Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.05.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1777/2013

HOTĂRÂRE
24.05.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1777/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 485 din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 2929/118/2012, s-au dispus următoarele: În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, a condamnat pe inculpata C.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementar ă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 din Legea nr. 241/2005, pentru infracțiunea de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale, a condamnat pe inculpata C.A.

la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 292 C. pen. pentru infrac țiunea de fals în declarații, a condamnat pe inculpata C.A. la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, inculpata C.A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementar ă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1), alin. (2) C. pen., a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condi ționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de patru ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii stabilite la care s-a adăugat un interval de timp de doi ani calculat în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., a atras aten ția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în caz de săvârșire cu intenție a unei noi infracțiuni. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspend ării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen, art. 346 C. proc.

pen., art. 998-999 C. civ.,art. 1003 C. civ; a obligat inculpata C.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.P. SRL Deleni, prin lichidator judiciar, la plata sumei de 861.508 RON cât și la plata obligațiilor fiscale accesorii, c ătre partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin D.G.F.P. Constanța, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, a dispus ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătorești de condamnare, instanța să comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului acesteia. Pentru a pronun ța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe l ângă Curtea de Apel Constanța nr. 140/P din data de 19 martie 2012, s-a dispus: trimiterea în judecată a inculpatei C.A.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, de art. 4 din Legea nr. 241/2005 și de art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a re ținut în actul de sesizare că inculpata C.A. la data de 19 mai 2009 a procedat la preluarea capitalului social al SC A.P. SRL Pietreni și a formulat declarații fictive cu privire la sediul social al persoanei juridice, atestând că persoana juridică urmează să funcționeze la domiciliul părinților săi, numiții C.G. și C.D. din comuna D., sat P., județul Constanța; la data de 19 august 2009 inculpata a înserat declarații necorespunzătoare adevărului în hotărârea din 2009 la actul constitutiv al SC A.P.

SRL, atestând, în mod nereal, că societatea comercială nu are datorii către bugetul de stat, hotărâre care a fost prezentată Oficiului Registrului Comerțului Constanța iar în anul 2010 a refuzat să prezinte documentele de evidență contabilă reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice. În faza de urm ărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: -plângere penală formulată de A.N.A.F. Constanța; proces-verbal A.N.A.F. din data de 1 iunie 2010+acte; -precum și proces-verbal de invitare a numitei C.A. la sediul Poliției municipiului Medgidia pentru a prezenta documentele societății; - contract de comodat; - hotărârea din 19 mai 2009; - certificat de înregistrare mențiuni și anexe privind SC A.P.

SRL Pietreni; - adresele din 14 mai 2010, din 20 mai 2010, din 28 mai 2010, din 11 iunie 2010, solicitare prezentare la A.I.F. Constanța; - corespondență către Oficiul Registrului Comerțului Constanța; - contract de vânzare-cumpărare din 24 iunie 2010; contract de comodat din 24 iunie 2010 și acte societate; copie contract de vânzare-cumpărare autentificat din 12 septembrie 2000; corespondență Poliția municipiului Medgidia A.F.P. B ăneasa; plângere penală a A.N.A.F. către Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia; proces-verbal de efectuare verificări de către A.N.A.F. Constanța; adresele din 15 iulie 2010, din 20 mai 2010, din 22 iunie 2010, din 20 mai 2010, din 14 mai 2010, din 11 iunie 2010, solicitare prezentare la sediul A.I.F.

Constan ța; proces-verbal de verificare în baza de date a numitei C.A.; proces-verbal de aducere la cunoștință numitei C.A. a învinuirii din data de 2 noiembrie 2010; adresă către Postul de Poliție al comunei Ciocârlia pentru citare învinuită; declarații învinuită/inculpată; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii din data de 9 noiembrie 2010; declarație olografă a învinuitei C.A.; declarații învinuită/inculpată C.A.; proces-verbal de prezentare material de urmărire penală. În faza de judecat ă au fost administrate următoarele mijloace de probă: adresa din 15 mai 2012 a A.N.A.F., D.G.F.P. a județului Constanța, de constituire parte civilă și formulare de pretenții civile; adresa Oficiului Național al Registrului Comerțului-Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța din 8 iunie 2012 privind situația juridică a SC A.P.

SRL Pietreni; adresa din 20 iunie 2012 a Primăriei comunei Ciocârlia privind împrejurarea că inculpata nu figurează în evidențele fiscale ale comunei cu bunuri mobile sau imobile; declarație olografă C.A. din data de 28 martie 2011; proces-verbal de predare-primire documente din 28 martie 2011; declarație a numitei I.M., administrator judiciar al SC A.P. SRL Pietreni. SC A.P. SRL a fost autorizat ă să funcționeze prin încheierea din 5 iulie 2002 a judecătorului delegat de Tribunalul Constanța la Oficiul Registrului Comerțului, având ca asociați pe numiții G.N. și D.N.D. Activitatea principal ă desfășurată de această persoană juridică a constituit-o întreținerea, repararea și dezmembrarea navelor.

La momentul constituirii SC A.P. SRL, sediul social a fost stabilit în municipiul Constanța, str. S., conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între P.G., în calitate de vânzător și G.N., în calitate de cumpărător. Prin rezoluția din 12 septembrie 2002 a Oficiului Registrului Comer țului Constanța, a fost completat obiectul de activitate al SC A.P. SRL cu activități de încărcare și descărcare a mărfurilor și barjelor, servicii de exploatare a porturilor și a căilor navigabile, asanarea și îndepărtarea gunoaielor, salubritate și activități similare. Prin rezolu ția din 2 aprilie 2003 a Oficiului Registrului Comerțului Constanța, a intervenit o nouă completare a obiectului de activitate al SC A.P.

SRL Constanta, respectiv: construcții și reparații navale, comerț cu ridicata, comerț cu amănuntul, alimentație publică iar obiectul principal de activitate l-a constituit „construcții și reparații nave”. Prin rezolu ția din 4 aprilie 2003 a Oficiului Registrului Comerțului Constanța, s-a procedat la completarea obiectului de activitate al SC A.P. SRL Constanța cu „activități de comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor și furajelor”. Prin actul adi țional din 2004 la documentele constitutive ale SC A.P. SRL, s-a hotărât schimbarea sediului social al persoanei juridice în comuna A., str. E.C., actul adițional fiind înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului Constanța ca urmare a încheierii din 29 aprilie 2004. La data de 4 noiembrie 2004, conform încheierii din 2004 a Oficiului Registrului Comerțului Constanța, a intervenit o nouă modificare a obiectului de activitate al SC A.P.

SRL Agigea, ceea ce s-a întâmplat și prin rezoluția din 25 august 2005. Prin hot ărârea din 12 iunie 2008 asociații G.N. și D.N.D. au hotărât completarea obiectului de activitate cu activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă (excepție, plasarea forței de muncă în străinătate), activități de contractare, pe baze temporare, a personalului (excepție, plasarea forței de muncă în străinătate) și servicii de furnizare și management a forței de muncă (excepție, plasare forță de muncă în străinătate). Conform documentelor puse la dispozi ția organelor judiciare de Oficiul Registrului Comerțului Constanța, la data de 8 decembrie 2008 a fost redactată o altă hotărâre nr. 2/2008 la actul constitutiv al SC A.P.

SRL, hotărâre prin care numiții G.N. și D.N.D. au hotărât retragerea lor din societate și cesionarea cu titlu gratuit a capitalului social către numitul R.S. În aceste condiții numitul R.S. a devenit asociat unic și a dobândit calitatea de administrator al SC A.P. SRL Agigea. Prin hot ărârea din 19 mai 2009 la actul constitutiv al SC A.P. SRL numitul R.S. s-a retras din societate precum și din funcția de administrator al SC A.P. SRL Agigea și a procedat la cesionarea, cu titlu gratuit, a capitalului social al persoanei juridice către inculpata C.A. care a devenit și administrator al respectivei societăți comerciale. Prin aceea și hotărâre s-a procedat și la schimbarea sediului social al SC A.P.

SRL în comuna D., sat P., județul Constanța. Sediul social a fost stabilit în baza contractului de comodat încheiat între numiții C.G. și C.D. (părinți), în calitate de comodanți și SC A.P. SRL, reprezentată de C.A. (fiică), în calitate de comodatară. În baza aceleiași hotărârii menționate, Oficiul Registrului Comerțului Constanța a emis certificatul constatator din data de 22 mai 2009 . La data de 19 august 2009 avocat A.M. , în calitate de împuternicit al SC A.P. SRL Pietreni, a procedat la redactarea hotărârii din 2009 prin care inculpata C.A. a hotărât dizolvarea acestei societăți conform art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, respectiv, lichidarea urmată de radierea societății.

Prin aceeași hotărâre, semnată de către inculpată, aceasta a declarat pe proprie răspundere că societatea nu are datorii față de stat sau față de terți. Hot ărârea astfel redactată și apoi semnată de către inculpata C.A. a fost publicată în M. Of. al României, partea a IV-a, nr. 452/31.08.2009 și a fost prezentată și înscrisă la Oficiul Registrului Comerțului prin încheierea din 24 august 2009 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța . În privința SC A.P. SRL Pietreni, prin adresa din 3 iunie 2010 emisă de A.N.A.F., D.G.F.P. Constanța, A.I.F., Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia și s-a solicitat efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 4 și art. 9 alin. (1) lit. f), ambele din Legea nr. 241/2005.

Din procesul-verbal întocmit de inspectorii fiscali la data de 1 iunie 2010, a rezultat că, anterior, la data de 24 martie 2010 aceștia s-au deplasat la sediul social declarat al SC A.P. SRL Pietreni, unde nu au putut identifica nici un reprezentant legal al societății. În continuare, s-a procedat de c ătre inspectorii fiscali, la emiterea unui număr de trei invitații, transmise atât la sediul social declarat al SC A.P. SRL din comuna D., sat P., județul Constanța cât și la domiciliul inculpatei C.A. din comuna C., localitatea C.S., județul Constanța. S-a constatat c ă deși inculpata C.A. a primit respectivele invitații transmise de inspectorii fiscali la domiciliul său, (existând la dosar dovezile de confirmare), a refuzat să prezinte documentele contabile ale SC A.P.

SRL Pietreni, în scopul efectuării de verificări financiar-fiscale. Ținând seama de această situație, la data de 24 octombrie 2010, A.N.A.F., A.F.P. Constanța, S.A.F., A.I.F., Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Juridice, a sesizat archetul de pe lângă Judecătoria Medgidia și a solicitat efectuarea de cercetări penale față de reprezentanții SC A.P. SRL Pietreni sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 41 art. 9 alin. (1) lit. f) și art. 6 din Legea nr. 241/2005. S-a constatat de c ătre reprezentanții A.F.P., conform procesului-verbal din 23 noiembrie 2010 că SC A.P. SRL Pietreni nu funcționează la sediul social declarat din comuna D., sat P., județul Constanța iar inculpata C.A., deși primise, nu a dat curs invitațiilor transmise la domiciliul său, în sensul prezentării 1 documentelor financiar-contabile ale persoanei juridice.

Invita țiile transmise la sediul social al SC A.P. SRL din comuna D., sat P., județul Constanța au fost restituite inspectorilor fiscali cu mențiunea societate necunoscută. Invita țiile transmise la domiciliul inculpatei C.A. au fost însă primite de aceasta care însă nu s-a conformat solicitărilor organelor fiscale, în sensul prezentării documentelor financiare-contabile ale SC A.P. SRL, societate la care deținea calitatea de administrator. Verificarea financiar-fiscal ă se impunea a fi realizată la SC A.P. SRL Pietreni pentru următoarele considerente:

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei penale nr. 172/P din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpata C.A. Obligă recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanța la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata C.A., în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 mai 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală
(opt) luni închisoare. În baza art. 65 C. pen. din 1969.în referire la art. 66 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012; S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) l
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2891/2014
Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 179 din 18 aprilie 2012 Tribunalul Constanța în baza art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 al
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 384/2014
Asupra recursurilor penale de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 290 din 18 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 1/118/2012 s-a dispus: I. În baza art. 26 C. pen
ÎCCJ 2018-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală
condițiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a),
ÎCCJ 2013-11-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3552/2013
Asupra recursului penal de față„oonstată următoarele: Prin sentința penală nr. 533 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului Galați, inculpata D.M. a fost condamnată la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a int
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă