ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de strămutare de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală
petenta R.R. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului
nr. 14143/280/2012 al Curții de Apel Pitești, motivând în esență că sesizarea
parchetului a fost făcută prin procesul-verbal din 5 mai 2011 încheiat de
judecător A.R., care face parte din instanțele subordonate Curții de Apel
Pitești, astfel încât judecătorii din cadrul acestei instanțe „nu vor putea fi
imparțiali și îl vor proteja pe judecătorul care a sesizat pretinsa infracțiune”.
Totodată a mai arătat că inițial
dosarul a fost strămutat de la Judecătoria Pitești la Judecătoria Horezu, care
aparține tot de Curtea de Apel Pitești și că se află în situația în care nu
poate angaja niciun avocat, deoarece este refuzată de aceștia „pentru a nu se
pune rău cu judecătorii”, care vor face un front comun, chiar dacă ea este
nevinovata.
Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost
solicitate informații de la Ministerul Justiției.
În
informarea transmisă, Ministerul Justiției, după ce prezintă
parcursul dosarului, arată că judecata poate avea loc în condiții de
normalitate la Curtea de Apel Pitești, fără ca imparțialitatea judecătorilor să
fie știrbită.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc.
pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o
instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care,
imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor
cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de
tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la
gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari
sau grefierii instanței.
Verificând actele dosarului și
susținerile petentei, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive
temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul
dispozițiilor legale, cererea de strămutare fiind nefondată.
Remediul procesual al strămutării se
impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite
împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității
judecătorilor unei instanțe.
În
cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea
instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a
judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La
acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze
dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot
pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui
interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în
privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol
decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în
raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
Împrejurarea
că organele de urmărire penală au fost
sesizate în prezenta cauză prin procesul-verbal încheiat de doamna judecător A.R.
de la Judecătoria Pitești, ca președinte al completului de judecată învestit cu
soluționarea dosarului civil din cadrul căruia s-a reclamat sustragerea
actelor, nu este de natură a știrbi imparțialitatea judecătorilor investiți cu
soluționarea recursului declarat de petentă împotriva sentinței Judecătoriei
Horezu, în condițiile în care judecătorul care a făcut sesizarea nu este parte
în cauză, iar sesizarea organelor de urmărire penală neputând atrage concluzia
existenței vreunui interes personal al acestuia.
În
cazul de față, Înalta Curte, în raport de prevederile
art. 55 alin. (2) C. proc. pen., analizând împrejurările, calitatea părților și
obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, constată că nu rezultă suspiciuni
care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor
acestei instanțe, care să conducă la încălcarea dreptului la un proces
echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, și apreciază că temerile petentului nu sunt justificate. Drept urmare,
conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de
strămutare formulată de petenta.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., va fi obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, cererea
formulată de petenta R.R. pentru, strămutarea judecării cauzei ce formează
obiectul Dosarului nr. 14143/280/2012 al Curții de Apel Pitești.
Obligă petenta la plata sumei de 200 RON
cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 3
octombrie
2013.