-a apreciat că intenția

manifestă a legiuitorului a fost aceea de a viza în procedura exproprierii, în situația

în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară, pe titularii tabulari ai dreptului

de proprietate asupra imobilului a cărui expropriere se realizează, adică pe cei

înscriși în cartea funciară a imobilului. Așadar, din această perspectivă, s-a observat

că în situația în care imobilele sunt înscrise în cartea funciară, legiuitorul a

înțeles să dea prevalență, în concursul dintre un proprietar înscris în cartea funciară

și unul neînscris, primului, sub aspectul producerii de efecte juridice.

Or, după cum a constatat

și curtea de apel, la momentul exproprierii, respectiv 29 octombrie 2007, proprietar

tabular al imobilului era intervenientul B.I., înscris în cartea funciară din 27

ianuarie 2005 și nu recurenta-pârâtă, care nu și-a putut intabula pentru acest motiv

dreptul de proprietate, cererea societății fiind respinsă prin încheierea nr. 122219

din 30 iulie 2008. Se observă astfel că intimații, chemați în garanție R.D., R.T.

și D.A. au vândut imobilul recurentei-pârâte la 10 decembrie 2004, după adjudecarea

acestuia la 10 august 2004, intabularea dreptului realizându-se de adjudecatarul

B.I.

În acest context, apar

ca fiind nerelevante susținerile recurentei potrivit cărora reclamanta nu a promovat

o acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, prin comparare de titluri.

Se observă totodată, că

a fost tranșată corect de către curtea de apel și problema interesului reclamantei

în promovarea acțiunii, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că intimatul-intervenient

ar fi formulat cerere în despăgubiri.

Astfel, C.N.A.D.N.R. SA

a rectificat la 12 iulie 2010 hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 29 octombrie

2007, stabilindu-se că persoana îndreptățită la despăgubiri este intimatul-intervenient

B.I., care a devenit creditor în raportul juridic obligațional.

Nu pot fi primite nici

argumentele recurentei-pârâte potrivit cărora nu sunt îndeplinite condițiile promovării

unei acțiuni bazată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.

După cum a reținut și

curtea de apel, greșeala de plată realizată de către expropriator, este compatibilă

cu prezenta acțiune, ale cărei cerințe materiale și juridice sunt îndeplinite, în

practică observându-se că de cele mai multe ori, astfel de îmbogățiri fără just

temei se întemeiază pe aspectul culpei sau al erorii.

Se constată totodată,

că prin procesul-verbal de conciliere directă din 28 iulie 2010 încheiat între C.N.A.D.N.R.

SA și recurentă, aceasta din urmă a convenit să restituie suma de 83.122,89 RON,

în termen de 30 de zile, în contul reclamantei, societatea pârâtă nefăcând nicio

dovadă din care să rezulte o altă stare de fapt.

Pentru aceste considerente,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile

declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de pârâta SC E.R.P.I. SRL și de chemata în garanție L.B. împotriva

deciziei nr. 84/A din 28 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2014.